Suspension of prime ministerial removal from public authority denied for lack of imminent damage; appeal upheld

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 20.10.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Prim Ministrul României şi Ministerul Finanţelor Publice Prin Ministru a solicitat suspendarea efectelor Deciziei Prim-Ministrului nr. 333/15.09.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 844 din 15.09.2020, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1212 din 17.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a respins excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată şi s-a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii PRIM MINISTRUL ROMÂNIEI ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de suspendare a efectelor Deciziei Prim Ministrului nr. 333/15.09.2020.

În opinia recurentei, este vorba de o motivare insuficientă a hotărârii recurate ce echivalează cu o veritabilă nemotivare, context în care, este cert că normele procesuale imperative au fost violate, şi astfel, cazul de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 devine incident, sancţiunea nulităţii fiind singura ce poate înlatura prejudiciul grav procesual produs ca urmare a nemotivării şi dedus din imposibilitatea părţii de a cunoaşte raţiunea instanţei, ce a condus la adoptarea soluţiei, şi astfel, a o putea critica în calea de atac, cum de altfel, nici instanţa de control, nu poate exercita un veritabil examen, cât timp, nu se cunoaşte raţionamentul juridic (complet) după care prima instanţă a pronunţat hotărârea recurată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că este evident că raţionamentul primei instanţe se bazează pe încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 162/2017. Astfel în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor acestei legi, instanţa de fond a preluat în fapt sustinereile şi argumentele pârâtelor, ignorând în totalitate pe cele ale reclamantei, fără ca aceasta să ofere vreo motivare în acest sens. Astfel, prima instanţa retine în mod eronat în materia desemnării preşedintelui ASPAAS, doar incidenţa prevederilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 162/2017, de altfel singura prevedere din acest act normativ, invocat ca temei de drept actul administrativ contestat - Decizia Prim-ministrului nr. 333/2020. în realitate, coroborând prevederile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 162/2017 cu cele ale art. 32 alin. (3) din Directiva 2006/43/EC aşa cum a fost modificată şi completată prin Directiva 2014/56/UE, se deduce ca preşedintele autorităţii este desemnat în baza unei evaluări a independenţei acestuia faţă de profesie (nepractician) şi a competenţelor necesare (cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul statutar) în urma unei proceduri transparente şi independente.

De asemenea în mod eronat prima instanţă a retinut că în cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 162/2017 nu se regăsesc menţiuni privind modalitatea de eliberare din funcţie". Articolul 80 alin. (2) din Legea nr. 162/2017 face referire la modul în care preşedintele ASPAAS poate fi revocat, respectiv "neoprobarea raportului anual de activitate conduce la revocarea preşedintelui ASPAAS". Practic prevederile art. 80, alin. (2) confirmă ipoteza susţinută de către reclamanta, dar ignorată nemotivat de prima instanţă, conform căreia eliberarea din funcţie se poate realiza doar în raport cu evaluarea activităţii desfăşurate ca preşedinte ASPAAS, iar în puterea simetriei jurjdjce. similar desemenării, doar în urma unei proceduri transparente şi independente. Or, precizează recurenta că, în aceste condiţii aplicarea principiului simetriei, asa cum a fost reţinut de prima instanţă, este consecinţa aplicării greşite a prevederilor Legii nr. 162/2017 în sensul restrângerii nejustificate a aplicării acestora doar la prevederile art. 77 alin. (1), interpretând greşit norma corespunzătoare situaţiei de fapt, ignorând aplicarea celorlalte prevederi incidente în speţa eliberării din funcţie a preşedintelui ASPAAS. Practic limitarea exigentelor eliberării din funcţie a preşedintelui ASPAAS doar la un simplu act politic, chiar şi la propunerea ministrului de finanţe este nelegală.

În continuare recurenta consideră că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă cu exces de putere în înţelesul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv prin exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, de vreme ce măsura a fost luată fără nici un fel de motivare.

Astfel, simpla trimitere făcută în cuprinsul actului la "propunerea Ministrului Finanţelor Publice" nu poate reprezenta o motivare, în sensul exigentelor impuse de normele dreptului material, aceasta raportat atât la elementele concrete ale spetei cât şi, la scopul urmărit de legiuitor prin impunerea obligaţiei de motivare. Sub acest aspect, de notat, faptul că, pretinsa "propunere" (care ar reprezenta o motivare) nu doar că nu a fost publicată eventual în Monitorul Oficial, pentru a satisface condiţia transparenţei, dar, nici nu a fost comunicat părţii vizate pentru ca eventual aceasta să poată contesta în termen decizia, prin raportare la "motivele" acesteia. Simpla depunere a "propunerii" în faza de judecată, nefiind în măsură să acopere prejudiciul deja produs (prin punerea părţii în imposibilitate de a cunoaşte motivele şi, astfel a le critica, prejudiciul fiind deja produs.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, prima instanţă nu a realizat un examen efectiv al argumentelor privind "paguba iminentă" ci, a speculat unele împrejurări ce sunt inapte a reprezenta o motivare, în sensul exigentelor legale, ce ar fi presupus un examen concret, efectiv, al fiecărui motiv.

