Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4083/2021 AI generated

Judicial transfer eligibility: unconstitutional statutory basis invalidating CSM decision to deny transfer

Case Number Decizia nr. 4083/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s judgment, and partially granted the plaintiff’s action by annulling the Superior Council of Magistracy’s (CSM) decision that had rejected the plaintiff’s request for transfer; the remaining parts of the action were dismissed, and the CSM was left to resolve the transfer request in accordance with future constitutional amendments to the legal framework. The case involved an administrative dispute where a judge challenged a CSM decision denying her transfer between courts, arguing that the original administrative act was illegal because it relied on a regulatory framework declared unconstitutional. The decisive legal basis was Decision No. 454/2020 of the Constitutional Court, which found that Article 60(1) and (3) of Law No. 303/2004 were unconstitutional for failing to establish statutory criteria for judicial transfers, thereby rendering the CSM’s reliance on a subordinate regulation unlawful and depriving the challenged decision of its legal basis.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 60 din Legea nr. 303/2004, art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004; Judicial transfer eligibility: unconstitutional statutory basis invalidating CSM decision to deny transfer: The case involved an administrative dispute where a judge challenged a CSM decision denying her transfer between courts, arguing that the original administrative act was illegal because it relied on a regulatory framework declared unconstitutional. The decisive legal basis was Decision No. 454/2020 of the Constitutional Court, which found that Article 60(1) and (3) of Law No. 303/2004 were unconstitutional for failing to establish statutory criteria for judicial transfers, thereby rendering the CSM’s reliance on a subordinate regulation unlawful and depriving the challenged decision of its legal basis.

Keywords

AI generated
judicial law statutory basis objection of unconstitutionality framework decision decisions concerning reassignment or transfer action for annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 11 din Legea nr. 554/2004
1073/2018 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004, anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Înalta Curte constată întemeiate criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind incidenţa în cauză a Deciziei nr.
art. 60 din Legea nr. 303/2004
Prin urmare, recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi a dispoziţiilor art.
art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr.
art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004
242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr.
art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004
303/2004, cu dispoziţiile Constituţiei, iar Consiliul Superior al Magistraturii păstrând atribuţia de a dispune asupra cererii de transfer, conform art. 40 alin.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Main ground for the verdict, providing the legal basis for admitting the appeal and ordering the annulment of the administrative decision.
art. 497 din C. proc. civ
Procedural rule applied in the dispositive for the cassation and re-judgment of the case following the admission of the appeal.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Main ground for the verdict, providing the legal basis for admitting the appeal and ordering the annulment of the administrative decision.

art. 497 din C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive for the cassation and re-judgment of the case following the admission of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamanta A., judecător la Judecătoria Cornetu a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători, în contradictoriu cu care a solicitat, în temeiul art. 4 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004, anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1704/21.11.2019 şi, pe cale de consecinţă, aprobarea transferului său la Judecătoria Bacău sau la Judecătoria Moineşti, astfel cum a solicitat prin cererea de transfer.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 86 din 19 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciază că recursul este devolutiv în cazul contenciosului administrativ, astfel că sunt reluate criticile relevante în cererea de chemare în judecată, inclusiv susţinerile privind aplicabilitatea şi întinderea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 referitoare la neconstituţionalitatea art. 60 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea pe care a atacat-o a fost emisă în baza unei proceduri reglementate printr-un regulament publicat în Monitorul Oficial nr. 769 din 23 septembrie 2019, astfel încât un prim efect al deciziei CCR este acela al anulării hotărârii prin care i s-a respins cererea de transfer.

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere doar pentru viitor, însă, aşa cum Curtea a statuat în deciziile sale, produce efecte şi asupra litigiilor pendinte.

Chiar dacă Legea nr. 303/2004, ori Legea nr. 317/2004 nu prevăd criterii de transfer, lentoarea procesului legislativ nu îi este imputabilă, impunându-se folosirea de metode de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale existente, astfel încât solicitarea sa să îşi găsească o rezolvare într-un termen optim şi rezonabil.

Atât timp cât criteriile de transfer nu au fost considerate în sine ca fiind neconstituţionale, acest viciu fiind ataşat actului normativ prin care au fost reglementate, în cauză se impunea analiza de către instanţa de fond atât a condiţiilor de transfer statuate prin Regulament, cât şi a modului de aplicare a acestora de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin urmare, recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi a dispoziţiilor art. 4 din Regulamentul din 2019, în raport de criteriile obiective şi subiective care formează obiectul analizei intimatului secţia de judecători a CSM.

II. Procedura derulată în recurs

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind interpretate şi aplicate în mod corect toate dispoziţiile legale incidente în cauză.

