Inadmissibility of direct appeal to Supreme Court and refusal of ex officio requalification of erroneous legal remedy

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra căii de atac exercitate de către reclamant;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2021 la data de29 martie 2021, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea la daune morale.

2. Soluţia pronunţată de Curtea de Apel

Prin încheierea nr. 39 din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. motivat de faptul că acesta nu şi-a îndeplinit o serie de obligaţii pe care instanţa i le-a pus acestuia în vedere, în etapa de regularizare a cererii de chemare în judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii nr. 39 din 22 aprilie 2021 a formulat cerere de apel, reclamantul A..

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra apelului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac formulate de reclamantul A., apreciază că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Reclamantul A. a investit instanţa cu o cerere de apel împotriva încheierii nr. 39 din 22 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin rezoluţia din 04 iunie 2021, comunicată reclamantului la data de 23 iulie 2021 i s-a pus în vedere reclamantului să depună în completare taxă judiciară de timbru în cuantum de 80 de RON şi să comunice cererea adresată instanţei de recurs în format lizibil şi eventual în format electronic.

Faţă de această solicitare a instanţei de recurs, reclamantul a înţeles să precizeze la data de 28 iulie 2021 că înţelege să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 30 de RON şi a subliniat că cererea pe care a adresat-o instanţei reprezintă o cerere de apel şi nu o cerere de recurs pentru a i se solicita o altă taxă de timbru cum greşit i-a pus în vedere instanţa.

Faţă de precizările reclamantului, Înalta Curte reţine că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textului de lege menţionat anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În ceea ce priveşte competenţa Înaltei Curţi se reţine că în conformitate cu art. 97 C. proc. civ.:, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

În aceste condiţii reclamantul nu poate investi Curtea Supremă cu o cerere de apel, în măsura în care competenţa acesteia priveşte doar recursurile formulate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Decizia nr. 19/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov referitor la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 457 din C. proc. civ. care priveşte soluţia instanţei de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greşită, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

Înalta Curte prin decizia sus amintită în soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că:

, (...) recalificarea căii de atac în condiţiile art. 457 alin. (4) C. proc. civ. poate fi dispusă numai atunci când partea a exercitat o cale de atac greşită, ca efect al menţiunii inexacte sau lipsei menţiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac ce trebuie exercitată, pentru că numai atunci este justificată din punct de vedere procedural curgerea unui nou termen pentru declararea/motivarea căii de atac prevăzute de lege.

Aceasta înseamnă că dacă partea îşi denumeşte greşit calea de atac, deşi aceasta a fost corect indicată de către instanţă, devin aplicabile prevederile art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., ca normă de drept comun.

Într-o asemenea situaţie, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac va proceda la calificarea acesteia, conform acestor din urmă dispoziţii, fără însă, ca urmare a acestei calificări, să curgă un nou termen pentru declararea, respectiv motivarea căii de atac prevăzute de lege, neexistând un temei juridic pentru repunerea în termen. Altfel spus, recalificarea căii de atac prevăzută de art. 457 alin. (4) C. proc. civ. nu se confundă cu instituţia juridică a calificării cererii, astfel cum este reglementată de art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 C. proc. civ.

În măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată iniţial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.."

Or, în speţă reclamantul a precizat explicit prin notele de şedinţă din 28 iulie 2021 că el a înţeles să formuleze cerere de apel împotriva încheierii nr. 39 din 22 aprilei 2021, considerente pentru care a şi timbrat cererea cu suma de 50 de RON, astfel că ne aflăm în ipoteza în care, instanţa de recurs se află în imposibilitatea de a califica calea de atac din oficiu, în aceste condiţii, doar partea fiind cea care poate dispune de calea procedurală aleasă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constatând că reclamantul a formulat o cerere apel, iar această instanţă pe de-o parte nu are competenţă să soluţioneze astfel de cereri, iar pe de altă parte nu poate califica din oficiu cererea formulată de către reclamant, urmează a respinge apelul formulat de acesta, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 39 din data de 22 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2021.