Admissibility of tax relief under O.U.G. 44/2015 for offenses redetermined via redone inspection initiated before the ordinance's entry into force

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili:

(i) anularea Deciziei nr. 44264/20.02.2018, emisă de ANAF - DGAMC;

(ii) obligarea ANAF-DGAMC la emiterea actului administrativ privind anularea obligaţiilor de plată accesorii stabilite prin Decizia nr. 107/14.07.2017, ca urmare a aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 44/2015, respectiv penalităţile de întârziere, o cotă de 54,2% din dobânzi şi o cotă de 77,1% din majorările de întârziere;

(iii) anularea Deciziei 61/27.03.2018 de soluţionarea a contestaţiei emisă de ANAF-DGAMC.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1047 din 19 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune privind anularea Deciziei nr. 61/27.03.2018 emisă de ANAF-DGAMC şi inadmisibilităţii acţiunii;

(ii) a admis acţiunea modificată formulată de reclamanta A. S.R.L., succesoare a societăţii B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;

(iii) a anulat Deciziile nr. 61/27.03.2018 şi nr. 44264/20.02.2018 emise de ANAF-DGAMC;

(iv) a obligat pârâta ANAF-DGAMC să emită actul administrativ, conform O.U.G. nr. 44/2015, privind anularea obligaţiilor de plată accesorii stabilite prin Decizia nr. 107/14.07.2017 emisă de ANAF-DGAMC în dosarul fiscal nr. x privind pe S.C. B. S.R.L. (actuală A. S.R.L., succesoare a societăţii B. S.R.L.).

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că, "centrul de greutate al dezbaterii nu este acela pur teoretic al naturii juridice a refacerii inspecţiei fiscale, ci acela al scopului pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 44/2015."

Soluţia instanţei de fond este greşită sub aspectul raportării situaţiei de fapt în care se afla intimata-reclamantă din prezenta cauză la norma legală aplicabilă.

Instanţa de fond a încadrat corect situaţia de fapt în ceea ce priveşte normele legislaţiei fiscale aplicabile, însă interpretarea dată prin intermediul considerentelor sentinţei recurate este una eronată. Raţionamentul instanţei de fond este fundamentat pe ideea că, atâta timp cât administraţia fiscală nu a ridicat nicio obiecţie în ce o priveşte pe reclamantă referitor la condiţiile de fond ale facilitaţilor, iar o primă cerere de facilităţi a fost admisă reclamantei, în speţă, singura diferenţă între prima cerere admisă reclamantei şi cea de-a doua cerere, respinsă pentru aceeaşi perioadă fiscală verificată şi pentru aceeaşi contribuţie constă într-un singur element: faptul că administraţia fiscală a dispus refacerea inspecţiei fiscale, ceea ce a făcut, din perspectiva pârâtei, inaplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2015, ca urmare a începerii inspecţiei refăcute după intrarea în vigoare a respectivului act normativ.

Arată recurenta-pârâtă că, deşi instanţa de fond a înţeles corect situaţia de fapt, a depăşit însă limitele impuse de dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2015.

Recurenta-pârâtă admite că un act normativ trebuie interpretat în scopul (sensul) în care să se aplice, adică pentru a-i da eficienţa, eficacicate (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), însă consideră ca interpretarea trebuie să se facă în condiţiile impuse de respectivul act normativ şi nu cu depăşirea acestora.

În speţă, instanţa de fond observă în mod corect că scopul pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 44/2015 este reprezentat de acordarea unor facilitaţi fiscale, fapt ce reiese din Nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţa, însă respectivele facilitaţi fiscale se obţin în condiţiile stricte stabilite în cuprinsul ordonanţei, condiţii pe care instanţa de fond le depăşeşte prin admiterea acţiunii.

Or, prin sentinţa recurată s-a reţinut în mod greşit că promovarea contestaţiei administrative a exclus de plano şi fără nicio justificare obiectivă contribuabilul de la beneficiul unor alte acte normative fiscale, câtă vreme, în urma refacerii inspecţiei fiscale, intimata-pârâtă nu s-a mai încadrat în condiţiile impuse de exigenţele art. 4 din O.U.G. nr. 44/2015, ceea ce reprezintă, în primul rând, o justificare legală, pe lângă faptul ca este una obiectivă.

