Judicial assistant's salary reclassification challenge quashed and remanded for retrial over seniority error.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 martie 2018pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, contestaţie împotriva Ordinului nr. 580/C/06.02.2018 emis de Ministerul Justiţiei, solicitând anularea acestuia şi emiterea unui ordin de salarizare, cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie, precum şi obligarea acestuia sa vireze către Tribunalul Argeş, în calitate de ordonator principal de credite, diferenţele salariale rezultate pentru a putea fi achitate corespunzător. Totodată a solicitat reclamanta şi obligarea pârâtului, Tribunalul Argeş, în calitate de ordonator terţiar de credite, la plata diferenţelor salariale rezultate din îndemnizaţia corespunzătoare vechimii efective în funcţie, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3662 din data de 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţie şi Tribunalul Argeş.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A., prin care, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în tot, a hotărârii atacate cu consecinţa admiterii contestaţiei, a anulării Ordinului nr. 580/C/06.02.2018, a obligării intimatului Ministerul Justiţiei, la emiterea unui ordin de salarizare, cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie, precum şi la virarea, către Tribunalul Argeş, a diferenţelor salariale rezultate, în vederea achitării corespunzătoare, precum şi a obligării intimatului Tribunalul Argeş la plata diferenţelor salariale rezultate din îndemnizaţia corespunzătoare vechimii efective în funcţie, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Susţine recurenta că Ordinul nr. 580/C/2018 a fost emis cu încălcarea dispoyişiilor unor hotărâri judecătoreşti a căror putere de lucru judecat a invocat-o şi în faţa instanţei de fond dar şi cu încălcarea Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunţată de Curtea Constituţională, care a concluzionat în sensul că, efectul necostitutionalităţii art. 3 indice 1, alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 20/2016, trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

In acest sens au fost depuse la dosar hotărâri judecătoreşti pronunţate faţă de aceeaşi categorie profesională, asistenţi judiciari, prin care au fost acordate drepturile salariate în raport de vechimea efectivă în funcţie iar în ceea ce o priveşte, recurenta s-a prevalat de sentinţa civilă nr. 1226/16.03.2018, îndreptată prin încheierea camerei de consiliu din data de 29.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017 prin care au fost anulate ordinele emise de intimat în anul 2017, tocmai pe motivul vechimii în funcţie. Faţa de acest aspect ordinul contestat nu poate fi decât anulat, sub aspectul vechimii efective în funcţie, fără să mai necesite o judecată în fond a cauzei.

Or, în condiţiile în care, prin hotărâri judecătoreşti s-a recunoscut pentru asistenţi judiciari dreptul la vechimea efectivă în funcţie, apreciază că indemnizaţia brută de încadrare trebuia stabilită prin ordinul contestat în raport de această vechime efectivă în funcţie, respectându-se astfel însuşi principiul nediscriminării, prevăzut de actul normativ în baza căruia a fost emis ordinul de salarizare, respectiv Legea nr. 153/2017.

Însă, arată recurenta, din anexa ordinului rezultă nu doar ca intimatul pârât nu a avut în vedere vechimea efectivă ci, chiar şi limitându-se la vechimea de 3-5 ani, i-a stabilit un cuantum al indemnizaţiei brute lunare mai mic decât cel prevăzut în anexa V a Legii nr. 153/2017. Astfel, în ordin indemnizaţia de încadrare brută lunară este de 11653 (pentru gradaţia 4), iar în anexa V la lege este de 12929 RON pentru vechimea în funcţie limitată la 3-5 ani. Pentru vechimea efectivă în funcţie, raportată la gradaţia 4, aşa cum ar fi fost corect stabilită în opinia recurentei, indemnizaţia de încadrare bruta lunară era de 15214 RON.

Recurenta susţine şi că există o consistentă jurisprudenţă europeană precum şi legislaţie comunitară care au ca scop înlăturarea discriminării constând în aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza Driha c.României din 21 februarie 2008, cauza Marcks c.Belgiei - 1970, etc.) dar şi a discriminărilor bazate pe rasă sau origine de etnie, precum şi pe criterii de sex, apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, precum şi accesul la încadrarea în muncă.

3.2. La data de 6 martie 2019 recurenta - reclamantă A. a formulat note de şedinţă prin care a invocat puterea lucrului judecat a sentinţei civile nr. 797/23.05.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 34/17.01.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti. Ulterior, prin notele scrise din 18.08.2021 a invocat puterea de lucru judecat în raport şi de decizia nr. 1287/R/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 10 decembrie 2018, intimatul - pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti ca fiind temeinică şi legală.

Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut că asistenţii judiciari îşi desfăşoară activitatea în baza unui mandat de 5 ani, iar potrivit prevederilor legale se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcţie pe care un asistent o poate îndeplini în sistem, respectiv 3-5 ani, astfel încât drepturile pretinse prin acţiune nu pot fi compatibile cu noţiunea de mandat.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani".

Asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă determinată (5 ani), iar prin esenţa şi natura funcţiei lor, nu sunt independenţi. Potrivit art. 110 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime m funcţii juridice de cel puţin 5 ani".

Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea pentru asistenţii judiciari a drepturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiţiei, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantumul ei.

Raţiunile pentru care legislaţia excludea asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcţie (sporul de fidelitate) au fost legate de faptul că asistenţii judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraţilor, cu un statut diferit, care justifică şi o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial.

Aşadar, legea a exclus asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcţie, tocmai în ideea că aceştia sunt numiţi pe o perioadă determinată, de 5 ani, fiind deci un mandat limitat care era incompatibil cu fidelizarea (sporul de fidelitate indiferent de cuantum) în sistemul justiţiei.

Prin urmare, neexistând o bază legală pentru stabilirea indemnizaţiei a acestei categorii profesionale cu luarea în calcul a vechimii efective în funcţie, vă rugăm să constaţi că în mod corect instanţa de fond a reţinut că drepturile pretinse prin acţiune nu pot fi compatibile cu noţiunea de mandat.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 1226/2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, prin care Curtea de Apel Bucureşti a anulat OMJ nr. 1479/C/2017 şi OMJ nr. 2210/C/2017, emise anterior actului administrativ contestat în prezenta cauză, arătă că aceasta a fost atacată cu recurs, cauza respectivă aflându-se în procedura de filtru la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, invocată de intimata-reclamantă în susţinerea cererii, poate avea relevanţă cel mult din perspectiva stabilirii nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum se stabileşte în considerente, fără a legitima recunoaşterea ca atare a procentelor astfel cum au fost prevăzute de lege pentru personalul expres şi limitativ enumerat.

În concluzie, este neîntemeiată cererea privind anularea OMJ nr. 580/C/2018 şi obligarea la emiterea unui nou ordin privind calcularea indemnizaţiei ţinându-se cont de vechimea efectivă în funcţie, întrucât nu există temei în legislaţia incidenţă cu privire la stabilirea indemnizaţiei asistenţilor judiciari în funcţie de vechimea efectivă în magistratură şi totodată, s-ar înfrânge principiul salarizării la nivel maxim, astfel cum s-a statuat prin Legea nr. 71/2015.

4.2. Legal citat, pârâtul Tribunalul Argeş nu a depus întâmpinare faţă de recursul reclamantei.

5. Răspunsurile la întâmpinare

La data de 9 noiembrie 2019 recurenta -reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinarea intimatului - pârât Ministerul Justiţiei, prin care, invocând argumente similare celor antamate prin cererea de recurs, a solicitat respingerea apărărilor exhibate de intimat.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 11 ianuarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 9 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 iunie 2021, constatând, în urma deliberărilor, că pentru justa soluţionare a cauzei se impune suplimentarea probatoriului administrat în cauză, în temeiul art. 400 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus repunerea pe rol a cauzei, precum şi stabilirea termenului de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul acţiunii în justiţie cu care reclamanta a învestit instanţa de fond constă în anularea Ordinului nr. 580/C/2018 şi obligarea MJ la emiterea unui ordin de salarizare cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie, precum şi virarea către Tribunalul Argeş în calitate de ordonator terţiar de credite a diferenţelor salariale cuvenite, în vederea achitării acestora.

Astfel cum rezultă din preambulul său, ordinul contestat a fost emis în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi în considerarea Minutei Consiliului Superior al Magistraturii din 16.01.2018, însuşită de conducerea Ministerului Justiţiei şi a vizat reîncadrarea în funcţie a asistenţilor judiciari, începând cu 01.01.2018.

Reclamanta a susţinut nelegalitatea ordinului raportat la faptul că, în condiţiile în care, prin hotărâri judecătoreşti s-a recunoscut pentru asistenţii judiciari dreptul la vechimea efectivă în funcţie, indemnizaţia brută de încadrare trebuia stabilită în raport de această vechime efectivă în funcţie, respectându-se astfel principiul nediscriminării, prevăzut de actul normativ în baza căruia a fost emis ordinul de salarizare, respectiv de Legea nr. 153/2017.

