Specialists' salary challenge fails; seniority-in-function rule inapplicable to prosecutor's office specialists.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.04.2018, reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat instanţei să dispună anularea Ordinelor nr. 49/29.01.2018 şi nr. 87/23.02.2018 emise de Procurorul Şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi obligarea acestuia de a emite un nou Ordin prin care să dispună: calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând cuantumul salariului de bază, începând cu data de 01.01.2018 (astfel cum este prevăzut în Legea-cadru nr. 153/28.06.2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Anexa V, Secţiunea a VI-a art. 22 alin. (1) din Legea 153/2017, respectiv: - Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta Anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4) şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi pentru viitor şi în raport de vechimea în funcţie a reclamanţilor în cadrul D.I.I.C.O.T.; plata drepturilor salariale de mai sus, actualizate cu indicele de inflaţie, ca urmare a devalorizării monedei naţionale, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data efectuării plăţii; plata dobânzilor legale cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data executării hotărârii judecătoreşti; obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce plăţile aferente acestor drepturi salariale şi includerea acestora în bugetul previzionat, prin suplimentarea acordată ordonatorului de credite în cazul de faţă; acordarea cheltuielilor de judecată generate de acest litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5523 din 21 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a respins cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

A respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.), ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile au formulat recurs reclamanţii A., B., C. şi D., invocând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că judecătorul fondului în mod corect a îmbrăţişat susţinerile reclamanţilor, în sensul că a constatat faptul că: "Salarizarea în cazul reclamanţilor este reglementată prin dispoziţiile art. 22 alin. (1), Secţiunea a- Vl-a, Cap. VIII din Anexa V-familia ocupaţională justiţie, Legea nr. 153/2017", dar ulterior, folosind un raţionament în mod vădit eronat a înţeles să motiveze respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Recurenţii apreciază că raţionamentul instanţei de fond este consecinţa unei erori inacceptabile a pârâtei-intimate, care afectează grav interesele şi drepturile legitime ale reclamanţilor şi pe care în mod regretabil şi-a însuşit-o şi instanţa de fond.

Recurenţii arată că au prezentat în cuprinsul motivelor care au stat la baza formulării acţiunii introductive, principiile salarizării, care trebuie să aibă la bază următoarele: a)principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, rep., dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege; b)principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi aceeaşi vechime în funcţie; f)principiul ierarhizării, pe verticală, cât si pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate.

Specialiştii D.IJ.C.O.T. nu sunt exceptaţi de la aplicarea faţă de aceştia a actului normativ sus-mentionat, o teză contrară putând constitui excluderea acestora, ipoteza inacceptabilă de vreme ce toţi salariaţii instituţiei au fost avuţi în vedere la stabilirea drepturilor salariate. În situaţia în care s-ar fi dorit să fie exceptaţi ar fi trebuit prevăzută ca situaţie de excepţie în reglementarea legală, or exceptio strictissimae interpretationis et aplicationis est, iar, atâta timp cât nu există o dispoziţie legală care să stipuleze clar faptul că "specialiştii sunt excluşi de la ierarhizarea pe verticală", credem că aceasta ar trebuie să se aplice în aceeaşi măsură şi fără discriminare în cadrul tuturor categoriilor socio-profesionale din familia ocupaţională capitolul JUSTIŢIE.

Raportat la dezideratul imperativ al respectării principiului practicii unitare, se observă deja o optică diferenţiată în practica unor instanţe, unde deja în mod definitiv s-a recunoscut acest drept salarial aferent vechimii în funcţie, afectându-se astfel egalitatea principiului salarizării în cadrul aceleiaşi categorii socio-profesionale, cu evidenta premisă, a faptului că menţinerea soluţiei pronunţate în cauza pendinte de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-Vlll-a contencios administrativ si Fiscal, ar adânci şi mai mult, în mod ireversibil şi irevocabil situaţia de discriminare. Unificarea practicii judiciare constituie un deziderat generat de necesitatea asigurării securităţii juridice prin evitarea pronunţării unor hotărâri divergente privind probleme identice.

Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impus şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi implicit a autorităţii judecătoreşti.

Aceste principii ar fi grav afectate dacă soluţiile instanţelor judecătoreşti, în cauze similare, ar fi diferite şi chiar contradictorii. De asemenea, însuşi, Consiliul Superior al Magistraturii consideră că practica judiciară unitară este esenţială pentru creşterea încrederii în actul de justiţie.

Practica neunitară, este sancţionată explicit prin dispozitivul cauzei BEJAN contra României, astfel jurisprudenţa divergentă, are ca si consecinţă afectarea principiului siguranţei juridice, definit ca unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept, aceeaşi opinie regăsind-o şi în decizia dată în cauza Pădureanu contra României.

Principiul supunerii judecătorului numai faţă de lege, nu are şi nu poate să albă semnificaţia aplicării diferite şi chiar contradictorii a aceleiaşi dispoziţii legale în funcţie exclusiv de subiectivitatea interpretării atribuită şi aparţinând unor judecători diferiţi. Astfel, o asemenea concepţie, ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenţei judecătorilor, a unor soluţii care ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorului, nu poate justifica o asemenea consecinţă. Practica unitară, văzând cauzele civile identice şi din punct de vedere al cererilor şi pretenţiilor astfel evidenţiate în petitul acţiunilor introductive, trebuie să înlăture incertitudinea juridică, fiind determinat astfel dreptul şi obligaţia corelativă, la o interpretare unitară a legii, aceasta conform şi art. 27 alin. (2) Legea nr. 304/2004 modificată şi implicit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .

În aceste situaţii s-ar crea paradoxul nedorit ca, pe situaţia învederată irevocabilă de recunoaştere a vechimii în funcţie ca şi criteriu în stabilirea drepturilor salariale, ca la nivelul altor unităţi ale Ministerului Public specialiştilor în cauză să le fie recunoscută vechimea în funcţie, în timp ce specialiştii D.I.I.C.O.T. să fie privaţi în mod nelegitim de acest drept.

În opinia recurenţilor, legiuitorul a înţeles să facă trimitere la întregul nr. crt. 4, în sensul că salariul de bază al specialistului D.I.I.C.O.T. este, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, cel cuantificat în cuprinsul întregului nr. crt. 4 al cap. I, lit. B) Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, în procesul de individualizare a valorii nominale fiind aplicabile principiile, cerinţele şi regulile prevăzute în lege.

Trimiterea este una realizată la întreg nr. crt. 4 al cap. I, lit. B) Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, număr care cuprinde o ierarhizare atât pe orizontală, cât şi pe verticală.

Pe orizontală sunt criteriile cu trimitere la vechimea totală în muncă, iar pe verticală sunt criteriile de individualizare care se raportează la vechimea în funcţie.

Prin alegerea ultimului criteriu pe orizontală, "Baza 0-3 ani", vechimea în funcţie este ignorată în totalitate, singura căreia i se dă relevanţa cuvenită fiind vechimea în muncă.

Dacă ar fi vrut să elimine raportarea la vechimea în funcţie, legiuitorul ar fi făcut trimitere în norma legală la rândul corespunzător din cadrul nr. crt. 4 şi ar fi indicat titlul acestuia "Baza 0-3 ani". Că nu a fost aceasta intenţia legiuitorului o arată şi indicarea criteriilor generale de ierarhizare a posturilor prevăzute la art. 8 din lege.

În plus, modul în care a fost stabilit salariul, nu explică motivele pentru care a fost ales rândul intitulat "Baza 0-3 ani" din cadrul nr. crt. 4 şi nu un alt rând, ca de exemplu: "5-10 ani" ori "Peste 20 ani", pentru ca alegerea să nu aibă aparenţa de a fi arbitrară.

Aceeaşi Lege nr. 153/2017 notează la art. 6 principiile care reglementează sistemul de salarizare introdus, între care se regăseşte şi cel de la lit. f) principiul ierarhizării, "pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu (...)".

Recurenţii arată şi definiţia atribuită de legiuitor, conform art. 7 lit. a) din Legea nr. 153/2017, noţiunii de Salariu de bază, respectiv: "reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. l-IX".