În esenţă, a susţinut că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie, fără a crea în mod automat un drept solicitantului şi că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, a arătat că Hotărârea nr. 1704 din 21.11.2019 nu a fost adoptată cu exces de putere şi nu a condus la o vătămare a vreunui drept al recurentei-reclamante, nefiind vorba de aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi nici de o practică neunitară a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer.

Cu privire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 24.06.2020 a susţinut că nu are incidenţă în cauză atâta vreme cât actul administrativ a fost emis în concordanţă cu dispoziţiile legale şi regulamentare în vigoare la acel moment, iar deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării şi au putere pentru viitor.

Şi în cazul în care s-ar aprecia că este aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, declararea ca neconstituţională a art. 60 din Legea nr. 303/2004 nu poate avea drept consecinţă obligarea intimatului-pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul recurentei-reclamante având în vedere faptul că nu mai există temei legal pentru transfer, iar în lipsa unor condiţii şi criterii de transfer nici instanţa nu ar putea să aprecieze asupra oportunităţii cererii de transfer a recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise.

III. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte constată întemeiate criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind incidenţa în cauză a Deciziei nr. 454 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea Constituţională.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, Hotărârea nr. 1704 din 21.11.2019 emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Cornetu la Judecătoria Bacău sau la Judecătoria Moineşti, precum şi hotărârea prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva hotărârii mai sus menţionate.

Temeiul de drept al emiterii Hotărârii nr. 1704 din 21.11.2019 a secţiei pentru Judecători îl reprezintă dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători a C.S.M.

În opinia Înaltei Curţii recursul este fondat plecând de la premisa aplicabilităţii în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020. La data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial nr. 655/24.07.2020, prezenta cauză se afla în curs de judecată în primă instanţă.

Prin Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

În esenţă, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, care nu stabilesc criteriile şi procedura de transfer a judecătorilor şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. Or, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.

Din conţinutul deciziei Curţii Constituţionale, rezultă că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate şi astfel, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a reţinut în considerentele deciziei, cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor, că elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acesteia, respectiv printr-un act cu caracter normativ emis de autoritatea pârâtă.

Curtea Constituţională a constatat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa, pe de o parte, instituţia transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite şi, pe de altă parte, procedura realizării transferului în Legea nr. 317/2004.

În raport de cele expuse şi de obiectul acţiunii deduse judecăţii în speţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, ţinând cont de efectele în prezenta cauză ale Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională.

Nu poate fi reţinută vreo încălcare a principiului neretroactivităţii, deoarece Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020 produce consecinţe juridice şi cu privire la o cauză în curs de judecată pentru o situaţie juridică nefinalizată, faţă de prevederile art. 6 din noul C. civ.

Astfel, în condiţiile în care prin Decizia nr. 454/2020 s-a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale, în considerarea principiilor ce se degajă din conţinutul art. 147 alin. (4) din Constituţie, instanţa de recurs reţine nelegalitatea Hotărârii nr. 1704 din 21.11.2019, emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de reclamantă, această hotărâre devenind lipsită de temei legal, ca urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat hotărârea contestată.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamantă este fondat, şi urmează a fi admis, iar în urma casării în parte a sentinţei recurate şi rejudecării cauzei, Înalta Curte va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi va anula Hotărârea nr. 1704 din 21.11.2019 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte va respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, constatând că şi în privinţa cererii de transfer sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională.

Aceasta întrucât Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale, şi în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, reţinându-se, totodată, că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferării judecătorilor, acestea fiind necesar a se reglementa în Legea nr. 303/2004.

În consecinţă, în respectarea principiului legalităţii, nu se poate dispune de către instanţa de recurs asupra cererii de transfer, în contextul declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condiţiile în care se realizează transferul.

Prin urmare, legiuitorul având obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale ale art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu dispoziţiile Constituţiei, iar Consiliul Superior al Magistraturii păstrând atribuţia de a dispune asupra cererii de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluţia din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu această cerere şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord cu Constituţia a prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 (în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin decizia nr. 715 din 09 februarie 2021).

Faţă de dezlegarea dată aspectelor mai sus menţionate, criticile recurentei-reclamante privind modalitatea de aplicare a criteriilor prevăzute la art. 4 din Regulament, inclusiv cele referitoare la situaţia personală invocată în cuprinsul cererii de transfer, nu vor face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta A., casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi va anula Hotărârea nr. 1704/21.11.2019 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a respinge în rest acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 86 din 19 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 1704/21.11.2019 a secţiei pentru Judecători a Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge în rest acţiunea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.