Restitution of non-reimbursable grant: Absence of express fourth-degree pactum commissorium requiring judicial termination before recovery of funds

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.04.2016 reclamanta, Administraţia Fondului pentru Mediu a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa şi în baza probelor ce se vor administra, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.760.401.69 RON reprezentând daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţarea nerambursabilă acordată, precum şi dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată de la data plăţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3074/2016 din 17 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a MFP şi a Judeţului Constanţa prin Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa pe care a respins-o ca atare. A respins cererea de introducere în judecată a altor persoane ca neîntemeiată. A respins cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâtă, ca nefondată. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L şi chemaţii în garanţie: STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi JUDEŢUL CONSTANŢA PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN. A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1.996.143,93 RON reprezentând finanţarea acordată şi dobânda aferentă conform contractului de finanţare, nr. 643/N din 21.06.2010.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3074/2016 din 17 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond nu a adus nicio argumentare cu privire la existenta în cuprinsul contractului a unui pact comisoriu de ultim grad, care ar fi permis intimatei să rezilieze contractul şi, pe cale de consecinţă, să solicite direct în instanţă restituirea finanţării, instanţa de fond, reţinând doar faptul că: "aceste măsuri (obligaţia de informare a intimatei) sunt în concordanţă cu prevederile contractului, respectiv art. 6 pct. 6 şi pct. 8 care a stabilit în sarcina beneficiarului obligaţia de a furniza copii ale situaţiei financiare trimestriale şi anuale, inclusiv balanţele lunare de verificare ale acestora (...) în 7 zile de la solicitare."

Susţine recurenta că instanţa de fond nu a argumentat în vreun fel motivele pentru care a respins argumentările societăţii referitoare la inexistenta unui pact comisoriu expres în contract, care să permită solicitarea repunerii părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii de către recurentă a finanţării primite.

Precizează recurenta că AFM a încălcat principiul proportionalităţii. Reclamanta avea de ales între suspendarea finanţării şi rezilierea contractului, iar, mai mult, referitor la această reziliere nu se precizează că intervine fără somaţie şi fără sesizarea instanţei de judecată. Principiul proporţionalităţii care prevede că măsurile administraţiei publice trebuie să fie proporţionale, adică trebuie să fie utile, necesare şi proporţionale.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, apreciază recurenta că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că atâta vreme cât nu există un raport contractual între societate şi chemaţii în garanţie, o asemenea cerere este inadmisibilă.

Această raţiune a instanţei de fond este motivată de încadrarea, realizată în fapt de către instanţă, iar nu de către intimată, a acţiunii deduse judecaţii, într-o acţiune în răspundere civilă contractuală.

În acest sens, s-a apreciat că datorită existenţei unui contract între societate şi AFM, ca şi raport juridic de drept material dedus judecăţii, o cererea de chemare în garanţie poate exista doar în situaţia în care între societate şi chemaţii în garanţie ar exista de asemenea raporturi contractuale.

Raţionamentul instanţei de fond este eronat. Răspunderea civilă contractuală este parte a răspunderii civile, ca şi răspunderea civila delictuală.

În ceea ce priveşte cererea de introducere în cauză a altor persoane, instanţa, cu aprecierea eronată a legii, consideră că persoanele menţionate nu sunt parte a acestui contract, astfel încât nu se impune introducerea în cauză a acestor persoane în calitate de pârâţi, cu continuarea că pârâta trebuie să aibă un interes legitim pe care autoritatea publică are obligaţia să îi respecte şi că această vătămare trebuie să rezulte dintr-un act administrativ sau din refuzul nejustificat al unei autoritari publice.

Pe lângă faptul că aceste afirmaţii sunt lipsite de o baza legală, chiar daca s-ar presupune că ar avea o bază legală în cazul de faţă, există un refuz nejustificat al unei autorităţi publice de a emite sau prelungi autorizaţia de construire sau certificatul de urbanism.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii, apreciază recurenta că sentinţa instanţei de fond este lacunară câtă vreme instanţa de fond reţine în argumentarea sa doar faptul că intimata are dreptul să constate rezilierea contractului şi să solicite restituirea finanţării, neţinând cont de principiul proportionalitatii, care prevede că măsura trebuie să fie necesaraă şi proporţională. Menţionează recurenta că, atât timp cât este deja dublu penalizată prin faptul că a avut nenumărate dosare cu instituţia locală, care i-a blocat întreaga activitate, este penalizată prin faptul că a cheltuit mai mulţi bani proprii decât cei primiţi de la AFM şi prin faptul că nu a realizat proiectul şi stă cu lucrările nefinalizate şi la ora actuală. Or, urmeză a se observa faptul că, intimata nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor atragerii răspunderii contractuale, iar instanţa de fond nu a argumentat în niciun fel respingerea apărărilor recurentei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte hotărârea recurată, şi în rejudecare va respinge acţiunea ca neîntemeiată, menţinând în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că, societatea recurentă a fost parte contractantă în contractul de finanţare nerambursabilă nr.644/N21.06.2010 încheiat cu intimata-reclamantă, contract ce a avut ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile în valoare de 19.587.167,16 RON reprezentând 44% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru implementarea proiectului "Construire noi capacitate de producere a energieie elctrice - 7 centrale eoliene în Comuna Vulturu Jud. Constanţa."

