Judge's Facebook posts on protest policing breach magistrate reserve; Judicial Inspection resolution partly annulled.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (nouă), la data de 21.03.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei judiciare nr. CI9-745 din 05.03.2019.

Prin încheierea din 14.11.2019, Curtea de apel Bucureşti a respins excepţia de nulitate a cererii de chemare în judecată, pentru considerentele dezvoltate în conţinutul acelei hotărâri, iar în cond. art. 78 şi urm. C. proc. civ. raportat la art. 161 din Legea nr. 554/2004 Curtea a dispus introducerea în proces a intervenientei B., judecătorul vizat de rezoluţiile atacate în anulare.

Intervenienta B. a depus întâmpinare la termenul din 30.01.2020, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 230 din 26 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, şi intervenienta B., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ.

O primă critică a recurentei se referă la faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere posibilitatea ca abaterea disciplinară să fie săvârşită din culpă. Recurenta susţine că intervenienta s-a pronunţat asupra unui caz în care, aproape 10 ore mai înainte, a fost făcută publică atât prin presa audio-vizuală, cât şi pe reţelele de socializare, constituirea unui dosar penal. Acest aspect a fost ignorat de instanţa de judecată. Apreciind că pentru angajarea răspunderii este necesar ca magistratul să fi cunoscut de existenţa procesului penal, judecătorul de fond a eliminat răspunderea din culpă pentru faptele săvârşite.

În opinia recurentei, intervenienta a cunoscut de existenţa dosarului penal, însă, dincolo de acest aspect, se impunea angajarea răspunderii chiar în absenţa intenţiei, respectiv doar în prezenţa culpei sub forma uşurinţei sau a greşelii.

Chiar din motivarea instanţei de fond rezultă că intervalul de timp de aproape 10 ore de la înregistrarea lucrării penale putea permite intervenientei să ia cunoştinţă de existenţa acestuia mai ales în condiţiile în care aceasta trebuia să fie cât se putea mai diligentă şi să manifeste un maxim de interes.

O altă critică a recurentei se referă la încălcarea normelor de drept material, în opinia acesteia sentinţa fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Recurenta arată că, aşa cum rezultă din motivarea sentinţei, judecătorul fondului a exclus ipoteza abaterii disciplinare săvârşite în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

O altă critică a recurentei se referă la considerentul instanţei de fond potrivit căruia afirmaţiile intervenientei ar constitui "expresia manifestării de către intervenientă a libertăţii de exprimare". Or, recurenta susţine că afirmaţiile intervenientei au încălcat obligaţia sa legală de a nu exprima public opinii cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul" (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004). Iar restrângerea în acest sens a libertăţii de exprimare a judecărilor şi procurorilor este conformă deopotrivă cu Constituţia României şi cu Convenţia Europeană a drepturilor omului.

Recurenta mai susţine că hotărârea cuprinde motive contradictorii inclusiv în sensul în care exonerează pe Doamna Judecător B. de răspunderea indiscutabilă care îi revine iar, pe de altă parte, invocă, strict formal şi fără consecinţă de ordin practic, normele internaţionale privind conduita judecătorilor: "este cert că documentele de principii elaborate la nivel internaţional (Bangalore, Bordeaux) converg spre ideea conduitei ireproşabile a judecătorului atât în activitatea profesională, cât şi în afara acesteia, cu adoptarea unui conduite care să câştige şi să menţină încrederea în imparţialitatea sa, comportându-se într-o manieră demnă pentru funcţia sa, concluzii fireşti din perspectiva integrităţii specifice unei astfel de funcţii, aspecte ce sunt reflectate şi în reglementarea internă, îndeosebi în Legea nr. 303/2004 privind, Statului judecătorilor şi procurorilor, sub forma incompatibilităţilor şi interdicţiilor sau a abaterilor disciplinare".

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamanată a formulat raspuns la intampinare, prin care a solicitat respingerea apararilor din intampianre.

La data de 05.07.20201 a fost înregistrată pe rolul ICCJ cererea recurentei-reclamante A. prin care se arata că aceasta a fuzionat prin absorbtie cu organizaţia non-guvernamentala A. la data de 22 ianuarie 2021. Recurenta-reclamantă a mai aratat că intregul sau patrimoniu, inclusiv cauzele aflate în Justiţie sunt preluate de A..

