Quantification of moral damages for traffic accidents under ASF Norm 23/2014 and admissibility of evidentiary arguments in extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.05.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 14217 din 23.04.2018 emisă de pârât, solicitând anularea în parte a acesteia în sensul majorării sumelor oferite cu titlu de despăgubire pentru daunele materiale şi morale suferite.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 612 din 19 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinţei şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea cu reţinere şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că în faţa instanţei de fond a solicitat efectuarea unei expertize medicale care să ateste faptul că accidentul i-a produs traume de ordin psihologic, însă, prin respingerea acestei probe, i-a fost încălcat dreptul la apărare.

În opinia recurentului, judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre nelegală cu excluderea probelor de la dosar, fără a lua în considerare actele doveditoare pe care se întemeiază acţiunea. Înscrisurile doveditoare (fişele medicale, chitanţele care atestă plata medicamentaţiei, rapoartele de expertiză medico-legală), care nu au fost prezentate la momentul depunerii dosarului de despăgubiri, întrucât au fost eliberate ulterior şi nu s-a putut face dovada prejudiciului moral la acel moment, situaţia sa medicală cuprinzând perioada 2016-2019, au fost depuse la instanţa de fond care însă nu a ţinut cont de ele, respingând cererea de chemare în judecată pe motivul netemeiniciei acesteia.

Or, internarea în spital şi urmarea unui tratament de recuperare se probează prin chitanţele de plată a serviciilor medicale şi tramente şi prin scrisorile medicale depuse, astfel încât nu se putea reţine că acesta nu este un prejudiciu cert şi sigur. Prejudiciul invocat este urmarea accidentului suferit în data de 13.04.2016.

Sub aspectul daunelor morale, recurentul a susţinut că intimatul-pârât a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, fără să ţină cont de situaţia de fapt reală, raportându-se doar la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese". Zilele de îngrijiri medicale nu reprezintă un criteriu obiectiv şi rezonabil, deoarece nici în prezent nu poate funcţiona la capacitate maximă, fiind necesar periodic să mai suporte cheltuieli în vederea ameliorării stării de sănătate. Aceste zile nu au inclus şi recuperarea funcţională în condiţiile în care, deşi au trecut trei ani de la accident, acesta nu s-a recuperat în totalitate.

Fiind vorba de un prejudiciu moral, nici pârâtul şi nici instanţa de fond nu se puteau limita la folosirea un criteriu obiectiv în stabilirea despăgubirii reale, ci era necesară analiza unor criterii subiective precum consecinţele negative suferite de reclamant în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost resimţite consecinţele vătămării, etc.

Mai arată recurentul-reclamant că a rămas cu probleme medicale în urma accidentului şi, fiind sub supraveghere medicală şi tratament, s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exercita profesia şi activităţile anterioare producerii acestuia lucra, accidentul provocându-i şi depresie.

În privinţa diferenţelor dintre veniturile încasate anterior accidentului şi ulterior acestui moment, recurentul susţine că acestea au fost invocate ca probă a repercusiunilor suferite în plan profesional şi social.

Cât priveşte întinderea prejudiciului, prin probatoriul care a fost administrat a dovedit întinderea daunelor materiale, iar în privinţa daunelor morale, acestea i se cuvin în totalitate, întrucat prin traumele fizice şi psihice suferite au produs o suferinţa care, chiar dacă nu poate fi înlăturată, impune ca cel care a produs-o să plătească despăgubiri.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, care se pot încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a dedus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ decizia nr. 14217/23.04.2018, prin care intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 15.063 RON cu titlu de despăgubire, reprezentând 63 RON daune materiale şi 15.000 RON daune morale, respingând cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată de 120.000 euro şi cea acordată.

Pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, intimatul-pârât a reţinut existenţa unui număr de cca 50 zile de îngrijiri medicale, reprezentând 300 RON/zi de îngrijiri medicale, iar în privinţa daunelor materiale s-au luat în considerare documentele depuse la dosar.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate, soluţia instanţei de fond fiind însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

O primă critică invocată în recurs vizează respingerea de către instanţa de fond a probei cu expertiză medicală, prin care se putea constata că accidentul suferit i-a produs reclamantului traume de ordin psihologic. Consideră recurentul -reclamant că, prin respingerea acestei probe, i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Înalta Curte reţine că, în principiu, critica privind respingerea de către instanţa de fond a unor probe nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii.

Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Astfel, împrejurarea că instanţa de fond a respins, motivat, proba cu efectuarea unei expertize medicale nu este de natură a suprima dreptul la apărare, după cum s-a susţinut, cu atât mai mult cu cât utilitatea şi lipsa de pertinenţă a unei astfel de probe a fost legal argumentată, conform art. 254 din C. proc. civ.. Instanţa nu are obligaţia să administreze toate probatoriile solicitate de parte, ci doar pe acelea care pot conduce la aflarea adevărului şi la soluţionarea judicioasă a cauzei.

Or, în speţă, în mod corect prima instanţă a respins proba cu expertiză medicală, ca nefiind utilă soluţionării cauzei, în raport de teza probatorie invocată şi înscrisurile depuse la dosar.

Cât priveşte criticile referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii de obligare a pârâtului FGA la plata daunelor materiale şi morale suplimentare celor stabilite prin decizia nr. 14217/23.04.2018, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În prezenta cauză, daunele materiale şi morale suferite de o persoană păgubită printr-un accident de circulaţie, cum este situaţia recurentului-reclamant, se raportează la dispoziţiile Legii nr. 213/2015, lege specială în domeniul plăţii despăgubirilor ca urmare a falimentului unui asigurător, precum şi la dispoziţiile din Norma ASF nr. 23/2014, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier.

Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor se are în vedere un plafon maxim de 450.000 RON pentru fiecare creditor de asigurare.

În ceea ce priveşte daunele morale, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului acestora, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea.

În speţă, prima instanţă a constatat în mod corect că intimatul-pârât nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raport, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale şi la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", adoptată prin Decizia nr. 142/26.05.2016 a FGA, ceea ce nu exclude de la aplicare principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea despăgubirilor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

Cu toate acestea, în speţă, recurentul-reclamant nu au dovedit, nici în procedura administrativă şi nici în procedura judiciară, circumstanţe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite prin decizia contestată.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant, aspect ce rezultă din faptul că instanţa fondului a încuviinţat şi administrat probatoriul propus de reclamant în vederea dovedirii pretenţiilor sale inclusiv proba testimonială, concluzionând judecătorul fondului, după analiza actelor şi lucrărilor dosarului, că suma acordată de FGA cu titlu de daune morale este aptă a acoperi prejudiciul încercat de reclamant.

În recurs, recurentul-reclamant nu au prezentat argumente care să infirme concluziile instanţei de fond, rezumându-se la susţineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferinţelor resimţite, fără a formula veritabile critici de nelegalitate la adresa sentinţei recurate.

Prin urmare, în cauză nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru prejudiciul moral suferit, instanţa de fond luând în considerare, deopotrivă, criteriul obiectiv al numărului de zile de îngrijiri medicale şi criteriile subiective ce decurg din circumstanţele personale ale reclamantului, nefiind încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului.

Faţă de cele arătate, se constată că suma în cuantum de 15.000 RON cu titlu de daune morale a fost în mod corect stabilită de intimatul-pârât.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate şi criticile aduse soluţiei instanţei de fond cu privire la stabilirea daunelor materiale.

Prima instanţă a constatat că, deşi reclamantul a solicitat prin cererea de plată despăgubiri materiale în cuantum de 20.000 euro, reprezentând cheltuieli pentru procedurile de recuperare, achiziţionarea de materiale medicale, consulturi de specialitate, nu a probat în mod eficient şi complet despăgubirea cu acest titlu, cu excepţia sumei de 63 RON reprezentând contravaloare expertiză medico-legală, conform chitanţei nr. x/1.06.2016.

Criticile recurentului-reclamant în sensul că prima instanţa a cuantificat în mod superficial daunele materiale, fără a lua în considerare actele doveditoare pe care s-a întemeiat acţiunea, sunt nefondate, în primul rând, pentru faptul că nu pot fi avute în vedere decât documentele justificative aflate la dosarul administrativ de daune, iar în al doilea rând, instanţa a reţinut în mod judicios că reclamantul este îndreptăţit doar la sumele dovedite prin înscrisuri justificative şi numai dacă au fost efectuate în legătură cu accidentul ce face obiectul cauzei, aspect care nu a fost probat în prezenta cauză, întrucât în dosarul de daună nu se regăsesc bonurile fiscale şi chitanţele anexate cererii de chemare în judecată, astfel încât pârâtul FGA să fi avut posibilitatea să se pronunţe asupra unor daune materiale care să fie cenzurate ulterior de către instanţa de judecată.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 612 din 19 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.