Scope of "authorized transport operators" in disability discrimination enforcement: clarification of enforcement title under amended taxi legislation

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanşele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, Agenţia Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, în temeiul art. 712 alin. (2) şi următoarele C. proc. civ., a formulat contestaţie la titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2547/2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în şedinţa publică din data de 12.10.2015, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 1472/12.04.2018, prin care a solicitat instanţei lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu, în contradictoriu cu intimaţii A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., CUI x, Primăria Municipiului Bucureşti, prin primar general, doamna D., Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 14 din 25 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A. şi a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu această intimată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţiile: tardivităţii, inadmisibilităţii, puterii de lucru judecat, invocate prin întâmpinare, ca nefondate.

A respins contestaţiile la executare formulate de contestatorii Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, în contradictoriu cu intimaţii E., Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, S.C. B. SR.L. şi S.C. C. S.R.L., ca nefondate.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 14 din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Agenţia Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, menţinând soluţiile pronunţate asupra excepţiilor, iar pe fondul cauzei admiterea contestaţiei la executare, contestaţie la titlu, aşa cum a fost formulată, pentru următoarele considerente:

Instanţa care a judecat fondul contestaţiei nu a ţinut cont tocmai de scopul acestui tip de cerere, care este acela de a lămuri şi clarifica titlul executoriu.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ., "dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu".

Din conţinutul contestaţiei introduse de contestatoare dar şi de către Primăria Municipiului Bucureşti, rezultă că sunt reale probleme privind punerea în executare a acestui titlu executoriu, cu privire la înţelesul unor termeni folosiţi, întinderea şi aplicarea lui. Mai mult decât atât, toate cele 4 puncte din contestaţie au constituit şi constituie subiecte de dispută pentru reclamantul E. şi au dat naştere la numeroase litigii. Indiferent care ar fi interpretarea dată de instanţă, fie în sensul arătat, fie în sensul înţeles de reclamant, aceasta va duce la lămurirea situaţiei şi stingerea litigiilor viitoare, acesta fiind în accepţiunea sa şi scopul procedurii.

Având în vedere considerentele reţinte de Curtea Constituţională în Decizia nr. 324 din 10 mai 2018, recurenta susţine că refuzul instanţei de fond de a soluţiona cererea, pe considerentul că sentinţa este foarte clară şi că nu acordă consiliere juridică contestatoarelor pentru punerea în executare a sentinţei, reprezintă o adevărată "denegare de dreptate", conform art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, prin punctul nr. 1 din contestaţie a învederat instanţei următoarele: " Prin sentinţa civilă nr. 2547/2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în şedinţa publică din data de 12.10.2015, instanţa "a obligat pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti să înlăture situaţia de discriminare a reclamantului prin efectuarea tuturor demersurilor administrative prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare în vederea obligării tuturor transportatorilor autorizaţi în regim de taxi să deţină cel puţin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi în favoarea persoanelor cu dizabilităţi care utilizează pentru deplasare cărucioare rulante electrice nepliabile".

Instituţia pârâtă, în efectuarea demersurilor administrative aferente punerii în executare a acestei sentinţe a întâmpinat numeroase probleme, generate de neclaritatea titlului executoriu.

Astfel, aşa cum rezultă din titlu, cererea de chemare în judecată a avut drept obiect discriminarea produsă fiului reclamantei, ca urmare a nerespectării de către pârâte, în principal, a prevederilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care dispune: "(2) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant".

Deşi peste tot, în considerentele titlului executoriu, terminologia folosită este "operatorii în regim de taxi", ca şi în Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în dispozitivul sentinţei se foloseşte sintagma "transportatori autorizaţi în regim de taxi", cu consecinţe interpretative majore.

Astfel, la momentul publicării Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere făcea o diferenţiere clară între taximetriştii independenţi (definiţi în art. 6 lit. u) din lege ca fiind "u) taximetrist independent - persoană fizică autorizată conform legii, care desfăşoară transport de persoane sau bunuri în regim de taxi cu un singur autovehicul aflat în proprietatea sa." şi operatorul de taxi, care era definit astfel:" l) operator de transport taxi -persoană juridică română care deţine în condiţiile art. 3 alin. (3) un parc de autovehicule din categoria celor prevăzute pentru activitatea de taximetrie, dotate specific pentru efectuarea transportului de persoane sau bunuri în regim de taxi, după caz, şi autorizat, în condiţiile art. 9."

