Claimant fails to secure constitutionality reference; damages claim against Government dismissed for lack of direct link

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Hotărârea ce face obiectul recursului

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale ce i-au fost produse prin emiterea O.U.G. nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1059 din data de 31.12.2019.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 91/30.12.2019.

1.2. Soluţia ce formează obiectul recursului

Prin încheierea din 14 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 91/2019.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Recurentul a susţinut că dispoziţiile legale a căror excepţie de neconstituţionaliate a fost invocată au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât obiectul principal al cererii de chemare în judecată este acordarea de despăgubiri morale şi materiale pentru prejudicii cauzate de Guvernul României prin emiterea ordonanţei în discuţie, decizia Curţii Constituţionale având efecte asupra admisibilităţii acţiunii principale.

A considerat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitatea a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În susţinerea argumentelor pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 91/2019, recurentul a invocat Decizia CCR nr. 4/2017.

3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport cu prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Instanţa de recurs reţine că obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie solicitarea reclamantului de obligare a Guvernului României la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale ce i-au fost produse prin emiterea O.U.G. nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei şi posibila tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, fiind luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul a apreciat că O.U.G. nr. 91/2019 a fost adoptată fără a fi respectată Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, fără a avea avizul Consiliului Legislativ şi cu nesocotirea dispoziţiilor art. 115 din Constituţie. A arătat că Guvernul României nu se află într-o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată.

Faţă de obiectul de activitate al Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă Guvernul a încălcat grav drepturile şi libertăţile din art. 29, art. 30, art. 31 şi art. 53 din Constituţie.

De asemenea, recurentul a mai susţinut că Guvernul României a încălcat drepturile Parlamentului de a legifera în condiţiile în care pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor se află în dezbatere parlamentară un proiect de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 33/2019 pentru modificarea Legii nr. 556/2004 privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989.

Instanţa de recurs constată, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, că motivele de neconstituţionalitate invocate nu au vizat drepturile şi interesele legitime ale reclamantului, pretins încălcate, ci au privit aspecte care ţin de procesul legislativ din Parlamentul României, de limitele excepţionale în care Guvernul României putea legifera prin ordonanţă de urgenţă asupra desfiinţării Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989, cu referire la cele consemnate în expunerea de motive a O.U.G. nr. 91/2019.

Recurentul a mai susţinut că Guvernul României, prin adoptarea O.U.G. nr. 91/2019, i-a încălcat drepturile prevăzute de art. 16 şi art. 41 din Constituţie, respectiv egalitatea în faţa legii şi dreptul la muncă, întrucât nu au fost prevăzute şi măsuri de protecţie socială ca urmare a desfiinţării Colegiului Naţional al Institutului în care are calitatea de membru cu mandat permanent şi funcţia de secretar general al Institutului.

Instanţa de recurs constată că aceste critici, în sensul că Guvernul României are obligaţia să asigure un trai decent pentru toţi cetăţenii, nu relevă legătura actului normativ criticat cu soluţionarea cauzei, ci urmăreşte modificarea textelor de lege sau completarea acestora în sensul în care apreciază că i-ar fi favorabil.

Faţă de împrejurările expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

4. Soluţia instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.