Tax deposit restitution affirmed in tax authority's appeal loss

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2020 pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat restituirea cauţiunii în cuantum de 15.532 RON, consemnată în dosarul nr. x/2017 cu recipisa de consemnare nr. x din data de 23.01.2018 eliberată de B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 379 din 14 decembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea privind restituirea cauţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. şi a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 15.532 RON, consemnată potrivit Recipisei de consemnare nr. x din data de 23.01.2018 în dosarul nr. x/2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 379 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, pârâta a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate, arătând că aceasta a fost admisă de către instanţă în dosarul nr. x/2017. Prin urmare, întrucât s-a stabilit în mod irevocabil la fond faptul că DGRFP Timişoara nu are calitate procesuală pasiva, era evident faptul că nici într-un dosar accesoriu şi conex nu pârâta nu avea calitate procesuală pasivă, soluţia impunându-se şi din perspectiva autorităţii de lucru judecat sub aspectul respectivei excepţii, aspect ce ar fi condus la respingerea cererii de restituire a cauţiunii faţă de DGRFP Timişoara.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 1064 din C. proc. civ.:

"(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. (…)

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii."

În raport cu aceste prevederi, se observă o diferenţă de reglementare a procedurii de eliberare a cauţiunii, după cum măsura suspendării a fost admisă (caz reglementat de alin. (1) şi (2) ale art. 1064), sau cererea de suspendare, pentru a cărei soluţionare a fost consemnată cauţiunea, a fost respinsă (caz reglementat de alin. (4) al art. 1064).

Astfel, în situaţia admiterii cererii de suspendare se solicită îndeplinirea unui cumul de condiţii pentru a se putea dispune restituirea cauţiunii şi anume să existe o cerere a persoanei îndreptăţite; cauza să fie definitiv soluţionată; inexistenţa unei cereri pentru plata despăgubirilor, formulată de partea în defavoarea căreia s-a dispus suspendarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În cauza de faţă, cauţiunea consemnată conform recipisei nr. x din data de 23.01.2018, a fost stabilită de instanţa de judecată în dosarul nr. x/2017, pentru soluţionarea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

Cererea de suspendare a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 70/13.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod corect a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă se va dispune şi restituirea cauţiunii.

Criticile pârâtei din recurs nu conduc la schimbarea acestei soluţii, întrucât procedura de soluţionare prevăzută de art. 1064 alin. (3) C. proc. civ. dispune că cererea de restituire a cauţiunii se judecă cu citarea părţilor din procesul în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea. În plus, nu sunt îndeplinite nici cerinţele legii privind existenţa autorităţii de lucru judecat al lipsei calităţii procesuale pasive, aspect invocat de recurenta-pârâtă DGRFP Timişoara, obiectul şi cauza din dosarele nr. x/2017 şi y/2017 fiind diferite.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; s.a.m.d.

Or, aspectele enunţate nu se circumscriu argumentelor cuprinse în cererea de recurs, astfel că motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. nu este incident în cauză.

În consecinţă, instanţa de fond în mod corect a procedat la restituirea sumei consemnate cu titlu de cauţiune.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 379 din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.