RCA insurance claim dismissed due to exclusive victim fault and criminal acquittal precluding civil liability

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 din data de 04.03.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamaţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: anularea deciziei nr. 18899 din 07.02.2019, comunicata la data de 18.02.2019 şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată de B., prin reprezentanţii legali, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; anularea deciziei nr. 18832 din data de 07.02.201, comunicată la data de 20.02.2019 şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată de A., prin reprezentanţii legali, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; anularea deciziei nr. 18831 din data de 07.02.2019, comunicată la data de 20.02.2019 şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată de C., prin reprezentanţii legali, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate astfel: către B., în calitate de mamă a defunctului, suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale; către A., în calitate de tată al defunctului, suma de 442.700 RON cu titlu de daune morale şi suma de 10.148,68 RON, cu titlu de daune materiale; către C., în calitate de soră a defunctului, suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale;

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 546 din 7 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi autorităţii de lucru judecat (cu privire la care constată incidenţa art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), invocate de pârâtă, ca neîntemeiate.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B. Şi C., în contradictoriu cu pârâta Fondul De Garantare A Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

A respins cererea de restituire a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile au formulat recurs reclamanţii invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenţii arată că hotărârea atacată este nelegala, instanţa de fond pronunţând o soluţie greşita, sub aspectul neaplicarii legii in litera, dar şi in spiritul ei.

Or, in cauza dedusa judecaţii, instanţa a reţinut in mod greşit faptul ca inculpatul din dosarul penal nu are nicio culpa in producerea accidentului.

Recurenţii au prezentat situaţia de fapt în legătură cu accidentul rutier din data de 26.05.2012 în jurul orei 13:35, susţinând că deşi dosarul penal a fost soluţionat cu achitarea inculpatului D. care a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x pe DJ 138, în legislaţie şi doctrină s-au instituit reguli speciale relative la autoritatea de lucru judecat a hotătârii penale pentru instanţa civilă .

C. civ. analizează această chestiune în cuprinsul art. 1365 intitulat "Efectele hotărârii penale", stipulând că instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Noul C. proc. pen. în cuprinsul art. 28 denumit "Autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii civile în procesul penal " statuează în acelaşi sens, dar şi în completarea dispoziţiilor civile, că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritatea de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, precum şi că instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Analiza comparativă a celor două texte de lege, respectiv art. 1365 C. civ. şi art. 28 din noul C. proc. pen., relevă faptul că pentru a desluşi pe deplin modul de soluţionare a problemei prezentate privind concursul dintre procesul civil şi cel penal în materia acţiunii în repararea prejudiciului, este necesar ca aceste articole să fie citite şi interpretate coroborat.

În urma acestui demers rezulta că, în primul rând, instanţa civilă este îndrituita să ignore dispoziţiile legii penale, pentru că textul de lege nu distinge, (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), ceea ce înseamnă că art. 1365 C. civ. se referă atât la normele de drept material penal, cât şi la cele de drept procesual penal.

Acest fapt presupune că instanţa civilă sesizată cu soluţionarea unei cereri în despăgubire pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, chiar dacă aceasta este, concomitent, şi infracţiune, va judeca în concret asupra noţiunilor de "prejudiciu" şi de "vinovăţie" utilizând în exclusivitate principiile şi regulile din materia răspunderii civile delictuale, fără a se raporta câtuşi de puţin la cele din materia penală.

În al doilea rând, în privinţa efectelor hotărârii penale definitive, trebuie distins după cum aceasta este una de condamnare ori una de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.

În acest fel, aşa cum judicios s-a observat în literatura de specialitate, noul C. proc. pen., elimină orice constrângere pentru instanţa civilă în a aprecia asupra celor două elemente esenţiale ale hotărârii civile delictuale.

Hotărârea penală definitivă de achitare a inculpatului nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte existenta prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite, aşa cum statuează dispoziţiile art. 1365 C. civ., ceea ce înseamnă că relativ la aceste aspecte, instanţa civilă poate aprecia neîngrădit.

De altfel, în cvasitotalitatea situaţiilor în care instanţa penală poate pronunţa achitarea inculpatului, aceasta conform art. 25 alin. (5) din noul C. proc. pen. lasă acţiunea civilă nesoluţionată, rămânând astfel instanţei civile, în integralitate, rezolvarea acestei probleme.

