Challenge to SRI document classification: failure to meet state secret criteria for intelligence methods and sources under Art. 17(g) Law 182/2002

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanţe la data de 18 februarie 2019, sub nr. de mai sus, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului cu privire la solicitarea reclamantului înregistrată sub nr. x din 21.12.2018 şi să fie declasificate şi comunicate comunicările purtate între pârât şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj cu referire la dosarul penal nr. x/2014, Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014, Direcţia Naţională Anticorupţie – secţia pentru combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari cu referire la dosarul penal nr. x/2014 şi Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj cu referire la dosarul nr. x/2014.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civile nr. 191 din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III – a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii reprezentat de Unitatea Militară 0198 Bucureşti;

- a obligat pârâtul să declasifice în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi să comunice acestuia comunicările purtate între pârât şi unitatea de parchet în legătură cu dosarul penal nr. x/2014, documente puse la dispoziţia instanţei, cu anonimizarea numelor tuturor celorlalte persoane fizice la care ele se referă, în afară de reclamant, cu anonimizarea datelor personale ale acestora, precum şi cu anonimizarea denumirii şi a altor date de identificare a persoanelor juridice conţinute în aceleaşi documente;

- a respins în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 191 din 27 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III – a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Serviciul Român de Informaţii, solicitând casarea sentinţei pentru următoarele motive:

Un prim motiv de casare se referă la greşita interpretare, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 20 din legea nr. 182/2002.

În opinia recurentului, în cadrul contestaţiei formulate de o persoană interesată împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare, instanţa de judecată poate să verifice doar dacă informaţiile în discuţie se regăsesc în lista informaţiilor secrete de stat ale SRI aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 01050/2002, dacă termenul de secretizare se încadrează în termenele stabilite de art. 12 din H.G. nr. 585/2002 şi dacă au fost respectate dispoziţiile standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate.

Al doilea motiv de recurs se referă la greşita interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 585/2002. Recurentul arată că declasificarea reglementată de această prevedere legală este o procedură administrativă, măsura fiind dispusă de Guvern printr-o hotărâre astfel încât condiţiile în care se dispune desecretizarea nu au relevanţă în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a unei contestaţii formulate în condiţiile art. 20 din legea nr. 182/2002.

Al treilea motiv de recurs se referă la existenţa unor considerente contradictorii şi la încălcarea caracterului nepublic al urmăririi penale. Recurentul arată că instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile în care procesul penal în care au fost valorificate informaţiile clasificate este finalizat, clasificarea informaţiilor nu ar putea avea legătură cu buna desfăşurare a procesului penal. Or, susţine recurentul, faptul că procesul penal este finalizat ar fi trebuit să conducă la menţinerea clasificării, clasificare neavând legătură cu buna desfăşurare a procesului penal adică exact cu motivele pentru care reclamantul a solicitat declasificarea informaţiilor. De asemenea, se susţine că, potrivit art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., procedura din cursul urmăririi penale este nepublică indiferent de stadiul procedurii penale. Prin declasificarea informaţiilor şi comunicarea lor s-ar încălca această prevedere legală. Cu privire la aceste informaţii ar fi trebuit să se pronunţe instanţa penală astfel încât, prin desecretizarea informaţiilor de către instanţa de contencios administrativ se încalcă prevederile art. 5 din legea nr. 554/2004.

Un al patrulea motiv de recurs se referă la încălcarea normelor de procedură (cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.) ca urmare a existenţei unor motive de incompatibilitate în ceea ce priveşte pe judecătorul care a soluţionat pricina şi a omisiunii judecătorului fondului de a se abţine de la judecată.

Recurentul arată că judecătorul fondului este cadru didactic la Universitatea Babeş -Bolyai din Cluj, primind şi o remuneraţie de la această instituţie de învăţământ, în condiţiile în care avocatul reclamantului figurează cu calitatea de conferenţiar universitar- preşedinte în cadrul consiliului departamentului de drept public în perioada 2010-2016, fiind şi director al acestui departament.

Dincolo de această legătură profesională, cei doi au publicat, în calitate de coautori, lucrări în domeniul ştiinţelor juridice.

În opina recurentului, aceste aspecte nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului fapt care ar fi trebuit să conducă la abţinerea acestuia în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) din C. proc. civ.

