Recovery of non-eligible EU funds following insolvency: scope of extended monitoring period and breach of eligibility criteria via asset alienation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the insolvent company (claimant), thereby upholding the first-instance judgment that rejected its action and maintaining the agricultural agency's decision to establish a budgetary claim of approximately 3.7 million RON, which remains in force. The dispute centered on the cancellation of a debt title and a regularization report issued by the agency following the initiation of the claimant's insolvency proceedings, which the claimant argued was procedurally defective, lacked opposability of prior notifications, and misapplied the contractual monitoring period and eligibility criteria. The Court held that the agency acted within the 15-day statutory deadline under Emergency Ordinance No. 66/2011, that the monitoring period was legally extended to five years by subsequent ministerial orders applicable to ongoing contracts, and that the claimant violated eligibility criteria by alienating fixed assets, failing to maintain required employment levels, and demonstrating a lack of economic viability during the valid monitoring period, constituting a breach of contract and justifying the recovery of non-eligible expenditures under Article 36 of Emergency Ordinance No. 66/2011.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 969 C. civ, art. 341 din Legea nr. 85/2014, art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ; Recovery of non-eligible EU funds following insolvency: scope of extended monitoring period and breach of eligibility criteria via asset alienation: The dispute centered on the cancellation of a debt title and a regularization report issued by the agency following the initiation of the claimant's insolvency proceedings, which the claimant argued was procedurally defective, lacked opposability of prior notifications, and misapplied the contractual monitoring period and eligibility criteria. The Court held that the agency acted within the 15-day statutory deadline under Emergency Ordinance No. 66/2011, that the monitoring period was legally extended to five years by subsequent ministerial orders applicable to ongoing contracts, and that the claimant violated eligibility criteria by alienating fixed assets, failing to maintain required employment levels, and demonstrating a lack of economic viability during the valid monitoring period, constituting a breach of contract and justifying the recovery of non-eligible expenditures under Article 36 of Emergency Ordinance No. 66/2011.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural basis for the High Court to maintain the first-instance judgment and dismiss the appeal as unfounded.
Procedural rule governing the dismissal of an appeal based on the ground of incorrect application of material law.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. - societate în insolvenţă, prin administrator special B., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anularea Deciziei nr. 34876/18.12.2017 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiei din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale privind soluţionarea contestaţiei înregistrată la AFIR sub nr. x/04.12.2017, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 23.10.2017 şi înregistrat sub nr. x/25.10.2017 la AFIR, anularea debitului în valoare totală de 3.705.954,72 RON la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente şi obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezentul litigiu.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 49 din 6 martie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).
În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material cu privire la opozabilitatea notificării nr. x/15.11.2013 privind informarea prelungirii perioadei de monitorizare.
Recurenta a apreciat că notificarea contestată nu îi este opozabilă întrucăt nu a fost comunicată conform clauzelor contractuale identificate în art. 9 alin. (1) şi alin. (5) din Contractul de finanţare nr. x/23.05.2011.
Astfel, Notificarea nr. x/15.11.2013 a fost transmisă pe email-ul personal al reprezentantului legal al societăţii de la acel moment. Cu privire la acest aspect sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 969 C. civ. de la 1864 potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi nu se pot revoca decât prin consimţământul mutual al părţilor. Fără a fi în prezenţa unui Act Adiţional semnat de ambele părţi contractante, nu pot interveni schimbări ale clauzelor asumate sub o anumită formă de către părţi.
O altă critică a fost formulată de recurentă în sensul că Ordinul nr. 1086/09.10.2013 nu se poate aplica retroactiv şi contractelor încheiate anterior adoptării acestuia, în condiţiile în care în cuprinsul Notificării nr. x/15.11.2013 cât şi al Procesului-verbal se face trimitere la Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1086/09.10.2013, invocându-se aplicabilitatea acestui act administrativ unilateral şi Contractului de finanţare nr. x/23.05.2011.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a invocat ca şi temei al creanţei sale Contractul de finanţare nr. x/23.05.2011. Obiectul acestui contract îl reprezintă acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractanta pentru implementarea proiectului. Potrivit art. 2 alin. (8) din Contract, durata de monitorizare a contractului este de 2 ani şi se calculează de la data ultimei plăţi efectuată de Autoritatea Contractantă. Din înregistrările contabile, reiese faptul că data ultimei plăţi de către APDRP a fost 30.04.2013. Implicit, durata de monitorizare a contractului de finanţare a expirat la data de 30.04.2015.