În cadrul executării Contractului, AFM a finanţat o cerere de tragere în valoare de 1.760.401,69 RON, sumă achitată cu OP nr. x/21.12.2011.

Prin prezenta acţiune s-a solicitat restituirea sumei menţionate în considerarea faptului că rezilierea contractului a intervenit prin emiterea notificării transmise prin adresa nr. x/29.12.2015.

Prin Sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că, "măsurile dispuse de reclamantă sunt conform prevederilor contractului de finanţare nerambursabilă, respectiv art. 6, art. 8, art. 9 din contract, potrivit cărora se stabileşte în sarcina beneficiarului finanţării obligaţia de a furniza copii ale situaţiilor sale financiare trimestriale, semestriale şi anuale şi să transmită AFM orice altă informaţie sau documente relevante pentru prezentul contract în termen de maxim 7 zile de la cerere, iar AFM are dreptul să ia măsuri fără punerea în întârziere, sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului cu recuperarea sumelor virate către beneficiar. Potrivit art. 9 pct. 9 pct. 3 din contract, în caz de reziliere beneficiarul este obligat la plata de daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţare".

Instanţa de control judiciar observă că, în cuprinsul contractului de finanţare nu este prevăzut un pact comisoriu expres, de gradul IV, astfel încât să opereze rezilierea contractului de finanţare printr-o simplă notificare, fără intervenţia instanţei şi pe cale de consecinţă să se poată solicita, în mod direct restituirea finanţării.

Astfel, se observă că dispoziţiile contractuale sunt în sensul că AFM va notifica beneficiarul în maxim 5 zile de la constatarea unui caz de culpă şi în cazul în care deficienţele menţionate în notificare nu sunt înlăturate în maxim 30 de zile de la data notificării AFM are dreptul să ia măsuri, fără punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă: sistarea temporară a utilizării finanţării până la remedierea cauzelor care au dus la sistare; sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală, fără nicio altă formalitate prealabilă a contractului cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar.

Pe de altă parte la art. 8.1 se menţionează că nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile sale constituie caz de culpă.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 8.3 din contract se poate observa că nu este vorba de un pact comisoriu de gradul IV, astfel încât rezilierea contractului să intervină fără intervenţia instanţei,

Acest aspect rezultă din faptul că se instituie o situaţie alternativă pe care o poate adopta intimata-reclamantă în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate de către partea contractantă, câtă vreme se menţionează faptul că aceasta are fie varianta sistării temporare a finanţării, fie varianta sistării definitive şi rezilierea unilaterală a contractului.

Or, instanţa observă că această situaţie alternativă instituită în favoarea intimatei-reclamante nu imprimă clauzei de la art. 8.3 natura juridică a unui pact comisoriu expres, câtă vreme pentru aceleaşi cazuri de culpă aceasta are varianta sistării temporare a finanţării până la remedierea cauzelor care au dus la sistare.

Pe de altă parte, instanţa de fond, la momentul pronunţării hotărârii recurate, nu a analizat clauza prevăzută la art. 8.3 din contractul încheiat între părţi în raport de clauza prevăzută la art. 9.2 din contract, care se referă la încetarea contractului prin reziliere la iniţiativa AFM dacă beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract şi în situaţia intervenirii unui caz de culpă prevăzut al art. 8.2. Or, obligaţiile prevăzute la pct. 8.2 se referă la cazuri de culpă limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol, diferite de cazurile de culpă generale prevăzute la art. 8.1.

În concluzie, contrar celor reţinute de instanţa de fond, solicitarea directă a daunelor interese, fără solicitarea rezilierii contractului nu poate fi primită, mai ales în considerarea faptului că daunele interese sunt datorate în cazul neexecutării culpabile a unor obligaţii asumate de către recurenta-pârâtă, situaţie care în mod cert trebuie constatată de către instanţă.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea introductivă de instanţă ca neîntemeiată. Va menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3074/2016 din 17 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge cererea introductivă de instanţă ca neîntemeiată.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.