Linkage of constitutional challenge to merits where administrative action lacks procedural interest due to expired electoral mandate
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s decision not to refer the constitutional challenge, thereby finalizing the rejection of the claimant’s request to annul the electoral authority’s decisions regarding the composition of local polling stations for the 2020 local elections. The dispute centered on an administrative challenge by a party organization alleging unequal treatment in the establishment of electoral office members, which was initially barred by the appellate court on the grounds of lack of procedural interest after the elections had already taken place, leading the claimant to argue that the lack of standing should not preclude a constitutional review of specific provisions of the Electoral Law. The court ruled that the exception of unconstitutionality was inadmissible because it lacked a substantive link to the resolution of the case; specifically, it held that the condition of relevance under Article 29(1) of Law No. 47/1992 requires that the constitutional review would concretely influence the final judgment, a requirement not met since the primary action had been rejected on procedural grounds rather than merits, rendering the hypothetical constitutional findings irrelevant to the outcome.
Legislator headnote
AI generatedart. 30 alin. (4) din Legea nr. 115/2015, art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/2015, art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, art. 33 din C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992; Linkage of constitutional challenge to merits where administrative action lacks procedural interest due to expired electoral mandate: The dispute centered on an administrative challenge by a party organization alleging unequal treatment in the establishment of electoral office members, which was initially barred by the appellate court on the grounds of lack of procedural interest after the elections had already taken place, leading the claimant to argue that the lack of standing should not preclude a constitutional review of specific provisions of the Electoral Law. The court ruled that the exception of unconstitutionality was inadmissible because it lacked a substantive link to the resolution of the case; specifically, it held that the condition of relevance under Article 29(1) of Law No. 47/1992 requires that the constitutional review would concretely influence the final judgment, a requirement not met since the primary action had been rejected on procedural grounds rather than merits, rendering the hypothetical constitutional findings irrelevant to the outcome.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited in the dispositive to support the rejection of the appeal in administrative litigation.
Procedural provision cited in the dispositive as the legal basis for the effects of a dismissed appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
1. Hotărârea ce face obiectul recursului
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A. – Organizaţia Judeţeană Sălaj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central pentru Alegerea Autorităţilor Administraţiei Publice Locale din anul 2020, anularea Hotărârii nr. 77/04.09.2020 şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri care să dispună constituirea birourilor electorale ale secţiilor de votare prin includerea reprezentanţilor partidelor care participă la alegeri în respectivele circumscripţii în condiţii care să respecte egalitatea de şanse.
La data de 22 septembrie 2020, reclamantul a depus la dosarul cauzei modificare de acţiune, solicitând anularea Hotărârii nr. 77/04.09.2020, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 110/21.09.2020, anularea Hotărârii nr. 93/14.09.2020 şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri care să dispună constituirea birourilor electorale ale secţiilor de votare prin includerea reprezentanţilor partidelor care participă la alegeri în respectivele circumscripţii în condiţii care să respecte egalitatea de şanse.
La data de 22 septembrie 2020, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (1) – (3) din Legea nr. 115/2015, art. 4 alin. (1) – (4) din Legea nr. 135/2020, art. 30 alin. (4) din Legea nr. 115/2015, art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/2015 şi art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015.
1.2. Soluţia ce formează obiectul recursului
Prin încheierea din 12 octombrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantului A. – Organizaţia Judeţeană Sălaj de sesizare a Curţii Constituţionale.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs reclamantul A. – Organizaţia Judeţeană Sălaj, solicitând admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Recurentul a susţinut că invocarea excepţiei lipsei interesului procesual în cauză, pentru a respinge ca inadmisibilă acţiunea şi sesizarea CCR, sunt nefondate, deoarece instanţa de fond a invocat, în fapt, nu excepţia lipsei interesului procesual, conform art. 33 din C. proc. civ., ci excepţia lipsei interesului legitim, potrivit Legii nr. 554/2004, excepţie care se judecă după excepţia de neconstitutionalitate.
Referitor la interesul procesual de a excita o a acţiune în contencios administrativ, recurentul a arătat că sunt necesare următoarele condiţii: reclamantul să fie o persoană fizică sau juridică, să se considere vătămată într-un drept sau interes legitim al său de un act administrativ emis de o autoritate publică şi să ceară anularea actului, recunoaşterea dreptul/interesului legitim încălcat, despăgubiri.
Recurentul a apreciat că în cazul de faţă, toate aceste condiţii au fost îndeplinite de la început şi subzistă şi în prezent, iar, în plus, nici instanţa nu le-a contestat.
În opinia recurentului, instanţa, în mod abuziv, amânând termenele până după alegeri, a reţinut lipsa interesului procesual pe motiv că alegerile s-au încheiat iar Biroul Electoral Central şi-a încetat activitatea, astfel încât nu se mai pot contesta respectivele hotărâri. Recurentul a susţinut că această împrejurare nu are legătură cu interesul procesual, care subzistă prin însăşi faptul că a fost iniţiată această acţiune, ci cu justificarea interesului legitim, excepţie care însă se judecă după excepţia de neconstitutionalitate.
