Appeal dismissed; defendant’s Securitate officer status upheld under O.U.G. no. 24/2008 for political surveillance.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în baza documentelor existente la dosar, să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 730 din 05 noiembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat în privinţa pârâtului A. calitatea de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs pârâtul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material/a legii.

A susţinut recurentul că pentru analiza acestei greşeli de judecată sunt utile câteva precizări legate de specificul acţiunii: legislaţia deconspirării (O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completată prin Legea nr. 293/2008) este o legislaţie specială, derogatorie de la dreptul comun şi asimetrică în raport cu aceasta;

Legislaţia deconspirării este atipică şi în sistemul dreptului comunitar, ceea ce nu înseamnă că se poate abate de la principiile acestuia;

Legislaţia deconspirării provoacă restrângeri discriminatorii grave ale exerciţiului unor drepturi ale persoanelor supuse deconspirării. Aceste restrângeri trebuie să fie justificate rezonabil într-o societate democratică şi aplicate proporţional cu valorile ocrotite; este vădit caracterul vădit imoral public al modului cum este sugerata pro causa selecţia unor documente din arhiva gestionata de funcţionarii instituţiei intimatei-reclamante, Curtea a validat interpretarea că C.N.S.A.S. ar putea sesiza instanţa cu privire la orice persoană pe care o identifică în arhivele sale, ceea ce este evident eronat. Datorită particularităţilor învederate la pct. 1.1., posibilitatea instituţiei reclamante de a introduce acţiuni în constatare este limitată (în afara persoanelor discriminate pozitiv prin protejarea lor în arhivele clasificate) la 2 mari categorii de persoane, corespunzătoare sferelor de aplicare a acestei legislaţii speciale învederate la pct. 1.1.

Cele 2 categorii vizează: 1 - persoanele care deţin demnităţi publice ori desfăşoară activităţi de natură a influenţa opiniile publicului, pentru care interesul cunoaşterii adevăratului trecut este public, încât acţiunea de verificare fiind iniţiată din oficiu sau, după caz, la cererea oricărei persoane, în numele dreptului la informare; 2 - persoanele care, chiar dacă nu deţin în prezent funcţii semnificative pentru conştiinţa publică, au contribuit în trecut, punctual şi concret, la instrumentarea unor dosare identificate de urmărire informativă de către Securitate, ipoteză în care verificarea şi, eventual, sesizarea instanţei nu se pot face decât strict şi personal, la solicitarea persoanei urmărite.

Instituţia reclamantă a creat, cu de la sine putere şi pe lângă lege, o a treia categorie, aceea în care solicitarea de acces la propriul dosar - drept exclusiv al persoanei urmărite - devine un simplu pretext pentru divulgarea prin justiţie a ceea ce conţin arhivele în alte cazuri decât cel în care s-a făcut învestirea.

Pentru a acredita această interpretare grosier extensivă a legii (a legii speciale), instituţia reclamantă a susţinut în răspunsul la întâmpinarea pârâtului că, pentru depistarea colaboratorilor şi a lucrătorilor de Securitate (în accepţiunea art. 2 din Lege) este necesară consultarea întregului material arhivistic. Dar acest argument nu explică extinderea verificărilor în arhive, care este o activitate distinctă, la sesizarea Curţii, care este o cu totul altă activitate. Punând semnul egalităţii între studiu, investigaţii, verificări şi sesizarea instanţei, instituţia reclamantă ar putea pretinde să introducă acţiuni în constatare şi în urma activităţii de cercetare ştiinţifică, reglementată prin Capitolul IV din Lege, ceea ce este evident aberant.

Nimic nu justifică promovarea aceleaşi confuzii în cazul verificărilor în virtutea dreptului de acces la propriul dosar. Restrângerea sferei persoanelor supuse deconspirării la lucrătorii de securitate şi miliţie precum şi la colaboratorii lor care au contribuit la instrumentarea acelui dosar - şi nu a altor dosare - rezultă din conţinutul normelor incidente şi din întreaga economie a Legii.

Recurentul susţine că în primul rând sunt prevederile exprese ale art. 1 alin. (7) şi (8) din Lege, conform cărora are dreptul să afle identitatea lucrătorilor şi colaboratorilor şi să solicite verificarea calităţii acestora în raport de prevederile art. 2, numai persoana subiect al unui dosar - alin. (7) - ori soţul supravieţuitor, moştenitorii testamentari sau rudele până la gradul IV - alin. (8), ceea ce este în cazul nostru de faţă. Aici se referă extensiv şi la sora condamnatei care în nume propriu dar în interesul sorei sale condamnate şi ulterior emigrate în SUA, se subrogă în accesul la studiul şi deconspirarea celor ce au instrumentat dosarul său de urmărire informativă.