În consecinţă, la data publicării Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 64 alin. (2) făcea referire doar la societăţile comerciale-persoane juridice, ce deţineau "un parc de autovehicule", conform prevederilor legale în vigoare la acel moment.

Ulterior, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere a suferit modificări, astfel că, la momentul soluţionării cauzei (şi în prezent), aceasta foloseşte terminologia de transport în regim de taxi şi transportator autorizat, acestea incluzând toate categoriile de transportatori, fie ei persoane fizice autorizate, ce deţin un singur autovehicul, fie persoane juridice, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1 lit. v) şi w) din lege: "v) transportator - persoană fizică, asociaţie familială sau persoană juridică înregistrate la registrul comerţului pentru a desfăşura activităţi de transport cu vehicule rutiere; w) transportator autorizat - transportator care deţine autorizaţie de transport privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, eliberată de autoritatea de autorizare, în condiţiile prezentei legi.".

Astfel, recurenta solicită instanţei să dea lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu, şi anume: dacă obligaţia deţinerii unei maşini adaptate pentru persoane cu dizabilităţi utilizatoare de scaun rulant electric nepliabil se aplică tuturor transportorilor autorizaţi, inclusiv celor care au un singur autovehicul (devenind astfel o obligaţie imposibil de realizat, din punctul nostru de vedere), sau doar societăţilor comerciale (persoane juridice), deţinătoare de parc auto, aşa cum era reglementat în legislaţie la apariţia Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Care este numărul minim de maşini pe care ar trebui să le deţină un transportator autorizat pentru a fi obligat să deţină şi o maşină adaptată (având în vedere sarcina pecuniară incredibil de mare ce ar trebui suportată de cei care au 2, 3-10 maşini).

După cum se poate observa, nu s-a solicitat completarea hotărârii judecătoreşti, asa cum a reţinut instanţa care a judecat fondul ci doar ca aceasta să lămurească titlul executoriu prin raportare atât la prevederile Legii nr. 448/2006 cât şi la Legea nr. 38/2003 şi să ne explice, dacă s-a avut în vedere, la pronunţarea sentinţei, o corelare a termenilor folosiţi în cele două legi.

Recurenta solicită clarificarea, pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile prevăzute de lege (de control şi sancţionare) dacă titlul executoriu este aplicabil şi transportatorilor autorizaţi care au un singur autoturism, dacă îi putem amenda până îşi accesibilizează autovehiculul astfel încât în acesta să încapă căruciorul rulant electric nepliabil al reclamantului (sau să îşi cumpere un alt autovehicul), iar o asemenea clarificare o poate da doar instanţa de judecată.

Prin punctele doi şi trei din contestaţie a solicitat următoarele: Prin acelaşi titlu executoriu s-a stabilit că transportatorii autorizaţi în regim de taxi trebuie să deţină cel puţin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi.

La rândul său, art. 64 alin. (2) din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap dispune ca operatorii de taxi au obligaţia sa asigure cel puţin o maşină adaptată. În practică, unii transportatori autorizaţi au încheiat convenţii de colaborare, prin care, o firmă care deţine în proprietate asemenea autovehicule, pune la dispoziţia alteia, contra cost sau gratuit, un autoturism adaptat transportului persoanelor cu dizabilităţi.

Recurenta solicită ca instanţa să lămurească şi sub acest aspect titlul executoriu (având în vedere contestarea de către domnul E. a acestor modalităţi de punere în executare a titlului) şi anume dacă operatorii de taxi trebuie să aibă în proprietate autovehiculul adaptat sau este suficient să deţină, sub orice formă prevăzută de lege, un astfel de autovehicul.

