Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4468/2021 AI generated

Magistrate salary recalculation claim rejected for untimely challenge and unproven statutory basis.

Case Number Decizia nr. 4468/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that had rejected the claim in its entirety; the appeal concerned salary recalculation for a magistrate based on a higher sectoral reference value (VRS) for periods from 2015 onward, seeking new pay orders and damages for alleged underpayment. The court held that the claimant had not timely challenged the original pay orders, and that the legal basis under Law No. 71/2015 required proof—at the time of its entry into force—of existing higher salaries in the system, which was not established; the non-final judgment cited by the claimant could not support the action, and the salary increases granted to auxiliary personnel under O.G. No. 13/2008 applied only to that distinct category, not to magistrates. The ruling rests on administrative litigation principles (Law No. 554/2004) and Code of Civil Procedure Article 496(1), confirming the lower court’s correct application of the law.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015; Magistrate salary recalculation claim rejected for untimely challenge and unproven statutory basis: Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs reclamanta A., invocând art. 3041 şi art. 312 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
salary recalculation magistrate civil judgment statutory basis reduction of statutory salary increase unpaid remuneration

Cited Legislation

AI generated
art. 312 din C. proc. civ
3041 şi art. 312 din C. proc. civ.
art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014
(5)1 la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede salarizarea la nivel maxim a personalului care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, prevedere reluată şi prin art.
art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015
83/2014, care prevede salarizarea la nivel maxim a personalului care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, prevedere reluată şi prin art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015.
art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014
20/2016, prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr.
art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015
Instanţa de contencios constituţional a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G.
art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015
43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
de la 1865, criticile formulate de recurentă pot fi subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând următoarele:

- obligarea pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv: pentru perioada 9.04.2015 – 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5 % majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008), pentru perioada 1.12.2015 – 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON + 8,5 % + 10%), începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25 % prevăzută de Legea nr. 153/2017;

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data 9.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenţei dintre venitul obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 şi venitul efectiv plătit actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 178 din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs reclamanta A., invocând art. 3041 şi art. 312 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin Legea nr. 71/2015 s-a introdus alin. (5)1 la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede salarizarea la nivel maxim a personalului care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, prevedere reluată şi prin art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015.

A invocat şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15.12.2016 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

A susţinut că în cuprinsul deciziei, Curtea a reţinut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilite la nivelul maxim.

De asemenea, Curtea a reţinut că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Instanţa de contencios constituţional a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să fie stabilit prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

De asemenea, invocat şi Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere nivelul de salarizare rezultat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014; precum şi Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurentei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice, enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010.

Recurenta a făcut referire şi la hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 15 mai 2018 cu privire la Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 9578/2018 privind unele aspecte legate de salarizarea personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti.

Astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, plecând de la necesitatea ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică atât pentru magistraţi cât şi pentru personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti.

Totodată, a menţionat şi Decizia nr. 365/26.09.2019 a Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a acordat valoarea de referinţă sectorială în sumă de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 RON se acordă valoarea de referinţă sectorială în sumă de 484,16 RON; de asemenea, a indicat ordinele nr. 272/21.10.2019 şi nr. 276/21.10.2019 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care se acordă valoarea de referinţă sectorială în sumă de 440,16 RON pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2015, precum şi o valoare de referinţă sectorială în sumă de 484,16 RON pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017.

În final, recurenta a mai făcut referire şi la nota nr. x/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la aspecte legate de necesitatea recalculării drepturilor salariale cuvenite unor categorii de personal din Ministerul Public în raport de VRS 484,18 RON.

În concluzie, recurenta a susţinut că instanţa nu a judecat fondul cauzei prevalându-se de faptul că sentinţele civile menţionate cu titlul exemplificativ în acţiune prin care au fost admise acţiunile formulate de magistraţi nu sunt definitive, iar celelalte sentinţe invocate nu sunt formulate de magistraţi, ci de personalul auxiliar, această motivare echivalând practic cu o lipsă a judecării fondului.

4. Apărările intimatului

Intimatul pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

II. Analiza motivelor de casare

Preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 3041 (inexistent în actuala formă a legii procesual civile) si art. 312 din C. proc. civ. de la 1865, criticile formulate de recurentă pot fi subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanţa de recurs reţine că, potrivit O.G. nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008,

"ART. 1

(1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune.

ART. 2

(1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Din analiza prevederilor art. 2 din O.G. nr. 13/2008, incidente în speţă, reiese că ele vizează majorarea valorii de referinţă sectorială astfel cum era stabilită pentru salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei.

Dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 13/2008 reglementează distinct majorarea valorii de referinţă sectorială avută în vedere în salarizarea procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, astfel cum aceste categorii profesionale sunt indicate în anexa la O.G. nr. 27/2006, iar prevederile art. 2 din acelaşi act normativ se referă la personalul auxiliar de specialitate din instanţelor, parchetelor şi a altor unităţi din sistemul justiţiei, personal ce are alte atribuţii de serviciu, alte condiţii de muncă şi care este ţinut să respecte alte cerinţe.

Prin urmare, nu poate fi extinsă norma cuprinsă la art. 2 din O.G. nr. 13/2008 la personalul indicat prin prevederile art. 1 din O.G. nr. 13/2008, deoarece ar atrage instituirea unor situaţii juridice noi care nu ar exprima voinţa legiuitorului la adoptarea acestei norme juridice.

În condiţiile în care recurenta nu a contestat ordinele prin care s-a stabilit drepturile salariale în considerarea unei anumite VRS, începând cu 1 aprilie 2008, respectiv 1 octombrie 2008, cu respectarea procedurii de contestare prevăzută legislativ, singurul temei legal pentru repunerea în discuţie a modului de stabilire a drepturilor salariale necontestate la vreme îl constituie Legea nr. 71/2015.

Or, un atare demers judiciar presupune dovedirea existenţei în sistem a unor salarii la nivelul solicitat de reclamantă la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, aspect care nu s-a confirmat în cauză.

Aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, sentinţa civilă nr. 1511/19.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă acţiunea procurorilor reclamanţi privind anularea Ordinului nr. 897/2018 emis de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind obligat să emită un nou ordin prin care să se calculeze drepturile salariale cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5%, nu poate constitui temei pentru admiterea acţiunii, în condiţiile în care această hotărâre nu era definitivă la data soluţionării pe fond a prezentei cauze.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei reclamante referitoare la recunoaşterea prin hotărâri judecătoreşti a unor majorări salariale de care beneficiază personalul auxiliar, întrucât acordarea acestor drepturi a avut la bază aplicarea dispoziţiilor legale ce privesc exclusiv această categorie de personal.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 178 din 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.