Eligibility for Green Certificates: Completeness of Accreditation Documentation Required Before Deadline Despite European Commission State Aid Decision

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 martie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei, Direcţia Generala Eficienţă în Domeniul Producerii, Transportului, Distribuţiei şi Furnizării Energiei ("ANRE"), a solicitat:

(i) anularea adresei nr. x/16.10.2017, prin care a fost respinsă cererea nr. x/28.12.2016 privind acreditarea Etapei a II-a din Centrala Electrică Fotovoltaică Darova, pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi;

(ii) anularea deciziei nr. 78646/20.11.2017 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă nr. x/13.11.2017, formulată de reclamantă împotriva soluţiei de respingere a cererii privind acreditarea etapei a II-a din Centrala Electrică Fotovoltaică Darova, pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi;

(iii) admiterea cererii nr. x/28.12.2016 privind acreditarea Etapei a II-a din Centrala Electrică Fotovoltaică Darova, pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi;

(iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4853 din 26 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia inadmisibilităţii cererilor privind anularea adresei nr. x/16.10.2017 şi deciziei nr. 78646/16.10.2017, şi, în consecinţă, a respins aceste cereri, ca inadmisibile;

(ii) a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de admitere a cererii nr. x/28.12.2016, ca nefondată;

(iii) a respins cererea de admitere a cererii nr. x/28.12.2016, de acreditare a Etapei a II-a din Centrala Electrică Fotovoltaică Darova, pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, ca nefondată, în cauza privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei, Direcţia Generala Eficienţă în Domeniul Producerii, Transportului, Distribuţiei şi Furnizării Energiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4853 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit normele din Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică, aprobat prin Ordinul nr. 48/2014, ANRE precum şi prevederile art. 3 din Legea nr. 220/2008, fără a avea în vedere Directiva Comisiei Europene C(2011) 4938 şi răspunsurile Comisiei Europene venite prin intermediul Consiliului Concurenţei.

O primă critică invocată vizează faptul că instanţa de fond a apreciat că nu erau îndeplinite două condiţii, prevăzute în Regulamentul de acreditare ANRE respectiv, documentaţia de acreditare nu era completa şi licenţa de producere a energiei electrice produse de societate nu era modificată, instanţa de fond făcând trimitere doar la art. 8 al Regulamentului de acreditare ANRE, ignorând Directiva C(2011) 4938. Mai mult, în ceea ce priveşte răspunsul Consiliului Concurentei, instanţa de fond apreciază ca nu are nici o relevanta, deşi aceasta instituţie este autoritatea care reglementează ajutorul de stat şi decide dacă într-un caz sau altul a existat sau nu ajutor de stat.

Sub acest aspect, arată recurenta, norma prevăzută la pct. 9 din Directiva Comisiei Europene C(2011) 4938, arată c singura condiţie pentru a intra în schema de certificate verzi, este punerea in funcţiune (PIF) până la data de 31.12.2016, fără ca această normă legală să facă distincţie între acreditare preliminară sau acreditare finală. In acest sens, este şi interpretarea art. 15 al (2) din Regulamentul de acreditare ANRE care prevede faptul că "în cazul producătorilor de E-SRE, care deţin grupuri/centrale electrice de producere a E-SRE... care au beneficiat de certificate verzi, în baza unor/unei decizii de acreditare/acreditare preliminară/acreditare temporara emise de ANRE, duratele de aplicare prevăzute la alin. (1) se diminuează corespunzător cu perioada in care aceştia au beneficiat de certificate verzi"

Ori textul de lege mai sus menţionat, arată că exista posibilitatea acordării de certificate verzi înaintea acreditării finale, şi astfel se recunoaşte o continuitate în funcţionare de la momentul punerii în funcţiune până la momentul acreditării finale, acestea rămânând în continuare eligibile pentru a beneficia de sistemul de certificate verzi.

Susţine recurenta că în mod greşit instanţa de fond, a apreciat că, dat fiind că abia la data de 26.01.2017 prin Decizia ANRE nr. 69, s-a modificat licenţa 1883 prin includerea şi a etapei a II-a Darova în Condiţiile specifice anexate licenţei nr. 1883, şi astfel, din cauză că procesul de acreditare nu a fost realizat până la data de 31.12.2016, reclamanta nu mai poate fi inclusă în sistemul de certificate verzi, fără a fi avută în vedere corelarea art. 3 (4) din Legea nr. 220/2008 cu punctul nr. 9 şi 12 din Directiva Comisiei Europene. Sub acest aspect, este deosebit de relevant, punctul de vedere al Consiliului Concurenţei care vine de fapt să explice şi să clarifice ce a urmărit Comisia Europeană prin Directiva menţionată.

