Conflict-of-interest finding against municipal patrimony official upheld; annuity action rejected

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.05.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/12.04.2019.

Prin cererea depusă la data de 04.11.2019 reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. şi 2 lit. a) şi art. 96 din Legea nr. 161/2003, solicitând totodată suspendarea prezentei cauze.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 158 din 6 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiată şi s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 158 din 6 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că hotararea recurată este nelegala, fiind pronunţată de instanţă fără a analiza cauza pe fond şi fără a avea în vedere apărările formulate de acesta, motive de casare prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că, în opinia sa, ipoteza care se regăseşte în cauza supusă judecăţii are în vedere motivarea sumară a hotărârii sau, mai concret, nemotivarea acesteia, de vreme ce, se constată că prima instanţă s-a limitat la a enumera o decizie de speta pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (nr. 667/22.02.2017), incercand sa creeze aparenta unei minime examinări a motivelor invocate în sustinerea cererii de anulare a actului administrativ emis de autoritatea pârâtă.

A mai susţinut că, în cauză nu sunt respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu privire la conţinutul hotărârii, întrucât, desi reclamantul a invocat argumente privind aplicarea art. 96 din Legea nr. 161/2003, instanta de fond a omis a le cerceta.

Or, respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurenutl-reclamant făcând trimitere la Hotărârea Albina împotriva României şi la hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001, cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie1997; Suominen c. Finlanda, hot din 1 iulie 2003, S 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005.

Referitor la motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a considerat ca instanta a aplicat gresit prevederile art. 94 alin. (1) si alin. (2) lit. a) si art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Instanta de fond a ignorat complet argumentele expuse in cererea de chemare in judecata, limitandu-se la expunerea unei fraze pagina 5, paragraful 4) despre potentialitatea ca exercitarea unei activitati in sectorul privat sa influenteze modul de exercitare a functiei publice.

In paragrafele urmatoare, instanta de fond a redat un extras din considerentele deciziei civile nr. 667/22.02.2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata intr-o cauza cu un obiect probabil asemanator, unde instanta de control judiciar a interpretat disp.art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Preluarea tale-quale de catre instanta de fond a interpretarii dispoziţiilor art. 96 facuta de Inalta Curte este contrara dispozitiilor art. 9 alin. (3) C. civ., potrivit carora interpretarea legii de catre instanta se face numai in scopul aplicarii ei in cazul dedus judecatii. Instanta de fond avea obligatia de a-si expune propriul rationament si de a interpreta si aplica dispozitiile art. 96. Nu a facut-o, limitandu-se la a expune considerentele unei alte instante, dintr-o alta cauza.

În continuare, recurentul-reclamant a aratat că la fond a invocat faptul că dispozitiile art. 94 alin. (1) si alin. (2), lit. a) si cele ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, nu sunt norme previzibile si suficient de clare in ceea ce priveste aplicarea lor.

Instanta de fond, in contextul aplicarii unor norme juridice deficitare din punct de vedere al claritatii si preciziei, nu a stabilit care sunt functiile exercitate simultan, despre care se vorbeste in art. 96.

Pe de o parte, a retinut calitatea de functionar public in cadrul Primariei Slobozia, iar pe de alta parte, a retinut activitatile remunerate in calitate de expert tehnic judiciar. In art. 96 ipoteza avuta in vedere este aceea a exercitarii unor FUNCTII simultane, imprejurare pe care instanta a ignorat-o, recurentul neexercitand doua functii simultan. Activitatea de expert tehnic judiciar este o activitate desfasurata in timpul liber, ocazionala, fara legatura cu functia publica detinuta pana in anul 2017.

De asemenea, a susţinut că instanta de fond nu a aratat care este legatura directa sau indirecta dintre atributiile exercitate ca functionar public si activitatile desfasurate ca expert tehnic judiciar, pentru a stabili starea de incompatibilitate constatata de ANI, invocând paragraful 29 din decizia nr. 396/13.06.2017.

