Mootness of salary claim following voluntary administrative correction and payment of arrears

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a contestat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, Ordinul Ministrului Justiţiei (OMJ) nr. 542/C/2018 şi Ordinul Ministrului Justiţiei (OMJ) nr. 603/C/2018, inclusiv Anexa nr. 42, în raport cu care a solicitat:

1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, conform Deciziei CCR nr. 794/2016;

2. obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ, după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sumele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu 10%) până la 31 decembrie 2017;

3. obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei;

4. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

• cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 majorate cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

• sporurile de: 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, indiferent de plafonarea la maxim 30%, care să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, şi nu cumulat.

5. obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018 şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariate de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate conform Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective;

6. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 478 din 11 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune; a respins capetele de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale şi la alocarea de fonduri, ca neîntemeiate; a respins capetele de cerere privind rectificarea Ordinului MJ nr. 542/C/2018 şi a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 referitor la drepturile salariale ale reclamantului, ca rămase fără obiect; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune la stabilirea unui calendar de plată a diferenţelor salariale, ca neîntemeiat; a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamant a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 şi cele încasate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 478 din 11 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât deşi a fost emis OMJ nr. 3396/C/2018 şi a produs efecte începând cu data de 01.01.2018, instanţa a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestui ordin şi cele încasate pe perioada 09.04.2015-30.06.2018, perioadă care este mai mare decât cea prevăzută în OMJ nr. 3396/C/2018.

Susţine că în speţă contrarietatea rezultă din faptul că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că OMJ nr. 3396/C/2018 a modificat OMJ nr. 2883/C/2018, în condiţiile în care acest din urmă act administrativ a stat la baza emiterii OMJ nr. 3396/C/2018.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., privind principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei, întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o astfel de cerere, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, dat fiind faptul că instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

Precizează că în cursul judecăţii, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018, în sensul solicitat de reclamantă şi că, dreptul fiind deja recunoscut de către pârâţi, instanţa nu a putut efectua o cercetare a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca rămasă fără obiect a solicitării.

Având în vedere că reclamantul nu a contestat OMJ nr. 3396/C/2018, prin care a fost stabilită şi modalitatea de plată a drepturilor salariate, solicită să se constate că instanţa de fond a depăşit limitele învestirii, întrucât nu a existat o cerere din partea reclamantului în sensul punerii în aplicare a dispoziţiilor acestui ordin.

Mai arată că în luna ulterioară emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv în septembrie 2018, a fost efectuată pentru reclamant, plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate, astfel că se impunea ca instanţa să respingă acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.

4. Apărările formulate

Deşi a fost legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, se constată că ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantului cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanţă a respins capătul de cerere privind rectificarea Ordinului nr. 603/2018 ca rămas fără obiect.

În ceea de priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta invocă, în esenţă, faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea sa la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018.

Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferenţele salariale datorate, potrivit solicitării reclamanţilor, iar prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

În esenţă, subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că OMJ nr. 3396/C/2018 a modificat OMJ nr. 2883/C/2018, în condiţiile în care acest din urmă act administrativ a stat la baza emiterii OMJ nr. 3396/C/2018.

Analizând ordinele de mai sus, se constată că, într-adevăr, în expunerea de motive a Ordinului MJ nr. 3396/C/2018 de arată că la emiterea acestui a fost avut în vedere Ordinul MJ nr. 2883/C/2018, dar analizând conţinutul acestora, se constată că Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 vizează anumite modificări salariale pentru perioadele 09.04.2015 – 09.07.2018 (data emiterii ordinului) şi în continuare, iar Ordinul MJ nr. 3396/C/2018 vizează perioada 01.01.2018 – 30.08.2018 data emiterii ordinului) şi în continuare. Astfel, se observă că pentru perioada 01.01.2018 – 30.08.2018 data emiterii ordinului) şi în continuare, practic, Ordinul MJ nr. 3396/C/2018 a modificat ordinul anterior.

O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare se referă la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât deşi a fost emis OMJ nr. 3396/C/2018 şi a produs efecte începând cu data de 01.01.2018, instanţa a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestui ordin şi cele încasate pe perioada 09.04.2015-30.06.2018, perioadă care este mai mare decât cea prevăzută în OMJ nr. 3396/C/2018.

Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată nu cuprinde elemente contradictorii, fiind dată cu respectarea cerinţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., dar şi a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, statuate prin art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat acordarea drepturilor salariale şi, implicit, a diferenţelor acestor drepturi, începând cu data de 09.04.2015.

Pe fond, se reţine că, reclamantul, consilier de probaţiune, a solicitat anularea OMJ nr. 603/C/2018, obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017 şi obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin.

În contextul în care Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantului cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, solicitarea reclamantului apare ca fiind rămasă fără obiect.

Înalta Curte constată că prin ordinele menţionate anterior s-a dispus recalcularea indemnizaţiei intimatului-reclamant prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 19.07.2018, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2883/C/2018, iar ulterior, la data de 30.08.2018, a emis Ordinul nr. 3396/C/2018, răspunzând pretenţiilor intimatului din cererea dedusă judecăţii, acţiunea reclamantului a rămas fără obiect.

În acest mod, recurentul-pârât a recunoscut drepturile salariale pretzinse de către reclamant, prin cererea de recurs arătând că în cursul lunii septembrie 2018, a fost efectuată pentru reclamant, plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate.

De altfel, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum şi plata dobânzilor şi a actualizării cu rata inflaţiei.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 478 din 11 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamantul A. a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele încasate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 478 din 11 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamantul A. a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele încasate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2021.