A anexat in acest sens incheierea din 22.01.2021 pronunţată in dosar nr. x/2020 al Judecătoriei Sector 1- sectia a- II- a civila Bucureşti, prin care s-a dispus înregistrarea modificarilor în Registrul Special al Asociatiilor si Fundatiilor aflat la grefa Judecătoriei Sector 1.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea sentinţei şi admiterea în parte a acţiunii, pentru următoarele considerente:

Referitor la situaţia de fapt, prima instanţă a reţinut în mod corect că la data de 11.08.2018, orele 7:49 PM (19.49), intervenienta B. a postat pe pagina sa de Facebook următorul comentariu: «Nu vă mai obosiţi să mă convingeţi. Susţin tot ce a făcut aseară jandarmeria. A fost absolut justificat răspunsul lor. Ca om al legii, nu am cum tolera indisciplina sau violenţa. Nu ai cum să răspunzi cu petale de trandafiri la bolovani, fecale, petarde, violenţe contra jandarmilor. Câtă vreme vorbim de proteste violente nu vă aşteptaţi la baloane de săpun. Azi arată protestul mai normal. Aşa se poate discuta. Toţi cei care aveţi un cui împotriva jandarmilor de ieri, vă rog să părăsiţi singuri lista mea. M-am săturat să tot fac curăţenii».

Aceste afirmaţii au fost consemnate în scris de partea intervenientă în contextul unor evenimente ce au suscitat un larg interes public, desfăşurate în municipiul Bucureşti, în zona Pieţei Victoria, la data de 10 august 2018 şi în noaptea de 10 spre 11 august 2018, evenimente la care au participat în esenţă o mulţime de cetăţeni şi forţele de ordine ale jandarmeriei. Afirmaţiile în discuţie au fost postate (au devenit disponibile) pe reţeaua de socializare Facebook, funcţională pe Internet, având asociat lor de către intervenientă cel mai extins nivel de publicitate permis de acea platformă electronică (potrivit simbolului existent imediat după data şi ora postării) - mesajul fiind practic disponibil oricărei persoane ce ar fi accesat pagina respectivă de Facebook, generând reacţii favorabile şi defavorabile sub formă de emoticon/emotigramă, comentarii şi distribuiri.

A mai reţinut instanţa de fond că afirmaţiile intervenientei au generat şi un articol de presă, publicat de MonitorulCj. ro sub titlul «Cât de corect a reacţionat Jandarmeria la Bucureşti?», redactat prin expunerea opiniilor doamnei B. consemnate pe Facebook, cu introducerea «Judecătoarea B., de la secţia penală a Curţii de Apel Cluj, consideră că a fost justificat modul în care Jandarmeria a acţionat la protestul de vineri din Piaţa Victoriei» .

Pe de altă parte, s-a reţinut că la data de 11.08.2018, orele 10:00 AM, Ministerul Public a informat opinia publică în sensul că «În cursul zilei de astăzi, 11 august 2018, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei din Bucureşti în cursul zilei de 10 august 2018, precum şi în cursul nopţii de 10 spre 11 august 2018 (…)».

În cadrul verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară, partea intervenientă judecător B. a formulat un punct de vedere prin care a declarat că «În data de 11 august 2018 mă aflam în concediu de odihnă, fiind în drum spre localitatea Sinaia, judeţul Prahova. Postările referitoare la intervenţia jandarmilor din 10 august 2018 îmi aparţin, însă la acea dată, fiind şi pe drum, nu aveam cunoştinţă de demararea unor cercetări de către procurorii militari în legătură cu acele evenimente, deci nu se poate reţine că m-aş fi pronunţat asupra unei anchete în curs (…)»

În raport de această situaţie de fapt, prima instanţă a considerat că nu se poate reţine săvârşirea de către intervenientă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ întrucât nu există dovezi din care să rezulte că intervenienta cunoştea de existenţa dosarului penal la momentul postării comentariului.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond cu privire la acest aspect este legală şi temeinică, criticile formulate de recurentă urmând să fie respinse pentru următoarele considerente:

