Supreme Court dismissed appeal challenging energy regulator's refusal to include extra costs in regulated tariffs due to supplier's failure to pursue breaching trader.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017, în data de 31.07.2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Avizului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 10/22.06.2017 privind valorile tarifelor Componenta de piaţă concurenţială (C. proc. civ.) aplicate de furnizorul de ultimă instanţă A. S.A. clienţilor finali care beneficiază de serviciul universal, obligarea ANRE la plata daunelor suferite de A. în valoare totală de 14.156.140 RON, din care 12.067.048 RON reprezentând costurile efectiv suportate de A. pentru achiziţia de energie electrică ca urmare a sistării livrărilor de către B., 819.696 RON reprezentând diferenţe nerecunoscute de cost achiziţie energie electrică necesară furnizării de energie electrică în semestrul I al anului 2017 către clienţii beneficiari de serviciu universal, alte diferenţe decât cele menţionate la primul punct, 1.269.396 RON reprezentând diferenţe nerecunoscute aferente achiziţiei de energie electrică necesară furnizării în semestrul I al anului 2017 către clienţii de ultimă instanţă. În subsidiar, s-a cerut obligarea ANRE să includă, în avizul pentru stabilirea tarifelor C. proc. civ. ce urmează a fi emis ulterior rămânerii definitive a hotărârii de anulare a Avizului nr. x/2017, suma de l4.156.1401ei reprezentând costuri nerecunoscute şi în orice caz, obligarea ANRE la plata dobânzii legale aferente sumei de 14.156.1401ei de la data emitrii Avizului nr. x/2017 şi până la data plăţii sumei de 14.156.1401ei cu titlu de daune sau emiterii unui nou aviz care să cuprindă această sumă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2224 din 27 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta, Autoritatea Naţională de Reglementare În Domeniul EnergieI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în urma licitaţiei PCSU pentru trimestrul I 2017, A., în calitate de FUI, a primit prin bilateralizare un contract de furnizare de energie electrică destinată clienţilor beneficiari ai serviciului universal, cu livrare în trimestrul următor, ianuarie- martie 2017, de încheiat cu B..

În timpul derulării contractului, B. a notificat A. că sistează livrarea energiei electrice începând cu 24.01.2017, periclitând astfel îndeplinirea de către societate a obligaţiei de a furniza energie electrică consumatorilor beneficiari ai serviciului universal.

Sistarea a fost generată de creşterile excepţionale înregistrate de preţul energiei în perioada respectivă, precum şi de sistarea livrărilor din amonte. B. - care era un trader de energie - achiziţiona la rândul său energia destinată livrării către A. din alte surse, aşa încât, în contextul creşterii pieţei, preţul de achiziţie devenise nerentabil.

Totodată, A. a solicitat declanşarea procedurii speciale de soluţionare a conflictelor din domeniul energiei de către Comisia ANRE de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de energie electrică. Prin Hotărârea nr. 1 din data de 4.04.2017, Comisia ANRE a soluţionat disputa ivită între A. şi B. în favoarea recurentei, stabilind că B. a încălcat prevederile contractului o dată cu sistarea livrării de energie.

După ce B. a sistat livrările, A. a fost nevoită să achiziţioneze cantitatea de energie electrică corespunzătoare acestui contract de pe alte pieţe, la un preţ mult mai ridicat. Diferenţa plătită în plus - stabilită prin raportul de expertiză administrat în cauză - reprezintă un cost suplimentar suportat de societate faţă de costul de achiziţie avut în vedere la reglementarea tarifului C. proc. civ. Acest cost trebuie, în opinia recurentei, să fie suportat în final de clienţii beneficiari ai serviciului universal prin includerea lui in corecţiile de tarif C. proc. civ. pentru semestrul următor. Aceasta deoarece serviciul universal nu este o măsură de protecţie socială. Scopul legii este doar ca beneficiarii să primească energie în condiţii de piaţă şi să se evite ca aceştia să rămână cu energia cea mai scumpă din cauza forţei reduse de negociere. Or, condiţiile pieţei sunt cele care au făcut ca B. să nu mai fie în măsura să livreze energia promisă.

