Tax joint liability decision annulled due to lack of jurisdiction after taxpayer changed fiscal domicile

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins."

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Orăşenesc Oraviţa şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş Severin, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Decizie de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin-Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa.

Prin cererea completatoare, s-a solicitat anularea şi a Deciziei nr. 3270/11.04.2018, emisa de către Direcţia Generala Regionala A Finanţelor Publice Timişoara prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva Decizie de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017, în contradictoriu cu DGRFP Timişoara.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2443 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş Severin, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Un prim motiv de recurs se referă la greşita soluţionare, de către instanţa de fond, a problemei necompetenţei organului fiscal care a emis decizia de atragere a răspunderii solidare.

Recurenta arată că debitorul principal - S.C. B. S.R.L. nu era in administrarea Serviciului Fiscal Orăşenesc Oraviţa întrucât aceasta, la data emiterii actelor contestate, avea domiciliul fiscal in oraşul Resita.

Astfel, se arată că la data de 19.05.2017 (cu 2 luni înainte de a se emite decizia contestata) a fost emis actul care atesta schimbarea sediului social respectiv Certificatul de înregistrare a societăţii debitoare emis de către Oficiu Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Caras Severin, iar aceasta modificare s-a produs si in baza de date a organului fiscal in timp real, fata de protocolul încheiat la nivelul ONRC- ANAF

În data de 14.06.2017 debitoarea a depus la sediul organului fiscal declaraţia privind modificarea sediului acesteia, aşa încât Serviciul Fiscal Orăşenesc Oravita (emitentul actului contestat) in data de 26.06.2017 (data emiterii deciziei) cunoştea despre modificarea sediului si de faptul ca debitoarea nu mai era in administrarea acestuia.

În data de 21.06.2017 fusese emis Certificatul de atestare fiscala in scopul schimbării sediului din Oravita la Resita (se menţionează la pag. 3 -"Prezentul certificat s-a eliberat la schimbarea competentei de administrare a contribuabilului").

Prin urmare, având in vedere ca debitorul se afla in administrarea AFP Caras Severin, este evident ca cel mult această instituţie putea fi considerată organul fiscal coordonator si in raport de normele capitolului I; IV din OPANAF nr. 2546/2016, ar fi putut fi competent în a emite Decizia de atragere a răspunderii solidare, iar in niciun caz Serviciul Fiscal Orăşenesc Oravita (aceast cunoscând în mod neechivoc ca nu mai are aceasta competenta legala de a emite acte).

O a doua critică a recurentei se referă la modalitatea de motivare a sentinţei pe aspectele de fond. În opinia recurentei, sentinţa este nemotivată întrucât instanţa de fond a preluat aproape integral susţinerile din decizia de atragere a răspunderii solidare fără a efectua o verificare proprie.

Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că judecătorul fondului nu a avut în vedere esenţa dreptului material instituita prin normele art. 25 alin. (3) lit. b) şi c) din Codul de procedură fiscală, respectiv scopul urmărit de legiuitor şi protecţia instituita prin norma referita. În opinia recurentei, deschiderea procedurii insolventei a debitoarei S.C. B., pierderea clienţilor şi a personalului de către aceasta s-au datorat exclusiv situaţiei create de intimata parata, respectiv stabilirea în sarcina debitoarei a obligaţiilor fiscale în suma de 1.368.260 RON şi instituirea masurilor asigurătorii asupra conturilor bancare ale societăţii debitoare şi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de terţi (clienţii societăţii debitoarei) în perioada mai 2015 .

Aşadar, motivul care a condus la declararea stării de insolvabilitate a constat în imposibilitatea de a achita obligaţiile fiscale datorate şi cele curente urmare a acţiunilor de blocare a conturilor bancare ale societăţii debitoare, inclusiv a sumelor de bani datorate cu orice titlu de terţi societăţii debitoare, aşa încât nu se poate reţine ca este îndeplinită condiţia privind raportul de cauzalitate între prejudiciu şi conduita păgubitoare a celui sancţionat.