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, prevede, într-adevăr că "Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul ", însă pentru a se reţine o nerespectare a acestei interdicţii este necesar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, ca magistratul să aibă cunoştinţă de existenţa respectivei cauze. Această condiţie nu priveşte, aşa cum susţine recurenta, latura subiectivă a abaterii disciplinare, ci chiar latura obiectivă întrucât, cât timp ignoră existenţa unui proces, magistratul nu poate, în mod obiectiv, să aibă şi să exprime opinii cu privire la respectivul proces. Faptul că opiniile exprimate în legătură cu o situaţie de fapt pot avea relevanţă într-un litigiu pendinte, de a cărui existenţă magistratul nu a avut cunoştinţă şi la care nu s-a referit în mod conştient, nu poate constitui o încălcare a interdicţiei impuse de articolul citat mai sus.

Aşadar, cât timp s-a reţinut că intervenienta nu avea cunoştinţă, la momentul postării comentariului său cu privire la evenimentele din data de 10 spre 11 august 2018, de existenţa unei plângeri penale nu se poate considera că respectivul comentariu ar fi conţinut, explicit sau implicit, opina judecătorului cu privire la soarta respectivului dosar penal.

Cât priveşte susţinerea recurentei potrivită căreia intervenienta avea cunoştinţă de existenţa dosarului penal la momentul postării mesajului se constată că instanţa de fond a făcut o analiză a probatoriului administrat în cauză concluzionând că, pe de o parte nu există probe certe în acest sens şi, pe de altă parte, nu se poate apela la o prezumţie simplă de cunoaştere a respectivei informaţii în condiţiile în care, de la publicarea informaţiei până la postarea anunţului a trecut un interval de doar 10 ore, timp în care intervenienta se afla într-o călătorie de vacanţă, o prezumţie de cunoaştere faptului formării dosarului penal nefiind justificată în aceste condiţii.

Recurenta a contestat concluziile instanţei de fond fără, însă, să formuleze critici concrete care să poate fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Criticile recurentei se referă, mai mult, la modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să interpreteze şi să evalueze probatoriul administrat în cauză or, evaluarea probelor reprezintă apanajul instanţei de fond, calea extraordinară de atac a recursului neputând fi promovată pentru un astfel de motiv.

În ceea ce priveşte, însă, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din legea nr. 303/2004, recursul este fondat.

Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 republicată, constituie abateri disciplinare "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Contrar celor reţinute de instanţa de fond şi, în acord cu susţinerile recurentei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că mesajul publicat de intervenientă pe o reţea de socializare nu constituie o simplă manifestare a libertăţii de expresie, astfel încât nu se putea reţine inexistenţa indiciilor privind săvârşirea abaterii disciplinare reglementate de articolul menţionat mai sus.

Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei supreme, "Din perspectiva dreptului la liberă exprimare, este necontestat faptul că judecătorului, în calitate de simplu cetăţean, îi este recunoscut inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare. Însă, inclusiv în reglementarea art. 10 alin. (2) din Convenţie, exercitarea dreptului la liberă exprimare "ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti". Astfel, inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare nu este absolută, iar în cazul judecătorului, libertatea de exprimare este subordonată obligaţiei de rezervă, limitare inerentă statutului specific funcţiei de magistrat" (Decizia nr. 62/18.05.2020 a Completului de 5 judecători).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, la rândul său că "este de aşteptat ca funcţionarii autorităţii judiciare să dea dovadă de o anumită reţinere în punerea în valoare a libertăţii lor de exprimare de fiecare dată când sunt în discuţie autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare"(cauza Wille c. Liechtenstein)

Aşadar, libertatea de expresie a judecătorului nu este una absolută ci trebuie să se asigure un just echilibru între nevoia de a proteja dreptul magistratului la liberă exprimare şi nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătoreşti.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că exprimarea de către un judecător a unei opinii cu privire la o situaţie socială conflictuală de natură să polarizeze societatea şi care, în mod previzibil, generează inclusiv conflicte judiciare este susceptibilă să ştirbească încrederea publicului în imparţialitatea instanţelor şi să slăbească aptitudinea justiţiei de a soluţiona, în mod credibil, litigiile care îi sunt deduse în legătură cu respectiva situaţie.

