Final appeal dismissed; municipal taxi licensing claims rejected and constitutional challenges on authorization procedures and appeal deadlines found irrelevant

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Primarul General B., solicitând instanţei să dispună:

- eliberarea unei autorizaţii de transport în regim de taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de Autorizaţia de transport nr. 2721);

- eliberarea unei autorizaţii taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de Autorizaţia taxi nr. 3379).

La data de 06.10.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de modificare a cererii introductive de instanţă, în sensul adăugării următoarelor capete de cerere, solicitând obligarea PMB să comunice:Contractul de asistenţă juridică încheiat, cu avocatul (cabinetul) angajat să apere interesele PMB, în dosarul nr. x/2016;Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care s-a aprobat achiziţionarea serviciului de asistenţă juridică în dosarul nr. x/2016; Data şi dovada de intrare în vigoare a respectivei hotărâri de consiliu.

Prin sentinţa nr. 6007/16.10.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea modificată, a respins capetele de cerere privind eliberarea unei autorizaţii de transport în regim de taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de autorizaţia de transport nr. 2721) şi eliberarea unei autorizaţii taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de autorizaţia taxi nr. 3379) ca neîntemeiate, a obligat pârâta să comunice reclamantului contractul de asistenţă juridică nr. x/27.10.2016, a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei la comunicarea hotărârii C.G.M.B. prin care s-a aprobat achiziţionarea serviciului de asistenţă juridică în prezentul dosar, a datei şi dovezii de intrare în vigoare a respectivei hotărâri a C.G.M.B, a obligat pârâta să comunice reclamantului contractele de cesionare şi/sau numerele dosarelor de pe rolul Tribunalului Bucureşti referitoare la schimbarea beneficiarilor autorizaţiilor taxi menţionate în cererea nr. x/23.12.2016, cu excepţia informaţiilor cu privire la datele personale, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, Tribunalul a reţinut că această excepţie a fost invocată de una din părţile dosarului şi vizează dispoziţii dintr-o lege în vigoare, dar dispoziţiile vizate de excepţia de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât motivele pentru care reclamantei nu i s-au eliberat o autorizaţie de transport în regim de taxi 21.09.2015 – 20.09.2020 diferită de autorizaţia de transport nr. 2721 şi o autorizaţie taxi 21.09.2015 – 20.09.2020 diferită de autorizaţia taxi nr. 3379 nu sunt reprezentate de limitarea numărului de autorizaţii taxi, ci de existenţa altei autorizaţii de transport şi de posibilitatea de a deţine o unică autorizaţie de transport, respectiv de inexistenţa unei proceduri aflate în desfăşurare de atribuire a autorizaţiilor taxi.

Prin recursul declarat, recurenta A. S.R.L. a criticat soluţia pronunţată din perspectiva excepţiei de neconstituţionalitate respinsă de fond prin încheierea din 16.10.2017, dar şi cu privire la soluţia de admitere în parte a acţiunii.

2. Hotărârea pronunţată

Prin decizia nr. 1928 din 30 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia prematurităţii şi excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul reclamant, invocate de către recurentul pârât, ca fiind neîntemeiate.

- a respins recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., respectiv de către recurenta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 6007/16.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, având ca obiect "obligare emitere act administrativ", ca fiind nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1928 din 30 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (2)-(4) din Legea nr. 38/2003, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 16 alin. (1). art. 21, art. 41, art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 în raport de art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (2) şi art. 31 alin. (2) din Constituţia României, precum şi cu privire la sintagma "procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi" din Legea nr. 38/2003 în raport de de art. 1, art. 4, art. 21şi art. 31 din Constituţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 aprilie 2021, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, constatarea abuzului de drept prin introducerea unei acţiuni vădit netemeinice şi aplicarea unei amenzi judiciare recurentei-reclamante, în conformitate cu art. 189 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, având în vedere următoarele motive:

Calea de atac a recursului este deschisă nu doar în situaţia în care instanţa respinge în mod explicit cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ci în toate situaţiile în care se refuză sesizarea Curţii Constituţionale chiar dacă decizia instanţei nu îşi găseşte reflectarea în dispozitivul unei hotărâri, ci decurge din considerentele acesteia.