Ori, în cazul său instanta de fond a concluzionat ca parata ANI a evaluat corect situatia sa si ca a încalcat regimul juridic al incompatibilitatilor, cu motivarea ca activitatile desfasurate in domeniul privat sunt similare si presupun punerea in practica a acelorasi cunostinte si competente profesionale si, mai mult decat atat, obiectul si rezultatele activitatii derulate in sectorul privat interfereaza sau pot interfera cu sfera de activitate a functiei publice.

În speţă, în opinia sa, calitatea de expert tehnic judiciar detinută nu poate fundamenta încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor prevăzut de dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) si art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât textul normativ reţinut de pârâtă vizează doar cele două situaţii premisă expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv: 1) deţinerea unei funcţii, şi 2) desfăşurarea de activităţi, ambele în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. În această ordine de idei, se impune a se face distincţie între funcţie şi calitate, în timp ce funcţia reprezintă o activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat şi organizat, într-o instituţie, calitatea este definită ca fiind titlul ce conferă un drept. Însuşi legiuitorul face referire la calitatea de expert, iar nu la funcţia de expert. În acest sens, art. 1 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară enunţă că activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă.

Raportat la textul art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 176/2010, constatarea încălcării regimului incompatibilităţii ca urmare a deţinerii unei funcţii publice simultan cu deţinere unei calităţi, iar nu a unei funcţii în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, înseamnă a adăuga la lege, aspect ce nu este permis.

Raportul de evaluare este nelegal si din perspectiva respectarii dreptului la aparare, asa cum a aratat in cererea de chemare in judecata, precum si din aceea a asigurarii protectiei datelor cu caracter personal, drepturi incalcate de ANI, incalcari validate de instanta de fond, care nici macar nu s-a pronuntat asupra acestora. În opinia sa, procedura prin care ANI a solicitat unor instituţii publice, autorităţi publice ori persoane fizice şi juridice de drept privat informaţii financiare, contractuale şi comerciale referitoare la situaţia sa, fără a-l informa cu privire la faptul că s-au solicitat aceste informaţii de la persoanele menţionate anterior, constituie o încălcare a prevederilor art. 10, 11 şi 13 din Directiva 95/46/CE.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei recurate si, intr-o prima varianta, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar intr-o a doua varianta, admiterea cererii de chemare in judecata, cu consecinta anularii raportului de evaluare contestat. Avand in vedere faptul ca sesizarea privind exceptia de neconstitutionalitate a fost încuviintata de instanta de fond, cauza fiind inregistrata pe rolul Curţii Constitutionale, a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă ANI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

În esenţă, a susţinut că hotărârea este motivată şi nu conţine motive străine pricinii şi nici motive contradictorii, cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, aratând că recurentul-reclamant interpretează prevederile art. 96 din Legea nr. 161/2003, în mod eronat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Raportul de evaluare nr. x/12.04.2019 pârâta ANI a reţinut că numitul A. s-a aflat în situaţia de incompatibilitate, întrucât, în calitate de funcţionar public în cadrul compartimentului Patrimoniu din cadrul Primăriei Mun. Slobozia, judeţ Ialomiţa, a desfăşurat activitatea de expert tehnic judiciar specialitatea construcţii în perioada 2007-2017, activitate care are legătură directă/indirectă cu atribuţiile funcţiei publice deţinute, conform fişei postului, încălcând dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/12.04.2019 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul înţelegând să formuleze critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Înalta Curte constată că este nefondat argumentul recurentului-reclamant în sensul că prima instanţă nu a analizat argumentele sale şi s-a limitat la a expune considerentele unei alte instante, dintr-o alta cauza, hotărârea recurată fiind motivată corespunzător astfel cum s-a reţinut anterior, câtă vreme deşi s-a facut referire la o decizie de jurisprudenţă, prima instanţă şi-a expus propriul raţionament în baza cărui a pronunţat soluţia care a generat nemulţumirea reclamantului.

Aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile formulate de reclamant circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a invocat aplicarea gresită a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, susţinându-se, în esenţă, că reclamantul nu se află într-o stare de incompatibilitate rezultată din exercitarea activităţii de expert contabil pe perioada îndeplinirii atribuţiilor specifice funcţiei publice deţinute în cadrul Primăriei Municipiului Slobozia, prima instanţă neindicând legătură directă sau indirectă între activităţile desfăşurate în calitate de persoană fizică autorizată şi atribuţiile inserate în fişa postului aferente funcţiei publice, că se adaugă la lege prin constatarea încălcării regimului incompatibilităţii ca urmare a deţinerii unei funcţii publice simultan cu deţinerea unei calităţi, iar nu a unei funcţii în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, precum şi incălcarea dreptului la apărare, acestea urmând să fie analizate în mod unitar şi să li se răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea lor concretă.

Instanţa de control judiciar aminteşte că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii.

Prin reglementarea incompatibilităţilor legiuitorul a urmărit determinarea situaţiilor şi a cazurilor în care un oficial public ocupă mai multe funcţii în acelaşi timp, deşi un atare cumul este fie interzis expres de lege, fie impune abţinerea de la luarea oricărei decizii, în circumstanţele expres arătate.

Astfel, regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcţii publice sau demnităţi publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situaţia incompatibilităţii sau de conflictul de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementari.

Totodată, de esenţa regimului juridic al incompatibilităţilor este caracterul preventiv, astfel că susţinerea sau dovedirea unor aspecte concrete de parţialitate sau opacitate decizională, ori necinste sau coruptibilitate nu reprezintă un element constitutiv al incompatibilităţilor.

Potrivit art. 94 din Legea nr. 161/2003 "(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:

a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;" dispoziţiile art. 96 alin. (1) din aceeaşi lege stipulează că" Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului."

Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că situaţia de fapt nu este contestată în cauză de reclamant, perioada suspusă verificării fiind cuprinsă în intervalul 2007-2017.

Astfel, în perioada 2007- 2017, A. a desfăşurat simultan cu funcţia publică din cadrul Primăriei municipiului Slobozia, activităţi remunerate în calitate de expert tehnic judiciar, membru activ al Biroului de Expertize Judiciare Tehnice si Contabile din cadrul Tribunalului Ialomiţa (autorizaţia nr. 1541 seria x), care au fost în legătură cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fişei postului, realizând din aceasta activitate venituri în valoare totală de 217.602 RON.

Totodată, se reţine că scopul principal al postului deţinut de reclamant în cadrul Primăriei Municipiului Slobozia era administrarea patrimoniului public, patrimoniu concesionat şi acesta avea printre altele, ca atribuţii: evaluarea bunurilor din patrimoniul puiblic şi privat al Municipiului Slobozia, participarea la rezolvarea litigiilor legate de aceste bunuri, participarea în comisii de aplicare a legislaţiei privind retrocedarea bunurilor trecute în proprietatea statului în mod abuziv.

Aşa cum s-a apreciat constant în practica judiciară, prin dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 161/2003, antereferite, în interpretarea per a contrario a ultimei teze a alin. (1), s-a interzis cumulul funcţiei publice cu funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate potrivit fişei postului în funcţia publică deţinută.

Scopul instituirii unei astfel de interdicţii este acela de a permite funcţionarului public să-şi exercite atribuţiile care-i revin cu respectarea principiilor statuate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 188/1999 R, nefiind permis ca natura activităţii derulate în sectorul public să poată fi afectată, chiar şi numai la un nivel potenţial, de exercitarea aceleiaşi activităţi în sfera privată, în cadrul unei profesii liberale.