În contextul acestui cadru normativ, recurenţii constată că remunerarea lor este realizată, sub aspectul salariului de bază - de referinţă în aplicarea majorării prevăzute prin Nota nr. x din Cap. I lit. A) din Anexa nr. VIII şi a sporurilor specifice reglementate conform art. 38 alin. (3) lit. a) şi art. 4, art. 5 din Legea 153/2017 - în forma şi cuantumul reţinut prin Ordinele nr. 49/29.01.2018 şi 87/23.02.2018, cu aplicarea dispoziţiilor Anexa nr. V, cap. I, lit. B) la nr. crt. 4, dar prin limitarea la un singur criteriu de ierarhizare, pe orizontală - al vechimii în muncă, fără a fi avută în vedere şi ierarhizarea pe verticală determinată de vechimea în funcţia de specialist în cadrul D.I.I.C.O.T.

Susţinerea acestui raţionament şi mod de cuantificare a salariului de bază este întărită de legiuitor prin alin. (2) al aceluiaşi art. 22, în care se stabileşte faptul că "Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte".

Altfel spus, legiuitorul introduce beneficiul celorlalte drepturi conferite de categoria profesională din care fac parte specialiştii D.I.I.C.O.T. şi întăreşte simultan existenţa unei excepţii ce operează doar în privinţa elementelor salariate ce compun salariul de bază.

Or, cum excepţia este una de strictă interpretare în temeiul principiului "exceptio est strictisimae interpretationis et aplicationis", în determinarea salariului de bază angajatorul nu poate aplica excepţia arătată în mod extensiv, prin excluderea din modul de individualizare a vechimii din funcţie care, alături de vechimea în muncă, este cuprinsă în chiar salariul de bază.

Mai mult, prin tehnica legislativă manifestată în reglementarea salarizării specialistului D.I.I.C.O.T. sub forma art. 22 din Secţiunea a 6-a, cap. VIII din Anexa nr. V la Legea 153/2017, legiuitorul a introdus un raţionament care inclusiv în mod concurent subliniază faptul că salariul de bază se află sub incidenţa atât a criteriului vechimii în funcţie, cât si al vechimii în muncă.

Elocvent în sublinierea raţionamentului legiuitorului că salariul de bază al specialistului (D.I.I.CO.T. şi D.N.A.) este "mobil", rezultat din aplicarea ambelor criterii de ierarhizare, este şi modul în care a fost stabilit acesta în cazul specialiştilor D.N.A. care exercită funcţia de conducere de şef serviciu. Practic, prin art. 22 alin. (3) din Secţiunea a 6-a, cap. VIII din Anexa nr. V la Legea 153/2017 coroborat cu art. 10 alin. (1) din Secţiunea a 1-a, cap. VIII din aceiaşi anexă la lege, în care se stabileşte remunerarea şefului de serviciu la nivelul indemnizaţiei de încadrare specifice prim-procurorului din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, în speţă la "indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului", legiuitorul subliniază caracterul "mobil" al salariului de bază al specialistului D.N.A./D.I.I.C.O.T. şi împrejurarea că acesta variază nu doar sub criteriul vechimii în funcţie sau în muncă, dar şi al poziţiei ierarhice (cu menţiunea că în cadrul D.I.I.C.O.T. nu există specialişti care să ocupe funcţia de Şef Serviciu).

În acest sens D.I.I.C.O.T. invocă definiţia vechimii în funcţie introduse prin Nota de subsol 1 la Cap. I, lit. B) din Anexa nr. V la Legea 153/2017 şi faptul că aceasta nu include şi specialistul D.I.I.C.O.T.. Recurenţii arată că această susţinere nu poate fi primită în condiţiile în care, în litera şi spiritul legii, capitolul I din Anexa V la Lege, în care este cuprinsă această notă, este unul rezervat stabilirii, aşa cum arată şi titlul, indemnizaţiei de încadrare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi, pe cale de consecinţă toate definiţiile şi precizările acoperind numai aceste categorii de personal. Or, suplimentar argumentelor anterior evocate cu privire la instrumentarul - principii, criterii, dispoziţii etc. - furnizat de legiuitor în determinarea salariului de bază, este evident că o notă introdusă la o categorie profesională specifică nu poate cuprinde referiri decât cu privire la această categorie.