Se arată în continuare că în niciun caz FUI nu este obligat să asigure protecţia beneficiarilor serviciului universal. ANRE, ca autoritate a statului în domeniul energiei este titularul obligaţiei de a asigura serviciul universal, în timp ce FUI este doar agentul prin care autoritatea îşi duce la îndeplinire această obligaţie. Chiar dacă FUI este cel care încheie contractele şi cu vânzătorul de pe PCSU şi cu beneficiarii serviciului universal, raporturile juridice dintre aceştia sunt reglementate sub toate aspectele lor de lege şi de normele emise de ANRE în vederea organizării prestării serviciului universal.

Astfel, se arată că furnizorii de energie sunt desemnaţi de ANRE în calitate de FUI, iar odată numiţi FUI sunt obligaţi să furnizeze energie clienţilor beneficiari ai serviciului universal; FUI nu are niciun control asupra valorii contractului pe care îl va încheia pe PCSU şi nici asupra identităţii cocontractantului de la care va cumpăra energia electrică. Toate acestea sunt stabilite de ANRE. FUI nu răspunde decât pentru propria culpă, în aceste condiţii. Neîndeplinirea obligaţiilor de către furnizorii din contractele PCSU nu este un caz de răspundere uzuală, de natură comercială, aşa cum ar fi în cazul unui contract încheiat pe dreptul comun în care vânzătorul răspunde pentru livrarea mărfurilor la preţul stabilit în contact.

Recuperarea acestei pierderi de la beneficiarii serviciului universal nu se poate face decât prin includerea ei, cu titlu de corecţii, în tariful C. proc. civ. stabilit de ANRE pentru următoarea perioadă de reglementare.

Fiind constrânşi să vândă energia electrică la tariful C. proc. civ. stabilit de ANRE, FUI nu au niciun mijloc legal prin care să pretindă clienţilor un preţ majorat, spre a recupera costurile suplimentare în mod direct, precum nici nu poate refuza încheierea unui contract rezultat din bilateralizare şi nici impune anumite cerinţe de eligibilitate/garanţii vânzătorilor de la care achiziţionează energia prin intermediul PCSU.

Doar ANRE poate face acest transfer de costuri, iar procedura de emitere a avizului prevede mijloacele necesare: corecţiile de tarif, care presupun includerea costurilor suplimentare înregistrate de FUI cu prestarea serviciului universal în tarifele pe semestrele următoare.

Evident că traderul care nu şi-a respectat contractul încheiat pe PCSU este, în final, răspunzător să repare prejudiciul creat, însă tot ANRE are obligaţia şi instrumentele juridice necesare să procedeze la tragerea acestuia la răspundere, traderul respectiv fiind titularul unei licenţe eliberate de către ANRE.

Astfel, fiecare trader este obligat, conform reglementărilor emise de ANRE, să constituie şi să păstreze pentru perioada de valabilitate a licenţei o garanţie care să acopere valoarea contractelor pe care le are în derulare pe o perioada de 30 de zile.

A. a solicitat ANRE recunoaşterea costurilor suplimentare egale cu diferenţa dintre valoarea contractului încheiat cu B. şi valoarea energiei de substituire cumpărată la un preţ mult mai ridicat decât costul de achiziţie luat în considerare în tariful pentru clienţii beneficiari ai serviciului universal pe care autoritatea 1-a stabilit pentru semestrul următor, iulie- decembrie 2017. Cu toate acestea, ANRE a adoptat avizul nr. x/22.06.2017 fără includerea costurilor solicitate. În acelaşi timp, ANRE nu a luat nicio măsură împotriva B..

