Restitution claim under GEO 94/2000 fails as land vested in state from testator's estate; appeal allowed, action rejected in full.

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06.09.2018 sub nr. de mai sus reclamanta Fundatia Caritatea, a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 8031/29.06.2018 şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, cu respectarea prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să constate calitatea reclamantei de persoana indreptatita sa beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat in Mun. Bucureşti, fosta str. x, in suprafaţa de 203 m.p. ("Imobilul"), fosta proprietate comunitara evreieasca preluata abuziv de către Statul Roman si sa se dispună restituirea in natura a acestui imobil. În măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5188 din data de 10 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia Caritatea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România.

A anulat în parte Decizia Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 803/29.06.2018, exclusiv în privinţa soluţiei de respingere a cererii de retrocedare având ca obiect terenul în suprafaţă de 203 mp, situat în Bucureşti, str. x.

A obligat pârâta la emiterea unei noi decizii în privinţa cererii de retrocedare a terenului situat în Bucureşti, str. x, după analiza în fond a acesteia, considerându-se dovedită calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii.

A respins în rest acţiunea, ca nefondată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum redus.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5188 din data de 10 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi în rejudecare să se respingă acţiunea reclamantei.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a suisţinut că instanţa de fond în soluţionarea cererii de chemare în judecată a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia in proprietatea statului.

Or, la data la care bunul imobil a trecut în proprietatea statului, bunul respectiv nu se afla în patrimoniul reclamantei, ci în patrimoniul testatoarei sale.

4. Apărările formulate în cauză

Fundaţia Caritatea nu a depus întâmpinare, însă şi-a exprimat punctul de vedere faţă de recurs prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 24.09.2021 susţinând prin acestea că recursul este nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate de pârâtă, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, precum şi de poziţia procesuală a intimatei-reclamante în recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de recurs reţine că, reclamanta, în calitate de persoană îndreptăţită să formuleze cereri de retrocedare în numele entităţilor juridice evreieşti ce au avut în proprietate bunuri imobile sau mobile preluate în mod abuziv de stat în perioada comunistă, a formulat la data de 26.02.2003 cererea de retrocedare în natură sau prin echivalent a imobilului din Bucureşti str. x, sector 5 . Cererea de despăgubire formulată de către reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000.

Prin Decizia nr. 8031 din 29.06.2018 emisă de recurenta-pârâtă a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului teren din str. x, pe motiv că acesta nu s-a aflat în proprietatea reclamantei, şi a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului construcţie situat la aceeaşi adresă, pe motiv că nu pot face obiectul O.U.G. nr. 94/2000 construcţiile demolate. În cuprinsul aceleiaşi decizii s-a reţinut că, în ceea ce priveşte terenul pe care s-a aflat construcţia solicitată, acesta nu a aparţinut reclamantei, ci a trecut în proprietatea Statului Român direct din patrimoniul testatoarei, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, iar în ceea ce priveşte construcţia, aceasta nu mai exista la momentul soluţionării cererii de retrocedare, fiind demolată.

Contrar raţionamentului instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că recunoaşterea calităţii de moştenitor testamentar al defunctei A. (fostul proprietar al imobilului) a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, nu conduce implicit la posibilitatea ca intimata-reclamantă să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare pentru soluţionarea cererii sale de retrocedare/despăgubire, formulată în temeiul acestui act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Aşadar, din interpretarea dispoziţiei normative anterior enunţate rezultă în mod indubitabil faptul că recurenta trebuia să aibă calitatea de proprietar al imobilului teren la data preluării acestuia în proprietatea statului. Doar în această situaţie, s-ar fi putut discuta caracterul abuziv al preluării.

Or, în speţa de faţă, imobilul teren, situat în municipiul Bucureşti str. x, a trecut în proprietatea Statului Român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, în care se prevedea că "dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construcţii al localităţilor urbane şi rurale se poate face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilite potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973."

În ceea ce priveşte construcţia edificată pe teren, aceasta la momentul soluţionării cererii de retrocedare nu mai exista, fiind anterior demolată.

Astfel, nemafiind vorba în soluţinarea cererii de retrocedare despre posibilitatea restituirii în natură a construcţiei, în ceea ce priveşte terenul, acesta a urmat regimul juridic reglementat prin art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 aspect consemnat şi în Certificatul de moştenitor nr. x/1981 eliberat de Notariatul de Stat sector 3 Bucureşti, prin care Federaţia Comunităţilor Evreieşti a dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcţiei, iar terenul a fost preluat de stat din patrimoniul fostului proprietar, A..

Prin urmare, în dezacord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că Federaţia Comunităţilor Evreieşti nu a avut calitatea de proprietar, terenul în litigiu trecând direct în proprietatea statului, ca efect al aplicării art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000.

În concluzie, pentru motivele arătate, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Fundaţia Caritatea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 5188 din data de 10 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare respinge în tot acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2021.