Invalidation of agricultural subsidy exclusion upheld for lack of legal motivation and reliance on annulled prior sanction

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, la data de 06.02.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vaslui, anularea Deciziei nr. 15333/15.10.2016 emisă de APIA - Centrul Judeţean Vaslui privind cererea unică de plată pentru anul 2015 formulată de A. S.A. şi a Notificării de respingere a contestaţiei nr. x/06.12.2016 emisă de APIA - Centrul Judeţean Vaslui de respingere a contestaţiei A. S.A. împotriva actului administrativ menţionat anterior, cu obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.04.2017, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015, aflat în recurs, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecata fiind reluată după dispariţia motivului de suspendare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 104 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., aflată în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul judeţean Vaslui, a fost anulată Notificarea respingerii contestaţiei administrative nr. x/06.12.2016 şi Decizia nr. 15333/15.10.2016 privind respingerea cererii unice de plată pentru anul 2015, emise de pârâtă şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 34495,87 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 104 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vaslui a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond apreciază că actul administrativ emis de APIA Centrul judeţean Vaslui, respectiv Decizia nr. 15333/15.10.2016 prin care a fost respinsă cererea unică de plată pentru Campania aferentă anului 2015 contestată de către S.C. A. S.A. nu îndeplineşte cerinţa motivării actului administrativ, cerinţă de ordin formal şi esenţială pentru legalitatea sa, considerent cu care nu este de acord pentru că din perspectiva legii contenciosului administrativ, în lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din această lege, o cerere adresată direct instanţei de judecată este inadmisibilă iar pentru a putea cerceta legalitatea actului administrativ devine obligatoriu ca această cercetare să fie făcută numai împreună cu soluţia şi respectiv numai împreună cu actul emis ca răspuns în urma parcurgerii plângerii administrative/prealabile.

În cazul de faţă, soluţia în urma contestaţiei administrative, respectiv Notificarea emisă de APIA Centrul judeţean Vaslui privind respingerea contestaţiei, notificarea cu nr. x din 06.12.2016 anulată deasemeni de către instanţa de fond, arată cu prisosinţă conduita imputată reclamantei şi indică temeiul legal al aplicării sancţiunii de excludere de la plata pentru Campania 2015.

Astfel, ca urmare a evenimentelor din anii anteriori, pentru campania 2015, sistemul generează eroarea de tipul SAN 1004 - Dosarul este exclus de la măsură în campania curentă datorită atingerii pragului de 100% al procentului de sancţionare SMR pe domeniul "Sănătate publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor" în campania anterioară, aşa cum reiese şi din decizia de plată nr. x/15.10.2016.

Conform Ordinului nr. 1.828/4 august 2015 privind aprobarea sistemului de sancţiuni pentru ecocondiţionalitate, transpus în sistemul IACS prin "CR02-79: Functionalităţi specifice transpunerii sistemului vechi în tehnologii noi şi functionalităţi legate de verificări administrative necesare pentru Campania 2015", eroarea x are ca scop semnalarea faptului că dosarul este exclus de la măsura de sprijin în anul în curs datorită nerespectării cerinţelor SMR din anul anterior.

Actul administrativ a cărei desfiinţare se solicită, a fost emis în conformitate cu prevederile legale în materie, cuprinse în regulamentele europene, legislaţia în vigoare şi cu respectarea procedurilor stabilite la nivel de APIA prin manualele de procedură emise în baza legii.

Criticile aduse de fermier actului administrativ contestat sunt rezultatul neînţelegerii de către acesta a specificului actelor administrative emise de APIA în această materie.

Reglementând procedura acordării sprijinului financiar pe suprafaţă, în cadrul diferitelor scheme de sprijin, regulamentele europene şi legislaţia naţională au stabilit cu rigurozitate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un fermier pentru a beneficia de sprijin financiar cât şi documentele cu care fermierul trebuie să dovedească anumite împrejurări pentru ca cererea de sprijin să fie declarată eligibilă.

Astfel, la depunerea cererii fermierul semnează o Declaraţie-Angajament prin care acesta ia cunoştinţă de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de sprijin financiar cât şi de obligaţiile care îi revin ulterior acordării sprijinului.

Totodată, regulamentele europene şi legislaţia naţională în materie stabilesc clar sancţiunile care se aplică ferinierului în cazul în care în urma controalelor administrative şi a verificărilor în teren se constată încălcări ale condiţiilor generale şi specifice (nereguli/neconformităţi).

A mai arătat că, împotriva susţinerilor fermierului, în opinia sa, actul administrativ contestat este pe deplin motivat atât timp cât în decizie se arată că fermierul este sancţionat cu excluderea de la plata subvenţiei pentru anul 2015 "datorită atingerii pragului de 100% al procentajului de sancţionare SMR, pe domeniul "Sănătate publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor" în campania anterioară."