În condiţiile în care, prin titlul executoriu s-a dispus că obligaţia de a asigura o maşină adaptată revine şi dispeceratelor de taxi, recurenta instanţa să lămurească întinderea titlului executoriu şi anume: dacă dispeceratul de taxi deţine o maşină adaptată, se va considera că dispoziţiile din titlul executoriu sunt duse astfel Ia îndeplinire şi de transportatorii autorizaţi arondaţi la respectivul dispecerat (şi aceste chestiuni sunt contestate de domnul Stoian).

Instanţa de fond a refuzat să clarifice aceste aspecte, deşi privesc clar întinderea titlului executoriu, considerând că rezultă din sentinţă, deşi nici în sentinţa pronunţată pe fond nici în cea de la recurs nu au fost antamate aceste chestiuni.

Ultimul punct, cel referitor la dimensiunile căruciorului electric nepliabil sunt, de asemenea, foarte importante. La acest moment reclamantul, folosindu-se inclusiv de acest titlu executoriu, pe care îl invocă cu putere de lucru judecat, dă în judecată diverse instituţii pentru că nu se constată lipsa accesibilizării, pe considerentul că, acest cărucior electric nepliabil pe care îl foloseşte este prea mare pentru platformele de accedere la etaj.

Recurenta considerăm că orice element de accesibilizare trebuie să fie construit conform Normativului privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 189/2013, în consecinţă, dimensiunile unei platforme speciale sunt raportate în mod corect la dimensiunile prevăzute în Normativ pentru fotoliul rulant.

În consecinţă, prin punctul 4 nu solicită "modificarea dispozitivului sentinţei civile definitive", cum a reţinut instanţa care a judecat fondul, ci doar ca instanţa să explice, dacă dimensiunile căruciorului rulant electric nepliabil despre care se vorbeşte în sentinţă sunt cele avute în vedere în Normativul privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 189/2013 -Capitolul III- Figura III.3- Dimensiuni ale fotoliului rulant- persoane adulte.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă cu consecinţa admiterii contestaţiei.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 iulie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

7.1. Situaţia de fapt

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia A VIII-A CAF la data de 24.03.2020 CU nr. x/2020 Agenţia Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, în temeiul art. 712 alin. (2) şi următoarele C. proc. civ., a formulat contestaţie la titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2547/2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în şedinţa publică din data de 12.10.2015, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 1472/12.04.2018, prin care a solicitat instanţei lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu, în contradictoriu cu intimaţii A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., CUI x, Primăria Municipiului Bucureşti, prin primar general, doamna D., Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

Contestatoarea Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a susţinut că a întâmpinat numeroase probleme generate de neclaritatea titlului executoriu şi a solicitat lămurirea titlului executoriu sub următoarele aspecte:

1. dacă obligaţia deţinerii unei maşini adaptate pentru persoane cu dizabilităţi utilizatoare de scaun rulant electric nepliabil se aplică tuturor transportorilor autorizaţi, inclusiv celor care au un singur autovehicul (devenind astfel o obligaţie imposibil de realizat, din punctul nostru de vedere) sau doar societăţilor comerciale (persoane juridice), deţinătoare de parc auto, aşa cum era reglementat în legislaţie la apariţia Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

2. care este numărul minim de maşini pe care ar trebui să le deţină un transportator autorizat pentru a fi obligat să deţină şi o maşină adaptată (având în vedere sarcina pecuniară incredibil de mare ce ar trebui suportată de cei care au 2, 3-10 maşini);

3. dacă operatorii de taxi trebuie să aibă în proprietate autovehiculul adaptat sau este suficient să deţină, sub orice formă prevăzută de lege, un astfel de autovehicul;

4. dacă dispeceratul de taxi deţine o maşină adaptată, se va considera că dispoziţiile din titlul executoriu sunt duse astfel la îndeplinire şi de transportatorii autorizaţi arondaţi la respectivul dispecerat;

5. dacă sintagma utilizată în dispozitiv "cărucior rulant electric nepliabil" se referă la fotoliul rulant, cu dimensiunile prevăzute în Normativul privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 189/2013 -Capitolul III- Figura HI.3- Dimensiuni ale fotoliului rulant- persoane adulte sau la orice fotoliu rulant (cărucior electric nepliabil), chiar dacă dimensiunile acestuia sunt mai mari decât cele din normativ (cum este cazul fotoliului rulant folosit de fiul reclamantei).

