Court upholds Guarantee Fund’s reduced accident damages award after rejecting higher claim as unfounded

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.11.2017, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor,a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 9575 din data de 10.10.2017 emisa de FGA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3383 din data de 17 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul apreciind că instanţa de judecată a efectuat o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut recurentul-reclamant că pârâtul şi-a justificat decizia de despăgubire prin faptul că acesta, în baza unei proceduri interne a adoptat o procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale si decese ce a fost folosita anterior si de către asigurătorul B..

Aceasta procedura prevede anumite sume fixe cuvenite persoanelor vătămate pentru cazurile de daune morale. In condiţiile in care aceasta procedura a fost adoptata de către intimata-pârât, raportându-se nu la vătămările proprii ale fiecărei părţi vătămate ci la o statistica dintr-un tabel făcut doar pentru interesul asigurătorului şi care nu are nici o legătură cu accidentul şi suferinţa contestatorului, considerăm că aceste despăgubiri sunt stabilite arbitral, statistic şi nu ţin cont de particularităţile fiecărui accident, ceea ce în final duce în derâdere însăşi ideea de despăgubire.

Recurentul afirmă că nu este de acord cu soluţia instanţei de fond de a raporta suferinţa fiecărei persoane accidentate la o statistică, iar în situaţia în care se încadrează în anumite bareme sa fie de acord cu soluţia de plata a FGA.

Acesta susţine că art. 1357 C. civ., prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicită săvârşita cu vinovăţie este obligat sa ii repare, aceasta obligaţie fiind preluata de către asigurătorul RCA in baza Contractului incheiat cf. art. 2199 si următoarele C. civ.

Totodată, conform art. 44 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA: "Stabilirea despăgubirilor se poale face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbat de constatare a pagube/or întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezulta răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit."

Conform art. 13 din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Normele ASF nr. 16/2015 FGA procedează la verificarea dosarelor de daună ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolventa, nicăieri nu se prevede ca aceste norme interne ar trebui sa fie acceptate unanim, iar suferinţa umana sa se raporteze doar la cuantumul acestor sume.

In privinţa daunelor morale consideră recurentul că este dincolo de orice îndoiala că i-a fost creat un prejudiciu moral de gravitate ridicata, constând în suferinţa fizica si psihica generata de vătămarea sănătăţii si integrităţii corporale. Aceasta vătămare a fost dovedita prin probele cu înscrisuri.

Despăgubirile pe care instanţele sau asigurătorul in procedura amiabila le acorda pentru prejudiciul moral suferit de către parte se doreşte a fi o compensaţie materiala a suferinţei psihice îndeosebi, dar si de alta natura, la care contestatorul a fost supus ca urmare a consecinţelor faptei infracţionale săvârşite de către persoana vinovata. Aceste despăgubiri nu pot fi un echivalent al unui astfel de prejudiciu, deoarece suferinţa psihica este imposibil de a fi cuantificata material. Sub aspect juridic despăgubirile pentru daunele morale nu pot reprezenta o reparaţie a unui prejudiciu si nici nu pot avea ca temei regulile specific stabilirii despăgubirilor material, respectiv condiţiile impuse de răspunderea civila delictuala. Ca urmare, criteriile de apreciere pentru a stabili cuantumul sumelor ce se constituie ca despăgubiri cu titlu de daune morale nu sunt şi nu pot fi riguros stabilite de către lege, dar în acelaşi timp stabilirea în concret a unor despăgubiri nu poate fi rezultatul aprecierii discreţionare si arbitrale a asigurătorului sau a FGA.

Criteriul utilizat la stabilirea unor despăgubiri morale este cel al unui echilibru just intre suferinţa morală şi psihică încercată, iar pe de altă parte cuantumul sumelor la care vinovatul este obligat cu titlu de daune morale.

Recurentul afirmă că, jurisprudenţa în materie foloseşte criteriul procedural pentru a departaja ceea ce este necesar sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate de ceea ce ar putea reprezenta un exces al unor astfel de sume, criteriul "îmbogăţirii fara just temei".

Aplicând principiul proporţionalitatii, dar si criteriul "îmbogăţirii fara just temei", FGA -ul trebuia să stabilească nu atât un raport determinist, cauzal, cât o relaţie de echivalenta între faptul generator al suferinţei psihice şi morale, natura acestei suferinţe, iar pe de alta parte, suma stabilita pentru a se realiza scopul oricărui act de justiţie, respectiv justa distribuire a drepturilor si obligaţiilor pârtilor.

In cauza, FGA-ul a stabilit in mod greşit acest raport de echivalenta.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 9575/10.10.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de petentul-reclamant pentru suma totală de 28.217 RON, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată, respectiv 50.000 RON şi cea acordată.

Cu privire la situaţia de fapt care a condus la solicitarea de despăgubire din partea petentului, Înalta Curte reţine că, în urma unui accident rutier petrecut la data 23.07.2014 din culpa unui conducător auto al cărui autovehicul era asigurat la societatea de asigurare B. S.A. a rezultat vătămarea corporală a recurentului-reclamant, vătămare care a necesitat spitalizarea recurentului-reclamant.

