Parliamentary age-limit allowance denied for double valorization of mandate periods; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.08.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Camera Deputaţilor, solicitând: 1. anularea Ordinului nr. 1652/28.12.2017 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor ca fiind nelegal; 2. constatarea dreptului reclamantului de a beneficia de indemnizaţia de parlamentar pentru limită de vârstă, începând cu luna noiembrie 2017, în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor; 3. obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei de parlamentar cuvenită în temeiul Legii nr. 96/2006, începând cu luna noiembrie 2017; 4. plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8175/07.12.2018, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 200 din 30 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la punctul I.2, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând recurentul casarea, în tot, a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare in judecată, astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea cauzei, constând în onorariu de avocat.

În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a prezentat un scurt istoric în fapt al cauzei şi a susţinut că sentinţa civilă nr. 200/30.05.2019 este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond realizând o aplicare greşită a normelor de drept material.

In acest sens, a învederat faptul că a beneficiat de pensie de serviciu până la data de 30.10.2017, dată de la care, ca urmare a opţiunii sale, a fost admisă cererea de pensionare şi i-a fost stabilită pensia de asigurări sociale, în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul public unitar de pensii.

Or, prin Ordinul emis de către intimată, în susţinerea cererii de respingere a acordării indemnizaţiei pentru limită de vârstă au fost invocate dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Normele metodologice ale Legii nr. 96/2006, conform cărora "reclamantul A. se află în situaţia de interdicţie reglementată explicit prin art. 3 alin. (5) din Normele metodologice", dispoziţii care au fost preluate şi în cuprinsul considerentelor şi de către instanţa de fond.

Acest articol reglementează modalitatea în care pot fi valorificate perioadele de mandat de către deputaţi şi senatori în ipoteza în care aceştia beneficiază de pensia de serviciu stabilită potrivit art. 731 din Legea nr. 7/2006, instituind imposibilitatea valorificării perioadelor de mandat, atât pentru obţinerea pensiei de serviciu, cât şi pentru obţinerea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Susţinerea referitoare la faptul că ar fi fost deja valorificate perioadele de mandat ale recurentului nu poate fi avută în vedere, deoarece această situaţie de valorificare are relevanţă numai în cazul stabilirii/acordării pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006.

Cu alte cuvinte, interdicţia dublei valorificări a perioadelor de mandat vizează situaţia în care, pe de o parte, aceleaşi perioade se solicită a se valorifica, atât la acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, cât şi la acordarea pensiei de serviciu, în ipoteza în care la momentul solicitării indemnizaţiei persoana era deja beneficiara unei pensii de serviciu, iar pe de altă parte, situaţia în care sau se solicită concomitent atât acordarea pensiei de serviciu, cât şi a indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

Or, recurentul la momentul solicitării era beneficiar exclusiv al unei singure pensii, cea de asigurări sociale acordată în temeiul Legii nr. 263/2010, în cauza de faţă neregăsindu-ne în cele două ipoteze expuse anterior.

Faptul că recurentul a fost anterior beneficiar al unei pensii de serviciu, aspect care nu face parte din cazurile de interdicţie a acordării indemnizaţiei pentru limită de vârstă, nu poate constitui un refuz de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, o asemenea ipoteză trebuind să fie reglementată expres prin lege.

Astfel, după cum se poate observa, instanţa procedează la o interpretare eronată a normelor de drept, aceasta raportându-se exclusiv la situaţia anterioară opţiunii recurentului, aşa cum a fost permisă în baza art. 731 alin. (10) din Legea nr. 7/2006, neavându-se în vedere, în niciun mod, faptul că prin Decizia nr. 266332/16.10.2017 acestuia i-a fost stabilită pensia de asigurări sociale în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul public unitar de pensii, astfel încât nu mai beneficia de pensia de serviciu acordată în temeiul Legii nr. 7/2006.

Cu alte cuvinte, s-a omis practic a se avea în vedere că pensia de serviciu a fost înlocuită cu pensia de asigurări sociale acordată în temeiul Legii nr. 263/2010.

Susţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că pensia de serviciu nu ar fi fost înlocuită de pensia de asigurări sociale, ci a operat doar suspendarea efectelor Deciziei nr. 266332/19.11.2015 privind acordarea pensiei de serviciu, este lipsită de raţionament juridic, în condiţiile în care recurentul nu mai beneficiază de pensia de serviciu începând cu luna noiembrie 2017.

Mai mult, acesta nu se află nici sub incidenţa dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, întrucât recurentul este beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă, ci nu anticipată sau anticipată parţială.