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat lămurirea titlului executoriu sub două aspecte:

1. daca entitatile parate din cadrul dosarului nr. x/2015 trebuie sa întreprindă demersuri pentru a obliga inclusiv transportatorii autorizaţi constituiţi sub forma de persoane fizice autorizate, ce desfasoara serviciul de transport persoane in regim de taxi cu un singur autoturism, sa isi adapteze acest unic autoturism pentru transportul persoanelor cu dizabilitati care utilizează pentru deplasare fotolii rulante electrice nepliabile.

2. dacă obligaţia ca autoturismul taxi sa fie adaptat efectuării serviciului public de transport in regim de taxi in favoarea persoanelor cu dizabilitati care utilizează pentru deplasare exclusiv cărucioare rulante electrice nepliabile sau obligaţia se considera îndeplinita in măsură in care autoturismele sunt adaptate deplasării persoanelor care utilizează fotoliu rulant.

Cererea reconvenţională a fost calificată în şedinţa publică din data de 11.01.2021, ca fiind o cerere principală, contestaţie la titlu prevăzută de art. 712 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa de fond a constatat că cele două contestaţii la executare formulate se suprapun, motivele invocate de contestatoarea Primăria Municipiului Bucureşti regăsindu-se la punctele 1 şi 5 expuse mai sus din cererea contestatoarei APISMB, motiv pentru care instanţa le va analiza împreună.

Instanţa de fond a reţinut, în primul rând, că sentinţa civilă nr. 2547/12.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015 este definitivă şi are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte obiectul şi cauza litigiului, astfel cum prevede art. 431 alin. (1) C. proc. civ., iar în al doilea rând, că pe calea contestaţiei la titlu nu poate fi obţinută completarea motivării hotărârii judecătoreşti cu privire la chestiuni litigioase ce au fost deja invocate în litigiul soluţionat definitiv, rejudecarea cauzei ori schimbarea hotărârii, scopul acestei proceduri fiind exclusiv lămurirea titlului executoriu în vederea executării corecte, în măsura în care dispozitivul hotărârii nu cuprinde măsuri suficient de clare.

Totodată, prezentul demers nu poate lua nici forma acordării asistenţei juridice contestatorilor în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care ambii contestatori au avut calitatea de pârâţi în dosarul nr. x/2015 şi au exercitat calea de atac a recursului în care puteau şi trebuiau să expună toate aceste pretinse "dificultăţi" de punere în executare a sentinţei civile pronunţate. De altfel, Curtea a constatat că prin recursul promovat în dosar, contestatoarea Primăria Municipiului Bucureşti a şi invocat critici referitor la aplicarea Legii nr. 38/2003, susţinând imposibilitatea stabilirii unei asemenea obligaţii pentru transportatorii autorizaţi constituiţi ca persoane fizice autorizate/întreprinderi familiale sau ca societăţi comerciale care au doar o autorizaţie de taxi. Or, reiterând aceste aspecte pe calea unei contestaţii la executare, solicitând lămurirea titlului executoriu, contestatorii tind la reanalizarea unei cauze definitiv soluţionate, solicitând judecătorului să efectueze un nou raţionament logico-juridic.

Aceleaşi considerente se impun şi cu privire la aspectele evidenţiate de ambii contestatori în legătură cu o pretinsă necorelare legislativă dintre Legea nr. 448/2006 şi modificările ulterioare aduse Legii nr. 38/2003, aceştia solicitând pe calea prezentului demers judiciar validarea unei interpretări diferite a dispoziţiilor legale relevante în cauză faţă de considerentele expuse în sentinţa civilă a cărei lămurire se solicită. Or, maniera în care instanţa care a soluţionat litigiul în fond a interpretat şi aplicat normele de drept material incidente în cauză fac obiect al unei căi de atac şi nu al unei contestaţii la executare prin care se solicită lămurirea hotărârii.

