Competence of the Superior Council of Magistracy to discipline Constitutional Court judges vs. exclusive jurisdiction of the Constitutional Court Plenum.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018, astfel cum a fost modificată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând să se constate refuzul nejustificat de soluţionare a cererii nr. x/13.11.2018, emis cu exces de putere; obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri morale de 1 leu şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1284 din 3 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 1284 din 3 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând, ca temei al căii de atac, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a făcut a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor care au fundamentat demersul efectuat către Consiliul Superior al Magistraturii şi a arătat, în esenţă, că sentinţa primei instanţe este nelegală pentru că: se întemeiază pe 5 prevederi tardive din Constituţie, respectiv art. 125 alin. (1), art. 134 alin. (1), art. 126 alin. (1) şi art. 133 alin. (1), care nu se regăsesc în răspunsul CSM şi nu pe dispoziţiile Legii nr. 317/2004; încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie; cuprinde motive contradictorii în sensul că, pe de o parte, reţine competenţa ICCJ- CSM să facă justiţie, deoarece fac parte din autoritatea judecătorească, pe de altă parte, neagă competenţa acestora de a sancţiona judecătorii CCR în cazul încălcării legii;a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

II. Procedura derulată în recurs

Intimatul pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs şi acţiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ un refuz, considerat nejustificat, de rezolvare a unei petiţii adresate Consiliului Superior al Magistraturii prin care a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorilor Curţii Constituţionale.

Prin adresa de răspuns nr. x/2018, intimatul i-a comunicat reclamantului că, din perspectiva atribuţiilor reglementate de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior la Magistraturii, sancţionarea judecătorilor Curţii Constituţionale nu intră în competenţa sa.

Faţă de acest răspuns, prima instanţă a constatat că nu există un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004, exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii având loc în limitele competenţelor stabilite prin Constituţia României şi prin Legea nr. 317/2004, fără încălcarea vreunui drept sau a unei libertăţi ale reclamantului.

Analizând criticile aduse sentinţei atacate, Înalta Curte constată că, deşi recurentul reclamant şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate nu invocă motive de recurs în sensul procedural al termenului, ci interpretează într-o manieră proprie prevederile art. 134 alin. (2) şi art. 1 alin. (4) din Constituţia României, raportat la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, considerând că intimatul-pârât are competenţa să sancţioneze şi judecătorii Curţii Constituţionale, aspecte care vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima instanţă a identificat corect atât obiectul demersului judiciar, cât şi reperele normative aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale "stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancţiunilor şi a modului de aplicare a acestora este de competenţa exclusivă a Plenului Curţii Constituţionale".

În mod corect, în temeiul dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu poate soluţiona cererea reclamantului având în vedere că îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor.

Rezultă deci, cu evidenţă, că acţiunea disciplinară soluţionată de Consiliul Superior al Magistraturii se referă la faptele imputabile judecătorilor şi procurorilor care au fost admişi în magistratură în temeiul Legii nr. 303/2004.

Or, judecătorii Curţii Constituţionale sunt numiţi în funcţie în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 47/1992, astfel: trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

Astfel cum în mod judicios a reţinut instanţa de fond, raportat la prevederile constituţionale, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii are competenţa de a sancţiona judecătorii încadraţi în instanţele care fac parte din autoritatea judecătorească, nu şi pe aceia care au fost numiţi în condiţiile Legii nr. 47/1992, judecători ai Curţii Constituţionale.

Nici Constituţia României şi nici alt act normativ nu conferă Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea de a sancţiona judecătorii Curţii Constituţionale sau de a exercita un control al exercitării atribuţiilor acestora.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a constatat în mod corect că răspunsul autorităţii emitente nu poate fi circumscrise unui refuz nejustificat de rezolvare a plângerilor, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme solicitarea formulată nu este de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor Curţii Constituţionale, a sancţiunilor şi a modului de aplicare a acestora fiind de competenţa exclusivă a Plenului Curţii Constituţionale.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinţei potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1284 din 3 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.