Astfel, recurenta a invocat atât un interes privat cât şi un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unei autorităţi publice sau a unui serviciu public administrativ, condiţia pagubei iminente, fiind îndeplinită.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepţiilor invocate de intmaţii-pârâţi prin întâmpinările formulate în cauză.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, instanţa urmează să le respingă, întrucât deşi recurenta arată că s-a atacat încheierea din data de 13 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, în cuprinsul căii de atac se face referire la considerentele sentinţei nr. 1212 din 17.11.2020.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării recursului, instanţa urmează a o respinge, întrucât, în raport de data comunicării sentinţei recurate - 23.11.2020 şi data declarării recursului – 2.12.2020, recursul a fost exercitat în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este neîntemeiat, întrucât după cum se poate observa din analiza sentinţei civile nr. 1212/17.11.2020, judecătorul fondului a prezentat în amănunt, raţionamentul logico-juridic care, prin raportare la situaţia de fapt şi de drept constatate, au determinat respingerea cererii de suspendare a Deciziei Prim-ministrului României nr. 333/15.09.2020 ca nefondată pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se observă că instanţa de fond a expus în detaliu, în considerentele hotărârii, situaţia de fapt analizată, pe care a încadrat-o în drept, a enumerat argumentele părţilor faţă de care şi-a expus punctul de vedere şi a prezentat raţionamentul logico-juridic pe care şi-a fundamentat decizia.

Contrar opiniei recurentei-reclamante, motivarea sentinţei este în deplină concordanţă cu probele şi actele din dosarul cauzei, iar faptul că judecătorul a interpretat dispoziţiile legale aplicabile speţei într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de normele procesuale.

În esenţă, în realizarea verificării sumare permisă de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a observat că, în procedura de emitere a Deciziei Prim-ministrului României nr. 333/15.09.2020, a fost aplicat principiul simetriei/paralelismului, Ministrul Finanţelor propunând Prim-ministrului României înlocuirea recurentei-reclamante cu o altă persoană indicată în cuprinsul adresei nr. x din 10.09.2020, act care a determinat şi a fundamentat emiterea actului administrativ individual.

În legătură cu adresa nr. x din 10.09.2020, instanţa de fond a reţinut corect că, în cuprinsul acesteia, sunt invocate şi motivele care au determinat propunerea adresată Prim-ministrului, respectiv existenţa unor disfuncţionalităţi între C.A.F.R. şi A.S.P.A.A.S.", însă, a stabilit judicios că aspectele care privesc temeinicia motivelor invocate în cuprinsul adresei în discuţie depăşesc limitele verificărilor permise instanţei în cadrul prezentei proceduri acestea urmând a fi valorificate în cadrul acţiunii formulate pentru anularea actului administrativ".

În raport de conţinutul deciziei, instanţa corect a reţinut că trimiterea realizată în cuprinsul acesteia la existenţa propunerii formulate de ministrul finanţelor, coroborată cu dispoziţiile Legii 162/2017, sunt de natură a infirma teoria existenţei unei vădite nelegalităţi a actului administrativ în discuţie.

De asemenea, instanţa a reţinut corect că, nici aspectul privind încălcarea principiului transparenţei şi a principiului proporţionalităţii nu sunt de natură a determina concluzia existenţei unei nelegalităţi aparente a actului administrativ, încălcarea acestor principii şi consecinţele produse în privinţa reclamantului urmând a fi analizate în cazul acţiunii privind anularea actului administrativ.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa reţine că nu este îndeplinită în cauză.

Din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute.

Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la pierderea locului de muncă cu consecinţa restrângerii semnificative a veniturilor şi implicit imposibilitatea derulării procedurilor medicale programate nu pot contura îndeplinirea condiţiei pagubei.

În ceea ce priveşte perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public instanţa reţine în primul rând că aspectul referitor la perturbarea gravă a funcţionării unui serviciu public administrativ constituie un aspect care poate fi invocat numai de autorităţile publice care se regăsesc într-o astfel de situaţie ca urmare a efectelor produse de un act administrativ nu şi de persoanele fizice.

Prin urmare, raportat la specificul şi particularităţile acestei categorii de litigii, determinat de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, este evident că în analiza pe fond a cererii de suspendare judecătorul fondului a avut în vedere toate criticile recurentei-reclamante şi argumentele celorlalte părţi referitoare la împrejurările de fapt şi motivele de drept care au determinat emiterea de către intimatul-pârât a Deciziei Prim-ministrului României nr. 333/15.09.2020, fiind esenţial să se observe că instanţa este îndreptăţită să grupeze argumentele părţilor pentru a le răspunde în cuprinsul unor considerente comune.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, a inadmisibilităţii şi a tardivităţii.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei 1212 din 17.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2021.