În prezenta cauză, obligaţiile stabilite de instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 2547/12.10.2015 în sarcina contestatorilor sunt clare şi nu necesită lămuriri. Instanţa a obligat "pârâţii...să înlăture situaţia de discriminare a reclamantului prin efectuarea tuturor demersurilor administrative prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare în vederea obligării tuturor transportatorilor autorizaţi în regim taxi să deţină cel puţin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi în favoarea persoanelor cu dezabilităţi care utilizează pentru deplasare cărucioare rulante electrice nepliabile."

Nu se poate susţine existenţa unor nelămuriri cu privire la noţiunea de "transportator autorizat în regim taxi" din moment ce aceasta cunoaşte o definiţie legală, Legea nr. 38/2003 fiind evocată în cuprinsul hotărârii a cărei lămurire se solicită. Aşadar, destinatarii vizaţi de obligaţiile stabilite prin titlu executoriu sunt bine determinaţi şi nu necesită lămuriri din partea instanţei. În realitate, se tinde în mod nepermis la modificarea dispoziţiilor instanţei care a pronunţat titlul executoriu prin adăugarea unor noi menţiuni precum "societăţi comerciale deţinătoare de parc auto" ori cu "numărul minim de maşini pe care ar trebui să le deţină un transportator autorizat pentru a fi obligat să deţină şi o maşină adaptată".

Nici explicarea noţiunii "să deţină" nu se impune în prezenta cauză întrucât, chiar dacă în aparenţă ar reprezenta o "lămurire" a unei dispoziţii din titlul executoriu, Curtea apreciază că nu orice neînţelegere a părţii cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este susceptibilă de lămurire pe calea art. 712 alin. (2) sau art. 443 C. proc. civ., ci este necesar ca dispozitivul titlului executoriu să cuprindă, într-adevăr, dispoziţii neclare ori potrivnice, împrejurare care reprezintă un impediment la executarea silită. Or, "deţinerea" autovehiculelor de către transportatorii autorizaţi în regim taxi nu este susceptibilă de mai multe înţelesuri din perspectiva Legii nr. 38/2003.

În ceea ce priveşte aplicarea sentinţei civile faţă de dispeceratele de taxi, instanţa a constat că şi această chestiune a reprezentat un aspect litigios al cauzei soluţionate definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând în cadrul recursului formulat de B. S.R.L. obligaţia dispeceratului de a asigura o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap. Şi în cadrul acestei solicitări de lămurire (evidenţiată cu punctul 3 în contestaţia la executare), contestatoarea APISMB solicită instanţei consiliere juridică pentru punerea în executare a titlului executoriu, nefiind susţinute şi dovedite piedici reale la punerea în executare.

Referitor la lămurirea sintagmei "cărucior rulant electric nepliabil", Curtea a observat că în realitate contestatorii solicită modificarea dispozitivului sentinţei civile definitive nr. 2547/12.10.2015 sub aspectul acestei noţiuni, şi nu doar lămurirea titlului. Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ. autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti care reprezintă un titlu executoriu nu poate fi supus interpretării şi trebuie citit şi înţeles împreună cu considerentele decizorii ale aceleiaşi hotărâri, relevante fiind, desigur, şi considerentele instanţei de control judiciar. Din această perspectivă, se constată că nu există neclarităţi nici în ceea ce priveşte noţiunea de "cărucior rulant electric nepliabil", dispozitivul fiind clar în sensul măsurilor ce trebuie luate pentru înlăturarea situaţiei de discriminare a reclamantului.

7.2 Analiza motivelor de casare

Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 2547/12.10.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia A VIII-A, definitivă prin Decizia ICCJ nr. 1472/12.04.2018, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate, instanţa, printre altele, a obligat pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti "să înlăture situaţia de discriminare a reclamantului prin efectuarea tuturor demersurilor administrative prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare în vederea obligării tuturor transportatorilor autorizaţi în regim de taxi să deţină cel puţin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi în favoarea persoanelor cu dizabilităţi care utilizează pentru deplasare cărucioare rulante electrice nepliabile".

