Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4080/2021 AI generated

Equitable quantification of moral damages in road accident claims: validity of fixed per-diem FGA algorithms versus judicial discretion

Case Number Decizia nr. 4080/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the lower court’s judgment which had rejected the claim against the Insurance Guarantee Fund (FGA). The dispute centered on the FGA’s administrative decision to pay only a partial sum for moral damages resulting from a road accident, with the appellant arguing that the FGA’s internal valuation method, based solely on medical care days, violated the principle of full reparation and failed to account for specific case circumstances. The Court held that the first-instance court did not merely validate the FGA’s algorithm but conducted its own equitable assessment of the non-patrimonial damage, noting that while the FGA’s decision serves as a reference point under the specific normative framework for insurance guarantee funds, judicial discretion allows for deviation based on specific facts; consequently, no error in the interpretation or application of law was found under Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1391 alin. (1) din C. civ, art. 1385 alin. (1) C. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 1385 din C. civ, art. 250 C. civ; Equitable quantification of moral damages in road accident claims: validity of fixed per-diem FGA algorithms versus judicial discretion: The dispute centered on the FGA’s administrative decision to pay only a partial sum for moral damages resulting from a road accident, with the appellant arguing that the FGA’s internal valuation method, based solely on medical care days, violated the principle of full reparation and failed to account for specific case circumstances. The Court held that the first-instance court did not merely validate the FGA’s algorithm but conducted its own equitable assessment of the non-patrimonial damage, noting that while the FGA’s decision serves as a reference point under the specific normative framework for insurance guarantee funds, judicial discretion allows for deviation based on specific facts; consequently, no error in the interpretation or application of law was found under Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
assessment of moral damages accident insurance fund civil judgment judicial discretion fixed-sum insurance partial claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive for resolving the administrative litigation appeal.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat

Procedural provision cited in the dispositive as the basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub numărul de dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a deciziei nr. 15548/26.06.2018, în sensul admiterii integrale a cererii de plată adresată FGA, înregistrată sub nr. x/20.03.2017, respectiv admiterii integrale a creanţei reprezentând daune morale, în valoare de 70.000 Euro.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 587 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul -reclamant a arătat că sentinţa recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor în vigoare la data producerii accidentului (07.11.2016), respectiv art. 50 pct. l lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1387 alin. (1) şi art. 1391 alin. (1) din C. civ.

Instanţa de fond a confirmat demersul intimatului-pârât de a se raporta la numărul de zile de îngrijiri medicale, ca indicator medico-legal, apreciind că în lipsa unor criterii legale, acesta reprezintă un criteriu obiectiv şi rezonabil.

Considerând că intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, instanţa fondului validează implicit modul de calcul prezentat de pârât în cuprinsul întâmpinării, demers fundamental eronat, care contravine flagrant legii.

În speţă, reţinând că procedura internă standardizată de cuantificare a daunelor morale, procedură aprobată printr-o decizie internă a FGA, este în măsură a asigura un tratament echitabil, prima instanţă lipseşte de eficienţă posibilitatea conferită de lege celor vătămaţi în drepturile lor de a obţine controlul de legalitate al actelor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care şi-a constituit practic propriile reguli, utilizând tabelul F.P.V.S. şi ridicându-l la valoare de lege, iar instanţa învestită cu controlul legalităţii deciziilor individuale are, potrivit raţionamentului instanţei de fond, un rol diminuat în cuantificarea daunelor morale, fiind necesar a se raporta la cât de echitabil şi transparent este procesul şi nu la individualizarea actului de justiţiei potrivit propriei concepţii.

Cu alte cuvinte, deşi în virtutea plenitudinii de jurisdicţie instanţa învestită cu soluţionarea prezentei contestaţii este competentă a se pronunţa asupra cuantumului despăgubirii ce i se cuvine, în mod nelegal aceasta validează o procedură lipsită de temei legal şi nu admite de principiu existenţa unor nuanţări care conferă unicitate prejudiciului corporal suferit, cum ar fi, de pildă, realitatea dovedită prin intermediul probelor administrate.

Relativ la criteriul de cuantificare validat de prima instanţă, chiar dacă este adevărat că indicatorul medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale" relevă gravitatea vătămării corporale devenind astfel unul dintre criteriile uzitate de instanţele judecătoreşti din România în soluţionarea cererilor de despăgubiri pentru prejudicii morale rezultate din atingeri aduse integrităţii corporale, tot atât de adevărat este că acesta nu reprezintă unicul criteriu.

Raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal încalcă principiul reparaţiei integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ.

În al doilea rând, indicatorul medico-legal al duratei îngrijirilor medicale este o noţiune care a fost concepută în vederea aplicării legislaţiei penale. Legiuitorul a conceput o manieră de a evalua gravitatea faptei (constând în loviri şi alte violenţe, vătămarea corporală etc), şi nu de a dimensiona prejudiciul.

