Taxpayer's appeal upheld: suspension of tax contestation quashed as unlawful absent evidence-related criminal referral; resolution ordered.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 din 22.01.2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii ANAF – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii Bucureşti şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea Deciziei nr. 478/12.12.2017, emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale formulată împotriva deciziei de impunere nr. x .04.2017 emisă de către Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti; obligarea autorităţilor la soluţionarea contestaţiei fiscale.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3720 din 20 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtelor Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitatea procesuală pasivă, s-a respins contestaţia formulată împotriva pârâţilor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3720 din 20 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în temeiul art. 486 C. proc. civ. şi 488 alin. (1) pct. (6) şi (8) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) al Legii nr. 554/2004.

În esenţă, recurenta recurenta critică sentinţa prin raportare la incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. faţă de faptul că: instanţa de fond a statuat faptul că este aplicabil art. 277 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală, reluând pur şi simplu argumentaţia ANAF, rezumându-se la a statua: "că organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare; instanţa de fond nu a analizat elementele esenţiale ale prevederilor art. 277 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală, anume condiţia existenţei indiciilor privind infracţiuni faţă de mijloacele de probă; instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală, raportat la faptul că aceasta nu a stabilit, anterior aplicării, care este interpretarea corectă a acestuia, deoarece, în realitate, Curtea de Apel Bucureşti a interpretat art. 277 alin. (1) lît. (a) Codul de procedură fiscală în sensul prevederii abrogate, anume art. 214 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală 2003, considerând suficientă existenţa indiciilor cu privire la săvârşirea oricărei infracţiuni.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar observă că, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că: "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.".

Art. 277 alin. (1) lit. (a) prevede: "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Or, concret, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare a banilor, dar nicăieri organul care a efectuat activitatea de control nu a sesizat organul penal privind infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă. Concret, potrivit definiţiilor date atât de dispoziţiile fiscale, cât şi cele de procedură penală, mijloacele de probă sunt: potrivit art. 55 Codul de procedură fiscală: "constituie probă orice element de fapt care serveşte ta constatarea unei stări de fapt fiscale, inclusiv înregistrări audiovideo, date şi informaţii aflate în orice mediu de stocare, precum şi alte mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege.

(2) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii administrează mijloace de probă, putând proceda la: a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabilului/plătitorului şi a altor persoane b) solicitarea de expertize c) folosirea înscrisurilor d) efectuarea de constatări la faţa locului; e) efectuarea, în condiţiile legii, de controale curente, operative şi inopinate sau controale tematice, după caz. (3) Probele administrate vor fi coroborate si apreciate ţinându-se seama de forţa tor doveditoare recunoscută de lese.".

Potrivit art. 97 alin. (2) C. proc. pen.: "proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; b) declaraţiile persoanei vătămate; c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civitmente; d) declaraţiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lese. (3) Procedeul probatoriu este modalitatea lesalâ de obţinere a mijlocului de probă.".

Or, nici organul fiscal ce a efectuat controlul şi nici instanţa de fond nu au argumentat care ar fi infracţiunile privind mijloacele de probă, în legătură cu care există indicii.

Prin dispoziţiile Codului de procedură fiscală se reglementează posibilitatea organului de soluţionare a contestaţiei administrativ - fiscale de suspendare a cauzei cu care este învestit de contribuabil, atunci când organul de control a formulat o sesizare a organelor în drept cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă. Astfel, faţă de reglementarea anterioară prevăzută de art. 214 alin. (1) lit. (a) Codul de procedură fiscală 2003, reglementarea fiscală actuală introduce condiţia suplimentară ca sesizarea penală să privească indicii privind săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă vizând stabilirea bazei de impozitare, nemaifiind deci suficientă orice sesizare privind o infracţiune a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

În consecinţă, având în vedere că suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale nu s-a dispus pentru cercetarea unei infracţiuni care să privească mijloacele de probă, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru dispunerea suspendării, decizia fiscală atacată fiind, prin urmare, în mod nelegal emisă.

Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat în mod nelegal respectarea de către intimată a principiului proporţionalităţii şi al rezonabilităţii.

Astfel, Decizia nr. 478/12.12.2017 a fost emisă la 2 ani de la primul act de cercetare în dosarul penal, iar de la data Deciziei nr. 478/12.12.2017 şi până în prezent au trecut aproape 2 ani. Prin urmare, având în vedere complexitatea unui dosar penal, precum şi faptul că au trecut peste 3 ani de la data la care au fost emise Decizia de impunere nr. x/28.04.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.04.2017, în mod cert prin nesoluţionarea contestaţiei fiscale nu sunt respectate principiul proporţionalităţiî şi nici cel al soluţionării unei cereri într-un termen rezonabil.

Mai mult, decât atât, intimata-pârâtă nu poate invoca necunoaşterea actelor pe baza cărora s-a estimat prejudiciul în dosarul penal, mai ales că a formulat o cerere de constituire parte civilă despre care se presupune că îndeplineşte condiţia minimală de a preciza la ce sume se referă şi care este izvorul obligaţiilor pretinse. În consecinţă, cel puţin din momentul formulării cererii de constituire parte civilă în procesul penal, autoritatea fiscală în niciun caz nu poate susţine că nu cunoaşte din ce se compune prejudiciul pe care l-a solicitat.

Măsurile administrative nu trebuie să treacă dincolo de ce este strict necesar, în aşa fel încât procedurile de control nu trebuie să fie însoţite de penalităţi disproporţionate raportate la gravitatea încălcării, în aşa fel încât să devină un obstacol în exercitarea acelei libertăţi.

Instanţa europeană a constatat în nenumărate rânduri încălcarea principiului proporţionalităţii de către statele membre, stabilind de fiecare dată că este necesară adoptarea acelor măsuri care să nu creeze pentru contribuabil o situaţie mult mai grea decât ar fi necesar pentru realizarea scopului urmărit.

Faţă de cele anterior expuse, instanţa va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare va admite acţiunea, va anula Decizia nr. 478 din 12.12.2017 şi va obliga pârâta ANAF - DGSC la soluţionarea contestaţiei administrative, formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3720 din 20 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare admite acţiunea.

Anulează Decizia nr. 478 din 12.12.2017 şi obligă pârâta ANAF - DGSC la soluţionarea contestaţiei administrative, formulată de reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.