Jurisdictional conflict over post-retirement salary differences: labor law jurisdiction prevails over exclusive administrative court competence for direct wage claims.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 septembrie 2019, pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de lângă Tribunalul Mureş, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor procurorilor D.N.A şi D.I.I.C.O.T, prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 25, în raport cu funcţia deţinută sau cu care a fost asimilată potrivit legii, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 21.12.2018, data pensionării sale, potrivit Decretului nr. 1289 din 21.12.2018, emis de Preşedintele României,

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la calcularea, plata si alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1449/17.12.2019, Tribunalul Mureş – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 482/30.03.2021, Curtea de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş – secţia civilă; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Faţă de obiectul dedus judecăţii, Curtea de apel a constatat că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile speciale ale art. 7 Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Or, în cauză, reclamanta nu a formulat o astfel de plângere şi nici nu a parcurs procedura contestaţiei împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite (aspect rezultat în mod cert din acţiunea reclamantei), ci a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti, constând în diferenţele de drepturi salariale pretins cuvenite lor, urmare a constatării stării de discriminare invocate.

În ceea ce priveşte litigiile privind drepturile salariale ale personalului din familia ocupaţională Justiţie, în afara situaţiei circumstanţiate prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicţia muncii. În aceste condiţii, litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ.

Curtea constată că instanţa competentă material a soluţiona litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii (plata unor diferenţe de drepturi salariale) intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ, astfel că devin aplicabile în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale prevederile Codului muncii.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş – secţia civilă (complet specializat în conflicte de muncă).

Din analiza petitelor cererii de chemare în judecată, redate la pct. 1 din prezenta decizie, rezultă că reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ tipic şi nici nu deduce judecăţii un act administrativ asimilat.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dispoziţii legale de strictă interpretare şi aplicare, ce nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că acţiunea, astfel cum a fost configurată de reclamantă, are ca obiect principal plata, în temeiul legii, a unor diferenţe salariale, ce derivă dintr-un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 95 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004 coroborat cu art. 269 din Codul muncii şi art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Dând eficientă principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă în limitele învestirii, având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate şi obiectul acţiunii de faţă, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă secţia specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş – secţia I civilă (complet specializat în conflicte de muncă).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Mures, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.