Cumulative application of inflation indexation and legal interest for salary arrears following administrative recognition of debt

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune solicitând:

- anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei;

- obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin în ceea ce o priveşte, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de modificare a cererii acţiunii introductive depusă în data de 09.10.2018 reclamanta a solicitat instanţei:

1. să ia act că primul petit din cererea introductivă, respectiv solicitarea de "Anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale sale a rămas fără obiect, pârâta MJ modificând dispoziţiile acestui ordin în cursul judecăţii.

2. să ia act că petitul al doilea din cererea introductivă, respectiv "Obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin în ceea ce mă priveşte, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale sale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază" a rămas fără obiect, întrucât pârâta MJ a emis acest ordin pe parcursul judecaţii.

3. să ia act de modificarea petitului al treilea, în sensul: "Obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin ce a fost emis (prin care i se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei";

4. să ia act de modificarea petitului al patrulea, în sensul de "A obliga Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis (în care a fost prevăzut un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), sume actualizate cu rata inflaţiei;

5. menţine petitul al cincilea, acela de "obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

6. menţine petitul referitor la Obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 806 din 5 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia rămânerii fără obiect a capetelor de cerere modificatoare privind anularea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 şi obligarea la emiterea unui nou ordin, respingând capetele 1 şi 2 din cererea modificatoare ca rămase fără obiect.

A admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea către Direcţia Naţională de Probaţiune a sumelor necesare efectuării plăţii drepturilor salariale restante, respingând acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis în parte cererea modificată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

A obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale aferente.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 806 din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

I. Cu privire la soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2016, recurenta pârâtă învederează că au fost achitate intimatei-reclamante diferenţele dintre drepturile salariate cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate, astfel că era necesar ca instanţa de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzii legate aferente este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui "refuz nejustificat" de soluţionare a unei cereri.

Or, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi au fost achitate intimatei-reclamante drepturile salariate acordate prin acest act administrativ.

Recurenta a mai susţinut că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la această critică, susţine recurenta pârâtă că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-intimată a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 şi emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariul de bază. În cursul judecăţii, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamantă.

Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâţii DMP şi MJ, instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

În consecinţă, soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ. (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2013, condiţie care nu este îndeplinită, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

II. Cu privire la soluţia instanţei de actualizare cu rata inflaţiei a diferenţelor de drepturi potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv la cea de plată a dobânzii legale, recurenta pârâtă a apreciat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 şi, pe cale de consecinţă, în mod greşit a fost obligată Direcţia Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

A arătat că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nrr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în conformitate cu art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/201S, solicită a se constata caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitalul VIII al Anexei V - Familia Ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţionala din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%".

Mai mult, Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de ordonator terţiar de credite, are obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 potrivit cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază (...)."

În acest sens, indică practică judiciară constând în hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, recurenta pârâtă a susţinut că în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

De asemenea, a considerat că soluţia instanţei privind obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi despre o neexecutare a acesteia, astfel că nu se justifică nici plata acestora.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune: anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 referitor la drepturile salariale ale reclamantei; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor salariale; obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele încasate în perioada 01.01.2018 până la zi, actualizate cu inflaţia şi cu dobânda legală, calculate de la data scadenţei fiecărei plăţi lunare până la data achitării efective şi integrale a diferenţelor.

Prima instanţă a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 şi obligării pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017, în considerarea emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, soluţie ce nu a fost recurată.

Înalta Curte constată că, ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea introductivă.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că, în dosarul instanţei de fond, pârâta nu a invocat lipsa de obiect a acţiunii şi nici nu a depus dovezile de plată ale diferenţelor salariale, astfel încât nu se poate reproşa curţii de apel omisiunea analizării acestei chestiuni.