Contestatoarea Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a susţinut că a întâmpinat numeroase probleme generate de neclaritatea titlului executoriu şi a solicitat lămurirea acestuia, în primul rând, dacă obligaţia deţinerii unei maşini adaptate pentru persoane cu dizabilităţi utilizatoare de scaun rulant electric nepliabil se aplică tuturor transportorilor autorizaţi, inclusiv celor care au un singur autovehicul, sau doar societăţilor comerciale (persoane juridice), deţinătoare de parc auto.

Instanţa de fond a constatat că prin recursul promovat în dosar, contestatoarea Primăria Municipiului Bucureşti a invocat critici referitor la aplicarea Legii nr. 38/2003, susţinând imposibilitatea stabilirii unei asemenea obligaţii pentru transportatorii autorizaţi constituiţi ca persoane fizice autorizate/întreprinderi familiale sau ca societăţi comerciale care au doar o autorizaţie de taxi, astfel încât, reiterând aceste aspecte pe calea unei contestaţii la executare, solicitând lămurirea titlului executoriu, contestatorii tind la reanalizarea unei cauze definitiv soluţionate, solicitând judecătorului să efectueze un nou raţionament logico-juridic.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurenta-pârâtă a invocat pe calea recursului imposibilitatea stabilirii unei asemenea obligaţii pentru transportatorii autorizaţi constituiţi ca persoane fizice autorizate/întreprinderi familiale sau ca societăţi comerciale care au doar o autorizaţie de taxi, însă instanţa de control judiciar a analizat motivul de casare, prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la cadrul normativ existent la data sesizării faptei de discriminare, reţinând că recurentele-pârâte nici nu ar putea invoca existenţa unor dispoziţii legale în sensul reglementării obligaţiei de a asigura o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap "(2) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers."

De asemenea, Înalta Curte a mai reţinut că, în ceea ce priveşte comportamentul autorităţilor publice chemate în judecată, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti şi Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, "că potrivit dispoziţiilor legale în vigoare – art. 9 alin. (1) lit. b), art. 22 şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea dreptului persoanelor cu handicap, art. 9, 19 şi 20 din Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006 şi semnată de România la 26.09.2007, art. 79 şi 80 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2001 – autorităţilor publice cu atribuţii în privinţa persoanelor cu dizabilităţi le revine obligaţia de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiţii de egalitate, cu ceilalţi utilizatori, la serviciul de transport public local, care include şi transportul public în regim de taxi.

Astfel, obligaţiile Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială sunt stabilite de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 448/2006, care prevede obligaţia de a constata şi sancţiona nerespectarea prevederilor legale. În speţă, recurenta-pârâtă nu a luat nicio măsură pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 448/2006.

În aceeaşi măsură, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti, deşi îi revenea obligaţia să verifice modalitatea de licenţiere a operatorilor de transport în regim de taxi, inclusiv din perspectiva îndeplinirii obligaţiei legale de a asigura un vehicul destinat deplasării persoanelor având aceste dizabilităţi locomotorii şi care utilizează cărucioare rulante electrice nepliante, astfel cum s-a procedat în cazul celorlalte mijloace de transport public, totuşi aceasta nu a dovedit că şi-ar fi îndeplinit aceste obligaţii legale, refuzul fiind din această perspectivă unul nejustificat şi exprimat cu exces de putere, cu încălcarea drepturilor reclamantului.".

Din cuprinsul acestor considerente, rezultă că contestatoarele nu au solicitat reanalizarea unei cauze definitiv soluţionate, respectiv să efectueze un nou raţionament logico-juridic, ci, în executarea obligaţiei din cuprinsul titlului executoriu, de efectuare a tuturor demersurilor administrative prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare în vederea obligării tuturor transportatorilor autorizaţi în regim de taxi să deţină cel puţin un autovehicul special adaptat, destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi în favoarea persoanelor cu dizabilităţi care utilizează pentru deplasare cărucioare rulante electrice nepliabile, a solicitat instanţei să lămurească noţiunea de "transportator", având în vedere că dispoziţiile art. 64 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006 în forma existentă la data sesizării faptei de discriminare, nu foloseşte această noţiune ci noţiunea de operator de taxi.

Astfel, potrivit art. 64 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap "(2) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers.".