În al treilea rând, acest criteriu, indiferent cât de obiectiv se pretinde, conţine prin definiţie o doză de apreciere din partea medicului legist, fiind stabilit prin aproximare, în baza unui barem prestabilit.

Sintagma "îngrijiri medicale" este o noţiune medico-legală ce vizează strict intervalul în care traumatizatul a urmat efectiv sau a necesitat tratament medical pentru leziunea suferită şi pentru complicaţiile legate cauzal de aceasta, independent însă de constituirea de sechele.

Acest indicator nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viaţa victimei a fost afectată de evenimentul rutier.

De aceea, la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral menit a compensa prin mijloace băneşti repercusiunile vătămării corporale în plan fizic şi psihic trebuie avut în vedere ceea ce doctrina şi practica judecătorească de mult timp susţin, anume cumulul mai multor criterii, cum sunt: indicatorii medico-legali ai gravităţii vătămării corporale; durata menţinerii consecinţelor vătămării (consecinţele traumatice ale evenimentului, atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihic, sub forma secheleleor posttraumatice); existenţa unei forme particulare de prejudiciu (estetic, de agrement, juvenil etc.); impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieţii victimei (personale sociale, profesionale etc), consecinţele în plan fizic şi psihic ale urmărilor leziunilor suferite (cu luarea în considerare a formelor sub care se prezintă această categorie de prejudiciu: pretium doloris, prejudiciu de agrement, prejudiciu estetic).

Numai prin intersecţia mai multor paliere, mai multor criterii, este posibilă personalizarea cât mai adecvată a dimensionării prejudiciului moral.

Or, procedura utilizată de pârâtă ignoră tocmai aceste nuanţe, aceste specificităţi rezultate din modul diferit, aparte în care fiecare victimă percepe vătămarea, modul specific în care reacţionează la traumă.

Utilizarea unor criterii de apreciere a prejudiciului moral (astfel cum a procedat Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi cum prima instanţă a agreat) pe lângă faptul că nu sunt reglementate printr-o lege, ci contravin legii, se caracterizează prin rigiditate şi grad scăzut de adaptare a soluţiilor la diferitele cazuri din practică, ce prezintă fiecare elemente particulare.

Judecătorul fondului a încălcat legea şi a dat o interpretare eronată legii în demersul de apreciere a legalităţii deciziei atacate sub aspectul cuantificării daunelor morale ce i se cuvin reclamantului prin raportare la anumite praguri valorice standardizate, adoptate printr-o decizie internă a pârâtului.

Prin hotărârea pronunţată judecătorul fondului validează utilizarea de către o autoritate publică - în procedura de evaluare a prejudiciului moral - a unor şabloane, ceea ce presupune în ultimă instanţă standardizarea unor importante valori ale societăţii, respectiv viaţa, integritatea corporală, sănătatea, demers pe care îl apreciez ca fiind nu numai nelegal, dar şi imoral. În materia daunelor morale nu pot exista astfel de "praguri valorice", simpla existenţă a acestora încălcând cele mai elementare valori ale societăţii modeme, atât norme morale, cât şi de drept.

Prima instanţă nu s-a referit absolut deloc la jurisprudenţa în materie, depusă la dosarul cauzei, deşi trimiterea la aceasta este prevăzută de lege ca fiind aplicabilă în demersul de cuantificare a daunelor morale.

În felul acesta, soluţia instanţei de fond prin care acest calcul a fost validat încalcă flagrant atât litera, cât şi însuşi principiului avut în vedere la edictarea art. 50 pct. l lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014.

Din perspectiva prevederilor legale aplicabile cazului şi prin raportare la criteriul jurisprudenţei, recurentul- reclamant susţine că există o neconcordanţă vădită între nivelul despăgubirilor la care instanţa de fond a achiesat în cazul dedus judecăţii şi nivelul despăgubirilor acordate în cazuri similare, de către instanţele judecătoreşti la nivel naţional în ultimii ani.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a depus întâmpinare la recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, care se pot încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului, reiese că intimatul-pârât a admis în parte cererea de plată formulată de reclamant pentru suma totală de 14.306 RON, reprezentând 306 RON daune materiale şi 14.000 RON daune morale, din suma de 1.211,71 RON daune materiale şi 70.000 euro daune morale, solicitate prin cerere.

Pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, intimatul-pârât a reţinut existenţa unui număr de cca 70 zile de îngrijiri medicale, reprezentând 400 RON/zi de îngrijiri medicale, iar în privinţa daunelor materiale în cuantum de 612 RON s-au luat în considerare documentele finale depuse la dosar.

În final, la acordarea daunelor, s-a avut în vedere culpa comună în producerea evenimentului rutier, astfel încât s-a stabilit achitarea a jumătate din prejudiciul total în sumă de 28.612 RON, respectiv a sumei de 14.306 RON, reprezentând daune materiale şi morale.

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, apreciind ca fiind temeinic şi legal actul administrativ contestat.

