Municipal tax assessment challenge: appeal against final administrative litigation judgment declared inadmissible
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the company's appeal as inadmissible, thereby leaving in force the appellate court's prior decision which had partially annulled the municipal tax assessment for 2017. The dispute concerned a challenge to a local authority's imposition decision regarding taxes and fees, specifically contesting charges for private land concessions, transport means, and ecarisage. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeal routes under the Code of Civil Procedure and Law No. 554/2004, establishing that judgments rendered by an appellate court in administrative litigation are final and definitive, and therefore cannot be subject to a further appeal before the supreme court.
Legislator headnote
AI generatedart. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Municipal tax assessment challenge: appeal against final administrative litigation judgment declared inadmissible: The dispute concerned a challenge to a local authority's imposition decision regarding taxes and fees, specifically contesting charges for private land concessions, transport means, and ecarisage. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeal routes under the Code of Civil Procedure and Law No. 554/2004, establishing that judgments rendered by an appellate court in administrative litigation are final and definitive, and therefore cannot be subject to a further appeal before the supreme court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited as the legal basis for rejecting the appeal as inadmissible in the dispositive.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi – SCAF sub nr. x/2017 din 24.05.2017, reclamanta societatea A. S.R.L. Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei de impunere nr. x/23.03.2017 emisă de Municipiul Galaţi – Direcţia generală impozite, taxe şi alte venituri locale, prin care în sarcina reclamantei, aferent anului 2017, s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 13.717 RON – impozite şi taxe.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 615/16.05.2018, pronunţată în cauză, Tribunalul Galaţi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Totodată, a respins şi acţiunea formulată de reclamantă.
1.3. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia civilă nr. 2280 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de repunere pe rol formulată de recurenta-reclamantă în data de 11.12.2018, a admis recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L., prin administrator unic B., împotriva sentinţei civile nr. 615/16.05.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2017 pe care a casat-o în parte şi, în rejudecare a admis în parte acţiunea şi în consecinţă a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/23.03.2017, emisă de Municipiul Galaţi - Direcţia generală impozite, taxe şi alte venituri locale, pentru suma de 13.232,00 RON, reprezentând concesiuni PJ, a menţinut decizia contestată pentru impozitul mijloace de transport şi pentru taxa ecarisaj. A fost menţinut dispoziţia din sentinţa recurată cu privire la excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă prin întâmpinare.
1.4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 2280 din 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L. formulând critici de nelegalitate.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma cadrului normativ, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cererea de recurs formulată de reclamantă are ca obiect o decizie definitivă a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care această instanţă a soluţionat recursul aceleaşi reclamante împotriva sentinţei civile nr. 615/16.05.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Hotărârea pronunţată în recurs este o hotărâre definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., categorie în care intră şi hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, aspect care rezultă cu evidenţă şi din menţiunea exactă din cuprinsul dispozitivului acesteia.
Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Cu caracter special, art. 20 din Legea nr. 554/2004 prevede că în contenciosul administrativ hotărârea pronunţată în primă instanţă poate face obiectul numai a recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.
Aceste dispoziţii interpretate coroborat delimitează, expres şi exclusiv, categoria hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul căii de atac a recursului.
Înalta Curte mai reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 634 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Sunt hotărâri definitive: (…) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."
Având în vedere dispoziţiile exprese din textele legale citate în precedent, raportate la obiectul cauzei, Înalta Curte constată că hotărârea Curţii de Apel Galaţi, care a fost pronunţată în soluţionarea recursului exercitat de reclamantă, are caracter definitiv şi, în consecinţă, nu mai poate face obiectul căii de atac a recursului.
În concluzie, Înalta Curte luând în considerare şi principiul legalităţii căii de atac conscrat legislativ prin art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, va constata că recursul declarat de reclamantă este inadmisibil şi urmează a fi respins în consecinţă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2280/2018 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2021.