Prima instanţă nu a contestat niciodată împrejurarea că A. a înregistrat un cost suplimentar pentru înlocuirea energiei din contractul B. şi nici valoarea acestui cost. Nici ANRE nu a contestat existenţa şi valoarea prejudiciului (nedepunând, de altfel, nicio obiecţiune la raportul de expertiză). Cu toate acestea, prima instanţă a apreciat că recurenta nu avea dreptul să solicite corecţii de tarif pentru acoperirea pierderilor cauzate de neexecutarea contractului B., ci trebuia să se îndrepte împotriva acesteia. În opinia recurentei, prima instanţă nu oferă un motiv concret pentru care interpretează în această manieră art. 12 din Metodologia 92/2015 şi cadrul juridic al activităţii FUI.

Expertul desemnat în cauză nici nu a confirmat nici nu a infirmat dacă corecţiile solicitate ar fi trebuit sau nu incluse în tariful C. proc. civ., ci a făcut calculul costului energiei de înlocuire conform datelor prezentate şi a realizat două scenarii de calcul.

În opinia recurentei pierderile cauzate de neexecutarea contractului încheiat pe PCSU de către vânzător trebuie suportate- cel puţin in primă fază - de beneficiarii serviciului universal; Modalitatea de recuperare a acestor prejudicii este includerea lor în tariful C. proc. civ. cu titlu de corecţii; ANRE are posibilitatea să se îndrepte apoi împotriva vânzătorului din contractul PCSU pentru recuperarea acestui prejudiciu.

În motivarea primei instanţe singurele argumente prin care aceasta pare să justifice decizia sunt cele de la p. 12-13 privitoare la principiul proporţionalităţii. În opinia recurentei, referirea la principiul proporţionalităţii este neconcludentă în context, deoarece prima instanţă îl foloseşte aici pentru a argumenta dreptul ANRE de a reglementa tarifele pentru consumatorii beneficiari ai serviciului universal, aspect care nu este discutat în cauză.

Aşa cum pune prima instanţa problema pare că ANRE are dreptul de a aprecia dacă să acorde sau nu acest tip de corecţii şi că, în unele cazuri, acordarea poate fi justificată, în altele nu, la aprecierea autorităţii. În realitate, acordarea lor nu este o problemă de oportunitate, ci de aplicare a legii. În interpretarea recurentei, ANRE este obligată să acorde aceste corecţii, iar prima instanţă trebuia să respingă argumentele invocate în susţinerea întâmpinării, nu să statueze că ANRE este suverană şi că nu şi-a depăşit limitele puterilor (aceasta din urmă afirmaţie, de asemenea nu se precizează pe ce baze este făcută].

Când a stabilit dreptul ANRE de a reglementa tarife pentru energia electrică (aşa cum este şi tariful C. proc. civ.), legiuitorul a prevăzut şi regulile care trebuie avute în vedere în această reglementare.

Acestea sunt cuprinse în art. 76 alin. (1) Legea energiei - cu denumirea marginală Metodologiile de reglementare a preţurilor şi tarifelor - care prevede că:

"Preţurile şi tarifele reglementate pentru activităţile de [...] furnizare a energiei electrice [...] se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităţilor respective, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit."(s.n.).

Totodată, art. 79 alin. (6) din Legea energiei - Principiile pentru fundamentarea propunerilor de preţuri şi tarife reglementate - stabileşte că "Furnizorului de ultimă instanţă i se recunosc integral în tarife costurile de achiziţie a energiei electrice şi costurile asociate, precum şi o cotă rezonabilă de profit".

Art. 79 alin. (6) este o normă specială, care transpune principiul din art. 76 alin. (1) în cazul FUI.

Deci legiuitorul a considerat util să prevadă expres recuperarea costurilor şi în cazul FUI pentru a nu se crea impresia că aceştia, prin poziţia lor de prestator de serviciu universal, au obligaţia de a suporta costurile suplimentare.

În plus, un alt principiu care stă la baza stabilirii tarifelor reglementate este prevăzut de art. 79 alin. (4) din Legea energiei: tarifele trebuie să acopere costurile justificate economic.

Art. 12 din Metodologia 92/2015 care prevede că la calculul tarifelor trebuie avute în vedere şi corecţiile de tarif reprezintă o aplicare a art. 76 şi 79 din Legea energiei întrucât corecţiile nu sunt altceva decât costuri suplimentare, care trebuie incluse în tariful C. proc. civ.

