Pharmaceutical company's clawback contribution challenge rejected as unfounded by cassation court

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 din 01.08.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- anularea notificării nr. x/27.04.2017, prin care CNAS a comunicat reclamantei datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferentă trimestrului I al anului 2017;

- anularea adresei nr. x/19.06.2017, completată prin adresa nr. x/29.06.2017, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva notificării sus-menţionate, mai puţin menţiunile privitoare la anularea poziţiei şi valorii aferente codului W41825001;

- obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei, în trimestrul I 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2311 din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională De Asigurări De Sănătate, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2311 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în urma rejudecării să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, reclamanta a susţinut următoarele critici:

Aceasta apreciază că în mod greşit, instanţa de fond a respins elementul de nelegalitate privitor la nemotivarea notificării. Instanţa de fond reţine cu privire la acest argument că pe de-o parte, pentru a putea fi verificate datele cuprinse în notificare sunt necesare multe alte date în afara celor ce reies din aceasta, pe de altă parte reţine că lipsa acestor informaţii nu poate conduce la concluzia inexistenţei motivelor de fapt pentru care aceasta a fost emisă.

Concluzia instanţei de fond este profund nelegală. Tocmai lipsa oricăror elemente care să susţină raţiunea care se află în spatele valorii aferente consumului de medicamente pentru trimestrul I din 2017 determină lipsirea recurentei de orice garanţie împotriva arbitrariului, fiind imposibilă orice verificare a corectitudinii acestora.

Recurenta apreciază că nu se impune să conteste sistemul de raportare instituit de art. 5 alin. (4), alin. (6) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 pentru simplul motiv că ea nu este destinatara acestor norme.

Practic, în baza acestor norme juridice primare, CNAS a adoptat un cadru juridic secundar destinat entităţilor care consumă medicamente (spitale, farmacii, centre de dializă), prin care să se facă raportarea consumului şi a tuturor datelor legate de acesta.

În acest sens a fost adoptat, spre exemplu, Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1518/2011. Prin acest act a fost aprobat formularul de raportare a consumului de medicamente. Formularul cuprinde în structura fişierului de raportare informaţii privind: Doza zilnică, Cantitatea de UT pe forma de ambalare, Cantitatea prescrisă de UT, Cantitatea eliberată de UT (UT- unitate terapeutică n.n.). In mod evident, destinatarii acestui act nu sunt deţinătorii de APP (precum subscrisa), astfel încât nu se pune problema atacării lor.

Faptul că CNAS ar fi respectat întocmai dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 este, de asemenea, eronat, din moment de CNAS nu a transmis subscrisei raportările primare efectuate de către furnizorii de medicamente (farmacii, spitale, centre de dializă), astfel încât subscrisa să poată avea o minimă imagine asupra modalităţii în care medicamentele pe care Ie pune pe piaţă ajung să fie incluse în baza de calcul a contribuţiei.

În speţă, recurenta susţine că nu contestă sistemul de raportare, după cum eronat a reţinut instanţa de fond, ci contestă că CNAS nu i-a permis accesul, prin comunicarea unor date adecvate, la modalitatea în care se construieşte consumul de medicamente într-un trimestru.

În ceea ce priveşte problema raportării valorii consumului la valoarea de compensare a medicamentelor, instanţa de fond a făcut ample trimiteri la considerente din practica Curţii Constituţionale, fără însă a avea în vedere că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea modului de interpretare pe care CNAS îl dă prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, fără ca acest lucru să însemne că acelaşi mod este si legal.

Recurenta apreciază că, instanţa de fond nu s-a pronunţat în vreun fel asupra temeiniciei argumentelor prezentate de aceasta cu privire la nelegalitatea notificării prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 77/2011 incidente în cauză, ci a considerat că "nu există nicio raţiune pentru care noţiunea de consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie să fie interpretată în sensul că se referă la vânzările efectuate de deţinătorul de APP în trimestrul respectiv către distribuitori, farmacii, spitale, centre dializă, etc, în condiţiile în care prin această taxă se urmăreşte acoperirea deficitului bugetar din domeniul sănătăţii, astfel că relevanţă sub acest aspect prezintă valoarea vânzărilor privind medicamentele pentru care reclamanta deţine APP decontate din FNUASS sau bugetul MS" (pag. 4 a sentinţei).