Mai mult decât atât, nu se poate susţine ca pierderea clienţilor de către debitoare sau a salariaţilor în favoarea societăţii recurente au condus la starea de insolvabilitatea a debitoarei, întrucât debitoarea, în cadrul procedurii insolventei, a intrat în faza reorganizării judiciare, fiind aprobat de toţi creditorii un plan de reorganizare, inclusiv de creditorul bugetar, plan care prevedea plata tuturor creanţelor, inclusiv ale intimatei parate, din activitatea de paza şi protecţia derulata de către debitoare

Prin al patrulea motiv de recurs recurenta afirmă că normele Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu au reglementat doua proceduri paralele in vederea asigurării realizării creanţelor fiscale, mai exact parata nu poate uza de o procedura administrativa -atragerea răspunderii solidare-dacă, în ceea ce ii priveşte pe debitorul aflat in stare de insolvabilitate, s-a declanşat si procedura judiciară a insolventei.

Referitor la condiţiile legale pentru angajarea răspunderii solidare, recurenta arată că, în speţă, nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 25 alin. (3) coroborate cu art. 26 din Legea 207/2015 respectiv condiţia existenţei unui control direct sau indirect al persoanei juridice a cărei răspundere solidara se atrage asupra debitorului principal, condiţia ca această societate să aibă sau să fi avut raporturi contractuale cu clienţii si/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul principal în proporţie de cel puţin jumătate din totalul valoric al tranzacţiilor şi condiţia ca societatea să aibă sau să fi avut raporturi de munca sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului principal.

În fine, un ultim motiv de recurs se referă la anularea unei importante părţi din datoria debitorului principal astfel încât, în opinia recurentei, nu mai era posibilă angajarea răspunderii sale solidare pentru întreaga datorie iniţială în valoare de 1.368.260 RON. Recurenta arată că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caras Severin, prin adresa nr. x a dispus anularea creanţei datorate de către debitorul principal - S.C. B. cu suma de 1.266.301.37 RON.

4. Apărările formulate în cauză

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 emisă de către S.F.O. Oraviţa din cadrul A.J.F.P. Caraş-Severin, în temeiul art. 25 alin. (3), lit. b) şi c) din Legea nr. 207/2015 republicată, privind Codul de Procedură Fiscală, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a S.C. A. S.R.L., în vederea realizării, în tot, a creanţei fiscale în sumă totală de 1.368.260 RON, în cazul debitorului S.C. B. S.R.L. care nu şi-a plătit voluntar obligaţiile restante.

Împotriva acestei decizii, societatea reclamantă a formulat contestaţie, soluţionată prin Decizia nr. 3270/11.04.2018 în sensul respingerii. Împotriva acestor acte a formulat acţiune reclamanta, acţiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.

Primul motiv de recurs se referă la necompetenţa organului fiscal emitent al deciziei de angajarea a răspunderii solidare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că soluţia instanţei de fond cu privire la acest aspect a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, aşa cum arată recurenta, potrivit art. 30 alin. (1) din Codul de procedură fiscală "(1) Pentru administrarea creanţelor fiscale şi a altor creanţe datorate bugetelor prevăzute la art. 29 alin. (1) şi (2), competenţa revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului."

De asemenea, potrivit pct. 1,2 şi 1,3 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 127/2014 "1.2. Măsura de angajare a răspunderii se realizează de către organele fiscale competente în executarea silită a debitorului principal, în timpul desfăşurării atribuţiilor sale. 1.3. În vederea stabilirii persoanelor fizice şi/sau juridice, după caz, care se încadrează în prevederile art. 27 din Codul de procedură fiscală, organele fiscale competente în executarea silită a debitorului principal desfăşoară activităţi ce constau în identificarea, evaluarea şi gestionarea tuturor documentelor relevante ce vor sta la baza demarării procedurii de angajare a răspunderii solidare."

Rezultă că, în speţă, pentru stabilirea competenţei organului care a emis decizia de angajare a răspunderii solidare avea relevanţă domiciliul fiscala al debitorului principal, S.C. B. S.R.L., la data emiterii deciziei atacate.

Potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, "(1) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se înţelege: c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;"

Cum, în cauză, nu s-a pus problema ca debitorul principal să fi avut un domiciliu fiscal diferit de sediul social rezultă că, pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei, competenţa aparţinea organului fiscal în a cărui rază de competenţă se afla sediul social al S.C. B. S.R.L. la data de 26.07.2017, data emiterii deciziei atacate.

Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, debitorul principal şi-a modificat, la data de 19.05.2017, sediul din Oraviţa în Reşiţa fiind emis, în acest sens, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, certificatul de înregistrare aflat la dosarul instanţei de fond. De la această dată, competenţa în ceea ce priveşte executarea silită a acestui debitor şi, implicit, în ceea ce priveşte angajarea răspunderii solidare pentru plata datoriilor acestuia nu mai aparţinea Serviciului Public Orăşenesc Reşiţa.

Operarea modificării sediului debitorului principal în Registrul Comerţului a fost urmată de depunerea, la data de 14.06.2017, la Serviciului Public Orăşenesc Reşiţa, a formularului 050 de schimbare a domiciliului fiscal şi de emiterea, la data de 21.06.2017, a Certificatului de atestare fiscală nr. 473.

În ceea ce priveşte aceste din urmă acte, Înalta Curte constată că, ulterior înregistrării modificării sediului în Registrul Comerţului, societatea debitoare nu avea o obligaţie de parcurgere a unei proceduri pe lângă organele fiscale pentru transferarea dosarului, o astfel de procedură fiind reglementată de art. 32 alin. (1) din Codul de procedură fiscală numai în ipoteza în care domiciliul fiscal nu coincide cu sediul social al contribuabilului. În acest sens, articolul menţionat prevede că "1) Domiciliul fiscal definit potrivit art. 31 se înregistrează/modifică la/de organul fiscal central în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea de către contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta."

Oricum, şi aceste demersuri care demonstrează încunoştinţarea organelor fiscale cu privire la modificarea sediului sunt anterioare datei la care a fost emisă decizia atacată în prezentul dosar.

Instanţa de fond a apreciat că, din aceste ultime acte, rezultă că domiciliul fiscal al debitorului principal nu era, încă, modificat la data de 26.07.2017, când a fost emisă decizia atacată, reţinând că în aceste înscrisuri este menţionat sediul din localitatea Oraviţa . Aceste aprecieri sunt eronate întrucât, aşa cum am arătat mai sus, în situaţia în care domiciliul fiscal coincide cu sediul social modificarea sediului conduce, în mod automat, la modificarea domiciliului fiscal (şi, mai departe, a competenţei de realizare a executării silite) or, pentru modificarea sediului social relevante sunt demersurile realizate pe lângă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, nu înregistrările existente la organele fiscale. În aceste condiţii, faptul că, în cadrul unor formularea proprii, organele fiscale au menţionat, ca sediul al debitorului principal, sediul din oraşul Oraviţa este lipsit de relevanţă, astfel de menţiuni neavând nicio forţă juridică.

În concluzie, la data de 26.07.2017, data la care a fost emisă Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017, Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa nu mai avea competenţă în ceea ce priveşte executarea silită a debitorului S.C. B. S.R.L. şi, implicit, nu mai putea proceda la angajarea răspunderii solidare a altor persoane pentru executarea obligaţiilor fiscale ale acestui debitor, fapt care atrage nulitatea deciziei atacate.

Acest viciu de legalitate face inutilă analiza celorlalte critici ale recurentei, fiind nerelevant, în lipsa unui act emis de un organ competent, dacă, în speţă, erau sau nu îndeplinite condiţiile de fond pentru atragerea răspunderii solidare.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate

Faţă de aceste considerente şi în raport de prevederile art. 497 din C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea şi va anula atât Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 cât şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 3270/11.04.2018 emisă de DGRFP Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2443 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş Severin.

Anulează Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 3270/11.04.2018 emisă de DGRFP Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.