Ori, fermierul cunoaşte că anterior emiterii deciziei contestate a fost sancţionat pe linie de SMR în anii 2012, 2013 şi 2014, ultima sancţiune stabilind excluderea totală de la plată – procentaj sancţiune -100%. Specificul actului administrativ aplicat la nivelul APIA, constă în aceea că pentru neregulile/neconformităţile constatate în anul în curs, legea stabileşte şi aplicarea unor sancţiuni multianuale.

După cum s-a arătat, sancţiunile aplicabile fermierului găsit în neregulă sunt concret stabilite de lege şi preluate în sistemul electronic, în momentul în care funcţionarul APIA introduce în sistem datele privind fermierul sancţionat anterior, sistemul generează automat decizia de sancţionare corespunzătoare, stabilind tipul de eroare care duce la aplicarea sancţiunii pentru neconformitatea/neregula constatată.

Fiind stabilite de lege, sancţiunile aplicate fermierului nu pot fi catalogate ca fiind aplicate cu încălcarea principiului proporţionalităţii. Funcţionarul APIA are obligaţia de a aplica sancţiunea stabilită de lege pentru neregula/neconformitatea stabilită, cuantumul sancţiunii fiind stabilit de legiuitor, care a avut în vedere printre altele şi respectarea principiului proporţionalităţii.

Fiind în prezenţa unei decizii de sancţionare care îşi are izvorul în deciziile de sancţionare anterioare, fiind rezultanta acestora, a considerat recurenta că nu se poate susţine că această ultimă decizie nu este motivată, iar fermierul ar fi pus în imposibilitatea legală de a se apăra.

De asemenea, nu se poate vorbi de netemeinicia acestei decizii atât timp cât până la această dată nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă nelegalitatea actelor administrative emise anterior şi care au stat la baza emiterii acesteia.

Totodată, sentinţa civilă nr. 186/2015, dată în dosarul de fond nr. x/2015 prin care sunt anulate procesele-verbale de debit şi deciziile date în soluţionarea contestaţiilor formulate la aceste procese-verbale nu este definitivă fiind atacată cu recurs.

Nici critica cu privire la indicarea greşită a art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015 ca temei legal al emiterii dispoziţiei contestate nu poate fi primită, atât timp cât texul indicat stabileşte condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească un fermier pentru a beneficia de plata subvenţiei printre care şi aceea de a face dovada că deţine un număr minim de animale.

În fine, a apreciat că o cercetare completă şi corectă, o judecată temeinică, trebuia făcută numai după ce Înalta Curte de Casaţie redacta şi comunica hotărârea nr. 1788/02.04.2019 hotărâre prin care a respins recursurile formulate de APIA Aparat Central şi APIA Centrul judeţean Vaslui în dosarul x/2015

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pe motiv că, în opinia sa, nu au fost invocate critici de nelegalitate a sntinţei recurate, fiind reluate apărările formulate de pârâtă în faţa primei instanţe.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că pârâta a invocat argumente de ordin critic cu privire la reţinerea greşită de prima instanţă atât a nelegalităţii actelor emise de aceasta, care, în opinia sa, sunt motivate, cât şi a autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2015, care se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menţionat ca temei de drept a căii de atac exercitate, astfel că urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 15333/15.06.2016 pârâta a respins cererea unică de plată formulată de societatea reclamantă pentru anul 2015, datorită atingerii pragului de 100% al procentului de sancţionare SMR pe domeniul "Sănătate publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor", respingerea fiind fundamentată pe prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015, iar prin Notificarea nr. x/06.12.2016 i-a fost comunicată respingerea contestaţiei administrative.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu cererea formulată de reclamanta A. S.A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vaslui, anularea Deciziei nr. 15333/15.10.2016 emisă de APIA - Centrul Judeţean Vaslui privind cererea unică de plată pentru anul 2015 formulată de A. S.A. şi a Notificării de respingere a contestaţiei nr. 18921/06.12.2016 emisă de APIA - Centrul Judeţean Vaslui de respingere a contestaţiei A. S.A. împotriva actului administrativ menţionat.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, fiind anulate cele două acte administrative contestate, pârâta APIA criticând această soluţie din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că autoritatea pârâtă invocă, în esenţă, două critici, respectiv reţinerea greşită de prima instanţă a nelegalităţii actelor emise de aceasta, care, în opinia sa, sunt motivate, precum şi a autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2015, ambele apreciate de instanţa de control judiciar ca fiind nefondate, aceasta împărtăşind opinia judecătorului fondului.