În fine, un ultim motiv de recurs se referă la justificarea măsurii de clasificare a informaţiilor în discuţie. Recurentul apreciază că declasificarea mijloacelor şi metodelor folosite de SRI poate produce efecte negative profunde asupra activităţii de informaţii, prin generarea posibilităţii aduceri la cunoştinţa unui număr nedeterminat de persoane a procedurilor specifice de lucru sau chiar şi numai a unor părţi din acestea, creându-se breşe de securitate şi canale de scurgere a informaţiilor ce pot vulnerabiliza relaţiile sociale ce privesc securitatea naţională şi a căror apărare este asigurată prin stricta păstrare a secretului de stat. Declasificarea informaţiilor SRI generează pericolul expunerii directe a persoanelor care au furnizat date valorificate în cuprinsul acestora (în contextul în care informaţiile erau cunoscute de un cerc restrâns de persoane), putându-se crea, pentru acestea, o situaţie defavorizantă în ipoteza în care, cu concursul organelor judiciare ar fi putut beneficia de o oarecare formă de protecţie, de natura celei prevăzute de art. 125 din C. proc. pen.. De asemenea, ar putea apărea efecte negative şi cu privire la activitatea celorlalte surse ale organelor de securitate. Declasificarea informaţiilor ar extinde în mod inoportun posibilităţile de acces ale unor terţi la aspecte care ar putea aduce prejudicii în planul protecţiei surselor de informaţii şi care nu au legătura directă cu obiectul dosarului penal.

În acest context este invocată şi Directiva 2012/13/UE potrivit căreia accesul la anumite informaţii în cadrul procedurilor penale poate fi refuzat dacă un astfel de acces poate avea drept consecinţă periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale altei persoane sau dacă refuzul acestui acces este necesar pentru apărarea unui interes public important.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. intimatul afirmă că recurentul ar fi trebuit să solicite recuzarea judecătorului în faţa instanţei de fond, aceste motive neputând fi valorificate direct în recurs. De asemenea, afirmă că aspectele de fapt invocate nu sunt de natură să conducă la existenţa unei lipse de imparţialitate a instanţei. Simpla redactare a unor lucrări de către judecătorul fondului în colaborare cu avocatul reclamantului nu poate conduce de la sine putere, automat, la concluzia lipsei de imparţialitate.

În ceea ce priveşte motivele de casare subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimatul a arătat următoarele:

Contestarea clasificării unor informaţii, în conformitate cu prevederile art. 20 din legea nr. 182/2002 nu se poate limita la verificarea aspectului dacă informaţia se regăseşte în hotărârea de guvern ce stabileşte listele de informaţii secrete de stat, în caz contrar ajungându-se la o limitare nejustificată a accesului la justiţie. Dreptul de a contesta clasificarea unor informaţii ar deveni iluzoriu dacă nu ar conduce la o cunoaştere a raţiunilor ce au sta la baza clasificării şi la verificarea respectării limitelor legale. În sprijinul acestor susţineri sunt invocate considerentele din cauza CEDO Rotarul c. României.

În aceste condiţii, instanţa de fond nu avea obligaţia să verifice dacă informaţiile în litigiu se regăseau în H.G. nr. 010150/2002, acest aspect fiind lipsit de relevanţă întrucât nu era de natură să confere caracter legal clasificării.

De asemenea, se susţine că, atât timp cât recurentul nu a prezentat argumente concrete pentru care informaţiile în discuţie au legătură cu securitatea naţională ori apărarea ţării iar din conţinutul acestora nu reiese nicio legătură între situaţiile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. f) şi g) din legea nr. 182/2002, unica soluţie logică care putea fi dispusă era aceea de constatare a inexistenţei unei situaţii care să impună clasificarea documentelor. Recurenta nu a prezentat niciun moment documente concrete din care ar putea rezulta pericolul unei deconspirări a surselor.

Cât priveşte siguranţa naţională, nu se poate susţine că tot ceea ce priveşte activitatea SRI are caracter secret întrucât, într-un astfel de caz, nimeni nu ar mai putea contesta efectiv clasificarea unor informaţii care au legătură cu SRI.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, intimatul susţine că declasificarea este fie judiciară, în condiţiile art. 20 din legea nr. 182/2002, fie administrativă, în condiţiile H.G. nr. 585/2002 dar motivele care justifică o astfel de măsură sunt aceleaşi, respectiv cele prevăzute de art. 20 din H.G. nr. 585/2002, reglementarea fiind unitară. Instanţa nu se substituie autorităţii publice întrucât nu instanţa dispune declasificarea ci aceasta se rezumă la obligarea autorităţii publice să i-a măsuri în acest sens în cazul în care clasificarea a fost dispusă în mod nelegal.