O altă critică adusă hotărârii instanţei de fond constă în faptul că nu a luat în considerare comunicările făcute de Consiliul Concurenţei, comunicări, la care chiar compartimentul juridic al pârâtei a achiesat. Apreciază, că aceste comunicări, pe lângă faptul că vin să explice punctul de vedere al Comisiei Europene sunt şi probe în dosar.

Referitor la aceste comunicări, în răspunsul Consiliului Concurentei exprimat prin adresa nr. x/09.03.2017 se expun 3 cazuri care pot face obiectul analizei, reclamanta regăsindu-se în unul dintre acestea, rezultând că singura condiţie pentru a putea beneficia de sistemul de Certificate verzi (CV) şi pentru a doua etapa era, ca instalaţia sa fie pusa în funcţiune, situaţie în care se regăseşte reclamanta care a pus in funcţiune etapa a II-a la data de 19.12.2016.

Un alt argument susbsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii privind anularea adresei nr. x/16.10.2017 şi a deciziei nr. 78646/20.11.2017, câtă vreme aceste acte sunt acte administrative.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă ANRE a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a invocat aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producţiei de energie din surse regenerabile, în privinţa realizării obiectivului Construire parc fotovoltaic Darova şi racordare la SEN, obiectiv ce urma să parcurgă 3 etape distincte, la finalizarea fiecăreia dintre acestea Autoritatea Naţionala de Reglementare in Domeniul Energiei urmând să emită certificatele verzi corespunzătoare, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului ANRE nr. 48/2014.

Astfel, în cursul anului 2015 reclamanta a finalizat Etapa I a centralei fotovoltaice, conform procesului-verbal de recepţie a punerii în funcţiune nr. x/12.11.2015, etapă pentru care a obţinut licenţa de exploatare nr. 1883/2016, conform prevederilor Legii nr. 132/2012.

Pentru Etapa a II a, a cărei finalizare s-a realizat în opinia reclamantei la 19.12.2016, a fost întocmit procesul-verbal de punere in funcţiune nr. x/19.12.2016, fiind depusă totodată şi documentaţia nr. 90823/28.12.2016 aferentă obţinerii deciziei de acreditare a acestei etape.

Prin scrisoarea nr. 34337/12.05.2017 pârâta ANRE îi comunică reclamantei că cererea de acreditare nr. x/28.12.2016 nu poate fi soluţionată favorabil, motivat de faptul că documentaţia depusă pentru obţinerea acreditării nu a fost completă la data de 03.01.2017(aceasta fiind data limită prevăzută de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 220/2008, în condiţiile în care ziua de 31.12.2016 a fost declarată zi nelucrătoare). Din corespondenţa purtată între părţi anterior transmiterii refuzului de acordare a acreditării, rezultă că la data de 03.01.2017 reclamanta nu depusese licenţa de exploatare aferentă etapei a II a şi documentele de achiziţie pentru echipamente utilizate.

Refuzul soluţionării favorabile a cererii de acreditare a fost confirmat ulterior şi prin scrisoarea ANRE nr. 52169/01.08.2017.

Critica recurentei reclamante vizând greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale incidente prin prisma prevederilor europene, este nefondată.

Legea nr. 220/2008 instituie sistemul de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie iar potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (3) sistemul de promovare se aplică producătorilor pentru energia electrică produsă din surse regenerabile, inclusiv pentru energia electrică produsă pe perioada de probă, în baza deciziei de acreditare emise de ANRE potrivit prevederilor art. 6 alin. (6), dacă punerile în funcţiune, respectiv retehnologizările de grupuri/centrale se realizează până la sfârşitul anului 2016.

Prevederile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 220/2008 reglementează atributul ANRE de a acredita grupurile/centralele electrice care beneficiază de schema de promovare prin certificate verzi, în temeiul Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea schemei de promovare.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Regulamentul de acreditare, în situaţiile în care legea impune obligaţia obţinerii licenţei de exploatare comercială a capacităţii de producere a E-SRE, acreditarea se acordă de ANRE în condiţiile prezentului regulament după obţinerea de către solicitant a acestei licenţe, pentru o perioadă care nu poate depăşi durata de valabilitate a licenţei.