Nici Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului parlamentar, nici art. 114 din Legea nr. 263/2010, mai sus expus, nu stabilesc un caz de suspendare a pensiei de serviciu pe durata acordării pensiei de asigurări sociale, acestea fiind expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel că susţinerea Casei Naţionale de Pensii Publice ce a fost avută în vedere şi de către instanţa de judecată, este doar un punct de vedere, de altfel neîntemeiat, care nu ar fi în măsură să constituie un temei pentru emiterea Ordinului nr. 1652/28.12.2017 prin care Camera Deputaţilor a refuzat acordarea indemnizaţiei de parlamentar pentru limită de vârstă cuvenită recurentului în temeiul Legii nr. 96/2006: "având în vedere adresa Casei Naţionale de Pensii Publice nr. x/13.12.2017 (...) Secretarul General emite prezentul Ordin" (n.n. Ordinul nr. 1652/28.12.2017).

Recurentul arată că nu doar că i-a încetat plata pensiei de serviciu odată cu exprimarea şi încuviinţarea opţiunii pentru pensia de asigurări sociale, ci şi calitatea de pensionar, de beneficiar al pensiei de serviciu, conform Legii nr. 7/2006.

Acordarea indemnizaţiei conform Capitolului X din Legea nr. 96/2006 are în vedere calitatea şi mandatul de senator sau deputat, ci nu depinde de valorificarea sau nu a perioadei în care aceste persoane au avut această calitate. Astfel, art. 49 alin. (7) din Legea nr. 96/2006 stabileşte în mod expres că "indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate", fără a condiţiona cumularea de valorificarea perioadei de mandat a deputatului sau a senatorului.

În acest sens, recurentul face trimitere la prevederile art. 1 alin. (2) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prevedea condiţiile ce trebuiau îndeplinite cumulativ pentru a beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă şi la cele ale art. 482 din Legea nr. 96/2006 (introdus prin Legea nr. 357/2015) stabilesc în mod expres şi limitativ categoriile de persoane care nu ar beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege mai sus enunţate, interdicţia acordării indemnizaţiei pentru limită de vârstă vizează exclusiv senatorii şi deputaţii care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, au fost condamnaţi pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie în calitatea acestora de senatori şi deputaţi sau care, tot printr-o hotărâre judecătorească definitivă, beneficiază de pensie de serviciu.

Acordarea indemnizaţiei este limitată numai de plata pensiei de serviciu realizată "în temeiul unei hotărâri Judecătoreşti definitive", ci nu şi în situaţia în care solicitantul "a beneficiat în trecut de o pensie de serviciu. într-adevăr, recurentul a beneficiat în trecut de o pensie de serviciu, însă nu ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, ci ca urmare a solicitării acestuia, prin depunerea dosarului de pensionare, astfel că acesta situaţie nu reprezintă o interdicţie pentru solicitarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

Astfel, prin neacordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă către recurent, acesta este inclus, pe de o parte, în mod nelegal şi arbitrar, în categoria senatorilor şi deputaţilor care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, fapt care constituie o încălcare a dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 96/2006 şi o nerecunoaştere a activităţii de parlamentar desfăşurată de către dl. A. iar, pe de altă parte, în categoria persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu.

Or, acesta nu face parte nici din categoria persoanelor pentru care este stabilită interdicţia reglementată de art. 482 din Legea nr. 96/2006, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 357/2015, şi nici nu beneficiază de pensie de serviciu, acesta fiind beneficiar exclusiv al unei pensii de asigurări sociale acordată în temeiul Legii nr. 263/2010.

In concluzie, având în vedere că nu se afla în nici unul dintre cazurile de interdicţie prevăzute de lege, precum şi faptul că nu beneficia de pensie de serviciu nici în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, dar nici la momentul solicitării de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în lipsa unei reglementări legale exprese de interdicţie a acordării indemnizaţiei pentru limită de vârstă prin raportare la situaţia de fapt a recurentului, solicită să se constate că îndeplinea cumulativ toate condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei solicitate, ordinul contestat fiind emis cu încălcarea vădită a legii, fapt care impunea dispunerea anulării acestuia, constatarea dreptului recurentului de a beneficia de indemnizaţia de parlamentar pentru limită de vârstă începând cu luna noiembrie 2017, şi, în consecinţă, obligarea intimatei la plata indemnizaţiei cuvenită în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, începând cu luna noiembrie 2017 până în prezent şi pentru viitor.

4. Apărarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimatul – pârât Parlamentul României – Camera Deputaţilor – Cabinet Secretar General a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data 10 ianuarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că petitul principal, cu care recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ, a constat în solicitarea de anulare a Ordinului nr. 1652/28.12.2017 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor ca fiind nelegal emis de către autoritatea pârâtă, prin care a fost respinsă cererea recurentului de acordare a indemnizaţiei pentru limita de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 şi obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei de parlamentar, pentru limită de vârstă, începând cu luna noiembrie 2017, în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Soluţionând cauza, curtea de apel a constatat că ordinul contestat este legal, reţinând că recurentul-reclamant nu avea posibilitatea de a valorifica, de două ori, aceeaşi perioadă de mandat în vederea obţinerii unui număr de două categorii de drepturi distincte, soluţia instanţei de fond fiind însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Din observarea comparativă a prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 cu cele ale art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2006, conform cărora: "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată", rezultă că acestea din urmă au o evidentă natură de reglementare a manierei de aplicare a dispoziţiilor din Legea nr. 96/2006, statuând asupra parametrilor de identificare a acelor mandate ce pot fi valorificate în vederea acordării indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 reglementează modalitatea în care pot fi valorificate perioadele de mandat de către deputaţi şi senatori în ipoteza în care aceşti beneficiază de pensia specială de serviciu, stabilită potrivit art. 731 din Legea nr. 7/2006, instituind imposibilitatea valorificării perioadelor de mandat atât pentru obţinerea pensiei de serviciu, cât şi pentru obţinerea indemnizaţiei pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului potrivit cărora pensia de serviciu a fost înlocuită cu pensia de asigurări sociale acordată în temeiul Legii nr. 263/2010, întrucât efectele deciziei nr. 266332/19.11.2015 privind pensia de serviciu în calitate de funcţionar public parlamentar nu rezultă a fi încetat, ci, potrivit Anexei nr. 1 la decizia din 2017, a intervenit doar suspendarea lor în temeiul art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.

În acest sens, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că în speţă, chiar dacă prin solicitarea de acordare a pensiei de asigurări sociale recurentul a urmărit efectul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 96/2006, anume un cumul al acesteia cu indemnizaţia pentru limită de vârstă, totuşi efectul acestei norme juridice este înlăturat în condiţiile art. 49 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 rap. la art. 3 alin. (5) din Normele metodologice, întrucât dl. A. şi-a valorificat deja vechimea aferentă mandatelor de parlamentar în scopul obţinerii pensiei de serviciu în calitate de funcţionar public parlamentar, ceea ce exclude posibilitate de a le valorifica din nou pentru indemnizaţia în discuţie, nefiind relevant aspectul că pensia de serviciu amintită se găsea suspendată la data cererii litigioase, deoarece scopul urmărit de legiuitorul reiese a fi acela de a nu permite obţinerea de către fostul parlamentar a unor beneficii multiple în domeniul pensiilor speciale/indemnizaţiilor pentru limită de vârstă.

Astfel, dreptul la pensie constituit prin emiterea deciziei privind pensia de serviciu a recurentului, în calitate de funcţionar parlamentar, nu a încetat, cum tinde să susţină recurentul, fiind suspendată, urmare a solicitării recurentului, doar obligaţia corelativă de plată ce incumba instituţiei de asigurări.

Pe cale de consecinţă, la data emiterii Ordinului nr. 1652/2017, în patrimoniul recurentului se regăsea dreptul acestuia la pensia de serviciu, care continua să existe, un astfel de aspect fiind de natură a genera excluderea acelor perioade de mandat parlamentar utilizate pentru stabilirea unui astfel de drept din categoria celor ce puteau fi valorificate spre a beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă.

De asemenea, sunt nefondate şi susţinerile recurentului potrivit cărora interdicţia acordării indemnizaţiei pentru limită de vârstă vizează exclusiv senatorii şi deputaţii care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, au fost condamnaţi pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie în calitatea acestora de senatori şi deputaţi sau care, tot printr-o hotărâre judecătorească definitivă, beneficiază de pensie de serviciu.

Astfel cum corect a reţinut prima instanţă, autoritatea publică emitentă nu si-a întemeiat pe un astfel de motiv legal respingerea cererii petentului, ci pe o altă cauză de excludere, anume cea reieşită din coroborarea art. 49 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 rap. la art. 3 alin. (5) din Normele metodologice.

Prin urmare, făcând o corectă aplicare a normelor de drept material, prima instanţă a reţinut corect că nu există un refuz nejustificat al pârâtului de acordare a dreptului la indemnizaţia reglementată de Legea nr. 96/2006, sus indicatul act administrativ cu caracter individual fiind emis cu respectarea parametrilor de conformitate impuşi de prevederile legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 200 din 30 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 200 din 30 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.