Instanţa penală va dispune asupra laturii penale, în cadrul raportului juridic de răspundere penală, pe când instanţa civilă a dispus asupra laturii civile, în cadrul raportului juridic de răspundere civilă delictuală.

Aşa fiind, este cât se poate de firesc ca instanţa penală să judece ghidându-se după regulile dreptului penal când este vorba despre calificarea faptei ilicite ca fiind infracţiune, despre identificarea făptuitorului şi despre forma de vinovăţie cu care acesta a săvârşit fapta.

La fel, instanţa civilă să judece după regulile dreptului civil când este vorba despre forma de vinovăţie cu care partea a comis fapta ilicită şi, mai ales, despre existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat prin aceasta, ştiut fiind că cele două categorii juridice-vinovăţia şi prejudiciul - aria lor semantică este mult mai restrânsă şi individualizată tehnic în materie penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 1376, alin. (1) C. civ. "Oricine este obligat sa reparare, independent de orice culpa, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa."

Dispoziţiile alin. (1), art. 1376 din C. civ. sunt aplicabile si in cazul coliziunii unor vehicule sau in alte cazuri similare conform art. 1376, alin. (2) din C. civ.

Aceasta forma de răspundere are ca fundament paza exercitata asupra lucrului care produce paguba.

Fundamentarea porneşte de la ideea ca cel care exercita paza asupra unui lucru trebuie sa isi asume riscul producerii unor prejudicii de către acesta.

Răspunderea pe acest temei este antrenata daca prejudiciul este produs de lucruri neînsufleţite, atât mobile cat si imobile, fara distincţie daca acestea prin natura lor sunt sau nu potenţial periculoase fara distincţie daca au sau nu dinamism propriu.

Art. 1376, alin. (1) C. civ. dispune expres ca obligaţia de reparare a prejudiciului in sarcina celui care are paza lucrului este independenta de orice culpa, adică de orice vinovalie.

Conform dipozitiilor din Legea nr. 136/1995 si dispoziţiilor Ordinului CSA nr. 14/2011, dispozitii in vigoare la data emiterii poliţei de asigurare, asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat - " prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentala a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate."

Or, instanţa de fond s-a limitat numai la criteriile prezente in considerentele hotărârii recurate, astfel ca aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate de către recurenta.

Concluzionând, se poate aprecia ca deşi in marea lor măsura, dispoziţiile legale incidente au fost enunţate in cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, acestea au fost analizate in mod eronat, de către instanţa de fond, fiind pronunţata, ca urmare a unei analize superficiale, o hotărâre profund nelegata.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului si menţinerea sentinţei civile nr. 546/07.10.2019 ca temeinica si legala.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că referitor la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi nu au adus critici concrete în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii or numai motive străine de natura cauzei.

Singura nemulţumire a recureţilor în invocarea acestui caz de casare a constat în aceea că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată, ca urmare a unei analize superficiale, fără ca recurenţii să arate în concret în ce a constat această împrejurare.

Or, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat întocmai cererile şi excepţiile invocate în cauză atât de către reclamanţi cât şi de către pârât, argumentând întemeiat respingerea acestora, aşa cum prevăd disp. art. 425 C. proc. civ., astfel încât acest caz de casare a fost invocat formal.

Înalta Curte constată că nu este fondat nici cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond aplicând şi interpretând corect normele de drept material incidente în cauză.

Din actele dosarului rezultă că în motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin cererea de despăgubire înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 16.05.2017, reclamanţii au solicitat pârâtului plata daunelor materiale şi morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul victimei E., astfel: către A., în calitate de tată al defunctului, suma de 442.700 RON cu titlu de daune morale şi suma de 10.148,68 RON, cu titlu de daune materiale; către Elekes Katalin– în calitate de mamă a defunctului, suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale; către C., în calitate de soră a defunctului, suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale.,

În susţinerea cererii de despăgubire, au arătat reclamanţii că în data de 26.05.2012, în jurul orei 13:35, numitul D. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x pe DJ 138, pe raza localităţii Valea Strâmbă, în direcţia Gheorgheni-Brădeşti. Ajuns în dreptul imobilului nr. 105, acesta a iniţiat o manevră de virare spre stânga, cu intenţia de a întoarce fără a se asigura corespunzător.

În aceeaşi direcţie cu el, în spatele autoturismului circula motocicleta marca x, cu nr. de înmatriculare x condusă de partea vătămată E..