Recurenta susţine că a demonstrat, în fata primei instanţe, prin analiza întregului cadru legal care reglementează activitatea FUI, că pierderile din contractul B. sunt costuri justificate pentru A.. Interpretarea se bazează pe faptul că A. nu a avut niciun control asupra alegerii B. ca şi contra-parte şi asupra încheierii contractului. Acest cost suplimentar a survenit independent de voinţa şi de actele A. şi s-ar fi înregistrat indiferent dacă în locul A. era un alt FUI.

Deci motivele pentru care pierderile din contractul B. ar fi trebuit incluse în corecţiile de tarif C. proc. civ. sunt motive obiective decurgând din aplicarea legii. Cuprinderea acestor costuri în corecţii nu era o opţiune pentru ANRE care să fie analizată prin prisma principiului proporţionalităţii.

Dacă ar fi incident acest principiu, atunci el ar trebui aplicat însă în legătură cu întreg lanţul juridic prin care s-a ajuns la încheierea contractului cu B., precum şi în considerarea faptului că recurenta/FUI nu ar trebui să fie prejudiciat prin îndeplinirea obligaţiei de furnizare în regim reglementat. Recurenta arată că pentru licitaţiile PCSU, fiecare FUI transmite doar cantitatea totală care îi este necesară pentru acoperirea consumului clienţilor din portofoliu. OPCOM, administratorul pieţei, este cel care derulează procedura şi apoi procedează la bilateralizarea cererii şi ofertei, adică stabileşte cu care ofertant încheie FUI contractul şi pentru ce cantitate de energie electrică, în conformitate cu reglementări fie aprobate fie avizate de către ANRE. Or, în cazul licitaţiei pentru primul trimestru al anului 2017, cantitatea atribuită A. pe contractul B. a fost covârşitor mai mare decât cantitatea atribuită altor FUI pe oricare alt contract încheiat cu un trader. Aceasta a avut drept consecinţă concentrarea riscului (care avea să se şi producă după cum s-a văzut) pe un singur FUI, A., şi pe consumatorii din portofoliul acestuia. Dacă ANRE ar fi împărţit cantitatea ofertată de către B. pe mai mulţi FUI şi, implicit, pe o pătură mai largă de consumatori beneficiari ai serviciului universal, aceştia din urmă ar fi avut de suportat în mod individual un risc mai mic. Deşi este în afara oricărui dubiu că ANRE trebuie să protejeze clienţii finali, autoritatea trebuia sa aibă în vedere acest scop atunci când a permis atribuirea unei cantităţi atât de mari de energie electrică de la un singur ofertant, mai ales trader, către un singur FUI. În realitate, autoritatea nu contestă de principiu că preţul suplimentar achitat de FUI pentru a cumpăra energia electrică de pe piaţa liberă, în cazurile în care cantităţile din contractele încheiate pe PCSU nu acoperă consumul, trebuie incluse în corecţii şi "trecute mai departe" la clientul final, după cum se exprimă chiar expertul desemnat în cauză.

Cantitatea mare de energie care a trebuit sa fie acoperită şi costurile asociate au determinat ANRE să contrazică practica anterioară şi prevederile legale referitoare la acordarea corecţiilor pentru tarifele C. proc. civ. şi să refuze includerea prejudiciului suferit de subscrisa în corecţii. Folosind A. drept paravan, ANRE îşi acoperă eroarea pe care a săvârşit-o la atribuirea contractului, ştiind că în cazul în care ar fi procedat conform legii la stabilirea corecţiilor ar fi cauzat majorarea inechitabilă a tarifelor pentru consumatorii din portofoliul A., deci ar fi trebuit să admită că nu le-a protejat interesele.