Recurentul a considerat că nu se află într-o stare de incompatibilitate rezultată din exercitarea activităţii de expert pe perioada îndeplinirii atribuţiilor specifice funcţiei publice deţinute în cadrul Primăriei Municipiului Slobozia, susţinând că activităţile desfăşurate în această calitate nu au legătură directă sau indirectă cu atribuţiile inserate în fişa postului aferente funcţiei publice.

Premisele unui asemenea argument sunt, în opinia instanţei de control judiciar, eronate, cât timp se poate reţine, în sfera legăturilor indirecte, o similitudine a activităţii desfăşurate atât în funcţia publică deţinută, cât şi în cadrul profesiei liberale exercitate concomitent cu calitatea de funcţionar public, activităţi ce corespund aceluiaşi domeniu de formare profesională, cel de construcţii civile, industriale şi agricole şi evaluarea proprietăţii imobiliare.

Or, legiuitorul a reglementat interdicţia unui cumul între funcţia publică şi activitatea din sectorul privat şi pentru situaţia în care s-ar putea identifica legături indirecte între această activitate şi atribuţii ale fişei postului de funcţionar public, pentru a împiedica pe cel chemat să îndeplinească responsabilităţile stabilite în sarcina sa, în cadrul autorităţii publice din care face parte, concomitent cu exercitarea unor lucrări similare în activitatea privată, prin raportare la factorul comun al contextului public-privat, cel reprezentat, în cauză, de pregătirea profesională a persoanei fizice în materia construcţii civile, industriale şi agricole şi evaluarea proprietăţii imobiliare, mai ales că în cadrul Primăriei, acesta participa şi la rezolvarea litigiilor legate de bunurile din patrimoniul public şi privat al Municipiului Slobozia.

Sunt nefondate şi susţinerile recurentului referitoare la încălcarea dreptului la apărare în sensul invocat, astfel cum a constatat în mod corect şi prima instanţă, precum şi alegaţiile acestuia privind faptul că a se constata încălcarea regimului incompatibilităţii ca urmare a deţinerii unei funcţii publice simultan cu deţinere unei calităţi, iar nu a unei funcţii în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, înseamnă a adăuga la lege, distincţia făcută de recurent cu trimitere la faptul că biroul de expertize tehnice locale nu este o instituţie publică neavând relevanţă în situaţia concretă în discuţie.

Aşadar, regimul juridic al incompatibilităţilor funcţionarilor publici urmăreşte să restrângă cumulul funcţiei publice cu activităţile din sectorul privat, pentru a permite doar practicarea îndeletnicirilor care nu pot interfera cu atribuţiile prevăzute în fişa postului, scopul fiind acela de a asigura, în conformitate cu dispoziţiile legale, un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor.

Prin urmare, în acord cu judecătorul primei instanţe, Înalta Curte va valida raţionamentul intimatei-pârâte expus în raportul de evaluare contestat, reţinând că a fost dovedită starea de incompatibilitate în care s-a aflat persoana verificată, în perioadele în care, fiind numită într-o funcţie publică la Primăria Municipiului Slobozia, a exercitat concomitent şi calitatea de expert.

Cu privire la afirmaţiile recurentului în sensul că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, norme care, în opinia acestuia, nu sunt previzibile şi suficient de clare, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt critici de neconstituţionalitate care au format obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, care a fost admisă în parte de prima instanţă, prin încheierea din data de 6 martie 2020, recurentul neexercitând calea de atac a recursului potrivit dispoziţiilor Legii nr. 47/1992.

În fine, în ceea ce priveste nemultumirea recurentului cu privire la incidenţa art. 413 C. proc. civ., cu consecinta suspendarii judecăţii faţă de solutia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte împărtăşeşte solutia primei instante, considerând că nu se impune suspendarea judecăţii, aceasta fiind o chestiune de apreciere asupra oportunităţii luării măsurii, în conditiile în care este vorba despre o suspendare facultativă, în C. proc. civ. fiind reglementate remedii procesuale pentru situaţia admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 158 din 6 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.