Conflict of jurisdiction over wage claims of public officials: application of exclusive administrative competence vs. civil labor law

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – secţia I civilă sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, plata diferenţei dintre venitul calculat începând cu data de 08.08.2016, la zi şi pentru viitor, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, până la recunoaşterea efectivă a dreptului şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective; obligarea pârâtului Ministerul de Justiţie la înlăturarea efectelor acestei situaţii discriminatorii în care se află reclamanta prin emiterea ordinului specific de reîncadrare şi de recalculare a indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la valorare de referinţă sectorială de 605,225, respectiv valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 08.08.2016 si în continuare, pentru viitor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bihor – secţia I civilă

Prin sentinţa nr. 180/LM/2021 din 4 martie 2021, Tribunalul Bihor – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă sesizată a reţinut incidenţa în cauză a art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, potrivit cărora hotărârile prin care sunt soluţionate contestaţiile formulate de personalul salarizat căruia îi sunt aplicabile prevederile acestei legi, împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, pot fi atacate cu plângere la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Hotărârea Curţii de Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1074 din 1 iulie 2021, Curtea de Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât reclamanta nu contestă un răspuns al Curţii de Apel Cluj, emis în urma soluţionării unei contestaţii administrative, astfel că, în raport de obiectul litigiului sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materie, prevăzute de art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 şi art. 266 şi art. 269 din Codul Muncii.

Cum reclamanta deţinea funcţia de judecător la Curtea de Apel Cluj, raportat la prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor – secţia I-a civilă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii îl constituie solicitarea reclamantei A. privind obligarea pârâţilor la plata unei sume de bani reprezentând diferenţe salariale la care, în opinia sa, este îndreptăţită.

Înalta Curte constată că reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ tipic (de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010) şi nici nu deduce judecăţii un act administrativ asimilat.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)" şi nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Având în vedere că solicitarea priveşte un drept de natură salarială, întrucât derivă dintr-un raport de muncă, reclamanta fiind judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform legii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Conform art. 208 din Legea nr. 62/2011 conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.

În concluzie, având în vedere principiul disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă numai în limitele investirii, se constată că prezenta acţiune este de drept comun, având ca obiect plata diferenţelor salariale la care reclamanta se consideră îndreptăţită şi deci competenţa de soluţionare în primă instanţă revine secţiei specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Bihor – secţia I-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Bihor – secţia I-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.