Astfel, arată recurenta faptul că, din anexa la ordinul contestat rezultă că indemnizaţia de încadrare brută lunară este stabilită în raport de o vechime în funcţie limitată, respectiv de 3-5 ani, deşi vechimea efectivă în funcţie a reclamantei era de 18 ani, ceea ce i-ar fi permis stabilirea indemnizaţiei de încadrare brută lunară la suma de 15.214 RON. Mai mult, conchide recurenta, chiar şi pentru vechimea în funcţie limitată la 3-5 ani, pârâtul a stabilit o indemnizaţia brută lunară de încadrare, aferentă gradaţiei 4, mai mică valoric(de 11.653 RON) decât cea prevăzută în anexa V la lege(de 12.929 RON).

Instanţa de fond a reţinut că, asistenţii judiciari îşi desfăşoară activitatea în baza unui mandat de 5 ani, iar ca efect al adoptării Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcţie pe care un asistent o poate îndeplini în sistem, respectiv 3-5 ani, astfel încât drepturile pretinse prin acţiune nu pot fi compatibile cu noţiunea de mandat. Totodată, a mai constatat prima instanţă că existenţa unor hotărâri judecătoreşti favorabile nu constituie izvor de drept, cu atât mai mult cu cât există practică neunitară în soluţionarea litigiilor cu acest obiect.

Din înscrisurile depuse la dosar şi din susţinerile părţilor, Înalta Curte reţine faptul că între acestea s-au purtat o serie de litigii în care s-a statuat asupra încadrării salariale a reclamantei, hotărârile definitive pronunţate fiind puse în executare de către intimatul pârât Ministerul Justiţiei.

Se constată astfel că, ulterior emiterii OMJ nr. 580/C/2018, în ceea ce o priveşte pe recurenta reclamantă, Ministerul Justiţiei a procedat la emiterea altor două ordine, respectiv:

- OMJ nr. 3906/C/28.07.2021privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei prin raportare la vechimea efectivă în funcţie pe lângă o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca urmare a executării sentinţei civile nr. 1226/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi rămasă definitivă;

- OMJ nr. 4871/13.10.2021 privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantei prin raportare la grila prevăzută pentru un judecător cu grad de judecătorie şi cu vechime similară, ca urmare a punerii în executare a deciziei nr. 2903/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Contrar susţinerilor intimatului pârât, recurenta afirmă că în realitate, din anexele acestor ordine ar rezulta că încadrarea salarială nu se raportează la vechimea efectivă conform dispoziţiilor hotărârilor judecătoreşti în executarea cărora au fost emise şi că, nu schimbă cu nimic, sub acest aspect, situaţia stabilită iniţial prin ordinul contestat.

Totodată, recurenta reclamantă are susţineri contradictorii referitoare la cuantumul indemnizaţiei brute lunare ce i s-ar fi cuvenit prin raportare la vechimea efectivă. Pe de o parte, în motivele de recurs afirmă că acesta ar trebui să se încadreze la suma de 15.214 RON iar pe de altă parte, în notele scrise depuse pe parcursul soluţionării cauzei în recurs, susţine că încadrarea salarială operată prin ordinele emise ulterior, pentru aceeaşi perioadă, este identică celei stabilite prin ordinul contestat. Aceasta deşi, din anexa OMJ nr. 4871/2021, rezultă că începând cu 01.07.2018 indemnizaţia brută lunară a recurentei reclamante este chiar de 15.214 RON.

Prin urmare, cauza nu poate fi soluţionată fără lămurirea situaţiei de fapt şi de drept ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în sensul identificării componentelor salariale şi a vechimii în raport de care s-a realizat, pentru perioada în discuţie, încadrarea salarială a reclamantei.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prima instanţă a analizat legalitatea ordinului contestat prin prisma unui temei juridic diferit - Legea nr. 284/2010 - de cel care a stat la baza emiterii acestuia şi pe care s-au întemeiat şi criticile reclamantei - Legea nr. 153/2017. O astfel de abordare echivalează practic cu o nemotivare a soluţiei adoptate, aspect ce atrage necesitatea casării hotărârii pronunţate, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare.

În rejudecare, instanţa de fond, va avea în vedere lămurirea situaţiei de fapt şi a celei juridice privind reîncadrarea salarială a recurentei reclamante începând cu 1.01.2018, cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente. Se mai impune cu această ocazie şi analizarea aspectelor vizând puterea de lucru judecat a hotărârilor intervenite între părţi şi a modului în care intimatul pârât a înţeles să le pună în executare şi, din această perspectivă, urmând a se examina în ce măsură dispoziţiile ordinului contestat continuă să producă efecte şi dacă mai subzistă interesul reclamantei în anularea acestuia.

Numai în urma lămuririi acestui context factual şi juridic se poate stabili asupra legalităţii ordinului contestat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, neputând aplica normele de drept material incidente la o situaţie de fapt nelămurită de către instanţa de fond.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3662 din data de 18 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.