Statutory interruption of limitation period for insurance claims predating insurer's bankruptcy declaration

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 14325/26.04.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4857 din 26 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a anulat Decizia FGA nr. 14325/26.04.2018. A dispus obligarea pârâtului să analizeze pe fond cererea de plată a reclamanţilor ce a făcut obiectul deciziei anulate. A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 55 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi mandat poştal.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4857 din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În opinia recurentului, sentinţa nr. 4857/26.11.2018 este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei interpretări superficiale şi vădit eronate a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză precum şi a unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond.

Susţine recurentul că în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea Deciziei nr. 14325/26.04.2018, emisă de FGA şi a obligat recurentul să analizeze pe fond cererea de plată a reclamanţilor ce a făcut obiectul deciziei anulate şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 55 RON.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond în mod greşit a reţinut că ".... pârâţii au făcut dovada faptului că a intervenit întreruperea termenului, prin cererea din 23.03.2013, asa cum prevede art. 2532 - 2537 C. civ., în mod greşit pârâtul a considerat că data limită până la care reclamanţii puteau pretinde un drept de creanţă s-a împlinit la data de 17.02.2015 ."

Precizează recurentul că, termenul de prescripţie începe sa curgă la data de 17.02.2012, iar întrucât petentii nu au făcut dovada faptului că ar fi intervenit vreo cauză de întrerupere sau suspendare, aşa cum acestea sunt expres menţionate de art. 2532 - 2537 C. civ., se trage concluzia potrivit căreia data limită până la care petentii puteau pretinde un drept de creanţă s-a împlinit la data de 17.02.2015.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant prin concluziile scrise, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate de recurentul-pârât se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauza de faţă, reclamanţii A. si C. au formulat cererea de plată, nr. x/30.03.2016, prin care au solicitat să fie despăgubiţi din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, cu suma de 800.000 RON compusă din 400.000 RON prejudicii morale pentru ficare dintre petenti ca urmare a decesului numitului D., ca urmare a accidentului rutier din data de 17.02.2012.

Prin decizia contestată nr. 4325/26.04.2018, s-a reţinut că despăgubirea solicitata urmează să se respingă la plată având în vedere că s-a constatat faptul că între data evenimentului (17.02.2012) şi data deschiderii procedurii de faliment a E. S.A (03.12.2015) s-a împlinit termenul de prescripţie în conformitate cu art. 2517 din C. civ., în condiţiile în care nu a intervenit niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 2532 din C. civ., cazurile de suspendare a prescripţiei sau de intrerupere a prescripţiei.

Instanţa de control judiciar constată că, recurentul-pârât deşi a invocat faptul că s-a împlinit termenul de prescripţie, în cursul administrării cererii de despăgubire, nu a formulat către intimaţii-reclamanţi vreo solicitare prin care să se dovedească eventual intervenţia vreunui caz de suspendare sau întrerupere a prescripţiei.

În acest context, la data de 29.10.2018, intimaţii-reclamanţi au depus în instanţă, cererea de despăgubire, înregistrată la Registratura S.C. E. S.A. sub nr. x/23.05.2018, prin care au solicitat deschiderea dosarului de daună având ca obiect despăgubirea intimaţilor în calitate de părţi vătămate, urmare accidentului de circulaţie care a avut loc in data de 17.02.2012, pentru decesul numitului D..

Prin urmare, corect s-a reţinut că, deşi termenul de prescripţie a început să curgă la data de 17.02.2012, iar, intimaţii au făcut dovada faptului că a intervenit întreruperea termenului, prin cererea din 23.05.2013, aşa cum prevăd art. 2532 - 2537 C. civ., în mod greşit FGA a considerat că data limită până la care intmaţii-reclamanţi puteau pretinde un drept de creanţaă s-a împlinit la data de 17.02.2015.

Totodată, trebuie subliniat faptul că, deschiderea procedurii de faliment împotriva E. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015, în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucuresti, devenind definitivă la data de 28.04.2016, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive), conform prevederilor mai sus menţionate.

Faţă de cele anterior menţionate, instanţa reţine că intimaţii-reclamanţi au formulat cererea în termen legal, la 30.03.2016.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4857 din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2021.