Este la fel de evident însă că, fără a crea o echivalenţă cu categoria profesională a procurorilor, legea salarizării unitare reglementează salarizarea reclamanţilor prin trimitere nu la calitatea de procuror (magistrat) ci prin trimitere la o anexă specifică ce devine, pe cale logică, în limitele nr. crt. 4 (din cap. I, lit. B) a Anexei V la Legea 153/2017) anexa salariilor de bază a specialiştilor D.I.I.C.O.T.. într-o atare anexă, configurată într-un sistem de ierarhizare pe orizontală şi verticală, este fără putinţă de tăgadă că determinarea salariului de bază individual poate fi realizat doar prin utilizarea principiilor, criteriilor şi regulilor prevăzute de Legea nr. 153/2017, la concurenţa atât a vechimii în muncă dar şi a vechimii în funcţia de specialist D.I.I.C.O.T.

Fără a ţine cont de raţionamentele mai sus menţionate, prin reducere la absurd s-ar putea ajunge la concluzia că specialistul D.I.I.C.O.T. nu merită salariu deloc, ori un salariu de valoare nulă, plecând de la premisa că şi vechimea de 0-3 ani în raport de care D.I.I.CO.T. în mod defectuos a asimilat salariul specialistului este tot vechime în funcţie (vechime în magistratură). Prin analogie, dacă D.I.I.C.O.T. acceptă faptul că salariul specialistului se poate raporta la vechimea în funcţia de magistrat al procurorului de judecătorie (în speţă acceptă că se poate raporta la procurorul de 0-3 ani vechime în magistratură), atunci înseamnă că se poate raporta acest salariu si la vechimea peste 3 ani. în baza principiilor" ubi eadem iegis raţio ibi eadem Iegis dispozitio" (unde este aceeaşi raţiune a legii, acolo este aceeaşi aplicare a ei) şi "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde se aplică acelaşi raţionament, se aplică aceeaşi soluţie).

Mai mult, în art. 82 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, legiuitorul menţionează că "Autorităţile, instituţiile publice şi celelalte unităţi bugetare pot include în statele de funcţii şi unele funcţii specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în anexele la prezenta lege, care se dovedesc a fi necesare desfăşurării activităţii" iar la alin. (2) faptul că "Salariile de bază ale personalului încadrat în funcţii specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, al Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru funcţionarii publici, prin asimilare cu funcţiile si salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege şi aplicabile categoriei de personal respective", prevederi legale ce denotă faptul că funcţiile de specialiştii D.I.I.CO.T. si D.N.A. (pentru care nu s-au prevăzut grile proprii de salarizare) sunt asimilate cu funcţiile si salariile prevăzute in anexele la prezenta lege, în speţă funcţia de procuror cu grad de judecătorie.

În concluzie, în considerarea şi aplicarea principiului universal valabil, ce călăuzeşte activitatea instanţelor de judecată, reprezentat de actus interpretandus este potius ut valeot quam ut pereat (actul trebuie interpretat în înţelesul în care el poate produce efecte, nu în a-l lăsa fără nici un efect), actul cu înţeles îndoielnic şi susceptibil de mai multe înţelesuri echivoce, se interpretează în aşa măsură încât acesta să producă efectele juridice, iar dacă nivelul de salarizare al funcţiei de specialist în cadrul D.I.I.C.O.T. este cel definit la art. 22 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017 prin trimitere la tabelul prevăzut la Cap. I, lit. B), nr. crt. 4, pe cale de consecinţă salariul de bază trebuie determinat prin aplicarea integrală a dispoziţiilor acestei norme de trimitere prin considerarea şi a vechimii în funcţie, respectiv atât pe orizontală cât şi pe verticală.