Prevederea este atât de strictă încât cele 2 drepturi distincte (de a afla identitatea, respectiv de a solicita deconspirarea) nu pot fi exercitate decât personal sau prin reprezentant "cu procură specială şi acte de stare civilă doveditoare ale decesului celui vizat", ceea ce în speţa de faţă nu e cazul.

În argumentarea temeiniciei şi legalităţii recursului formulat, recurentul arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de calitatea recurentului-pârât, aceea de ofiter în aparatul Ministerului de Interne, cu pregătire de inginer mecanic transporturi feroviare, angajat şi desemnat şef de colectiv la un obiectiv economic strategic- Întreprinderea de a exploatarea metroului Bucureşti.

Recurentul susţine că nu a făcut acţiunile imputate în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste şi nici nu a îngrădit nepermis drepturile fundamentale ale omului. În temeiul principiului de drept roman, "TEMPUS REGIT ACTUM" afirmaţiile sunt redate după 30 de ani de la evenimentele din 1989, şi în condiţiile în care siguranţa feroviară specifică exploatării în subteran era un deziderat şi o vulnerabilitate pentru sănătatea, viaţa şi integritatea călătorilor care zilnic foloseau această reţea de transport public.

Recurentul critică hotărârea instanţei de fond arătând că motivarea este străină şi ruptă de contextul vremii, de legislaţia timpului şi este expusă pe baze noi socio-politice de conjunctură, lucru ce poziţionează justiţia pe o pista greşită şi o face necredibilă.

Recurentul arată că fusese desemnat prin ordin militar ca şef de colectiv în această structură în baza pregătirii sale în materie de transporturi cu gradul de colonel, şi specialist în transporturi feroviare.

In acest context a desfăşurat munca sa informativă în colaborare cu fosta Miliţie Metrou şi factorii de siguranţă feroviară din MTTC pe linia prevenirii producerii de evenimente şi/sau avarii.

În ziua de azi, la momentul judecaţii, astfel de evenimente periculoase şi frecvente nu mai au loc, şi o analiză sumară va stabili că nu viaţa privată a salariaţilor era obiectul de supreveghere a securităţii, ci incompetenţa, neglijenţa, iresponsabilitatea acţiunilor duşmănoase voite ce acţionau cu intenţie directă.

Printre persoanele angajate şi cu responsabilităţi sporite se afla si Ing. B., cu o conduita profesionala ce nu prezenta garanţii de onestitate.

La aceste elemente de suspiciune rezonabila se adaugă si influenta marcanta a cercului său de relaţii în care acţiona împreuna cu sora sa (deja condamnata de justiţie si inchisa la Penitenciarul Jilava) si care devenise pretextul unor atitudini de fronda, de răzvrătire si protest care o caracterizau, pretabilă la acţiuni nesăbuite sau periculoase.

Recurentul arată că, în esenţă, aceasta este justificarea şi motivarea fireasca si sincera a urmăririi informative dispuse şi hotărâte la nivelul şefului direcţiei a II-a, în condiţiile în care existau informaţii verificate care demonstrau ca grupul constituit de sora petentei, cât si de alte elemente, au comis fapte dovedite şi sancţionate de justiţia vremii, şi condamnate definitiv.

Este, de asemenea, adevărat că în art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se stipulează că nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul său, în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale şi că orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Dar, în art. 29 alin. (2) a aceleiaşi Declaraţii a Drepturilor Omului se precizează, în mod expres, că în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om este supus anumitor îngrădiri stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere si respectare a drepturilor si libertăţilor altora şi ca să fie satisfăcute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice si bunăstării generale într-o societate democratică.

Astfel, există o serie de condiţii,sine qua non" ce vizează "fondul" măsurii, anume: nu s-au realizat efectiv rezultatele anticipate de aceste masuri, adică nu s-a realizat încalcarea, intruziunea, suprimarea drepturilor, atâta timp cât justiţia constituţională a condamnat definitiv conduita celor vizaţi.

Arată recurentul că sentinţa fondului realizează prin motivare forme absurde, exagerate de interpretare sui generis a conţinutului sintagmei viaţă privată, fără o raportare la dimensiunea, limitele previzibile şi fireşti ale conceptului de încălcare, intruziune, suprimare, atingere, ingerinta, etc.

Încălcarea atingerea suprimarea dreptului la viaţă privată trebuie sa fie permisă şi admisă când are ca scop imediat satisfacerea cerinţei minime ale moralei umane, ordinii publice, bunăstarea individului şi a societăţii aflate într-o ordine democrată, pentru a înlătura starea de huliganism, de haos şi anarhie, generatoare de instabilitate si consecinţele ei.