De altfel, faptul că FUI nu răspunde pentru acest prejudiciu rezultă şi din împrejurarea că legea prevede remedii pentru astfel de situaţii excepţionale. Este vorba de existenţa unei proceduri obligatorii de constituire a garanţiilor financiare a traderilor de energie chiar în vederea obţinerii şi menţinerii licenţei. Deşi avea la dispoziţie acest mecanism legal, în calitate de autoritate de reglementare şi emitent al licenţei B., nu înţelegem de ce ANRE nu a executat garanţia, preferând sa pună pierderea în sarcina A. prin refuzul recunoaşterii acestei pierderi în calculul corecţiilor. O posibilă explicaţie ar fi aceea că B. nu constituise garanţia. însă într-o astfel de ipoteză, ANRE trebuie să răspundă pentru neîndeplinirea obligaţiei B. şi lipsa verificării acesteia.

Dreptul recurentei la recuperarea costurilor şi obligaţia corelativă a ANRE de a include aceste costuri în corecţiile de tarif C. proc. civ./UI se bazează pe teza că FUI nu suportă riscul neexecutării contractelor încheiate pe PCSU, deoarece este o piaţă reglementată de ANRE în vederea prestării unui serviciu public care se află în sarcina autorităţii. Răspunderea ANRE era principală, nu subsidiară, iar ANRE nu poate invoca un beneficiu de discuţiune.

Teoria că A. ar trebui sa urmărească mai întâi pe B. şi apoi să ceară includerea prejudiciului în corecţii ar lipsi de conţinut obligaţia constituirii acestei garanţii, care sugerează dimpotrivă că ANRE are calitate activă în recuperarea prejudiciului şi verificarea participanţilor la piaţă.

În continuare, recurenta face o analiză de ansamblu a reglementărilor care guvernează piaţa energiei electrice în susţinerea argumentelor prezentate mai sus.

Concluzionând, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 2224/24.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi, în rejudecare:

Anularea Avizului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 10/22.06.2017 privind valorile tarifelor Componenta de piaţă concurenţială (C. proc. civ.) aplicate de furnizorul de ultimă instanţă A. S.A. clienţilor finali care beneficiază de serviciul universal (Avizul ANRE nr. 10/2017);

Obligarea ANRE la plata daunelor suferite de A. în valoarea stabilită prin raportul de expertiza administrat în primă instanţă, din care:

- 10.457.283,82 RON, reprezentând costurile suplimentare suportate de A. pentru achiziţia de energie electrică ca urmare a sistării livrărilor de către B. (corecţii tarif C. proc. civ.)

- 979.101,74 RON, reprezentând beneficiu erealizat ca urmare a neexecutării contractului B. (corecţii tarif C. proc. civ.)

- 1.193.415,93 RON, reprezentând diferenţe nerecunoscute aferente achiziţiei de energie electrică necesară furnizării în semestrul I al anului 2017 către clienţii de ultimă instanţă (corecţii tarif UI).

În subsidiar, se solicită obligarea ANRE să includă, în avizul pentru stabilirea tarifelor C. proc. civ. ce urmează a fi emis ulterior rămânerii definitive a hotărârii de anulare a Avizului nr. x/2017, a costurilor nerecunoscute la emiterea acestui aviz

De asemenea, se solicită obligarea ANRE la plata dobânzii legale aferente sumei la plata căreia instanţa o va obliga cu titlu de daune sau o va obliga să o includă în avizul emis ulterior rămânerii definitive a hotărârii de la data emiterii Avizului nr. x/2017 şi până la data plăţii sumei cu titlu de daune sau emiterii noului aviz care să cuprindă această sumă.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 15 iunie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 4 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta are calitatea de Furnizor de Ultima Instanţa (FUI) pentru consumatorii casnici şi achiziţionează energie electrică de la o serie de furnizori, având încheiat un contract şi cu furnizorul B.. Atât reclamanta, cât şi pârâta au arătat că lunile ianuarie - martie 2017 au prezentat în piaţa de energie electrica variaţii mari de preţ în piaţa zilei următoare – PZU, context în care B., furnizorul cu care reclamanta avea încheiat contract de achiziţie a energiei electrice, a refuzat sa mai furnizeze energie la preţul stabilit prin contract şi a sistat furnizarea de energie electrică reclamantei. Pentru a furniza energie electrică clienţilor casnici, reclamanta a cumpărat energie din PZU, unde preţurile erau mai mari decât cele din contractul cu B.. Comportamentul furnizorului B. de sistare a livrărilor/reziliere în cursul derulării acestui contract a făcut obiectul unei dispute dedusă spre analiză de către A. S.A la ANRE, soluţionată prin Hotărârea nr. 1/04.04.2017 emisă de Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de energie electrică. Prin hotărârea susmenţionată, Comisia a constatat încălcarea contractului de către B., precizând că nu poate opera rezilierea unilaterală a contractului. Prin adresele nr. x/20.06.2017 şi y/21.06.2017 reclamanta a solicitat pârâtei recunoaşterea integrală a costurilor suplimentare justificate pentru achiziţia de energie electrică în situaţia excepţională apărută, cu consecinţa luării în considerarea a acestora la momentul avizării tarifelor. Prin avizul contestat i s-a refuzat recurentei includerea în costuri, sub formă de corecţie, a preţurilor suplimentare suportate de aceasta ca urmare a achiziţionării energiei din PZU.