Referitor la cel de al treilea motiv de recurs, intimatul arată că raţionamentul instanţei de fond nu este unul contradictoriu ci, în mod corect s-a reţinut că, în condiţiile în care dosarul penal este finalizat, comunicarea informaţiilor nu mai poate prejudicia derularea procedurii judiciare penale. Acţiunea formulată în prezentul dosar are legătură cu încălcarea dreptului la viaţă privată, fiind independentă de procesul penal.

Cât priveşte caracterul nepublic al urmăririi penale, intimatul arată că publicitatea unei proceduri se referă la posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfăşurarea respectivei proceduri şi lipa de publicitate nu înseamnă că suspectul sau inculpatul nu are acces la dosarul cauzei.

Mai mult, se susţine că în cadrul procesului nu a avut posibilitatea să solicite desecretizarea informaţiilor întrucât nu a avut cunoştinţă de existenţa acestora înainte de desecretizarea protocolului de colaborare dintre SRI şi Parchete. De altfel, procedura penală nu prevede posibilitatea contestării clasificării unui document astfel încât nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din legea nr. 554/2004.

În plus, se susţine că, în speţă, nu a fost contestat dreptul la un proces echitabil prin prisma nelegalităţii administrării probelor, ci prin prisma efectivităţii accesului la o instanţă în relaţia cu art. 8 alin. (1) din CEDO.

Cât priveşte cauza CEDO Rowe şi Davis c. Regatului Unit, intimatul arată că din aceasta se desprinde concluzia că în condiţiile în care nu a avut acces la informaţiile clasificate folosite în procesul penal soluţia ar fi trebuit pronunţată exclusiv în raport de probele cunoscute.

Este invocată şi Decizia nr. 21/2018 a Curţii Constituţionale potrivit căreia protecţia informaţiilor clasificate nu are caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, intimata arată că, în condiţiile în care faptele sale nu reprezentau o ameninţare pentru siguranţa naţională Serviciul Român de Informaţii nu avea competenţa de a se implica în cele două dosare penale care îl priveau pe reclamant. De altfel, solicitarea de comunicare a informaţiilor nu s-a întemeiat pe prevederile legii nr. 544/2001 ci pe art. 20 din legea 182/2002. În opinia intimatului, informaţiile solicitate nu făceau parte din categoria celor care puteau fi clasificate, nefiind nici informaţii referitoare la mijloace, metode, tehnică, echipament de lucru ori surse de informaţii specifice SRI şi nu reprezintă nici informaţii relative la activitatea specifică SRI în sensul art. 17 lit. f) din legea 182/2002. Aceste comunicări nu se încadrau în limitele competenţei SRI deoarece nu intră în obiectul de activitate de apărare a securităţii naţionale.

În prezent dosarele sunt finalizate definitiv şi nu mai pot fi influenţate de declasificarea informaţiilor.

În opinia intimatului, informaţiile nu au fost clasificate pentru importanţa lor cu privire la securitatea naţională ci pentru ascunderea implicării SRI în activitatea de urmărire penală, acest scop nemaifiind de actualitate după declasificarea protocolului de colaborarea între SRI şi Parchete.

Întrucât SRI are competenţa de clasificare a informaţiilor tot această instituţie poate să dispună şi declasificarea, astfel încât erau îndeplinite condiţiile pentru declasificarea informaţiilor.

De altfel, susţine intimatul, încă de la momentul clasificării nu erau întrunite condiţiile pentru dispunerea unei astfel de măsuri. Informaţiile clasificate au reprezentat probe în procesul penal şi era îndreptăţit să ia cunoştinţă de ele, prezentând importanţă pentru realizarea dreptului la apărare, mai ales în condiţiile în care imixtiunea SRI în litigiul penal era nelegală, aspect lămurit de Decizia CCR nr. 405/2016. Dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (3) din CEDO presupunea ca inculpatul să cunoască toate aspectele cauzei care prezintă relevanţă în raport de acuzaţia formulată împotriva sa. În acelaşi sens este şi art. 6 din Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. Necesitatea desecretizării probelor esenţiale într-un proces penal a fost subliniată de CCR în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 21/18.01.2018 unde s-a reţinut că inculpatul trebuie să aibă acces la informaţiile clasificate în vedere combaterii sau a susţinerii, în mod contradictoriu cu acuzatul, a legalităţii administrării acestor probe.

Totodată, se arată că în cuprinsul legii 182/2002 se statuează că nicio prevedere a legii nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii. Or normele europene invocate mai sus se opuneau clasificării informaţiilor ce fac obiectul litigiului de faţă.