Prin urmare, în opinia recurentei-pârâte, în speţă se aplică principiul de drept conform căruia, unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus) şi, atâta timp cât O.U.G. nr. 44/2015 nu cuprinde dispoziţii exprese care să permită acordarea facilitaţilor fiscale prin prelungirea termenelor prevăzute de art. 4 din acest act normativ, ca urmare a refacerii inspecţiei fiscale, hotărârea recurată a fost dată cu încalcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de către recurentă, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele următoare:

Din perspectiva situaţiei de fapt, se reţin următoarele aspecte:

a) Prima inspecţie fiscală

- în perioada 09.12.2014 - 08.08.2016, societatea reclamantă a fost supusă unei inspecţii fiscale pentru perioada 01.01.2009 - 31.12.2013, ce a vizat modul de îndeplinire a obligaţiilor reprezentând contribuţia trimestrială pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (contribuţia claw-back);

- urmare acestei inspecţii fiscale a fost emisă Decizia de impunere nr. x/10.08.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata;

- întrucât s-a constatat că Decizia de impunere nr. x/10.08.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata cuprinde o eroare materiala, organele de inspecţie fiscală au emis o noua Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata nr. x/15.09.2016;

- organele de inspecţie fiscala au constatat o noua eroare în cuprinsul deciziei de impunere, astfel că au emis o altă Decizie de impunere nr. x/28.10.2016;

b) Prima solicitare de anulare a accesoriilor în baza O.U.G. nr. 44/2015:

- reclamanta a depus Notificarea nr. FN înregistrată la D.G.A.M.C sub nr. x/18.10.2016 şi cererea nr. x/25.10.2016, înregistrată la D.G.A.M.C sub nr. x/28.10.2016 în baza O.U.G. nr. 44/2015 privind reglementarea acordării unor facilităţi fiscale şi ale OMFP nr. 3831/2015, în vederea anularii penalităţilor de întârziere, precum şi a unei cote de 54,2% din dobânzile aferente obligaţiilor de plată principale stabilite prin Decizia de impunere nr. x/15.09.2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia de impunere nr. x/28.10.2016;

- DGAMC a emis Decizia nr. 44248/08.11.2016 de amânare la plata a obligaţiilor de plata accesorii pentru suma totală de 8.526.519 RON după achitarea cotei de 45,8% la contribuţia trimestrială pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii;

- ulterior, s-a emis Decizia nr. 44250/05.12.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plata accesorii pentru contribuţia trimestrială pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii în suma totala de 8.846.888 RON;

c) Dispunerea refacerii inspecţiei fiscale

- prin Decizia nr. 306/13.12.2016 emisă în soluţionarea contestaţiei s-a dispus desfiinţarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata nr. x/28.10.2016 pentru suma totală de 33.976.116 RON şi s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale pe aceeaşi perioada şi având ca obiect aceeaşi taxa, urmând a se emite un nou act administrativ fiscal;

- ca urmare soluţionării primei contestaţii prin Decizia nr. 306/13.12.2016, a fost emisă de către D.G.A.M.C Decizia nr. 44255/05.01.2017 de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor accesorii, întrucât sumele pentru care a fost solicitată scutirea de penalităţi au fost desfiinţate;

- urmare a cererii reclamantei, organul fiscal a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 22.009.229 RON, conform Deciziei nr. 41383/02.03.2017;

d) Inspecţia fiscală refăcută

- urmare Deciziei nr. 306/13.12.2016 emisă de ANAF-DGSC, prin care s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale, administraţia fiscală a emis Decizia de impunere nr. x/12.06.2017 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată;

- reclamanta a achitat la data de 04.07.2017 debitul în suma de 19.291.755 RON;

- s-a emis Decizia nr. 107/14.07.2017 referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, confirmată de către societate în data de 19.07.2017, în sumă totală de 15.577.068 RON;

- reclamanta a achitat accesoriile la data de 11.08.2017.

e) A doua solicitare de anulare a accesoriilor în baza O.U.G. nr. 44/2015

- în data de 01.08.2017, societatea a înregistrat la DGAMC Notificarea nr. x/01.08.2017 prin care a solicitat încadrarea în prevederile O.U.G. nr. 44/2015 privind reglementarea acordării unor facilităţi fiscale şi ale OMFP nr. 3831/2015 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor O.UG. nr. 44/2015;

- în data de 16.08.2017 societatea a înregistrat cererea nr. x/16.08.2017 prin care solicitat anularea obligaţiilor de plată accesorii stabilite prin Decizia de impunere nr. x/12.06.2017, conform prevederilor O.U.G. nr. 44/2015.

