Insurance compensation claim barred by 90-day forfeiture deadline; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 21.07.2018, reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş Severin a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr.x/14.06.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pe care o consideră netemeinică şi nelegală.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5158 din 7 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş Severin în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5158 din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În opinia recurentului-reclamant, termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, iar nu un termen de drept material în care o persoană să opteze sau nu pentru un drept substanţial astfel încât acesta să fie pierdut în caz de pasivitate (în speţă, un drept de creanţă), deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015,,. creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) ".

În aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ.." partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Spre deosebire de vechea reglementare a C. proc. civ., care folosea sintagma "împrejurare mai presus de voinţa părţii", noua expresie folosită de legiuitor extinde posibilitatea de repunere în termen prin acceptarea mai multor cazuri care să justifice pierderea termenului legal imperativ, putându-se înţelege acele situaţii care nu sunt imputabile titularului dreptului procesual şi care sunt apte să împiedice exercitarea actului de procedură în termen.

Astfel, în opinia recurentului hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor legale, fiind astfel incident motivul de casare instituit de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de recurs a fost criticată nelegalitatea hotărârii pronunţate în fond, prin prisma greşitei aplicări a normelor de drept substanţial, fiind indicat ca temei de drept al casării pct. 8 al articolului 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurentul formulând contraargumente de ordin critic faţă de considerentele sentinţei pronunţate, cu referire concretă la modul în care prima instanţă a aplicat prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015, cu privire la data naşterii dreptului său de creanţă, inclusiv prin prisma neanalizării unor apărări formulate de acesta.

2.2. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauza de faţă, prin cererea de plată înregistrată la pârât, reclamantul a solicitat să fie despăgubit ca suma de 6 052 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor vehiculului cu numărul de înmatriculare MAI x.

Prin Decizia nr.x/14.06.2018, intimatul-pârât a respins cererea de plată, întrucât cererea de plată a fost depusă după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la F.G.A. pentru asigurătorul A. S.A. în faliment.

Prin recurs, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile, termen expres prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului. Termenul de 90 de zile este unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia este decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a A. S.A. s-a realizat prin hotărârea intermediară nr. 132 din 16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, şi a devenit definitivă la data de 17.03.2017.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, cererea de plată trebuia depusă înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, nefiind vorba despre situaţia descrisă la teza a II-a a aceluiaşi text normativ care prevede un termen de maxim 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurare, deoarece producerea evenimentului asigurat la data de 27.05.2016 este cel care a dat naştere dreptului la plata despăgubirii, iar data producerii evenimentului este anterioară datei deschiderii prin hotărâre judecătorească definitivă a procedurii de faliment a asigurătorului A. S.A., 17.03.2017.

Prin urmare, termenul până la care se putea depune cerere de plată la Fondul de garantare a asiguraţilor este termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a A. S.A., adică de la 17.03.2017 până la 16.06.2017, fiind aplicabilă teza I din art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este un termen de decădere, împlinirea lui având efectul stingerii dreptului de creanţă.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la Fondul de Garantare după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea recursului, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit neîntemeiat.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 5158 din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2021.