Exclusive territorial jurisdiction for public institution plaintiffs in administrative litigation under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 04.06.2020, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanţii Municipiul Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei – Direcţia generală Programul Operaţional 2014-2020, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 249/22.04.2020 şi a larea notei de neconformitate nr. x/12.02.2020.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 5907/13.11.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenta soluţionării cauzei formulată de reclamanţii Municipiul Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Timiş – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că partea subordonată în raportul de drept administrativ dedus judecăţii (autoritatea publică) nu este reclamanta Municipiul Timişoara, aceasta fiind beneficiara contractului de finanţare, în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv persoana vătămată în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004, ci pârâtul Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, ca organ de stat care, acţionând în regim de putere publică, în virtutea competenţelor legale de gestionare a fondurilor europene, a emis actele administrative atacate, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, prevederi care atribuie competenţa exclusivă instanţei de la sediul reclamantei, iar nu prevederile tezei a II- a aceluiaşi text de lege.

2.2. Prin sentinţa nr. 409/14.04.2021, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Timiş a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate, care stabilesc competenţa teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în raport de calitatea reclamantului, care este o autoritate publică.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

În cauză, reclamanţii Municipiul Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care au solicitat anularea unor acte administrative emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţie.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage încadrarea reclamantului, instituţie publică, în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Municipiul Timişoara are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică/autoritate publică.

Deşi în prezenta cauză reclamantul acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituţie publică/autoritate publică, fără a face distincţie între situaţiile în care instituţia publică/autoritatea publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantului Municipiul Timişoara şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Municipiul Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional 2014-2020, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.