Împotriva societăţii s-a deschis procedura de insolvenţă la data de 31.05.2017, conform încheierii nr. 308/F/31.05.2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu. Astfel, au trecut încă 2 ani de la data încetării perioadei de monitorizare.
Tot potrivit art. 2 alin. (8) din Contract, durata de valabilitate a contractului de finanţare este de 5 ani de la data semnării acestuia de către ambele părţi. Rezultă că durata de valabilitate s-a încheiat la data de 23.05.2016, cu un an anterior raportat la data deschiderii procedurii insolvenţei.
În concluzie, durata de monitorizare cat şi durata de valabilitate au expirat anterior deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de societatea reclamantă.
Prin urmare, recurenta a apreciat că nu avea obligaţia de a înştiinţa Autoritatea contractantă, în speţă AFIR, cu privire la schimbările intervenite referitoare la sediul social, structura acţionariatului şi a administratorului.
Recurenta reclamantă a mai criticat şi reţinerile primei instanţe privind nerespectarea criteriului de eligibilitate EG1, "prin înstrăinarea mijloacelor fixe achiziţionate prin proiect".
A arătat că la data de 23.05.2016 - data încetării valabilităţii contractului dintre părţi ca urmare a încheierii duratei de 5 ani de la semnarea acestuia 23.05.2011, perioada menţionată în contract, societatea avea toate mijloacele fixe achiziţionate prin proiect în patrimoniu.
Acest aspect rezultă din documentele prezentate echipei de control şi menţionate în procesul-verbal, în care s-a reţinut şi faptul că o parte din mijloacele fixe au fost înstrăinate în data de 18.08.2016, respectiv 20.08.2016, după o perioadă de 3 luni de la încetarea contractului dintre părţi.
Referitor la nerespectarea criteriului de eligibilitate EG1, "prin faptul că nu a desfăşurat o activitate viabilă din punct de vedere economic", recurenta a susţinut că din analiza situaţiei economico - financiare rezultă faptul că a existat profit din exploatare.
Recurenta a susţinut că pierderea suferită de societate a fost cauzată de gradul de îndatorare ca urmare a modificărilor legislative şi economice de pe piaţă şi se referă la întreaga activitate, per ansamblu a societăţii.
Cu privire la menţinerea locurilor de muncă asumată prin contractul de finanţare, recurenta a precizat că, la data de 23.05.2016 - data încetării valabilităţii contractului, societatea avea 46 de angajaţi.
Valabilitatea contractului de finanţare a încetat la data de 23.05.2016, aspect care nu poate fi contestat în niciun fel, perioada fiind menţionată expres în contract, nu a fost modificată prin acte adiţionale încheiate de comun acord între parti, iar odată ce un contract a încetat de drept între părţi nu mai pot exista relaţii contractuale din care să rezulte obligaţiile corelative.
Recurenta reclamantă a apreciat că motivaţia procesului-verbal cu privire la efectele deschiderii procedurii şi încetarea eligibilităţii pentru motivul intrării în procedura insolvenţei sunt în contradicţie cu aspectele evocate anterior, iar dispoziţiile art. 341 din Legea nr. 85/2014 sunt singurele dispoziţii aplicabile în speţă, ceea ce conduce la constatarea faptului că Autoritatea Contractantă AFIR nu se află în prezenţa unei creanţe de 3.705.954,72 RON - cu titlu de sumă decontată de societate, neeligibilă.
Recurenta a mai criticat şi motivarea potrivit căreia intrarea în procedura insolvenţei nu mai corespunde scopului de eligibilitate, arătând că intrarea în insolvenţă a unei societăţi nu presupune imposibilitatea îndeplinirii celorlalte deziderate avute în vedere la acordarea finanţării nerambursabile
Intrarea în procedura generală a insolvenţei urmată de reorganizare se datorează de multe ori contextului economic general şi terţilor cu care societatea are relaţii contractuale, nu neapărat unui dezechilibru economic propriu, deoarece nici un fel de activitate comercială nu se poate desfăşura decât împreună cu partenerii de afaceri care la rândul lor pot avea dificultăţi.
Recurenta a subliniat că toate elementele de acordare a finanţării trebuiau îndeplinite la data acordării finanţării şi nu ulterior, angajamentul privind dezideratele expuse de contestatoare fiind valabile, dar nu şi insolvenţa în sine care are reguli proprii.