Instanţa de fond a apreciat că reclamanta era datoare să uzeze de acţiunile decurgând din contractul cu B., solicitările privind transferul costurilor estimate la un nivel mărit către consumatori, în lipsa luării oricăror măsuri concrete din partea reclamatei de gestionare a raporturilor contractuale cu furnizorul B., fiind lipsite de orice suport legal. În lipsa demersurilor din partea A. pentru recuperarea prejudiciului de la partenerul contractual, instanţa de fond a apreciat că refuzul autorităţii publice de recunoaştere a costurilor suplimentare suportate de FUI reprezintă o măsură proporţională, fiind luat în considerare interesul consumatorului.

Aceste considerente ale instanţei de fond sunt împărtăşite de instanţa de control judiciar, criticile recurentei fiind nefondate.

Recurenta susţine, în esenţă, că din reglementarea de ansamblu a pieţei energiei electrice rezultă că, în calitate de FUI, nu trebuie să suporte costurile furnizării energiei electrice către utilizatorul de ultimă instanţă, ci aceste costuri trebuie recuperate integral prin includerea lor în tarif. Se insistă pe ideea că acest serviciu nu este o măsură de protecţie socială, ci scopul legii este doar ca beneficiarii să primească energie în condiţii de piaţă şi să se evite ca aceştia să rămână cu energia cea mai scumpă din cauza forţei reduse de negociere.

Înalta Curte constată, însă, că în tariful C. proc. civ. nu se pot cuprinde toate costurile suportate de FUI, ci, aşa cum o precizează art. 76 din Legea nr. 123/2012, Legea Energiei, "1) Preţurile şi tarifele reglementate pentru activităţile de transport şi distribuţie a energiei electrice şi pentru energia termică produsă în centrale de cogenerare se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de ANRE. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităţilor respective, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit."

Or, tocmai caracterul justificat al costurilor solicitate de recurentă este pus în discuţie de pasivitatea acesteia în raport cu partenerul contractual B..

Observând conduita abuzivă a traderului care, deşi avea obligaţii contractuale de furnizare a unei cantităţi determinate de energie electrică la preţul stabilit prin contract, a încetat să îşi mai îndeplinească obligaţiile, invocând modificările intervenite pe piaţa de energie electrică în cursul lunilor ianuarie- martie 2017, recurenta s-a adresat Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de energie electrică. Prin Hotărârea nr. 1/04.04.2017, Comisia a constatat încălcarea contractului de către B., precizând că nu poate opera rezilierea unilaterală a contractului. Recurenta nu a mai întreprins, însă, alte demersuri pentru angajarea răspunderii contractuale a societăţii culpabile, ci a încercat să îşi recupereze prejudiciul suferit prin modificarea tarifului suportat de consumatori.