Prin Decizia nr. 44264/20.02.2018, ANAF-DGAMC a respins cererea de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, motivul principal invocat fiind acela că, în cazul de faţă, nu ar fi îndeplinite condiţiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale, respectiv a dispoziţiilor OMFP nr. 3831/2015 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 44/2015, cu motivarea că "Refacerea inspecţiei fiscale desfăşurată în perioada 04.04.2017 - 25.05.2017 este considerată o nouă inspecţie fiscală, iar întocmirea Deciziei de impunere nr. x/12.06.2017 este considerată un nou act administrativ fiscal ce nu se încadrează în prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale cu modificările şi completările ulterioare, deoarece inspecţia fiscală a fost începută după data de 21.10.2015".

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia nr. 61/2018 emisă de ANAF-DGAMC.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios Decizia nr. 44264/20.02.2018 şi Decizia nr. 61/27.03.2018 de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale, solicitând obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ privind anularea obligaţiilor de plată accesorii stabilite prin Decizia nr. 107/14.07.2017, ca urmare a aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 44/2015, respectiv penalităţile de întârziere, o cotă de 54,2% din dobânzi şi o cotă de 77,1% din majorările de întârziere.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a găsit întemeiate criticile de nelegalitate, reţinând, în esenţă, că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2015 este aplicabil şi în cazul în care inspecţia fiscală a fost începută anterior intrării în vigoare a ordonanţei (2014) dar s-a dispus refacerea ei în 2016, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 44/2015, când a fost emisă Decizia nr. 107/14.07.2017 privind obligaţii fiscale accesorii în valoare totală de 15.577.068 RON, refacerea inspecţiei fiscale, care a vizat aceeaşi perioadă şi a avut ca obiect aceeaşi taxă, fiind fundamentată pe culpa exclusivă a organului fiscal, respectiv pe un viciu de nelegalitate a deciziei iniţiale de impunere emise de către ANAF.

Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt fiscală, nefiind susceptibilă de casare prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Principala critică a recurentei-pârâte vizează aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitaţi fiscale, prin prisma faptului că decizia de impunere emisă în urma refacerii inspecţiei fiscale nu este urmarea unei inspecţii fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Recurenta-pârâtă consideră că "refacerea inspecţiei fiscale" echivalează cu "o nouă inspecţie fiscală", care s-a definitivat prin emiterea unui nou act administrativ, Decizia de impunere nr. x/12.06.2017 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată împreună cu anexa care cuprinde termenul scadent al obligaţiilor fiscale principale stabilite suplimentar, în conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinului 3709/2015.

Aceste critici sunt nefondate.

Potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2015, forma în vigoare la data celei de a doua cereri a intimatei-reclamantei de aplicare a facilităţilor fiscale (01.08.2017):

"Penalităţile de întârziere, precum şi o cotă de 54,2% din dobânzi, aferente obligaţiilor de plată principale administrate de organul fiscal central, cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, şi individualizate în decizii de impunere emise urmare unei inspecţii fiscale în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) toate diferenţele de obligaţii de plată principale individualizate în decizia de impunere sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală;

b) o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) este stinsă prin orice modalitate prevăzută de lege până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală;

c) cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancţiunea decăderii.

Conform art. 2 alin. (7) din OMFP nr. 3831/2015:

"În sensul prevederilor art. 4 din ordonanţa de urgenţă, prin inspecţii fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă se înţeleg inspecţiile începute anterior acestei date şi pentru care decizia de impunere:

a) s-a emis şi s-a comunicat începând cu ziua următoare intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă;

b) s-a emis înainte de data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi s-a comunicat începând cu ziua următoare acestei date."

Din interpretarea coroborată a textelor de lege rezultă că, potrivit OMFP nr. 3831/2015, pentru aplicabilitatea art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2015 este esenţial ca inspecţia fiscală să fi început anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 44/2015, emiterea deciziei de impunere putând avea loc fie înainte, sau după intrarea în vigoare a actului normativ.

În speţă, inspecţia fiscală a început la data de 09.12.2014, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 44/2015, însă s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale pentru aceeaşi perioadă relevantă supusă controlului şi pentru aceeaşi contribuţie fiscală. Inspecţia refăcută a (re)început după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 44/2015.

În acest context, problema de drept pe care prima instanţă a avut-o de dezlegat a fost aceea de a determina, în cazul refacerii inspecţiei fiscale, momentul temporal la care trebuie să se raportează pentru a stabili dacă inspecţia fiscală a început sau nu anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 44/2015, respectiv, la începutul primei inspecţii sau la începutul inspecţiei refăcute.

Pentru a lămuri această chestiune, prima instanţă a avut în vedere, cu prioritate, scopul emiterii O.U.G. nr. 44/2015, act normativ care a fost emis în scopul acordării de facilităţi fiscale contribuabilului.

Organul fiscal nu a ridicat nicio obiecţie în ceea ce priveşte condiţiile de fond ale facilităţilor.