În prezenta cauză, se analizează cererea de recurs formulată de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe, invocându-se motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte daunele morale.

În prealabil dezlegării concrete a criticilor formulate de recurentul reclamant la adresa legalităţii sentinţei recurate sub acest aspect, Înalta Curte subliniază faptul că recursul, în actuala reglementare procesuală, nu reprezintă o cale de atac devolutivă ci o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care legiuitorul urmăreşte să asigure conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus, în calea de atac a recursului nu pot fi formulate critici prin intermediul cărora se tinde la reevaluarea situaţiei de fapt ori la reevaluarea cuantumului prejudiciului material şi moral şi la reaprecierea probelor în ceea ce priveşte prejudiciul material, aspecte care nu pot fi circumscrise motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În privinţa legalităţii hotărârii atacate, o primă critică a recurentului-reclamant vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1385 din C. civ., în sensul că prejudiciul nu a fost reparat integral, deoarece judecătorul fondului a validat procedură internă, stabilită de FGA pentru aprecierea cuantumului daunelor morale, procedură care nu ţine seama de particularităţile fiecărui caz, stabilind un cuantum fix, de 400 RON/zi de îngrijire medicală, fără nicio altă circumstanţiere, de natură a reflecta preocuparea pentru evaluarea exactă a prejudiciului.

Înalta Curte reţine că în prezenta cauză, daunele materiale şi morale suferite de o persoană păgubită printr-un accident de circulaţie, cum este situaţia recurentului-reclamant, se raportează la dispoziţiile Legii nr. 213/2015, lege specială în domeniul plăţii despăgubirilor ca urmare a falimentului unui asigurător, precum şi la dispoziţiile din Norma ASF nr. 23/2014, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor se are în vedere un plafon maxim de 450.000 RON pentru fiecare creditor de asigurare.

În caz de vătămare corporală, potrivit disp. art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Prin Decizia Directorului General al FGA nr. 142/2016, s-au stabilit criterii determinante, pe praguri valorice raportate la consecinţele suferite de victimă.

Este adevărat că judecătorul nu este obligat să ţină seama strict doar de aceste prevederi ale Deciziei nr. 142/2016, putând să aprecieze de la caz la caz, cuantumul daunelor morale şi să admită plata într-un cuantum majorat.

În speţă, contrar celor susţinute de recurentul- reclamant, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant, aspect ce rezultă din faptul că instanţa fondului a încuviinţat şi administrat probatoriul propus de reclamant în vederea dovedirii pretenţiilor sale inclusiv proba testimonială, concluzionând judecătorul fondului, după analiza actelor şi lucrărilor dosarului, că suma acordată de FGA cu titlu de daune morale este aptă a acoperi prejudiciul încercat de reclamant.

Prin urmare, ceea ce a validat prima instanţă a fost cuantumul daunelor acordate de pârâta FGA şi nicidecum stabilirea acestora pe baza unei proceduri care nu ar ţine seama de particularităţile fiecărui caz analizat.

Dacă prima instanţă ar fi procedat în sensul arătat de recurentul- reclamant, ar fi concluzionat pur şi simplu în sensul că algoritmul utilizat de pârâta FGA pentru calculul daunelor morale este unul corect, nemaifiind utilă nicio probă suplimentară celor reprezentate de dosarul constituit în urma cererii de despăgubire, or este evident faptul că prima instanţă nu a procedat astfel.

O a doua critică de nelegalitate a recurentului- reclamant cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor morale suplimentare celor stabilite prin decizia nr. 15548/26.06.2018, constă în faptul că instanţa fondului nu ar fi ţinut seama de jurisprudenţa în cauze similare, invocând, sub acest aspect, încălcarea dispoziţiilor art. 50 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit cărora daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

O primă observaţie ce se impune a fi formulată în legătură cu această critică a recurentului reclamant este aceea că Norma ASF nr. 23/2014 se adresează asigurătorilor de răspundere civilă obligatorie(RCA) astfel că, instituind un mecanism de apreciere a cuantumului daunelor morale prin raportare la jurisprudenţă se ajunge, practic, tot la un algoritm de calcul de genul celui contestat de recurenta reclamantă în cauza de faţă, astfel că argumentele acesteia prezintă un caracter oarecum antagonic.

Este evident că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial, prevăzute de art. 250 C. civ..

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Prin urmare, hotărârile de speţă, la care face referire recurenta reclamantă, prin care s-au stabilit cu titlu de prejudiciu moral sume diferite de bani pot furniza judecătorului doar criterii orientative de estimare a despăgubirilor, evidenţiind limitele de apreciere a cuantumului acestora, analiza acestora reflectând faptul că instanţele care le-au pronunţat au examinat cauzele cu care au fost învestite din perspectiva aceloraşi repere care au fost avute în vedere şi de instanţa fondului, cu prilejul pronunţării sentinţei civile criticate în prezentul recurs.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A.,ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 587 din 18 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.