Aşadar, accesul unui producător de energie electrică din surse regenerabile în sistemul certificatelor verzi se realizează în baza deciziei de acreditare care se emite de către ANRE dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii prevăzute de lege:

- centrala să fie pusă în funcţiune până la sfârşitul anului 2016

- societatea să deţină licenţă de producere a energiei electrice

Recurenta invocă faptul că Decizia Comisiei Europene C(2011)4938 privind ajutorul de stat SA33134(2011/N)pentru România – certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, care a autorizat sistemul de promovare prin certificate verzi instituit prin Legea nr. 220/2008, coroborată cu adresele Consiliului Concurenţei, impun o singură cerinţă anume aceea a punerii în funcţiune a obiectivului, celelalte două condiţii prevăzute de Lege şi Regulament, adăugând Deciziei în mod nepermis.

Înalta Curte reţine că la pct. 6, 7 şi 76 din Decizia Comisiei Europene se prevede că:

"6. Temeiul juridic este Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Schema de sprijin stabilită de Legea 220/2008 (astfel cum a fost modificată) este un sistem de promovare prin certificate verzi, în temeiul căruia sunt eliberate certificate verzi producătorilor de energie electrică din surse regenerabile, furnizorilor de electricitate fiindu-le impusă obligaţia (printr-o cotă obligatorie) de a achiziţiona certificate verzi.

7. În baza acestei legi, autorităţile române au introdus deja limitele preţului de piaţă al certificatelor verzi, de 27 şi 55 EUR per certificat, explicând că noile valori sunt doar o indexare necesară a valorilor vechi şi nu modifică schema existentă (introdusă înainte de aderarea României la UE)(...). Autorităţile române subliniază în acest context că nu a fost acordat niciun ajutor pentru nivelurile nou introduse, dat fiind că dispoziţia respectivă din lege va fi pusă în aplicare doar după aprobarea măsurii de către Comisie.(…)

76. Comisia constată că schema de ajutor "Certificate verzi pentru promovarea energiei electrice din surse regenerabile de energie" este compatibilă cu piaţa internă în conformitate cu articolul 107 alin. (3) litera (c) din TFUE şi, prin urmare, a decis să nu ridice obiecţii la măsura notificată."

Aşadar, Decizia Comisiei Europene se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 220/2008 pe care le analizează şi le validează ca fiind conforme, aşa încât nu poate fi reţinută susţinerea recurentei că acestea, ar adăuga prevederilor europene prin impunerea unor condiţii restrictive suplimentare. De altfel, această ipoteză nici nu ar fi posibilă în contextul în care dispoziţiile interne sunt anterioare celor europene.

Totodată, în Decizia Comisiei Europene se prevede la pct. 9 că "Durata măsurii notificate este până la 31 decembrie 2016, care este data limită până la care noii beneficiari vor putea intra în sistem" iar la pct. 12 se precizează că "Beneficiarii sunt instalaţiile care produc energie din surse regenerabile de energie şi biomasă".

Aşadar, din coroborarea prevederilor punctului 9 cu cele ale punctului 12 din Decizie rezultă că sistemul de sprijin prin certificate verzi se aplică beneficiarilor producători de energie electrică din surse regenerabile, pentru centralele/grupurile/instalaţiile care au intrat în sistemul de sprijin prin certificate verzi până la 31 decembrie 2016.

Or, în dezacord cu argumentele recurentei, Inalta Curte apreciază că cerinţa ca producătorii să fi intrat în sistemul de sprijin până la 31 decembrie 2016, la care se referă Comisia Europeană, nu echivalează cu impunerea de către Comisie a unicei condiţii ca centrala să fi fost pusă în funcţiune până la finalul anului 2016.

Astfel cum s-a arătat anterior, Decizia Comisiei Europene s-a întemeiat pe prevederile Legii nr. 220/2008. Or legea dispune neechivoc că pentru intrarea în sistem nu este suficientă punerea în funcţiune a centralei ci, este necesară şi obţinerea licenţei de exploatare şi ulterior a deciziei de acreditare a acesteia.