În momentul în care autoturismul a început virajul spre stânga, conducătorul motocicletei a sesizat starea de pericol şi a încercat să evite accidentul prin frânare. Motocicleta şi-a pierdut stabilitatea transversală, s-a răsturnat pe partea stângă a caroseriei pe carosabil, a alunecat pe suprafaţa carosabilă intrând în coliziune cu autoturismul care efectua manevra de întoarcere neasigurându-se corespunzător.

În urma accidentului, motociclistul E. a suferit leziuni corporale grave, decedând la locul accidentului.

Conducătorul auto D. nu a respectat prevederile art. 54, pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice .

Poliţa de asigurare RCA (obligatorie), pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x valabilă la data producerii accidentului (26.05.2012), este încheiată cu S.C. F. S.A.

Prin Decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiara nr. 1498 din 27.07.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 6586/02.08. 2016, Partea I, s-a dispus închiderea procedurii de redresare, constatarea stării de insolvenţă a societăţii S.C. F. S.A şi solicitarea de intrare în procedura falimentului.

Intimatul-pârât a apreciat existenţa autorităţii de lucru judecat provizorii în raport cu sentinţa penală nr. 111/07.05.2015 pronunţată de Judecătoria Gheorghieni în dosarul nr. x/2014 şi hotărârea nr. 1524/28.06.2016 pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj în dosarul nr. x/2015.

Accidentul de circulaţie produs la data de 26.05.2012, în care a fost implicat conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare x (asigurat RCA la S.C. F. S.A., cu poliţa nr. x), a avut ca urmare decesul numitului E., fiul şi respectiv, fratele reclamanţilor.

În dosarul nr. x/2014 soluţionat de Judecătoria Gheorghieni, având ca obiect ucidere din culpa, instanţa a pronunţat sentinţa penala nr. 111/07.05.2015, dispunând achitarea inculpatului D., pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpa în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. 86/11.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie ce a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorghieni şi de către persoanele vătămate A., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 111/07.05.2015 .

Observând şi hotărârea Tribunalului Specializat Cluj, prima instanţă a constatat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul, Tribunalului Specializat Cluj sub nr. x/2015, reclamaţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A., au solicitat plata despăgubirilor materiale şi morale ca urmare a prejudiciului produs prin decesul fiului, respectiv fratelui în accidentul rutier din 26.05.2012, astfel: către B., mama defunctului, suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale; către A., în calitate de tată al defunctului, suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 7225 RON, daune materiale – cheltuieli efectuate cu înmormântarea; către C., sora defunctului, suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 1524/28.06.2016 pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj în dosarul nr. x/2015 s-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.

Judecata apelului declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost suspendată prin încheierea pronunţată la 19.03.2018 de Curtea de Apel Cluj – secţia a II–a Civilă (extras informaţii din dosar –f. x al dosarului), în temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Prima instanţă a analizat în pronunţarea soluţiei şi considerente referitoare la sentinţa civilă nr. 1524/28.06.2016 pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj în dosarul nr. x/2015 .

În cauza prezent, Înalta Curte, în analiza proprie, reţine că în mod corect prima instanţă a avut în vedere soluţia pronunţată în dosarul penal prin care s-a dispus achitarea inculpatului D..

Recurenţii consideră în mod greşit faptul ca instanţa de fond nu ar fi aplicat in mod corect dispoziţiile art. 1365 C. civ., care stabilesc faptul ca:"Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite."

Aplicarea acestui text nu presupune însă, asa cum solicită recurenţii, ca instanţa civila sa ignore toate dovezile administrate in cursul judecaţii cauzelor care au avut ca punct de plecare accidentul rutier reclamat şi aspectele obiective cu privire la care a statuat instanţa penală. Lipsa autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale în faţa instanţei civile, în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului, se întemeiază pe modalitatea în care operează prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte o persoană acuzată de săvârşirea unei fapte penale. Întrucât în cadrul procesului civil prezumţiile şi garanţiile procesuale sunt diferite, instanţa civilă nu are obligaţia să îşi însuşească concluzia instanţei penale cu privire la vinovăţia inculpatului, însă aspectele de fapt la care s-a raportat instanţa penală şi analiza cadrului legal nu pot fi diferite în cele două proceduri.