Recurenta reclamantă a mai invocat necomunicarca Titlului de creanţă - Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 23.10.2017 şi înregistrat sub nr. x/25.10.2017 la AFIR în termenul de 3 zile prevăzut de art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011. Data emiterii titlului este de 23.10.2017, însă, conform dovezii de comunicare - plicul de expediere, acesta a fost transmis prin serviciile Poştei Romane la data de 27.10.2017, peste termenul legal prevăzut. Pârâta nu a făcut dovada celor arătate prin Decizia contestată referitor la comunicarea titlului de creanţă prin mijloace electronice în conformitate cu dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Codul de procedură fiscală.
În final, recurenta reclamantă a invocat decăderea din dreptul de a demara activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 conform art. 36 din actul normativ menţionat. Împotriva societăţii s-a deschis procedura de insolvenţă la data de 31.05.2017, conform încheierii nr. 308/F/31.05.2017 pronunţate de Tribunalul Sibiu şi care a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 12078 din 20.07.2017, devenind opozabilă şi AFIR. Având în vedere ca doar la data de 08.08.2017 s-a demarat procedura de verificare, recurenta a apreciat că nu s-a respectat termenul legal de 15 zile, iar AFIR este decăzută din dreptul de a mai emite Procesul-verbal contestat.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
III. Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
În data de 23.05.2011 a fost semnat Contractul de finanţare nr. x între APDRP (actual AFIR) în calitate de Autoritate Contractantă şi S.C. C. S.R.L. (actuala S.C. A. SRL), în calitate de beneficiar, privind acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru punerea în aplicare a proiectului cu titlul: "Creşterea calităţii produselor lemnoase şi eficienţei activităţii de exploatare forestieră realizată cu utilaje şi echipamente specifice performante, de ultimă generaţie prin Schema de ajutor de stat nr. N 578/2009 aferentă Măsurii 123".
Prin Cererea de finanţare a beneficiarului s-a avut în vedere achiziţionarea de utilaje performate pentru exploatarea lemnului şi transportul acestuia: 3 tractoare articulate forestiere cunoscute sub denumirea de TAF-uri, 3 funiculare, 3 autotrenuri forestiere de transport buşteni echipate cu cabină, şasiu şi remorcă specializată pentru transportul buştenilor şi 6 motoferăstraie pentru tăierea copacilor pe picior.
Având în vedere că beneficiarul S.C. A. S.R.L. a intrat în procedura insolvenţei (dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Sibiu), AFIR a procedat la demararea activităţii de control în vederea stabilirii creanţelor bugetare, în baza dispoziţiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.
Organele de control au constatat că neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie pe toată durata contractului de finanţare, încetarea investiţiei finanţate prin FEADR, respectiv nefolosirea obiectivelor finanţate conform scopului destinat, cu eventuala înstrăinare a bunurilor finanţate în cadrul FEADR reprezintă nereguli - încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legii speciale în domeniu, motiv pentru care au aplicat sancţiunea de declarare ca neeligibile a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.
Considerând starea de insolvenţă neregulă, conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, echipa de control a procedat la emiterea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi a deciziei de soluţionare a contestaţie a căror anulare se solicită în prezenta cauză.
Curtea de apel a respins acţiunea reclamantei, reţinând că neregula a fost în mod întemeiat constatată în cauză, raportat la faptul că, între clauzele contractuale asumate de reclamantă, se regăsesc prevederi exprese referitoare la obligaţia beneficiarului să respecte criteriile de eligibilitate, să asigure executarea Proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanţare aprobată şi să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract.
Judecătorul fondului a apreciat că neregulile constatate, coroborate cu neîndeplinirea unui alt criteriu de eligibilitate prin deschiderea procedurii insolvenţei, justifică măsura încetării contractului şi stabilirii creanţei bugetare.
Recurenta reclamantă a criticat sentinţa instanţei de fond, susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu greşită aplicare a normelor de drept material cu privire la opozabilitatea Notificării nr. x/15.11.2013 referitoare la informarea prelungirii perioadei de monitorizare, întrucât a fost comunicată pe email-ul personal al reprezentantului legal al societăţii de la acel moment, şi nu la sediul societăţii.
Această critică este nefondată.