Susţinerile recurentei în sensul că ANRE avea obligaţia să recupereze prejudiciul de la B. sunt lipsite de temei legal. Chiar dacă alegerea traderului a fost decisă de autoritatea publică, contractul a fost încheiat între B. şi recurentă astfel încât ANRE era străină de contract (pentru aceasta era vorba de un res inter alios acta). Din acest motiv, din punct de vedere contractual, traderul nu avea nicio obligaţie faţă de autoritatea publică. ANRE dispunea doar de pârghii specifice puterii publice, de sancţionare a titularului de licenţă, neputând uza de mecanismele specifice răspunderii contractuale pentru recuperarea prejudiciului.

În aceste condiţii, ANRE nu avea la dispoziţie niciun mecanism legal care să îi permită să recupereze de la B. diferenţa dintre preţul plătit de A. pentru energia cumpărată de pe PZU şi preţul stabilit prin contract de furnizare. De altfel, ANRE nu a suferit niciun prejudiciu în mod personal şi, din acest motiv, nu putea pretinde ca B. să îi repare un prejudiciu suferit de o altă persoană, respectiv de recurentă.

Simpla existenţă a obligaţiei titularului de licenţă de constituire a unei garanţii nu poate avea semnificaţia modificării întregului mecanism al răspunderii contractuale, aşa cum ar rezulta din susţinerile recurentei. Faptul că ANRE a impus constituirea unei astfel de garanţii nu înseamnă că aceasta "şi-a asumat răspunderea pentru a preîntâmpina efectele acestora asupra celorlalţi participanţi la piaţa de energie". Nu există nicio prevedere legală care să lege existenţa acestei garanţii de posibilitatea ANRE de a urmări pe titularul licenţei pentru prejudiciile pe care acesta le-a produs unui FUI.

Nici susţinerile potrivit cărora contractul B. a fost covârşitor mai mare decât cantitatea atribuită altor FUI pe oricare alt contract încheiat cu un trader. nu pot conduce la o altă concluzie. Recurenta nu a arătat normele legale încălcate de autoritate la momentul atribuirii contractului de furnizare, însă, chiar în situaţia în care aceasta s-a considerat vătămată prin modalitatea de distribuire a contractelor de furnizare, acest lucru nu este de natură să justifice transferarea în tarife a prejudiciului cauzat de neexecutarea contractului de către B. cât timp exista, încă, posibilitatea recuperării acestui prejudiciu chiar de la cel care l-a cauzat.

Recurenta a mai susţinut că transferarea costurilor către consumatorii finali nu este de natură să le creeze acestora o situaţie mai grea deoarece acelaşi risc l-ar fi avut şi dacă contractau direct cu vânzătorul culpabil. Această afirmaţie este inexactă întrucâ, în situaţia ipotetică în care contractul s-ar fi încheiat în mod direct între B. şi consumatorii finali, aceaştia din urmă ar fi fost nevoiţi, probabil, într-o primă etapă, să suporte un preţ mai mare pentru achiziţionarea energiei electrice necesare dar, ulterior, ar fi avut posibilitatea să urmărească în instanţă pe furnizorul care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Or, tocmai acest lucru i se reproşează recurentei: faptul că, deşi, ca parte contractantă, era singura persoană care putea să solicite angajarea răspunderii contractuale a celui vinovat de nefurnizarea cantităţii de energie electrică contractate, a rămas în pasivitate preferând să încerce să îşi recupereze costurile de la consumatorul final.

În concluzie, refuzul ANRE de includere în tariful C. proc. civ. a costurilor suplimentare suportate de recurentă ca urmare a neonorării, de către B., a contractului de furnizare nu are semnificaţia transformării serviciului de furnizare de ultimă instanţă într-o măsură de protecţie socială, ci sancţionează lipsa de diligenţă a FUI care, deşi avea la dispoziţie pârghii juridice apte să conducă la recuperarea acestui prejudiciu de la societatea vinovată, a preferat să rămână în pasivitate cu intenţia de a transfera aceste costuri către consumator.

În raport de această conduită, în mod corect s-a apreciat că aceste costuri nu sunt justificate şi, în consecinţă, nu pot fi avute în vedere la fundamentarea tarifului de furnizare a energiei electrice.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2224 din 24 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.