Cum la data intrării în vigoare a Legii nr. 448/2006, Legea nr. 38/2003, făcea distincţie între noţiunea de operator de transport taxi - persoană juridică română care deţine în condiţiile art. 3 alin. (3) un parc de autovehicule din categoria celor prevăzute pentru activitatea de taximetrie, dotate specific pentru efectuarea transportului de persoane sau bunuri în regim de taxi, după caz, şi autorizat, în condiţiile art. 9; (art. 6 lit. l) şi taximetrist independent - persoană fizică autorizată conform legii, care desfăşoară transport de persoane sau bunuri în regim de taxi cu un singur autovehicul aflat în proprietatea sa, demersul judiciar pentru lămurirea întinderii dispozitivului sentinţei era justificat.

Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în forma actuală art. 11 din Legea nr. 38/2003, defineşte la lit. v) termenul de transportator - persoană fizică, asociaţie familială sau persoană juridică înregistrate la registrul comerţului pentru a desfăşura activităţi de transport cu vehicule rutiere şi la lit. w) transportator autorizat - transportator care deţine autorizaţie de transport privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, eliberată de autoritatea de autorizare, în condiţiile prezentei legi".

Prin urmare, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte încheierea recurată în sensul că, va admite, în parte, contestaţia formulată de contestatoarea Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti prin care a solicitat lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2547/2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în şedinţa publică din data de 12.10.2015, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 1472/12.04.2018, în sensul că prin noţiunea de "transportator" se înţelege noţiunea de "operator de taxi" folosită de prevederile art. 64 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006 în forma existentă la data sesizării faptei de discriminare.

În ceea ce priveşte celelalte puncte din contestaţie, prin care s-a solicitat ca instanţa să lămurească care este numărul minim de maşini pe care ar trebui să le deţină un transportator autorizat pentru a fi obligat să deţină şi o maşină adaptată, dacă operatorii de taxi trebuie să aibă în proprietate autovehiculul adaptat sau este suficient să deţină, sub orice formă prevăzută de lege, un astfel de autovehicul şi dacă dispeceratul de taxi deţine o maşină adaptată, se va considera că dispoziţiile din titlul executoriu sunt duse astfel la îndeplinire şi de transportatorii autorizaţi arondaţi la respectivul dispecerat, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că aceste aspecte rezultă cu claritate atât din dispozitivul sentinţei, cât şi din considerentele acesteia şi a deciziei.

De asemenea, forma juridică a deţinerii autovehiculul adaptat, respectiv dacă dispeceratul de taxi deţine o maşină adaptată, se va considera că dispoziţiile din titlul executoriu sunt duse astfel la îndeplinire şi de transportatorii autorizaţi arondaţi la respectivul dispecerat, excede cadrului procesual astfel cum s-a stabilit iniţial, autorităţile publice pârâte, în executarea obligaţiei din titlul executoriu de efectuare a demersurilor administrative, vor face aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare, fiind în competenţa acestora aplicarea dispoziţiilor legale, în regim de putere publică.

Înalta Curte reaminteşte că instanţa de contencios administrativ efectuează un control de legalitate asupra actelor administrative emise de administraţie, aplicarea dispoziţiilor legale în concret fiind de competenţa autorităţilor şi instituţiilor publice, în concordanţă cu principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Aceste lămuriri pe care recurenta le solicită instanţei, ca şi cea privind dimensiunile căruciorului rulant electric nepliabil despre care se vorbeşte în sentinţă, exced limitelor prevăzute de art. 712 alin. (2) din C. proc. civ., depăşind chiar limitele investirii iniţiale a instanţei.

Prin urmare, instanţa de control judiciar va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti împotriva încheierii din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Casează în parte încheierea recurată în sensul că:

Admite, în parte, contestaţia formulată de contestatoarea Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti prin care a solicitat lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2547/2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în şedinţa publică din data de 12.10.2015, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 1472/12.04.2018, în sensul că prin noţiunea de "transportator" se înţelege noţiunea de "operator de taxi" folosită de prevederile art. 64 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006 în forma existentă la data sesizării faptei de discriminare.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 decembrie 2021.