Instanţa de recurs observă că Notificarea nr. x/15.11.2013 a fost transmisă pe email-ul administratorului legal al reclamantei, email menţionat de societatea reclamantă în cuprinsul cererii de finanţare, la punctul B1.1 informaţii privind solicitantul. La data transmiterii emailului, administratorul societăţii era numitul D., acesta fiind şi asociat unic.
În condiţiile în care administratorul a confirmat primirea notificării, scopul avut în vedere de părţi la încheierea contractului, respectiv cel de a se asigura că partea ia cunoştinţă de înscrisurile transmise, a fost atins, astfel încât notificarea nr. x/15.11.2013 îi este opozabilă reclamantei, aceasta neputându-se prevala de faptul că nu a avut cunoştinţă de modificările legislative intevenite şi care îi sunt aplicabile conform dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Anexa 1 la contract, chiar în lipsa încheierii unui nou act adiţional.
Nefondate sunt şi susţinerile recurentei reclamante în sensul că Ordinul nr. 1086/09.10.2013 s-ar aplica retroactiv Contractului de finanţare nr. x/23.05.2011.
Instanţa de control judiciar constată că la data apariţiei acestui ordin, contractul de finanţare în discuţie era în perioada de derulare, iar potrivit art. 9 alin. (2) din Anexa 1 la contract, dispoziţiile cuprinse în acest act normativ devin aplicabile contractului în curs de desfăşurare, putând modifica aspecte cuprinse în conţinutul acestuia, fără a fi nevoie de acordul Beneficiarului. De menţionat este faptul că dispoziţiile legislative cuprinse în Ordinul nr. 1086/09.10.2013 au privit perioada de monitorizare a contractului, extinzând-o de la 2 la 5 ani.
De altfel, în sensul posibilităţii modificării contractului prin prelungirea duratei acestuia sunt şi prevederile art. 12 alin. (8) din Anexa 1 la contract.
Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei reclamante potrivit cărora durata de monitorizare cât şi durata de valabilitate a contractului de finanţare a expirat anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, motiv pentru care nu avea obligaţia a înştiinţa Autoritatea Contractantă cu privire la schimbările intervenite referitoare la sediul social, structura acţionariatului şi a administratorului.
Înalta Curte reţine că prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 643/2008, care a fost completat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1086/09.10.2013, a fost modificată durata de monitorizare a contractului de la perioada de doi ani prevăzută în contract, la o perioadă de 5 ani.
Potrivit art. 9 alin. (2) din Anexa 1 la contract "orice modificare la contract se va face cu acordul ambelor părţi contractante, cu excepţia situaţiilor în care intervin modificări ale legislaţiei aplicabile finanţării nerambursabile, când Autoritatea Contractantă va notifica în scris Beneficiarului cu privire la aceste modificări, iar Beneficiarul se obligă a le respecta întocmai". În baza acestor prevederi, durata de monitorizare a contractului de finanţare s-a modificat în consecinţă.
Prin urmare, la data deschiderii procedurii de insolvenţă, contractul se afla în perioada de monitorizare, iar recurenta reclamantă avea obligaţia de a înştiinţa Autoritatea Contractantă cu privire la schimbările intervenite referitoare la sediul social, structura acţionariatului şi a administratorului.
Un alt aspect procedural contestat de reclamantă a privit comunicarea Titlului de creanţă - Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare în termenul prevăzut de lege.
Conform art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 "Titlul de creanţă se comunică debitorului în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii".
Procesul-verbal contestat a fost emis la data de 23.10.2017 şi a fost transmis recurentei la data de 27.10.2017, aspect neconstestat de părţi.
Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că titlul de creanţă a fost comunicat în termenul legal de 3 zile, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., în condiţiile în care O.U.G. nr. 66/2011 nu stabileşte modul de calcul al acestui termen.
Nefondate sunt şi alegaţiile recurentei privind decăderea pârâtei din dreptul de a demara activitatea de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011. Recurenta a invocat dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, susţinând că s-a deschis procedura de insolvenţă în ceea ce o priveşte la data de 31.05.2017, conform încheierii nr. 308/F/31.05.2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi care a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 12078 din 20.07.2017, devenind opozabilă şi AFIR.
Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 "Prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora".
Aşa cum rezultă din actele dosarului, AFIR a luat cunoştinţă de intrarea în insolvenţă a A. S.R.L. în urma consultării Raportului ONRC emis la 03.08.2017 şi a demarat activitatea de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare la 10.08.2017, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.