Prin sentinţa dată se înlatură nelegal şi fără temei conceptul social modern şi avansat de umanism, solidaritate socială, ajutor mutual, consacrate în comunităţile umane, chiar dacă ne duce cu gândul la sintagma devenita derizorie, de umanism socialist.

Raţiunile deduse din analiza sentinţei sunt acelea ca raţiunile pentru care a fost atinsă minimal viaţa intimă a persoanei vizate erau suspiciunile rezonabile că acesta era pe punctul de a comite o noua fapta penală periculoasă, cu grave consecinţe pentru familia sa, arătând că există o proporţionalitate a măsurii intruzive prin raportare la particularităţile cauzei, gravitatea infracţiunii şi importanţa probelor ce ar putea fi obţinute, şi poate fi constatată necesitatea măsurii.

Arată recurentul că contactarea şi cercetarea persoanei vizate de urmărirea informativă era legală şi necesară.

Recurentul invocă, în sprijinul tezei nelegalităţii soluţiei de la fond, Rezoluţia Adunării Parlamentare a CE. nr. 1096/1996 precum si Jurisprudenta CEDO pe linie de justiţie si echitate - cazul Zdanoka vs. Letonia si Knauth vs. Germania/decizii de inadmisibilitate, aplicabile la speţa de faţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul a depus întâmpinare solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurent cu privire la nelegalitatea sesizării intimatului-reclamant pentru declanşarea cercetării sunt nefondate şi vor fi respinse pentru motivele ce urmează.

Înalta Curte reţine că sunt incidente prevederile care reglementează dreptul de acces la propriul dosar, potrivit prevederilor art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului".

Din analiza actelor şi lucrărilor cauzei rezultă că cererea nr. x/13.09.2017, adresată C.N.S.A.S. de către doamna B., în care se solicită potrivit acestui text legal verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului x, a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările şi completările ulterioare.

În dosarul indicat, recurentul-pârât A. figurează la filele x şi 100-101

Ca atare, temeiul verificării recurentului pârât A. îl constituie prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, text legal în care legiuitorul defineşte noţiunea de lucrător al fostei Securităţi în sensul acestui act normativ, şi anume orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător a domnului A. a fost introdusă în baza dispoziţiilor art. 8 lit. a) din acelaşi act normativ, potrivit cărora Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ia în discuţie nota de constatare şi, după caz, aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Pentru aceste considerente, susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia "Instituţia reclamantă a creat,/.../, o a treia categorie, aceea în care solicitarea de acces la propriul dosar - drept exclusiv al persoanei urmărite - devine un simplu pretext pentru divulgarea prin justiţie a ceea ce conţin arhivele în alte cazuri decât cel în care s-a făcut învestirea", este nefondată, întrucât au fost respectate întocmai dispoziţiile legale aplicabile cauzei.

Cererea depusă de către doamna B., ataşată de către C.N.S.A.S. acţiunii, a condus la declanşarea procedurii speciale a verificării, conform prevederilor menţionate din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context, referirea la faptul că în cazul de faţă documentele întocmite de recurentul pârât "/.../se referă extensiv şi la sora condamnatei care în nume propriu dar în interesul sorei sale condamnate si ulterior emigrate în S.U.A ", este nefondată, întrucât titular al dosarului nr. x este doamna B., nu sora sa, iar sarcinile şi măsurile din cuprinsul documentelor întocmite de recurentul-pârât, precum şi înscrisurile din care rezultă că au fost aduse la îndeplinire, o privesc direct pe aceasta

De asemenea, celelalte criticile ale recurentului sunt nefondate, având în vedere argumentele ce urmează.

Pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii în sensul O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul stabileşte în cuprinsul art. 2 lit. a) cerinţele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reţinerea acestei calităţi, respectiv:

a) în perioada 1945-1989, să fi avut calitatea de ofiţer/subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit;

b) în calitatea menţionată la pct. a), să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Incidenţa acestui text legal se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiţia ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" şi, în al doilea rând, ca excepţiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Altfel spus, în cazul existenţei unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranţa statului, prevederile menţionate permit desfăşurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activităţi de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activităţile desfăşurate cad sub protecţia acestui text legal.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de primă jurisdicţie faptul că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite ambele condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii.

Condiţia ca recurentul-pârât să fi avut, în perioada 1945-1989, calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, nu a fost contestată, recurentul-pârât recunoscând acest fapt cert, anume că a avut gradul de colonel şi funcţia de şef colectiv în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul 250 (1983-1987), din cadrul fostei Securităţi.