Este pusă în lumină, prin astfel de acţiuni, imaginea unui judecător care are o opinie gata formată în legătură cu vinovăţia părţilor aflate în conflict. Contrar susţinerilor instanţei de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acest lucru nu afectează doar încrederea în judecătorul care şi-a exprimat părerea, ci există un risc real ca publicul să extrapoleze această atitudine la toţi judecătorii, să perceapă acest mod de gândire ca fiind unul generalizat la nivelul organelor judiciare. Mai ales în situaţia unor soluţii judiciare în sensul preconizat de judecător, partea dezavantajată de aceste soluţii poate rămâne cu convingerea că a avut parte de o judecată părtinitoare, derulată în faţa unor judecători care au tranşat cauza înainte de a vedea probele şi de a asculta părţile, încrederea în actul de justiţie fiind afectată.

De altfel, chiar dacă am avea în vedere doar situaţia intervenientei, de principiu nu se poate recunoaşte judecătorilor libertatea de a se exprima public de o manieră care ar putea atrage, ulterior, incompatibilitatea lor în soluţionarea unor cauze. Părăsirea atitudinii de rezervă, într-o astfel de situaţie, ar putea fi justificată doar în prezenţa unor circumstanţe particulare de natură să modifice echilibrul intereselor aflate în concurs.

Nu poate fi reţinut nici considerentul instanţei de fond potrivit căruia opinia intervenientei "nu fusese exprimată într-o calitate oficială de magistrat, ci de o persoană fizică pe pagina sa existentă pe o reţea de socializare". Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că funcţia deţinută de intervenientă era de notorietate iar opinia acesteia era urmărită, în bună măsură, tocmai datorită acestei funcţii, postarea nefiind distribuită unui public format din cercul privat al intervenientei. De altfel, chiar intervenienta a adus în discuţie, în postarea analizată, calitatea sa de "om al legii", pentru a-şi întării susţinerile.

În concluzie, postarea analizată era susceptibilă să aducă atingere prestigiului justiţiei.

În ceea ce priveşte nevoia judecătorului de a face publică opina sa cu privire la evenimentele petrecute în data de 10. 08.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu era una de natură să justifice nesocotirea obligaţiei de rezervă.

Spre deosebire de alte situaţii, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut judecătorilor libertatea de a supune atenţiei publice probleme din cadrul sistemului judiciar (v. cauza Baka c. Ungariei sau cauza Kudeshkina c. Rusiei), în cazul de faţă, incidentele în discuţie nu priveau, în mod direct, sistemul judiciar fiind vorba de acţiuni ale unor forţe de ordine îndreptate împotriva unor manifestanţi. Exprimându-şi părerea cu privire la aceste evenimente, judecătorul nu a urmărit să informeze şi să sensibilizeze opinia publică cu privire la riscuri şi vulnerabilităţi ale sistemului judiciar, ci şi-a arogat un rol specific presei, comportându-se ca un simplu "formator de opinie".

Nu exista, aşadar, o nevoie imperioasă ca în dezbaterea publică pe marginea evenimentelor analizate să intervină şi opinia unui magistrat, ci dimpotrivă era preferabil ca membrii autorităţilor judiciare să fie extrem de rezervaţi în legătură cu acest subiect pentru a prezerva întreaga capacitate a acestui serviciu public de a-şi îndeplini sarcinile specifice, lăsând altor actori sociali (presă, societatea civilă etc.) sarcina de a dezbate evenimentele.

În concluzie, chiar dacă nu se poate reţine, aşa cum susţine recurenta, că intervenienta şi-a exprimat public opinia cu privire la un dosar în curs, se constată că aceasta şi-a încălcat obligaţia de rezervă prin aceea că a formulat comentarii cu privire la o situaţie socială generatoare de litigii judiciare slăbind încrederea publicului în imparţialitatea sistemului judiciar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, constatând că în cauză existau indicii cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din legea nr. 303/2004 şi văzând prevederile art. 497 din C. proc. civ. şi art. 20 din legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul şi va casa în parte sentinţa, iar în rejudecare va admite în parte acţiunea şi va anula în parte Rezoluţia Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-745 din 05.03.2019, respectiv, în ceea ce priveşte săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 230 din 26 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite în parte acţiunea.

Anulează în parte Rezoluţia Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-745 din 05.03.2019, în ceea ce priveşte săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.