RCA vehicle damage compensation adequacy: validity of service estimates and FGA's duty to perform supplementary damage verification under ASF Norms 23/2014 and 16/2015

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, din data de 26.02.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a solicitat anularea Deciziei nr. 12785/02.02.2017 emisă de F.G.A., obligarea pârâtului la plata diferenţei de indemnizaţie de asigurare cuvenită pentru o despăgubire reală şi rezonabilă, de 23.307,38 RON, obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%, calculate pentru fiecare zi de întârziere, la diferenţa de sumă neachitată - 23.307,38 RON pentru plata despăgubirilor, prevăzute de art. 38 din Norma ASF 23/2014; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor prilejuite de acest proces.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4564 din 8 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare A Asiguraţilor, s-a anulat art. 2 al Deciziei nr. 12785 din 2.02.2017 emise de pârât, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului şi suma de 23.307,38 RON, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 1.350 RON, cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4564 din 8 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, recurentul susţine că sentinţa astfel pronunţată este nelegală având în vedere faptul că Norma ASF 16/2015 stabileşte faptul că reconstatarea se face de către FGA, la cererea păgubitului, iar în cauza de faţă nu există o cerere de reconstatare, fapt pentru care contravaloarea pieselor suplimentare neconstatate de FGA şi a manoperei aferente nu este opozabilă Fondului, contravaloarea acestora fiind stabilită nelegal în sarcina recurentului, iar luarea în considerare a preţului pieselor din devizul estimativ prezentat de intimat face ca valoarea vehicului după reparaţie să depăşesască valoarea vehiculului la data accidentului, situaţie ce încalcă dispoziţiile art. 51 alin. (9) lit. a) din Norma ASF 23/2014.

Menţionează recurentul că, instanţa de fond în mod greşit a considerat că intimatul a solicitat efectuarea reconstatării, reţinând în acest sens corespondenţa pe email depusă de intimat, respectiv e-mail-urile din 24.10.2016 şi din 2.11.2016, în conţinutul acestora neregăsindu-se o cerere de reconstatare.

În opinia recurentului, intimatul nu a solicitat FGA reconstatarea, solicitare impusă de dispoziile legale aplicabile, iar intimatul nu poate invoca în apărare necunoaşterea legii.

Având în vedere faptul că dispoziţiile legale impun ca atât constatarea cât şi reconstatarea să fie făcute de FGA, consecinţa nerespectarii acestora dispoziţii este inopozabilitatea altor piese/repere faţă de cele stabilite în procesul-verbal de constatate întocmit de reprezentantul FGA la 10.10.2016 şi însuşit prin semnătură de către intimat, contravaloarea acestor piese/repere neconstatate de FGA neputând fi stabilite în mod legal în sarcina FGA. Nu există niciun motiv pentru ca intimatul să nu fi solicitat reconstatarea, de vreme ce intimatul a solicitat constatarea, iar aceasta a fost efectuată de reprezentantul FGA la 10.10.2016.

Totodata, susţine recurentul că, având în vedere faptul că devizul estimativ - de care se prevalează intimatul şi la care s-a raportat instanţa de fond în stabilirea obligaţiei de plată în sarcina FGA - conţine preturi pentru piese de origine, face ca valoarea autovehicului după efectuarea reparaţiei în aceste condiţii să depăşească valoarea autovehicului la data accidentului, respectiv 25.09.2016, situaţie care încalcă dispoziţiile art. 51 alin. (9) lit. a) din Norma ASF 23/2014.

În ceea ce priveşte manopera - parte a despăgubirilor pretinse – instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că această excepţie se dovedeşte a fi nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.

2.1. Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a normelor legale incidente şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În cauza de faţă, la data de 25.09.2016, a avut loc un eveniment rutier din culpa numitului B., conducătorul autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, care, circulând din direcţia Vâlcea către Piteşti, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul intimatului-reclamant, rezultând avarii auto.

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu nr. x era asigurat RCA la asigurătorul C. S.A., conform poliţei de asigurare seria x/17/G17/HR nr. x/13.07.2016, valabilitatea poliţei fiind 14.07.016 - 13.01.2017.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/21.11.2016, intimatul-reclamant a solicitat plata sumei de 55.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru avariile produse autoturismului proprietate personală, marca x, cu nr. de înmatriculare x, avariat în data de 25.09.2016.

Prin Decizia nr. 12785 din 2.02.2017, contestată în prezenta cauză, recurentul-pârât a admis în parte cererea intimatului-reclamant, pentru suma de 16.883,92 RON şi a respins cererea cu privire la suma de 38.116,08 RON, pe care a considerat-o nejustificată.

Prin sentinţa nr. 4564 din 8 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare A Asiguraţilor, s-a anulat art. 2 al Deciziei nr. 12785 din 2.02.2017 emise de pârât, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului şi suma de 23.307,38 RON, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 1.350 RON, cheltuieli de judecată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 51 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.

Potrivit art. 51 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor pârtilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor si înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preturile practicate de unităţile de specialitate.

Potrivit art. 52 alin. (1) din Norma A.S.F. 23/2014, valoarea unui vehicul la data producerii accidentului se stabileşte pe baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile.

Potrivit art. 51 alin. (4) din aceeaşi normă, în cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, corect s-a reţinut că diferenţa de despăgubire neacceptată la plată de recurentul-pârât rezultă în principal din modul de calcul diferit folosit de acesta şi de unitatea specializată la care a apelat intimatul.

În altă ordine de idei, susţinerea recurentului conform căreia nu există nicio dovadă că intimatul a depus în susţinerea pretenţiilor sale devizul Audatex întocmit de service-ul autorizat la care a apelat nu este întemeiată. Intimatul-reclamant a făcut dovada că a transmis recurentului acest deviz la datele de 24.10.2016 şi 2.11.2016.

Mai mult decât atât, din aceleaşi înscrisuri rezultă că intimatul a solicitat recurentului efectuarea de constatări suplimentare, însă cererea a rămas fără răspuns, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. j) din Norma ASF nr. 16/2015.

Prin urmare, argumentele prezentate de judecatorul fondului referitoare la despăgubirile solicitate de intimatul-reclamant suplimentar, până la suma stabilită de unitatea service autorizată, respectiv 23.307,38 RON, sunt întemeiate.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere aferente sumei refuzate la plată, Curtea de Apel corect a reţinut că penalităţile de întârziere nu se încadrau în categoria creanţelor născute din contractul de asigurare, lipsind temeiurile legale pentru a concluziona în sensul pretins de intimat, nefiind despăgubiri sau cheltuieli de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4564 din 8 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2800 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.