Challenge to delayed-proceedings ruling annulled; complaint for annulment rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra plângerii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

La data de 18 august 2020 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal dosarul nr. x/2019, având ca obiect recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 479 din 26 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu, prin programul Ecris, Completului nr. 9, care, la data de 23 septembrie 2020, a efectuat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, procedură prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., fără aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 1 iulie 2021, recurenta-reclamantă A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului cu privire la dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestaţie ce face obiectul prezentului dosar, înregistrat sub nr. x/2019/a1.

În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (4) şi 524 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., petenta a arătat că sesizarea având ca obiect modul în care doamna judecător B. şi-a exercitat funcţia a fost clasată de către doamna inspector C., în loc să o supună spre dezbatere Consiliului Superior al Magistraturii.

A susţinut că sentinţa atacată nr. 479/26.06.2020 trebuie anulată in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. intrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei.

Prin încheierea din 21 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţei şi Justiţie a anulat cererea privind contestaţia la tergiversarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, formulată de contestatoarea A..

Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că cererea constatatoarei nu prezintă nicio critică sau argument care să vizeze vreuna dintre ipotezele reglementate in cuprinsul art. 522 alin. (2) din C. proc. civ., contestaţia la tergiversare nefiind motivată în fapt.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva modului de soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului petenta A. a formulat plângere.

În motivarea plângerii, subliniază petenta că instanţa de control judiciar a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil.

Examinând plângerea formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte urmează a o respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"Art. 522. - (1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sa îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Articolele 522-526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situaţii.

Articolul 522 alin. (2) din Noul C. proc. civ. precizează expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot face contestaţia.

Toate motivele vizează, inevitabil, şi culpa instanţei, mai exact atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Deşi în prezenta cauză petenta a susţinut incidenţa ultimului caz dintre cele reglementate de art. 522 C. proc. civ. (alin. (2) pct. 4), se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestaţie este pasivitatea instanţei de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În ceea ce priveşte motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de petentă, se reţine că, în cazul recursului care este de competenţa Înaltei Curţi, noţiunea de termen optim şi previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispoziţiile anterior menţionate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. şi fixarea termenului de judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că la momentul stabilirii termenului de judecată în cauză, au fost avute în vedere de către completul învestit cu soluţionarea recursului împrejurări obiective ce ţin de planificarea şedinţelor completului de judecată, de încărcătura acestuia şi de necesitatea respectării dreptului părţilor la apărare, luându-se în considerare şi obiectul cauzei deduse judecăţii.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petenta A. privind contestaţia la tergiversarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.