Judicial bailiff disciplinary liability: diligence in asset seizure, mobile property identification, and procedural duties in mortgage appropriation

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată în data de 08.02.019, reclamantul A., executor în circumscripţia Curţii de Apel Tîrgu Mureş a solicitat în contradictoriu cu Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cu Ministerul Justiţiei şi Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş anularea Hotărârii nr. 1 din 30.08.2018 în sensul respingerii acţiunii disciplinare îndreptate împotriva sa, anularea Hotărârii nr. 25 din 14.12.2018 a Comisiei Superioare de Disciplină.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 71 din 9 iulie 2019 a Curţii de Apel Tîrgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, şi Ministerul Justiţiei şi Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, s-a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 25 din 14.12.2018 a Comisiei Superioare de Disciplină în sensul că s-a admis în parte contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1 din 30.08.2018 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu Mureş şi a fost anulată în parte Hotărârea nr. 1 din 30.08.2018 în sensul reindividualizării sancţiunii, din amenda de 3000 RON aplicată în avertisment.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 71 din data de 09.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.

Prin recursul promovat Ministerul Justiţiei invocă în esenţă următoarele critici: cu privire la înfiinţarea sechestrului asupra celor 3 autovehicule BMW care erau in proprietatea debitoarei, se arată că din răspunsurile instituţiilor interogate nu ar fi rezultat cele trei autovehicule; executorul ar fi dispus sechestru fără a avea certitudinea că autovehiculele sunt în proprietatea debitoarei, contrar art. 2 şi art. 5 din Legea nr. 188/2000; executorul nu ar fi depus toată diligenta pentru a afla proprietatea bunurilor; ar fi fost încălcat principiul legalităţii executării silite; unul dintre autoturisme nu a figurat în evidenţele debitoarei; executorul a încălcat prevederile art. 740 alin. (4) C. proc. civ. nu este relevant faptul că sechestrul nu a fost comunicat organelor fiscale; 2 dintre autovehiculele sechestrate nu aparţineau debitoarei. Cu privire la modul de aplicare a sechestrului asupra unor bunuri mobile, executorul trebuia să procedeze la inventarierea şi evaluarea separată a fiecărui produs farmaceutic supus sechestrării indiferent de faptul ca debitoarea i-a pus la dispoziţie un listing cu toate bunurile din depozit.

Cu privire la modul de stabilire al cheltuielilor de executare pe fondul conexării a doua dosare, recurentul arată că executorul judecătoresc a fost neglijent atunci când a redactat încheierea de stabilire a cheltuielilor.

Cu privire la transmiterea de somaţii fără a anexa şi copia încheierii de încuviinţare a executării silite, recurentul apreciază că executorul s-a grăbit şi a încălcat prevederile legale.

Cu privire la modul de preluare a bunului ipotecat în contul garanţiei, executorul s-a conformat solicitărilor creditorului privind alternarea procedurilor de executare silită fără ca acestea să poată fi derulate concomitent.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În cauza de faţă, prin Hotărârea nr. 1 din 30.08.2018, în dosarul x/2018 al Consiliului de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiţiei împotriva executorului judecătoresc A.. A fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, amendă în cuantum de 3000 RON.

Contestaţia promovată de executorul judecătoresc sancţionat împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin Hotărârea nr. 25 din 14.12.2018 în dosarul nr. x/2018 al Comisiei Superioare de Disciplină şi totodată a fost obligat contestatorul la plata sumei de 710,39 RON, cheltuieli ocazionate de soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la înfiinţarea sechestrului asupra celor trei autovehicule BMW fără ca în privinţa acestora să existe documente din care să rezulte că sunt proprietatea debitoarei, instanţa reţine că intimatul-reclamant s-a adresat mai multor instituţii, că a emis o somaţie imobiliară însuşi debitorului în care a inserat cele trei bunuri şi în privinţa căreia nu au fost obiecţiuni, precum şi faptul că executorul nu a dat în final curs aplicării sechestrului, care, astfel, nu a produs efecte nefiind comunicat serviciului public de evidenţă a înmatriculărilor sau poliţiei în vederea punerii în aplicare.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că standardul de diligenţă la care se raportează conduita executorului judecătoresc trebuie să includă şi modul de interpretare şi aplicare a normelor juridice de către instanţele judecătoreşti, atitudinea executorului de a apela la mai multe instituţii, de a valorifica mai multe surse neputând fi analizată drept abatere în efectuarea lucrărilor.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, nu se poate reţine o lipsă de diligenţă în efectuarea lucrărilor de instituire a sechestrului şi nici o prejudiciere a profesiei, în condiţiile în care sechestrul nu a devenit efectiv. În acest context, corect această faptă a fost înlăturată din contextul factual ce a fost avut în vedere la aplicarea sancţiunii finale.

În privinţa criticilor vizând procesului-verbal de sechestru asupra unor bunuri mobile, s-a imputat lipsa elementelor prevăzute de art. 744 din C. proc. civ., respectiv neidentificarea fiecărui bun în parte ce a fost sigilat.