Acelaşi act normativ prevede că se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcării legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi, ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime. În opinia intimatului, clasificarea acestor documente este menită să conducă la ascunderea imixtiunii ilegale a SRI în actul de justiţie.

II Soluţia asupra recursului

Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat urmând să fie admis pentru următoarele considerente:

Contrar celor susţinute de instanţa de fond, în urma consultării documentelor solicitate a fi desecretizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că informaţiile conţinute în acestea furnizează numeroase detalii concrete care fac ca identificarea persoanelor implicate în activitatea de culegere a acestor informaţii să fie facilă. Măsura de protecţie preconizată de instanţa de fond, respectiv aceea de anonimizare a datelor personale ale acestora, este una cu un caracter pur formal, ineficientă, reclamantul putând cu uşurinţă să reconstituie aceste date din contextul factual rezultat din documente.

În acord cu susţinerile recurentului, instanţa de control judiciar apreciază că furnizarea acestor informaţii ar fi de natură să vatăme în mod grav activitatea desfăşurată de Serviciul Român de Informaţii, creându-se breşe de securitate prin aducerea la cunoştinţa publică a unor date referitoare la procedurile de lucru şi sursele acestei autorităţi ce are un rol esenţial în asigurarea securităţii naţionale.

Aşadar, informaţiile cu privire la care s-a solicitat declasificarea sunt informaţii care se încadrează la prevederile art. 17 lit. g) din Legea nr. 182/2002, fiind vorba de informaţii care se referă la mijloacele, metodele, tehnica şi echipamentul de lucru, precum şi sursele de informaţii specifice, folosite de autorităţile publice care desfăşoară activitate de informaţii.

Sunt lipsite de relevanţă pentru acest litigiu aspectele legate de caracterul legal sau nelegal al implicării Serviciului Român de Informaţii în activitatea de urmărire penală, aceste aspecte privind exclusiv procesul penal. În măsura în care se pune problema nelegalei implicări a Serviciului Român de Informaţii în activitatea de strângere a unor probe în cadrul unei proceduri judiciare penale, acest aspect trebuie invocat în faţa instanţei penale, singura în măsură să se pronunţe cu privire la legalitatea unei probe în procesul penal. În consecinţă, toate apărările legate de modalitatea în care au fost respectate drepturile procesuale ale intimatului în cadrul unor procese penale sunt străine de prezentul litigiu, instanţa de contencios administrativ nefiind competentă să se pronunţe cu privire la astfel de chestiuni.

În cadrul prezentului litigiu, singurul aspect care se verifică se referă la legalitatea clasificării unor documente în raport de categoriile de informaţii secret de stat reglementate de legea nr. 182/2002.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul şi să caseze sentinţa iar, în rejudecare, să respingă acţiunea ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte celelalte motive de recurs, acestea nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar.

Referitor la încălcarea normelor de procedură ca urmare a omisiunii judecătorului de la instanţa de fond de a se abţine de la judecarea cererii în considerarea unor relaţii de ordin profesional şi privat care ar fi existat între acesta şi avocatul reclamantului, Înalta Curte constată că situaţia invocată de recurent nu se încadrează la motivele de incompatibilitate absolută reglementate de art. 41 din C. proc. civ.

Or, potrivit art. 44 alin. (1) din C. proc. civ. "judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea oricărei dezbateri. De asemenea, potrivit art. 45 din acelaşi act normativ "În cazurile prevăzute de art. 41 judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abţinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii." Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă că doar incompatibilitatea absolută reglementată de art. 41 din C. proc. civ. poate fi invocată în orice starea a pricinii, chiar şi atunci când judecătorul nu a fost recuzat în condiţiile art. 44. În schimb, în cazul celorlalte motive de incompatibilitate, în măsura în care judecătorul nu se abţine partea are doar posibilitatea de a recuza respectivul judecător înainte de începerea oricărei dezbateri, fără a se putea prevala de respectivul motiv de incompatibilitate în calea de atac dacă a omis să formuleze în termen cererea de recuzare.

Întrucât, în speţă, judecătorul fondului nu a fost recuzat iar motivul de incompatibilitate invocat nu se încadrează în motivele de incompatibilitate absolută reglementate de art. 41 din C. proc. civ., invocarea, direct în recurs, a unui caz de incompatibilitate relativă a judecătorului fondului este inadmisibilă, acest aspect neputând constitui un motiv de casare a sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte imposibilitatea instanţei de judecată de a verifica, în cadrul unei contestaţii referitoare la clasificare unor informaţii, dacă acestea se încadrează în categoriile prevăzute de legea nr. 182/2002, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 182/2002 "Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestaţia va fi soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ."