Pe de altă parte, dovada anexată cererii de recurs este reprezentată de un fluturaş de salariu aferent lunii august 2018, care, susţine pârâta, confirmă plata drepturilor restante, arătând că s-a achitat suma de 3186 RON, reprezentând "Alte drepturi impozab.". Or, având în vedere faza procesuală în care a fost depus acest înscris şi actele existente la dosarul cauzei, instanţa de recurs nu poate determina cuantumul sumelor cuvenite reclamantei, cu titlu de principal şi accesorii, calculate ca diferenţă dintre drepturile stabilite conform OMJ nr. 603/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/208, astfel încât nu poate concluziona nici cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată stabilită de instanţa de fond în sarcina pârâtei. Pârâta nu a detaliat modul de calcul al sumei achitate şi nici dacă aceasta reprezintă întreg debitul ori doar o parte a acestuia. În plus, accesoriile acordate de instanţa de fond, sunt contestate în recurs.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele pârâtei, referitoare la lipsa de obiect a capetelor de cerere referitoare la plata drepturilor salariale restante.

Cu referire la critica ce vizează interpretarea în mod eronat a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în raport cu faptul că ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi în luna august 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante, situaţie faţă de care susţine recurenta că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia. Legalitatea unui act administrativ este analizată în raport de legea în vigoare la data emiterii lui. La momentul emiterii Ordinului nr. 603/C/2018 exista un refuz nejustificat, atâta vreme cât a fost necesar modificarea acestuia prin Ordinul nr. 3396/C/2018.

În ceea ce priveşte criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la depăşirea limitelor învestirii instanţei de fond, Înalta Curte le va respinge, de asemenea, ca nefondate.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât şi a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincţie în această privinţă. Casarea unei hotărâri judecătoreşti pentru acest motiv de recurs se poate obţine însă în mod diferit, în funcţie de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

În mod eronat, recurenta-pârâtă consideră că, pentru a putea fi obligată la plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul nr. 603/C din 08.02.2018 şi cele stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, instanţa de fond trebuia să fie învestită cu analizarea legalităţii acestui din urmă ordin. Argumentul recurentei-pârâte este neclar, în condiţiile în care ordinul vătămător al drepturilor şi intereselor reclamantei nu este OMJ nr. 3396/C/2018, ci OMJ nr. 603/C/2018, astfel încât necesitatea unei acţiuni în anularea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care emitentul a modificat ordinul vătămător şi a dat curs pretenţiilor reclamantei, nu poate fi înţeleasă. Raţionamentul logico-juridic care stă la baza considerentelor instanţei de fond se sprijină pe prezumţia de legalitate a OMJ nr. 3396/C/2018, incidentă în cazul oricărui act administrativ şi necontestată de vreo parte a cauzei.

Este adevărat că prin dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, fiind astfel instituit principiul disponibilităţii care presupune, printre altele, dreptul reclamantului de a fixa cadrul procesual, inclusiv din punctul de vedere al obiectului cererii cu care instanţa este învestită.

Însă, împrejurarea că intimatul pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 3396/C/2018 care a modificat Ordinul nr. 603/C/2018, a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată, fapt ce a dus la respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect nu poate constitui o necercetare a fondului de către prima instanţă. Modificarea Ordinului nr. 603/C/2018 de către Ministerul Justiţiei prin Ordinul nr. 3396/C/2018 nu înseamnă altceva decât o recunoaştere de către pârât a nelegalităţii Ordinului 603, astfel că în mod corect prima instanţă a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 603/C/2018 ca rămas fără obiect, judecătorul fondului fiind ţinut de recunoaşterea efectuată de Ministerul Justiţiei prin emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018.

În ce priveşte criticile aduse hotărârii atacate ce vizează actualizarea cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale a diferenţelor de drepturi salariale cuvenite intimatei reclamante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Argumentul pârâtei referitor la inexistenţa faptei ilicite, ca urmare a inexistenţei unei obligaţii legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiţiei, care, în condiţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect prima instanţă a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Împrejurarea că Ordinul MJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată nu înlătură obligaţia Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune de a achita intimatei dobânda şi actualizarea cu indicele de inflaţie.

Emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018 reprezintă recunoaşterea pretenţiilor intimatei. Or, atâta timp cât pretenţiile principale au fost recunoscute, în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului produs, se impune şi actualizarea cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale aferente.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat şi judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Prin această decizie aplicabilă prezentei cauze s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în speţă, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 806 din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.