Astfel, concluzia instanţei este consecinţa greşitei interpretări şi aplicări a normelor de drept material aplicabile în cauză, în special art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011: "Contribuita trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătăţii, din care se exclude consumul pentru medicamentele prevăzute la art. 12 pentru care se încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat din same suplimentare alocate în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie".

Se observă, aşadar, că formula de calcul aplicabilă începând cu data de 13.03.2015, deci inclusiv pentru perioada de referinţă din speţă, face referire la "aplicarea unui procent «p» asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (...) consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie".

Subliniem că între cuvântul "medicamente" si "suportate" nu există virgulă, astfel cum se poate observa din conţinutul normei publicate în Monitorul Oficial.

Prin urmare, cuvântul "suportate" determină cuvântul "medicamente", fiind un adjectiv al acestui substantiv. Ca atare nu se poate susţine că procentul "p" se va aplica asupra "valorii ... suportate din FNUASS sau din bugetul MS", ci asupra valorii consumului de medicamente suportate din FNUASS sau din bugetul MS ... consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie".

De altfel, este firesc ca textul să facă referire la "medicamente suportate .. din FNUASS/bugetul MS", întrucât doar pentru această categorie de medicamente se datorează contribuţia, iar nu şi pentru medicamentele comercializate în mod liber, cu suportarea preţului de către pacient.

Pe cale de consecinţă, modul de stabilire a contribuţiei are în vedere următorul mecanism: valoarea consumului de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie, necesare pentru stabilirea contribuţiei se comunică fiecărui contribuabil de către CNAS, în conformitate cu art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Recurenta-reclamantă susţine că CNAS a comunicat o bază de calcul ce se raportează la valoarea de compensare a medicamentelor, valoare ce cuprinde şi adaosurile comerciale ale altor entităţi de pe lanţul de comercializare - distribuitori şi farmacii, fapt ce nu are un temei legal, iar această reglementare este diferită faţă de cea aplicabilă trimestrelor I-III din 2012.

Recurenta-reclamantă apreciază şi că interpretarea adoptată de CNAS contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, precum şi aprinicpiului certitudinii impunerii.

Totodată prin cererea de recurs aceasta a susţinut că instanţa a respins în mod eronat argumentarea privitoare la încălcarea CEDO, respectiv la încălcarea art. 14 din Convenţie şi a art. 1 din protocolul 1 la Convenţie.

În drept, recurenta-reclamntă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

4. Apărările intimata-pârâtă

Intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Notificarea nr. x/27.04.2017 trimisă de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate către reclamanta A. S.R.L. s-au comunicat datele necesare calculării taxei Clawback prev. de O.U.G. nr. 77/2011 aferentă trimestrului I 2017, si anume valoarea "p" de 19,86% şi consumul de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul MS aferent vânzărilor pentru medicamentele menţionate în anexă al cărui reprezentant al deţinătorilor de APP este societatea reclamantă.

Împotriva notificării, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie administrativă, ce a fost admisă parţial prin adresa nr. x/19.06.2017, astfel cum a fost completată prin adresa nr. x/29.06.2017, şi anume doar în ceea ce priveşte codul CIM W41825001 în valoare de 16,51 RON şi codul CIM W54833002 a cărui valoare a fost redusă de la 62,88 RON la 47,61 RON.

Ulterior, reclamant a investit instanţa de fond cu o cerere în contecnios adminsitrativ şi fiscal prin care a urmărit anularea notificării nr. x/27.04.2017, prin care CNAS a comunicat reclamantei datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferentă trimestrului I al anului 2017 şi a adresei nr. x/19.06.2017, completată prin adresa nr. x/29.06.2017, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva notificării sus-menţionate, mai puţin menţiunile privitoare la anularea poziţiei şi valorii aferente codului W41825001, precum şi obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei, în trimestrul I 2017.

Efectuând analiza de legalitate a actelor administrative invocate mai sus, instanaţ de fond a concluzionat că acestea respectă legislaţia în materie, şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind nefondată.

Prin cererea de recurs, reclamanta a criticat soluţia instanţei de fond în esenţă cu privire la următoarele aspecte:

- nereţinerea de către instanţă a nemotivării notificării prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuţiei clawback aferentă trimestrului III 2016;

- confirmarea legalităţii modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei cu încălcarea principiilor certitudinii impunerii şi predictibilităţii fiscale;

- încălcarea art. 14 CEDO şi a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actului administrativ, respectiv nerespectarea cerinţei transparenţei.