Or, aşa cum a observat instanţa de fond, în chiar acţiunea disciplinară s-a menţionat că era vorba de produse farmaceutice, iar procesul-verbal de sechestru din 09.10.2017 conţine menţiunea referitoare la stocurile de marfă, că listingul care le evidenţiază este asumat prin semnătură de debitor ca fiind corespunzător stocului efectiv din depozit. De asemenea se reţine că dată fiind natura acestor bunuri, numărul lor, era lipsită de utilitate practică identificarea fiecărui bun, mai ales în condiţiile în care debitorul declara şi îşi asuma conformitatea dintre evidenţă şi situaţia faptică, precum şi că sigiliul a fost aplicat întregii încăperi în care se aflau bunurile sechestrate.

În susţinerea celor anterior menţionate sunt şi dispoziţiile art. 738 C. proc. civ. care prevăd expres că în cazul în care bunurile sunt aşezate în încăperi cu intrări sigilate, identificarea fiecărui bun printr-un semn distinctiv nu se aplică.

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la modul de stabilire a cheltuielilor de executare pe fondul conexării dosarelor de executare silită 385/E/2017 şi 397/E/2017, instanţa de control judiciar reţine că ce se impută executorului este încălcarea art. 654 alin. (5) care trimite la alin. (2) al aceluiaşi text din C. proc. civ. şi potrivit cărora în cazul în care dispune conexarea executărilor, executorul, prin încheiere, se va pronunţa şi asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării.

Or, în acord cu judecătorul fondului, prin încheierea de conexare era posibilă şi recomandabilă stabilirea cheltuielilor de executare cu indicarea celor anterioare, a situaţiei plăţilor creditoarei, precum şi a sumelor datorate în viitor, însă imputarea unei maniere de redactare defectuoase, se apreciază că nu poate conduce la antrenarea răspunderii disciplinare, prin urmare această faptă nu poate fi avută în vedere în analiza legată de modul de individualizare a sancţiunii.

O altă critică vizează emiterea de somaţii, în dosarul nr. x/2017, fără a le fi comunicate debitorului şi avalistului copia încheierii de încuviinţare a executării silite, ci doar extras de pe portalul instanţelor privind încuviinţarea executării silite.

Instanţa apreciază că trebuie observat contextul în care au fost emise aceste noi somaţii, într-un dosar deschis ulterior împotriva aceloraşi debitori (debitor şi avalist) pe fondul conexării acestui dosar la cel nr. x/2017, pe fondul opoziţiei debitorului manifestate explicit până la acel moment în cadrul dosarului nr. x/2017

Dispoziţiile legale aplicabile impun comunicarea copiei încheierii de încuviinţare a executării silite, însă nu se poate susţine că executorul a declanşat o executare în lipsa acestei încheieri şi nici că nu a ataşat titlului executoriu un înscris care să confirme începerea executării silite, element apreciat de lege ca imperativ sub sancţiunea nulităţii exprese.

În concluzie, instanţa nu a reţinut un caracter grav al acestei fapte.

În privinţa criticilor vizând modul de preluare a bunului ipotecat în contul garanţiei, procedură reglementată de C. civ. art. 2435 şi următoarele, instanţa apreciază că atribuţiile executorului în această procedură specială sunt strict cele prevăzute de art. 2442-2443 din C. civ. şi ele vizează concursul la preluarea efectivă a bunului. Instanţa apreciază că obligaţiile imputate acestuia a nu fi respectate (notificarea în condiţiile art. 2450 C. civ., avizul de preluare înscris în registrul special de publicitate, acordul constituitorului ipotecii) revin în mod expres creditorului. Sarcina executorului este de a verifica dacă cererea creditorului este însoţită de o copie de pe contractul de garanţie, de o descriere a bunului ce urmează a fi preluat şi, dacă este cazul, de o copie certificată de pe înscrierea ipotecii creditorului la arhivă.

Or, a-i imputa executorului neverificarea unor condiţii de tipul celor reţinute în acţiunea disciplinară excede dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Referitor la criticle care vizează modul de redactare a conţinutului somaţiei cambiale, instanţa constată că, deşi Consiliul de Disciplină a reţinut caracterul de abatere cu privire la netranscrierea biletului, Comisia Superioară de Disciplină a apreciat că această faptă nu reprezintă o abatere disciplinară semnificativă, pentru că scopul legii a fost atins prin inserarea copiei xerox a acestuia.

În acest context apărările intimatului-reclamant au fost valorificate parţial încă din faza contestaţiei, fără ca acest aspect să se regăsească în dispozitivul soluţiei sau în considerente în privinţa relevanţei asupra vinovăţiei şi deci asupra sancţiunii.

S-a apreciat că inserarea prin fotocopiere a conţinutului titlului de credit, în aplicarea art. 61 din Legea nr. 58/1934 satisface pe deplin cerinţa legii care avea în vedere la acel moment, anul 1934, "transcrierea exactă" (căci transcrierea exactă presupune a face o copie, fără modificare).

Tot cu privire la somaţia cambială corect s-a observat că, deşi Consiliul de Disciplină a reţinut deficienţe, respectiv că aceasta conţinea înştiinţarea debitorului asupra dreptului de a face protest, în condiţiile în care biletul la ordin purta menţiunea "fără protest", intimatul-reclamant nu a contestat această chestiune nici în faţa C.S.D. nici în faţa instanţei, intervenind o definitivare asupra acestei constatări.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 71 din 9 iulie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.