Or, în speţă se constată că prin sentinţa penală nr. 111/2015, la care s-a raportat şi instanţa de fond, s-au reţinut următoarele:

"În cauza de faţă, inculpatul D., dorind să efectueze manevra de întoarcere în trei paşi pe sensul opus de mers, a redus viteza până la valoare de 20 km/h, s-a asigurat în oglinda retrovizoare stângă, a semnalizat stânga şi a iniţiat prima manevră a operaţiunii de întoarcere, pe care a şi finalizat-o conform concluziilor celor două rapoarte de expertiză, a declaraţiilor martorilor G., H., I. şi J. şi a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, respectând astfel prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Nu se poate reţine în sarcina inculpatului D. nici măcar cea mai uşoară formă a culpei. Dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 nu prevăd obligaţia conducătorului unui vehicul de a nu efectua manevra de întoarcere sau de virare la stânga, atunci când din spate, circulă alte vehicule. Dacă s-ar admite o ipoteză contrară s-ar ajunge la situaţia în care în zonele circulate, manevra în discuţie ar fi interzisă, iar în cazul efectuării unei astfel de manevre în aceste zone ar crea o prezumţie absolută de culpă în sarcina conducătorilor autor"

În cadrul aceleiaşi hotărâri, instanţa penală a reţinut că "inculpatul se afla în situaţia de a efectua manevra fără a pune în pericol ceilalţi participanţi la trafic, prin raportare la distanţa dintre autoturism şi motocicletă, dar şi la viteza maximă admisă pe sectorul respectiv de drum (50 km/h). De asemenea, inculpatul nu avea aptitudinea de a aprecia viteza cu care circulă ceilalţi participanţi la trafic."

De asemenea, s-a reţinut, în dosarul penal, că cele două rapoarte de expertiză întocmite în cauză concluzionează că victima ar fi putut evita impactul în condiţiile în care ar fi circulat cu viteză legală, acesta circulând la momentul producerii accidentului cu o viteză de 78,72 km/h, viteză situată cu mult peste limita legală admisă pe sectorul respectiv de drum şi la o distanţă de 0,20 m de axul care desparte cele două sensuri de mers.

Totodată, s-a reţinut în dosarul penal că viteza mare cu care a circulat victima şi faptul că aceasta, datorită unor manevre necorespunzătoare, s-a dezechilibrat şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, au fost cauzele ce au generat accidentul de circulaţie.

În cauza de faţă, instanţa de fond nu putea decât să îşi însuşească această analiză făcută de instanţa penală, care a dobândit autoritate de lucru judecat întrucât era vorba de aspecte referitoare la situaţia de fapt şi la interpretarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice. Or, în raport cu aceste constatări, concluzia nu putea să fie decât în sensul că persoana implicată în accident, D., nu a nesocotit nicio obligaţie legală şi, în consecinţă, decesul victimei E. nu este rezultatul unei conduite culpabile a acestei persoane, ci rezultatul nesocotirii de către victimă a normelor legale referitoare la circulaţia pe drumurilor publice.

Faptul că, în cadrul expertizei efectuate în dosarul penal, s-a reţinut că D. "ar fi avut posibilităţi de prevenire a accidentului dacă s-ar fi asigurat temeinic înainte de începerea manevrei de schimbare a direcţiei de mers" nu era de natură să răstoarne raţionamentul instanţei penale potrivit căruia nu exista o obligaţie a persoanei respective să prevină orice accident în condiţiile în care victima circula cu viteză mult superioară în raport cu cea legală, aspect care nu ar fi putut fi evaluat la momentul iniţierii, în condiţii legale, a manevrei de întoarcere.

În concluzie, în mod corect a reţinut prima instanţă că accidentul s-a produs exclusiv din culpa victimei, fapt pentru care, în ce priveşte despăgubirile ce se acorda in temeiul contractului de asigurare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. b) din Ordinul 14/2011 al ASF care dispun: "nu se acorda despăgubiri daca accidentul a fost produs din culpa exclusiva a persoanei păgubite".

În ceea ce priveşte critica recurenţilor privind incidenţa în cauză, a dispoziţiilor art. 1376 alin. (1) C. civ., care impun repararea prejudiciului de către cel care are in paza lucrul, independent de culpă, se reţine că accidentul s-a produs din culpa victimei, care rula cu de 78,72 km/h si care, datorita vitezei excesive, nu a putut evita impactul cu autovehiculul aflat in fata sa, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii obiective pentru prejudicii produse de lucruri.

Pe cale de consecinţă, nu există posibilitatea legală ca FGA să acorde despăgubirile solicitate, iar Deciziile contestate sunt legale, constatându-se că s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale pretins încălcate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 546 din 7 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.