Astfel, în urma analizării celor două cereri pentru acordarea de facilităţi, depuse de intimata-reclamantă în temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 44/2015, pentru a identifica diferenţele relevante în starea de fapt, prima instanţă a constatat că singura diferenţă dintre prima cerere admisă şi cea de a doua cerere respinsă reclamantei pentru aceeaşi perioadă fiscală verificată şi pentru aceeaşi contribuţie, constă doar într-un singur element, şi anume refacerea inspecţiei fiscale, ceea ce a făcut, din perspectiva recurentei-pârâte, inaplicabilă O.U.G. nr. 44/2015, ca urmare a începerii inspecţiei refăcute după intrarea în vigoare a respectivului act normativ.

Refacerea inspecţiei fiscale iniţiale s-a dispus prin Decizia nr. 306/13.12.2016 emise de ANAF, în dispozitivul căreia se precizează: "urmând ca organele de inspecţie fiscală printr-o altă echipă, să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale pe aceeaşi perioadă şi având ca obiect aceeaşi taxă".

Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există nicio diferenţă de scop, obiect sau întindere în ce priveşte măsura refacerii inspecţiei fiscale iniţiale, dispusă prin decizia de soluţionare a contestaţiei.

În cauză, refacerea inspecţiei fiscale a fost consecinţa desfiinţării deciziei de impunere nr. x/28.10.2016 ca urmare a nelegalităţii acesteia, constatată de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF.

Este adevărat că, atât în urma primei inspecţii, cât şi ca urmare a inspecţiei refăcute s-au emis decizii de impunere distincte, atacabile individual, însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în speţa de faţă, centrul de greutate nu sunt dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. privind refacerea inspecţiei fiscale, ci scopul O.U.G. nr. 44/2015, adică beneficiul fiscal acordat contribuabilului şi care trebuie să profite acestuia, beneficiul neputând fi împiedicat decât în situaţia în care contribuabilul nu ar îndeplini cerinţele legale pe fond.

Or, într-o situaţie precum cea din speţă, intimata-reclamantă nu are nicio culpă pentru refacerea inspecţiei fiscale, respectiv pentru faptul că între data primei cereri de acordare a facilităţilor şi data celei de a doua cereri, inspecţia fiscală a parcurs o perioadă mai îndelungată întrucât a fost refăcută.

Aşa cum rezultă din decizia nr. 306/2016 emisă ANAF în soluţionarea primei contestaţii administrativ fiscale, decizie prin care s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale, în sarcina organului de inspecţie fiscală a fost reţinută obligaţia de a determina contribuţia trimestrială corect, prin aplicarea procentului de contribuţie asupra încasarilor obţinute trimestrial.

Prin urmare, refacerea inspecţiei fiscale s-a dispus ca urmare a culpei administraţiei fiscale, astfel că, teza recurentei-pârâte privind inaplicabilitatea art. 4 din O.U.G. nr. 44/2015 într-o situaţie precum cea din litigiu, urmare a refacerii inspecţiei, nu poate fi primită, întrucât s-ar ajunge la concluzia că, în propria cale de atac a intimatei-reclamante împotriva deciziei de impunere iniţială nr. FMC 353/28.10.2016, pentru motive de nelegalitate, deci de culpă a inspecţiei fiscale, se dispune refacerea inspecţiei fiscale, iar intimata-reclamantă ar pierde beneficiul facilităţilor fiscale.

Desigur nu este vorba despre o încălcarea a principiului non reformatio in pejus, ci despre faptul că promovarea unei contestaţii fiscale nu trebuie să excludă de plano şi fără nicio justificare obiectivă contribuabilul de la beneficiul unor alte acte normative fiscale de care ar fi beneficiat în mod normal dacă nu ar fi promovat calea contestaţiei administrativ fiscale.

Pe de altă parte, atât în faza administrativă, cât şi în faza judecăţii în primă instanţă, recurenta-pârâtă nu a opus intimatei-reclamantei niciun motiv de fond al refuzului de acordare a facilităţilor, dimpotrivă prima cerere de facilităţi fiind admisă.

În aceste condiţii, motivele invocate în decizia de respingere a acordării facilităţilor fiscale demonstrează un formalism excesiv care înfrânge principiul, potrivit căruia, legea trebuie interpretată în vederea producerii efectelor juridice în scopul cărora a fost adoptată şi nu a neaplicării acesteia, în condiţiile în care refacerea inspecţiei fiscale, cu consecinţa prelungirii termenelor prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 44/2015, s-a datorat culpei exclusive a organului fiscal.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 1047 din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.