Din cuprinsul Notificării nr. x/27.04.2017 rezultă că autoritatea pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susţinând că, astfel, nu există nicio pârghie de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback.

Criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă fiscală şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea respectă întru totul conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Reclamanta urmăreşte, în realitate, obţinerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011.

Referitor la criticile reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că taxa trimestrială este calculată în mod greşit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât preţul medicamentului, cât şi adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării).

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalităţii, instanţa de fond reţinând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), calculate potrivit art. 20 şi 21 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, însă criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte pentru soluţionarea recursului va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 249 din 21.05.2013 în cuprinsul căreia se reţine că: "taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.

De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la legalitatea consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorului contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

O a treia critică distinctă în recursul declarat de reclamanta A. S.A. a fost formulată în referire la respingerea, de către prima instanţă, a argumentelor privitoare la încălcarea art. 14 şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Nu pot fi valorificate criticile recurentei-reclamante care, în calitate de deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, se află în poziţia de a-i fi decontate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii medicamentele pe care le-a trecut pe listă, în timp ce pentru celelalte persoane juridice (distribuitori, farmacii, spitale private), nu există un asemenea avantaj, cât timp situaţiile în care se află cele două categorii sunt diferite, fără a putea fi asimilate drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă cu cele ale entităţilor care realizează eliberarea medicamentelor pentru consumul populaţiei.

În privinţa pretinsei încălcări a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia EDO, a susţinut recurenta-reclamantă că ingerinţa adusă dreptului la respectarea bunurilor nu este prevăzută de lege, nu urmăreşte un scop legitim şi nu respectă un raport de proporţionalitate cu scopul urmărit.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, reţine Înalta Curte că, astfel cum rezidă din expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011, introducerea contribuţiei clawback a fost justificată de o serie de elemente vizând interesul general public: existenţa unui consum ridicat de medicamente, care a condus la depăşirea plafonului alocat; necesitatea asigurării unui acces neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi în unităţile sanitare cu paturi; necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei; faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar şi la imposibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a acestora, iar amânarea adoptării acestor măsuri imediate ar avea consecinţe negative în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenţei medicale pentru un număr important de pacienţi.

Aceste elemente, indicate în expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011, reprezintă justificări obiective şi rezonabile pentru contribuţia impusă, iar asigurarea accesului populaţiei la medicamentele necesare tratării diferitelor afecţiuni reprezintă un scop de interes general public, care poate fi atins prin măsura adoptată.

Se mai reţine, totodată, că plata contribuţiei de către recurenta-reclamantă A. S.A. s-a stabilit ca urmare a faptului că aceasta a solicitat includerea medicamentelor pe lista celor pentru care este datorată contribuţia clawback, deci ca urmare a propriei manifestări de voinţă şi cunoscând modul în care contribuţia este calculată. În consecinţă, nu se poate susţine că perceperea taxei de clawback reprezintă consecinţa exercitării unei puteri discreţionare de către stat.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante privind pretinsa încălcare, în cauză, a art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

În argumentarea soluţiei ce urmează a o adopta, instanţa de recurs ţine să precizeze şi că consumul de medicamente pentru trimestrul I 2017 suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuţie pentru care se datorează contribuţia trimestrială comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli din domeniul sănătăţii, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate judeţene.

Această valoare se obţine prin centralizarea consumului la nivel naţional pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

Reclamanta avea obligaţia, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială sau, în cazul unor modificări, să o actualizeze prin includerea sau excluderea unor medicamente, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuţia.

Includerea unui medicament în lista respectivă, presupune potrivit Normei privind modul de calcul al preţurilor la medicamantele de uz uman aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, existenţa unei autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentului în discuţie, pentru care deţinătorul acesteia sau reprezentantul său legal a solicitat aprobarea preţului medicamentului, solicitare validată prin ordin al Ministrului Sanatăţii.

Plecând de la premisa că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia legală de comunicare a listei, aspect ce rezultă din însăşi notificarea contestată în prezenta cauză, rezultă şi din această perspectivă că susţinerile reclamantei privitoare la modalitatea de calcul a contribuţiei sunt nefondate.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat şi operaţiunile premergatoare acestuia, care au făcut obiectul controlului de legalitate, judecătorul fondului pronunţând o soluţie cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2311 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2311 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2021.