Public domain certification as justiciable administrative act under Law 29/1990

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 229/2003, pronunțată la data de 25 iunie 2003, în dosarul nr. 6102/2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC G. SA Geoagiu Băi, pentru anularea parțială a H.G. nr. 1352/2001, în contradictoriu cu Guvernul României și Consiliul Local Geoagiu.

Totodată, a respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Turismului, în interesul reclamantei și a admis cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice, în interesul Guvernului României.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanta a cerut anularea pct. 237, 238, 239 și 314 din Anexa nr. 9 la H.G. nr. 1352/2001, privind atestarea domeniului public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Hunedoara, susținând că bunurile de la punctele respective sunt proprietatea societății comerciale, făcând parte din capitalul său social, includerea lor în domeniul public fiind nelegală.

Pentru a respinge acțiunea formulată de reclamantă, a motivat, în esență, că hotărârea de Guvern ce a fost atacată, nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ-teritoriale, ci doar un efect declarativ de atestare a regimului juridic, diferențiat de regimul juridic al proprietății private, astfel că nu sunt întrunite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, SC G. SA Geoagiu Băi, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a dat o hotărâre, cu aplicarea greșită a legii și cu ignorarea unei dovezi determinante pentru dezlegarea cauzei.

A susținut că prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, nu disting între actele administrative constitutive de drepturi și cele declarative de drepturi, condiția cerută fiind aceea ca actul administrativ să vatăme un drept recunoscut de lege.

A mai susținut că bunurile respective au dovedit proprietatea societății comerciale, prin efectul Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1041/1990, atestate prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 al Ministerului Comerțului și Turismului, ca făcând parte din capitalul social al acestei societăți comerciale.

Împotriva aceleiași soluții a formulat recurs, și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (continuator al fostului Minister al Turismului), susținând, în esență, că cererea sa de intervenție în favoarea reclamantei, a fost respinsă în mod greșit, ca o consecință a respingerii acțiunii.

Recursurile sunt întemeiate.

Într-adevăr, instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat avea un caracter declarativ, și nu constitutiv de drepturi și că, astfel, nu ar produce efecte juridice care să vatăme un drept recunoscut de lege, în favoarea recurentei-reclamante, ceea ce este greșit, fiind lipsit de temei legal.

În primul rând, prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, nu disting între acte administrative cu caracter constitutiv și cele cu caracter declarativ de drepturi, condiția cerută fiind aceea ca, prin efectele sale, actul administrativ, emis sau adoptat de o autoritate administrativă, să vatăme un drept recunoscut de lege.

În al doilea rând, H.G. nr. 1352/2001 este actul administrativ adoptat în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prin care a fost atestat regimul juridic al domeniului public în privința bunurilor respective, între care și cele în privința cărora recurenta-reclamantă a susținut că sunt proprietatea sa și fac parte din capitalul social.

Deci, efectele juridice ale actului administrativ atacat constau în conferirea statutului de bun aparținând domeniului public, în favoarea bunurilor enumerate în anexele la H.G. nr. 1352/2001, cu toate consecințele juridice cunoscute care decurg dintr-un astfel de statut juridic, în măsură să vatăme dreptul de proprietate invocat de recurenta-reclamantă, dacă acesta există și este recunoscut de lege.

Astfel fiind, recursurile sunt întemeiate și vor fi admise, sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

În raport cu soluția preconizată, analiza celui de-al doilea motiv de recurs care vizează fondul, a devenit de prisos, urmând ca instanța de rejudecare să-l cerceteze ca apărare de fond, în raport cu probele administrate și cu prevederile legale invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de SC G. SA Geoagiu Băi, județul Hunedoara și de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, împotriva sentinței civile nr. 229 din 25 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2004.