În condiţiile în care societatea reclamantă nu a făcut dovada faptului că AFIR a luat cunoştinţă de intrarea sa în insolvenţă la o dată anterioară datei de 03.08.2017, deşi avea obligaţia de a notifica pârâtei intrarea sa în insolvenţă, criticile recurentei privind depăşirea termenului de 15 zile sunt nefondate.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că prin dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 se instituie o normă de procedură care obligă autorităţile competente în gestionarea fondurilor europene să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru suma acordată în cadrul contractului de finanţare. Iar aplicarea acestor dispoziţii procedurale trebuie să aibă loc fără a se prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care prejudiciază bugetul UE.
Astfel, activitatea de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli urmăreşte să stabilească dacă există astfel de nereguli, raportat la clauzele contractului de finanţare, produse ca urmare a intrării în insolvenţă, iar această activitate se realizează, aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 342/2013, cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia.
Motivul retragerii finanţării, în speţă, l-a constituit nerespectarea de către societatea reclamantă a criteriului de eligibilitate EG1, respectiv a înstrăinat mijloacele fixe achiziţionate prin proiect, nu a desfăşurat o activitate viabilă din punct de vedere economic şi nu a menţinut în perioada de valabilitate a contractului de finanţare, respectiv cursul anului 2017, cele 27 de locuri de muncă propuse prin cererea de finanţare.
Declanşarea procedurii de insolvenţă a beneficiarului fondurilor nerambursabile nu reprezintă ea însăşi o neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ci neregula constă în încălcarea, în perioada de valabilitate a contractului, a criteriilor de eligibilitate stabilite prin clauzele contractuale asumate, respectiv a obligaţiei de a nu afecta natura şi condiţiile de implementare a proiectului.
Astfel, cu încălcarea art. 3 alin. (1) din Anexa I la contract, reclamanta a înstrăinat o parte din mijloacele fixe achiziţionate prin proiect, în data 18.08.2016, respectiv 20.08.2016, înainte de a se finaliza perioada de monitorizare a contractului.
Recurenta nu a contestat această împrejurare, ci a susţinut că data încetării contractului este 23.05.2016 şi că bunurile în discuţie au fost înstrăinate după o perioadă de 3 luni de la încetarea contractului.
Or, perioada de monitorizare a contractului s-a extins pe o durată de 5 ani după finalizarea proiectului, prin modificarea adusă de Ordinul nr. 1086/09.10.2013, aşa cum s-a expus anterior.
Prin urmare, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că criteriul de eligibilitate EG1, precum şi dispoziţiile contractuale nu au fost respectate.
Referitor la respectarea numărului locurilor de muncă propuse prin cererea de finanţare, recurenta a susţinut că la 23.05.2016 – data încetării valabilităţii contractului de finanţare societatea avea 46 de angajaţi.
Contrar susţinerilor recurentei, aşa cum s-a arătat anterior, durata de monitorizare a contractului se întinde pe o perioadă de 5 ani de la data ultimei plăţi, respectiv până la data de 30.04.2018. Întrucât recurenta reclamantă nu a menţinut cele 27 de locuri de muncă şi pe perioada de monitorizare a contractului, în mod corect s-a reţinut că societatea nu a îndeplinit obiectivul specific asumat în cadrul criteriului de eligibilitate EG1, punctul 2 lit. c), referitor la obligaţia de a crea noi locuri de muncă.
În sfârşit, Înalta Curte apreciază că viabilitatea proiectului trebuie respectată şi în cei 5 ani de la data utimei plăţi efectuată de pârâtă iar neobţinerea de profit echivalează cu o încălcare a obligaţiei de menţinere a criteriilor de eligibilitate avute în vedere la încheierea contractului.
Aşa cum rezultă din certificatului de atestare fiscală nr. 8865/2017, recurenta reclamantă figurează cu suma de 1.581.958 RON reprezentând obligaţii fiscal/bugetare.
Pierderile financiare şi datoriile restante faţă de bugetul de stat, coroborate cu intrarea în insolvenţă a societării, reprezintă o dovadă a lipsei de viabilitate economico-financiară a activităţii pentru funcţionarea căreia a fost acordată finanţarea nerambursabilă.
Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar E. împotriva sentinţei nr. 49 din 6 martie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.