În ceea ce priveşte prima critică, Înalta Curte constată că în cuprinsul Deciziei nr. 15333/15.06.2016 emisă de pârâtă se menţionează că "cererea unică de plată 2015 se respinge", la descrierea neconformităţii precizându-se că "dosarul este exclus de la măsură în campania curentă datorită atingerii pragului de 100% al procentajului de sancţionare SMR, pe domeniul "Sănătate publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor" în campania anterioară."

Astfel, din cuprinsul acestei decizii nu rezultă conduita imputată reclamantei şi nici temeiul sancţionării, cerinţa motivării actului administrativ nefiind satisfăcută, prin modalitatea sumară şi eliptică de motivare a deciziei de excludere de la plată agenţia pârâtă facând astfel imposibilă înţelegerea raţiunii aplicării sancţiunii, dar şi imposibil de realizat controlul de legalitate de către instanţa de contencios administrativ.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015: "(1) Pentru a beneficia de plăţile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), fermierii trebuie:să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuştilor fructiferi, suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha şi/sau, după caz, să deţină un număr minim de animale. Pentru culturile de legume cultivate în sere şi solare, pentru care se acordă sprijinul prevăzut la art. 1 alin. (2) lit. e), suprafaţa minimă a exploataţiei este de 0,3 ha; ".

Or, în condiţiile în care singurul temei legal indicat în cuprinsul deciziei, la care face referire recurenta şi prin memoriul de recurs, a fost art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015, care se referă la condiţii privind suprafetele exploatării agricole eligibile pentru a beneficia de plăţi directe, aspecte ce nu prezintă, aşadar, relevanţă pentru sancţiunea aplicată societăţii reclamante, este evident că actul administrativ sancţionator emis de pârâtă nu îndeplineşte condiţia de a fi motivat, cerinţa motivării constituind o condiţie de ordin formal esenţială pentru legalitatea acestuia, susţinerile recurentei-pârâte cu privire la motivarea deciziei, sprijinite pe enunţarea considerentelor din actul administrativ contestat, precum şi trimiterile la art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015 antereferit, aspecte care au fost supuse analizei şi în faţa instanţei de fond, neputând fi primite.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi argumentele de ordin critic ale recurentei-pârâte privind greşita reţinere a netemeiniciei deciziei contestate în raport de faptul că nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă nelegalitatea actelor administrative emise anterior şi care au stat la baza actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte legalitatea sancţiunii aplicate, având în vedere soluţia definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi, se constată că nu a existat situaţia premisă a aplicării sancţiunii excluderii, agenţia pârâtă ignorând autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinţei civile nr. 186/10.11.2015 a Curţii de Apel Iaşi, în condiţiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, având în vedere situaţia litigioasă dintre părţi, se observă că reclamanta S.C. A. S.A. a fost exclusă de la plată, excluderea constituind o sancţiune gravă, prin raportare la sistemul sancţionator instituit prin Anexa 5, cap. II, tabelul 1, la Ordinul MADR nr. 1828/2015, ce presupunea constatarea "repetiţiei" în încălcarea obligaţiei legale.

Ori, în cauză, în urma controalelor ANSVSA din luna aprilie 2014, s-a constatat înregistrarea tardivă în SNIIA (Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor), a evenimentelor de moarte accidentală a 206 viţei, în perioada 2008-2013. Deşi această neregularitate a fost înlăturată voluntar în februarie 2014, anterior controlului desfăşurat de către ANSVSA, societatea reclamantă a fost sancţionată prin Decizia nr. x/26.02.2015 de către agenţia pârâtă cu reducerea de 100% pentru suma solicitată cu titlu de subvenţie.

Prin sentinţa nr. 186/2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Iaşi a dispus anularea Deciziei nr. x/26.02.2015 emisă de APIA Vaslui, soluţia fiind menţinută prin Decizia nr. 1788/02.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, această decizie fiind definitivă la data pronunţării, alegaţiile recurentei în sensul că o judecată completă se putea face numai după redactarea şi comunicarea acesteia fiind lipsite de suport.

Prin urmare, având în vedere anularea deciziei de sancţionare aferentă cererii unice de plată pentru anul 2014, în mod definitiv de către instanţele de judecată, aplicarea sancţiunii excluderii de la plată pentru anul 2015 în baza Deciziei nr. 15333/15.06.2016 apare ca nelegală, nemaiexistând temeiul factual pentru aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzute de schema de sancţionare reglementată prin Anexa 5, cap. II, tabelul 1, la Ordinul MADR nr. 1828/2015, aspect ce relevă nelegalitatea deciziei contestate, astfel cum în mod judicios a concluzionat prima instanţă.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă şi va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 104 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.