Coroborând aceste prevederi legale cu prevederile referitoare al categoriile de informaţii secrete de stat (art. 17 din acelaşi act normativ) rezultă că în cadrul unei contestaţii referitoare la clasificarea unor informaţii se va verifica tocmai includerea informaţiilor clasificate în una din categoriile definite ca atare de lege. Susţinerea recurentului potrivit căreia în cadrul unei astfel de contestaţii se verifică doar dacă respectiva informaţie se regăseşte într-o hotărâre de guvern nu are niciun suport legal, legea nr. 182/2002 nereglementând o astfel de limitare a competenţelor de control ale instanţei de judecată. Un astfel de control, limitat la un singur aspect referitor la includerea unor categorii de informaţii înr-un act administrativ emis de Guvernul României ar fi, de altfel, unul lipsit de substanţă, făcând iluzoriu dreptul de acces la instanţă al persoanei interesate.

Nu este vorba, în acest caz, de o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti întrucât, în cadrul contenciosului administrativ, competenţa instanţei de judecată se referă tocmai la controlul modului în care puterea executivă şi-a îndeplinit obligaţiile legale. Acest control nu se poate rezuma doar la constatarea faptului că autoritatea executivă a luat o anumită măsură ci, în cadrul lui, se verifică dacă respectiva măsură respectă principiul legalităţii.

În ceea ce priveşte aplicabilitate, în speţă, a prevederilor art. 20 din H.G. nr. 585/2002, care reglementează condiţiile de declasificare a unei informaţii, Înalta Curte constată că, în cadrul sentinţei atacate, există o imprecizie referitoare la temeiul de drept al măsurii dispuse de instanţa de fond (dacă este vorba de o măsură subsumată procedurii de contestare a clasificării, în condiţiile art. 20 din legea nr. 182/2002, sau de o procedură de declasificare în raport de prevederile art. 20 din H.G. nr. 585/2002) însă acest aspect nu poate conduce, în mod distinct, la reformarea sentinţei. Reclamantul-intimat a contestat însăşi clasificarea informaţiilor a căror comunicare a solicitat-o şi, în raport de considerentele de mai sus referitoare la limitele controlului instanţei de contencios administrativ în cadrul unei contestaţii referitoare la clasificarea unor informaţii, se constată că instanţa de fond era îndreptăţită să analizeze dacă informaţiile în cauză se încadrează în una din categoriile de informaţii secret de stat reglementate de legea nr. 182/2002 independent de incidenţa în cauză a prevederilor art. 20 din H.G. nr. 585/2002.

În ceea ce priveşte încălcarea caracterului nepublic al procedurii din cursul urmăririi penale, dincolo de faptul că publicitatea unei proceduri judiciare se referă la terţi şi nu priveşte părţile din litigiu, în speţă nu se analizează refuzul de comunicare a unor probe din cadrul unui proces penal (aspect care este exclusiv de competenţa instanţei penale) ci legalitatea atribuirii unui nivel de secretizare unor informaţii colectate de recurent şi de consecinţele care decurg din acest aspect. Faptul că respectivele informaţii au fost utilizate în cadrul unei proceduri judiciare penale reprezintă un aspect exterior raportului juridic analizat în prezentul litigiu.

În consecinţă nu se încalcă nici prevederile art. 5 din legea nr. 554/2004 întrucât contestaţia cu privire la atribuirea unui nivel de secretizare unor acte nu se confundă cu măsurile pe care o instanţă penală le poate dispune cu privire la probele administrate în litigiul penal.

Nici susţinerile recurentei referitoare la contradictorialitatea considerentelor sentinţei nu se verifică, susţinerile instanţei de fond referitoare la faptul că declasificarea informaţiilor nu mai are nicio consecinţă asupra proceselor penale neintrând în contradicţie cu alte considerente ale sentinţei. Afirmaţia potrivită căreia reclamantul ar fi solicitat declasificarea informaţiilor exclusiv pentru că acestea ar fi avut legătură cu desfăşurarea procesului penal este eronată, interesul reclamantului în promovarea acţiunii fiind unul mult mai general, referitor la legalitatea atribuirii unui nivel de clasificare unor informaţii referitoare la viaţa sa privată, aspectele legate de modalitatea de utilizare a acestor informaţii în cadrul unui proces penal fiind doar o latură a problemei litigioase.

În consecinţă, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul şi să caseze sentinţa, iar pe fond să respingă acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Serviciul Român de Informaţii împotriva sentinţei civile nr. 191 din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III – a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare respinge în totalitate cererea de chemare în judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.