Având în vedere aceste considerente, recurenţii solicită admiterea recursului formulat ca fiind întemeiat, casarea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, urmând ca în principal, rejudecând cauza, să fie admisă ca legală şi întemeiată cererea introductivă de instanţă aşa cum se regăseşte in integrum formulată, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării cauzei. Recurenţii solicită obligarea pârâtei-intimate (D.I.I.C.O.T.) Ia plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea prezentului litigiu, atât în ceea ce priveşte susţinerea cauzei în fata instanţei de fond, cât şi în fata instanţei de recurs, fără a se limita la plata integrală a onorariului de avocat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

De asemenea, solicită şi respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate în întâmpinare. Au anexat un set de ordine emise de intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sentinţe civile.

S-a încuviinţat pentru recurenţi proba cu înscrisurile ataşate notelor scrise depuse la dosarul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că la data de 29.01.2018 a fost emis Ordinul nr. 49 modificat ulterior prin Ordinul nr. 87/23.02.2018 al Procurorului Şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin care recurenţilor, angajaţi ai pârâtei Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) în funcţia de specialişti, li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018, aferente funcţiei de specialist, în baza Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin art. 1 din Ordinul nr. 49/29.01.2018, modificat prin art. 2 din Ordinul nr. 87/23.02.2018 s-a stabilit că: "specialiştii din cadrul D.I.I.C.O.T., prevăzuţi în Anexa nr. 1, beneficiază de drepturile salariale astfel cum au fost stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, precum şi art. 4 şi art. 5 ale Cap. VIII din Anexa V-familia ocupaţională justiţie".

Astfel cum rezultă din actele administrative de salarizare contestate, acestea au fost emise în aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (3), lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4, Cap. VIII – art. 1 lit. e), art. 3 alin. (1), art. 4, art. 5, art. 22 alin. (1), (2) şi 4, precum şi art. 7 alin. (1) din Anexa nr. V a aceluiaşi act normativ.

Conform dispoziţiilor legale care reglementează salarizarea recurenţilor-reclamanţi, art. 22 alin. (1) din Secţiunea a 6-a, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiştii din cadrul D.I.I.C.O.T. sunt prevăzute în prezenta anexă la Cap. I, lit. B), nr. crt. 4.

Astfel, art. 22 alin. (1) din Secţiunea a 6-a a Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 prevede "Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4."

Prin nr. crt. 4 lit. B) din Cap. I al Anexei nr. V a Legii cadru nr. 153/2017 se stabileşte indemnizaţia lunară pentru anul 2022 a procurorului cu grad de judecătorie, în raport de funcţie de vechimea în muncă, dar şi în raport de vechimea în funcţie.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că această normă de trimitere are în vedere, în ceea ce îi priveşte, criteriile cu privire la vechimea în muncă, dar şi pe cele cu privire la vechimea în funcţie.

Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, în mod corect fiind reţinut de prima instanţă că acordarea unui cuantum diferit al salariului de bază stabilit în raport de vechimea în funcţie se face doar pentru categoriile de personal expres prevăzute de lege şi, astfel cum rezultă din Legea nr. 153/2017, specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu fac parte din categoria beneficiarilor acestui drept recunoscut de lege.

Capitolul I din Anexa V a Legii nr. 153/2017, Nota 1, precizează faptul că prin "vechime în funcţie", "în sensul prezentului capitol", "se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie", fiind astfel prevăzute categoriile de personal pentru care insemnizaţia se stabileşte raportat la vechimea în funcţie, din care reclamanţii nu fac parte.

În condiţiile în care legiuitorul a prevăzut expres că vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie constituie vechimea în funcţie, iar nu vechimea in funcţia publică/vechimea în funcţia de specialist, pârâta D.I.I.C.O.T. a stabilit în mod corect salariile reclamanţilor prin ordinele contestate. Vechimea în funcţie se aplică exclusiv pentru categoriile de personal expres prevăzute, nu şi pentru categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin trimitere la coeficientul de ierarhizare.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a constatat cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale că susţinerile reclamanţilor sunt nefondate, în mod legal, prin ordinele contestate, salariile de bază ale reclamanţilor fiind determinate prin raportare la indemnizaţia unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie cu o vechime în funcţie între 0-3 ani.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 5523 din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.