De asemenea, şi condiţia ca acesta să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului este îndeplinită, având în vedere înscrisurile întocmite de către recurentul-pârât în dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), analizate în baza cererii formulate potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se află la dosarul cauzei înscrisul nota de stadiu în DMA. "C." (dosar nr. x, f. x), datată 06.04.1987, care poartă semnătura olografă a recurentului-pârât, în care se regăsesc pe larg motivele politice ale urmăririi dnei P.G. respectiv faptul că acest dosar "a fost deschis de SMB - Serv. 150 la data de 20.07.1983 asupra numitei P.G., despre care se deţin date că, după ce sora sa C. a fost condamnată la 6 ani închisoare pentru tentativă de propagandă împotriva orânduirii socialiste, a menţinut legătura cu persoane cunoscute ca foşti aderenţi la D.", că aceasta continuă să menţină legături cu persoane emigrate, difuzând la posturile de radio ostile două materiale pentru a se reveni asupra hotărârii de judecată.

În acest document, recurentul-pârât aprobă o serie de măsuri pentru a stabili "/.,./poziţia şi atitudinea actuală, natura relaţiilor exterioare, dacă întreprinde acţiuni de natură turbulentă pentru rezolvarea eventualei intenţii de plecare din ţară şi prevenirea acestora,/.../", dintre care au fost puse în practică, în perioada următoare aprobării, fiind consemnate în documente, astfel:

- "instruirea sursei "E." cu sarcini de a o avea în atenţie sub toate aspectele la locul de muncă, să menţină contactul apropiat şi să sesizeze dacă face pregătiri sau are manifestări necorespunzătoare.";

- a fost pusă în executare de către ofiţerul de caz aşa cum rezultă din nota informativă furnizată de această sursă la data de 08.06.1987 (dosar nr. x, f. x);

- a fost interceptată corespondenţa purtată de P.G., conform notelor de relaţii întocmite de U.M. 0647 Bucureşti (indicativul Unităţii Speciale "S", având atribuţii de interceptarea corespondenţei, n.n.) şi adresate Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul 250, indicativ 253/C.G. (indicativul ofiţerului de caz), note ce conţin pasaje din corespondenţa purtată de P.G. sau de membrii familiei acesteia, în perioada aprilie - octombrie 1987, pe trei dintre acestea regăsindu-se şi rezoluţia recurentului pârât "Exploatare la D.U.L" (dosar nr. x, f. x şi 83);

- respectivele note de relaţii sunt însoţite, în unele cazuri, şi de copii xerox ale scrisorilor interceptate;

- au fost efectuate investigaţii la domiciliul P.G. din Bucureşti, conform adresei de răspuns din 17.09.1987 a Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul "F", la cererea Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul 250, indicativ 253/C.G. (indicativul ofiţerului de caz), din 10.04.1987 (dosar nr. x, f. x).

La data de 19.11.1987, recurentul-pârât, sub semnătură olografă, a aprobat propunerea de închidere a dosarului de urmărire informativă, motivat de faptul că numita P.G. este "o persoană liniştită, rezervată, nu face comentarii politice", iar "prin măsurile luate nu au mai rezultat date de interes operativ în acţiune" (dosar nr. x, f. x), document ce dovedeşte prin conţinut participarea recurentului la instrumentarea acestui dosar exclusiv din motive politice.

Rezultă că motivele care au stat la baza urmăririi informative a numitei P.G. de către recurentul-pârât au fost exclusiv politice, în contextul condamnării surorii sale, dna P.C., "la 6 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste".

Acţiunile pârâtului au presupus imixtiuni în viaţa privată a urmăritei B., cu încălcarea dreptului acesteia la viaţă privată şi liberă circulaţie, garantate şi la acea dată de art. 17 şi art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice din 16.12.1966, publicat în Buletinul Oficial al RSR din 20.11.1974 prin Decretul de ratificare nr 212/31.10.1974.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, reprezentată de recurent, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obţinând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi, care ajungeau să fie cunoscute de către o autoritate represivă a fostului regim comunist. În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viată privată.

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente. Important este faptul că simpla obţinere si, mai ales, folosirea unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a Securităţii, reprezentată de recurent, în viaţa personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice). Odată ce informaţii care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităţilor pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de către Securitate.

În mod corect apărările formulate de pârât pentru justificarea acţiunilor sale, pe care le consideră în limitele legilor şi regulamentelor în vigoare la acea vreme, nu au fost reţinute de instanţă, întrucât raţiunea adoptării O.U.G. nr. 24/2008 a fost de a arăta că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale", astfel încât orice acţiune întreprinsă de pârât este în mod cert realizată pentru protejarea intereselor unui regim care era cunoscut pentru încălcarea acestor drepturi.

E lipsit de importanţă şi dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de recurent duceau sau nu la îngreunarea situaţiei celui urmărit, sau, dimpotrivă, duceau la concluzia că acesta nu avea opinii critice la adresa regimului. Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţă personală a celui urmărit.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 730 din 05 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.