Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6127/2021 AI generated

Veterinary clinic's concession-contract payment claim sent to first-instance court as administrative-contract dispute

Case Number Decizia nr. 6127/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the case must be heard by the Judecătoria Constanța (first-instance court), which prevails in the dispute. The underlying action, filed by a veterinary medical practice against the sanitary-veterinary authorities, sought payment of RON 40,000 plus penal interest for the period 16 March–24 July 2020, based on Article IV of Law No. 236/2019 in connection with a concession contract concluded in 1999 under Law No. 219/1998 and extended until 2022. The court held that the claim concerned the execution of an administrative contract, not an administrative act or unjustified refusal under Article 2(2) of Law No. 554/2004, and that under Article 8(2) of Law No. 554/2004 (as amended by Law No. 212/2018), jurisdiction lay with the ordinary courts determined by common procedural rules, specifically Article 94(k) of the Civil Procedure Code, making the Judecătoria Constanța competent.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 1359 C. civ, art. 94 lit. k) C. proc. civ, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; Veterinary clinic's concession-contract payment claim sent to first-instance court as administrative-contract dispute: Înalta Curte reţine că litigiul născut urmare a formulării cererii de chemare în judecată de către reclamant la data de 23.11.2020 priveşte executarea contractului de concesiune, pretenţiile sale având drept cauză contractul menţionat şi dispoziţiile O.G. nr. 42/2004, astfel cum acestea au fost modificate prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Keywords

AI generated
administrative contract civil dispute conflict of jurisdiction action for payment concession contract for medical treatment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 27.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 40.000 RON, pentru perioada 16.03.2020-24.07.2020, datorate în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019; obligarea pârâtelor, în solidar, să plătească reclamantei dobânda legala penalizatoare începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrala a debitului; obligarea ambelor pârâte, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 4442/16.04.2021, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtă prin întâmpinare; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Directia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi Autoritatea Natională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranta Alimentelor, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2020, la data de 25.05.2021.

La termenul de judecată din data de 13.09.2021, Curtea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe în soluţionarea cauzei şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa nr. 174/CA din 20 septembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Constanţa, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa asupra conflictului de competenţă.

3. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Constanţa. pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului reiese că între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în calitate de concendent şi Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în calitate de concesionar, s-a încheiat contractul de concesionare nr. x/01.09.1999, având ca obiective realizarea activităţilor sanitare veterinare de interes public naţional, prevăzute în Programul acţiunilor strategice de supraveghere, profilaxie şi combatare a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om şi protecţia mediului.

Prin actul adiţional nr. x/14.08.2014 la contractul de concesiune nr. x/1999, părţile au convenit prelungirea contractului până la data de 01.03.2022.

Contractul de concesiune a fost încheiat sub imperiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi al H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activităţi sanitare veterinare publice de interes naţional şi a unor bunuri proprietate publică a statului.

Contractul în discuţie priveşte atât concesionarea unui imobil – teren şi clădire şi a unor bunuri mobile, cât şi concesionarea serviciului de interes public naţional – activităţile sanitar veterinare prevăzute în Programul acţiunilor strategice de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenirea transmiterii de boli de la animale la om şi protecţia mediului aprobat prin Ordin al Ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei.

Înalta Curte reţine că litigiul născut urmare a formulării cererii de chemare în judecată de către reclamant la data de 23.11.2020 priveşte executarea contractului de concesiune, pretenţiile sale având drept cauză contractul menţionat şi dispoziţiile O.G. nr. 42/2004, astfel cum acestea au fost modificate prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Dispoziţiile Legii nr. 236/2019 nu exclud ipoteza litigiului vizând executarea contractului administrativ asimilat actului administrativ, întrucât aceste prevederi au fost adoptate în respectul contractelor de concesiune încheiate anterior intrării în vigoare şi au legătură cu obligaţiile asumate prin contractele respective de stat, prin Ministerul Agriculturii, cu privire la finanţarea operaţiunilor derulate prin medici veterinari concesionari în cadrului programului strategic menţionat la art. 1 din contract.

Prin urmare, instanţa reţine că în cazul de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care asimilează actelor administrative unilaterale şi "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal" întrucât executarea unor obligaţii asumate prin contractul administrativ, chiar dacă obligaţiile respective fac obiectul unei reglementări legale, nu se poate încadra în ipoteza refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, în condiţiile în care în mod expres legea prevede o situaţie de excepţie în cazul litigiilor în sfera executării unui contract administrativ asimilat actului administrativ.

Mai mult decât atât, instanţa reţine că reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1270, art. 1272 şi art. 1359 C. civ. şi că prin cererea de chemare în judecată susţine argumentul litigiului derivat din raporturile de drept născute din contractul de concesiune ce priveşte executarea contractului sesizând Judecătoria Constanţa ca instanţă de drept comun competentă material în raport de prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ. şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că la data înregistrării cererii de chemare în judecată se aplică dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în forma modificată prin Legea nr. 212/2018, litigiul de faţă este în competenţa instanţelor de drept comun care se determină din punct de vedere material potrivit regulilor comune prevăzute de C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.