Actele administrative cu caracter normativ a căror anulare a fost solicitată de reclamant continuă să producă efecte juridice, iar instanţa de contencios avea obligaţia de a analiza legalitatea lor nu doar din prisma prevederilor Legii nr. 554/2004, dar şi ca urmare a obligaţiei constituţionale pe care instanţele le au.
Recurentul a reiterat că argumentele ce au stat la baza excepţiei lipsei de interes procesual ţin de pretinsa lipsă a interesului legitim, excepţie care se judecă după excepţia de neconstitutionaliate, astfel încât excepţiile invocate au legătură directă cu obiectul cauzei.
În continuare, recurentul reclamant a susţinut că instanţa de fond a aplicat şi interpretat nelegal prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, într-un sens restrictiv, cu încălcarea literei şi a spiritului legii.
Curtea Constituţionala, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei au toate dispoziţiile legale de drept substanţial şi de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecaţii şi fac posibilă desfăşurarea şi finalizarea procedurii judiciare".
Prin urmare, noţiunea de "legătură cu cauza" trebuie interpretată extinctiv, fiind incluse aici toate dispoziţiile legale ce vizează drepturile subiective supuse judecăţii, independent de soluţia pe care o va alege în final judecătorul cauzei.
Recurentul a arătat că în mod nelegal instanţa de fond a analizat legătura excepţiei de neconstitutionalitate cu cauza pornind de la soluţia pe care urmează să o pronunţe, şi nu la cadrul procesual din acel moment, raportat la obiectul judecăţii astfel cum acesta rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată.
Legătura excepţiei de neconstitutionalitate cu cauza nu se stabileşte prin soluţia pe care o dă instanţa în cauză, cu atât mai mult cu cât soluţia nu este definitivă, ci analiza excepţiei de neconstituţionalitate se face anterior, pe parcursul judecării cauzei, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, la apărările invocate de parte şi la textele legale pe care acestea se fundamentează.
Hotărârea instanţei şi sesizarea Curţii Constituţionale sunt chestiuni distincte, motiv pentru care legiuitorul a şi prevăzut căi de atac distincte.
De aceea, legătura excepţiei cu cauza trebuie stabilita prin raportare la cadrul procesual fixat-de reclamant, adică la obiectul cererii sale si la legătura dintre excepţia invocata si textele legale invocate de reclamant, aplicabile aspectelor litigioase cu care acesta investeşte instanţa.
Recurentul a subliniat că este irelevant din această perspectivă ce hotărâre va da instanţa, cu atât mai mult cu cât această hotărâre nu este definitivă, putând fi modificată, anulată sau schimbată în căile de atac.
Recurentul a arătat că verificarea condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale este o chestiune prejudiciabilă/incident procedural ce precede oricărei analize a excepţiilor şi independent de ordinea lor de soluţionare.
În concluzie, considerând că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitatea a cererii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a solicitat admiterea recursului şi casare hotărârii atacate, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Preliminar, Înalta Curte constată că din eroare a fost citată în cauză Autoritatea Electorală Permanentă fără o dispoziţie a completului de judecată, astfel că nu se impune a fi analizată exepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Înalta Curte, examinând în continuare hotărârea atacată în raport cu prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Instanţa de recurs reţine că obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie solicitarea reclamantului de anulare a Hotărârii nr. 77/04.09.2020 şi obligarea Biroului Electoral Central pentru Alegerea Autorităţilor Administraţiei Publice Locale din Anul 2020 la emiterea unei hotărâri care să dispună constituirea birourilor electorale ale secţiilor de votare prin includerea reprezentanţilor partidelor care participă la alegeri în respectivele circumscripţii în condiţii care să respecte egalitatea de şanse.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Analiza pertinenţei excepţiei nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, deci să justifice un interes.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).
În analizarea criticilor care vizează soluţia de respingerea a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte observă că prima instanţă a respins această cerere ca inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţinând că dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât nu au niciun efect juridic în privinţa modului de soluţionare a acţiunii formulate de reclamant, raportat la soluţia de respingere a acţiunii ca lipsită de interes.
Aşa cum în mod corect a apreciat judecătorul fondului, în analiza condiţiei relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.
Instanţa de recurs apreciază că această condiţie nu este îndeplinită în cauză, având în vedere că aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, nu au aptitudinea de a influenţa soluţia pronunţată în cauză, câtă vreme prima instanţă nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, ci a admis excepţia lipsei de interes a acţiunii formulată de reclamant, motivat de faptul că alegerile pentru autorităţile publice locale au avut loc la data de 27 septembrie 2020.
Faţă de împrejurările expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, motiv pentru care nu se impune casarea hotărârii recurate.
4. Soluţia instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A., Organizaţia Judeţeană Sălaj împotriva încheierii din 12 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.