Aşadar, recursul de faţă este admisibil atât în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu privire la care instanţa s-a pronunţat în mod explicit, cât şi în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003 şi a sintagmei "procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi", din cuprinsul aceleiaşi legi cu privire la care instanţa a considerat că nu trebuie să se pronunţe în mod explicit, întrucât aceeaşi problemă face obiectul recursului.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că reclamanta a învestit Tribunalul Bucureşti cu o cerere prin care a solicitat eliberarea unei autorizaţii de transport în regim de taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de Autorizaţia de transport nr. 2721) şi a unei autorizaţii taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de Autorizaţia taxi nr. 3379).

În faţa acestei instanţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003.

Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 600/16.10.2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003, reţinând că aceste dispoziţii nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, formulând critici atât sub aspectul respingerii parţiale a acţiunii, dar şi sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În faţa instanţei de recurs, reclamanta a susţinut recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar prin răspunsul la întâmpinare a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 în raport de art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (2) şi art. 31 alin. (2) din Constituţia României şi a sintagmei "procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi" din Legea nr. 38/2003 în raport de de art. 1, art. 4, art. 21şi art. 31 din Constituţie.

Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 1928/30.10.2020, a respins recursul reclamantei formulat atât împotriva soluţiei de respingere în parte a acţiunii, cât şi recursul formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respingând totodată şi noua de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de reclamanta-recurentă în faţa Curţii de apel.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat recurs în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Răspunzând criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, legiuitorul atribuie instanţelor în faţa cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, o competenţă limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei-reclamante formulate prin răspunsul la întâmpinare, potrivit cărora, prezentul recurs se referă la trei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003, se constată că în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat, prin încheierea de amânare a pronunţării din 2 octombrie 2020, că deşi s-au invocat temeiuri diferite prin raportare la articolele din Constituţie, totuşi articolul de drept material este acela care fixează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, acesta fiind art. 14 din Legea nr. 38/2003 şi a constatat că este deja investită cu soluţionarea recursului formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie.

Această soluţie este corectă, Înalta Curte constatând că într-adevăr problema admisibilităţii cererii de sesizare a curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003 făcea obiectul recursului cu care era investită Curtea de Apel Bucureşti.

Contrar susţinerilor recurentei, modificările aduse excepţiei reiterate în recurs, nu aveau nicio influenţă asupra problemei admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Chiar dacă argumentele de neconstituţionalitate erau în mare parte, inedite, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate era acelaşi.

Or, condiţia de admisibilitate impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 se referă la existenţa unei legături între textul criticat şi soluţionarea litigiului, argumentele de neconstituţionalitate şi textele din Constituţia României pretins încălcate fiind nerelevante din această perspectivă.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat în mod corect că problematica admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003 formulată în recurs este comună cu una dintre criticele din recurs, astfel încât nu se impunea o analiză distinctă, prealabilă soluţionării recursului.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi", Înalta Curte constată că este corectă concluzia Curţii de apel, reţinută prin încheierea de amânare a pronunţării din 2 octombrie 2020, potrivit căreia această excepţie se referă tot la art. 14 din Legea nr. 38/2003, fiind rezolvată şi absorbită această chestiune de soluţia deja pronunţată.

Referitor la criticile privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, Curtea de apel reţinând corect că cercetarea unei posibile noi cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 poate fi făcută numai in măsura in care recurentul reclamant s-ar găsi in situaţia de a fi prejudiciat in recursul declarat împotriva încheierii din 14.09.2017 pe temeiul tardivităţii cererii de recurs, în cauză nefiind aplicate sancţiunile prematurităţii sau tardivităţii.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia a fost ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei printr-o încheiere motivată, în ipoteza contrară urmând să dispună respingerea sesizării formulate.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, deoarece excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei,condiţie care nu este însă îndeplinită în cauză.

Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale pretins a fi afectate de vicii de neconstituţionalitate nu îndeplinesc condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât Curtea de apel nu a considerat că recursul este formulat nerespectarea termenului de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, Înalta Curte reţine că legătura dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată cu soluţionarea cauzei nu este generată de simpla tangenţă a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Prin urmare, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a reţinut corect că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură obiectul cauzei, fiind nefondate susţinerile părţii sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata –pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1928 din 30 octombrie 2020 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.