Din biletul de externare din 06.08.2014, recurentul-reclamant a fost internat la 23.07.2014 cu diagnosticul fractura 1/3 medie cu superioară femur drept, fractura coloana cervicala C2 amielica, traumatism cranio-cerebral cu pierderea conştiinţei, fractura costala CI2 dreapta arc posterior, contuzie pulmonara bazala, plaga contuza rebord cubital 1/3 distala antebraţ drept, escoriaţii superficiale pumn drept, mobilitate restrânsă, scăderea acuităţii vizuale ochi stâng (declarativ).

Din raportul de primă expertiză medico-legală din 23.10.2014 a rezultat că recurentul-reclamant a prezentat fractură diafiză femur drept tratată chirurgical, fractură cominutivă cu minimă deplasare proces transvers drept al vertebrei C2 amielică, fractură costală dreaptă C12 arc posterior, contuzie pulmonară bazală, plagă contuză şi escoriaţii superficiale.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la asigurătorul B. S.A., conform poliţei de asigurare seria x nr. x Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x (nr. unic x).

Prin cererea de plata nr. x/26.05.2016 înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, recurentul-reclamant a solicitat sa fie despăgubit din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 50.000 RON daune morale.

Prin Decizia nr. 9575/10.10.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de petentul-reclamant pentru suma totală de 28.217 RON, repsingând cererea pentru restul sumei.

In ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor morale, se reţine că prima instanţă a constatat că pârâtul a procedat corect, raportându-se la criterii obiective şi rezonabile, respectiv cauzele şi împrejurările accidentului, vârsta reclamantului, actele medico- legale din care rezultă că acesta a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de cca 65- 70 de zile de îngrijiri medicale.

În prezenta cauză, invocându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică soluţia la care a ajuns judecătorul fondului, apreciind că instanţa a ţinut seama doar de criteriile stabilite prin procedura adoptată de FGA, care este una ce se raportează la principiul proporţionalităţii şi îmbogăţiri fără just temei, iar nu la vătămările suferite în concret şi dovedite prin probele administrate în dosar.

Recurentul-reclamant consideră că suferinţele de natură morală datorate accidentului şi urmărilor acestuia îl îndreptăţesc la primirea sumei solicitate, dat fiind că leziunile suferite au exercitat o influenta negativă asupra activităţilor cotidiene.

Înalta Curte reţine că în prezenta cauză, daunele morale suferite de o persoană păgubită printr-un accident de circulaţie, cum este situaţia recurentului-reclamant, se raportează la dispoziţiile Legii nr. 213/2015, lege specială în domeniul plăţii despăgubirilor ca urmare a falimentului unui asigurător, precum şi la dispoziţiile din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii accidentului (23.07.2014)

Prin art. 49 al Ordinului CSA nr. 14/2011 reţinându-se că la stabilirea despăgubirilor pentru daunele morale în cazul vătămării corporale se au în vedere "legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Acest raţionament fiind preluat şi mai târziu în cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014, care la art. 50 alin. (1) lit. e) se reţine că în caz de accident rutier, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, deşi acet text nu este aplicabil speţei, totuşi este relevant pentru aplicabilitatea în timp raportat la modalitatea de cuantificare a daunelor morale.

Totodată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015: "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

Având în vedere cuantumul maxim ce se poate acorda pentru prejudiciile rezultate în urma unor accidente asigurate de către o societate aflată în faliment, dar raportându-se întotdeauna la elemente obiective de cuantificare, instanţa de recurs reţine că există fără echivoc o marjă de aproximare în stabilirea sumei ce urmează a se acorda cu titlu de despăgubiri morale.

Este adevărat şi că judecătorul nu este obligat să ţină seama strict doar de aceste prevederi, putând să aprecieze de la caz la caz, cuantumul daunelor morale şi să admită plata într-un cuantum majorat.

Însă, în speţă, Înalta Curte reţine însă că instanţa de fond a analizat toate documentele depuse la dosar de către reclamant, iar situaţia de fapt şi reaprecierea probelor administrate nu pot face obiectul motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum lasă să se înţeleagă că doreşte recurnetul-reclamant să acţioneze instanţa de recurs.

Daunele morale sunt acele despăgubiri ce se acordă pentru a compensa traumele afective, psihice, durerea fizică şi cea psihică, suferite ca urmare a accidentului de circulaţie, dar evaluarea acestora nu este supusă unor criterii determinate, ci este apreciată de instanţa de judecată în funcţie de actele din dosar şi de cele învederate de reclamant.

În cazul despăgubirilor ce pot fi acordate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, instanţa de judecată este obligată să ţină seama de legislaţia în domeniu, precum şi de jurisprudenţă.

În aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte va observa că Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, raportat la leziunile suferite care au necesitat în vederea vindecării 65-70 zile de îngrijiri medicale s-a propus valoarea de 400 RON/zi de îngrijire medicală.

Nu pot fi avute în vedere criticile potrivit cărora despăgubirile primite au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie şi că această procedură internă reprezintă un punct de vedere arbitrar care nu ţine seama de jurisprudenţa şi practica instanţelor, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, s-a stabilit o valoare medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudenţă, ci şi la modalitatea de soluţionare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situaţii de către asigurătorul în insolvenţă S.C. B. S.A., dar şi prin raportare la criterii concrete şi obiective ale situaţiei generatoare de prejudiciu moral precum, împrejurările accidentului, vârsta reclamantului, actele medico-legale, ori consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Faţă de cele evidenţiate mai sus, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronuţat o soluţie justă şi temeinică, nefiind necesară o reformare a acestei soluţii în urma analizei instanţei de recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3383 din data de 17 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2021.