În acest context, în cauză, sunt necontestate două aspecte, şi anume că reclamanta A. S.R.L. a completat documentaţia de acreditare cu copia facturii fiscale care demonstrează achiziţionarea panourilor fotovoltaice din etapa a II-a din CEF Darova în data de 5.01.2017, ulterior datei limită de intrare în schema de certificate verzi (3.01.2017) şi că, prin Decizia ANRE nr. 69/26.01.2017 urmare a solicitării înregistrată sub nr. x/03.01.2017, s-a procedat la includerea etapei a II-a, cu puterea electrică instalată de 0,48 MW în Condiţiile specifice anexate licenţei de exploatare nr. 1883/2016.

Aşadar, deşi recurenta reclamantă a prezentat pentru Etapa a II a a centralei electrice procesul-verbal de punerea în funcţiune nr. x/19.12.2016, acesta nu a fost însoţit de documentele care fac dovada achiziţionării echipamentelor implementate şi nici de licenţa de exploatare actualizată, cu capacitatea electrică aferentă acestei etape.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată întemeiată concluzia instanţei de fond în sensul că nu se poate reţine refuzul nejustificat al ANRE de a acorda acreditarea solicitată, având în vedere că la data de 3.01.2017 documentaţia era incompletă, nefiind întrunite condiţiile emiterii de către ANRE a deciziei de acreditare în termenul legal stabilit pentru accesarea sistemului de promovare prin certificate verzi.

Nefondată este şi opinia recurentei în sensul că dispoziţiile art. 15 al (2) din Regulamentul de acreditare ANRE arată că există posibilitatea acordării de certificate verzi înaintea acreditării finale, şi astfel se recunoaşte o continuitate în funcţionare de la momentul punerii în funcţiune până la momentul acreditării finale, acestea rămânând în continuare eligibile pentru a beneficia de sistemul de certificate verzi.

Aceasta pentru că, Legea nr. 220/2008 prevede la art. 3 alin. (4) că, În vederea aplicării sistemului de promovare stabilit prin prezenta lege, acreditarea centralelor electrice se poate face etapizat, pe măsura punerii în funcţiune a fiecărui grup electric individual din cadrul unei capacităţi energetice conţinând mai multe astfel de grupuri electrice, caz în care perioada de aplicare a sistemului de promovare reglementat prin prezenta lege se va aplica diferenţiat în funcţie de momentul acreditării.

Or, este evident în opinia Inaltei Curţi că o astfel de reglementare nu face altceva decât să confirme interpretarea conform căreia în situaţia unei capacităţi energetice conţinând mai multe grupuri electrice, acreditarea se realizează pentru fiecare dintre acestea, etapizat, în raport de momentul punerii în funcţiune, şi în consecinţă, intrarea în sistemul de certificate verzi operează diferit în raport de data acreditării şi fără a opera vreo distincţie între acreditarea preliminară şi cea finală.

Totodată, constată instanţa de control judiciar că adresele nr. x/09.03.2017 şi nr. y/07.06.2017 emise de Consiliului Concurenţei reprezintă corespondenţa acestei instituţii cu pârâta intimată, conţinând opinii exprimate de emitent, fără însă ca acestea să fie în măsură să producă efecte juridice cu privire la raportul juridic stabilit între reclamantă şi pârâtă, instanţa de fond reţinând corect că, sub acest aspect, nu prezintă relevanţă. Cu atât mai mult cu cât, din conţinutul acestora, nu rezultă că ar exista vreo divergenţă evidentă între conduita pârâtei intimate şi punctul de vedere al Consiliului Concurenţei pe problema acreditării unor producători de energiei conform Legii nr. 220/2008.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare a adresei nr. x/16.10.2017 şi a adresei nr. x/20.11.2017 emise de pârâtă, Inalta Curte îl apreciază ca fiind judicios în condiţiile în care aceste adrese nu pot fi considerate acte administrative tipice sau asimilate (refuz soluţionare cerere), nu sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice. Aceste adrese reprezintă răspunsuri la solicitările reclamantei şi fac parte, alături de corespondenţa electronică, din corespondenţa anterioară exprimării de către pârâta intimată a refuzului de a soluţiona favorabil cererea de acreditare, astfel cum a fost transmis prin scrisoarea nr. 34337/12.05.2017.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4853 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.