Securitate worker status: arbitrary intrusion into private life through political surveillance constitutes fundamental rights violation

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat acţiune în constatare, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3354 din data de 13 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtului A., de lucrător al Securităţii.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3354 din data de 13 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul – reclamant a arătat că instanţa de fond nu a făcut decât să preia aspectele invocate de reclamant şi a înlăturat în mod formal apărările sale, fără a aduce o motivare vizând încălcare efectivă a drepturilor şi libertăţilor familiei B. şi C. prin activităţile desfăşurate ca lucrător al Securităţii în anul 1986.

Deşi instanţa a apreciat corect momentul la care a preluat dosarele(04.02.1986), nu a luat în considerare faptul că supravegherea informativă a acestora era începută din noiembrie 1983, iar la data de 22.02.1986 cei doi soţi au părăsit ţara în mod legal, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii.

Ca urmare, activitatea sa efectivă a constat în demersurile făcute pentru finalizarea celor două dosare.

Instanţa de fond nu a făcut o delimitare clară a implicării sale la momentul respectiv, în sensul că a dat dovadă de bună – credinţă, încă de la primirea prin ordin scris a dosarelor în cauză(04.02.1986) şi a acţionat pentru stoparea măsurilor de securitate aflate în derulare, mai ales că petenţii primiseră aprobarea de emigrare în Statele Unite ale Americii, iar la data de 22.02.1986 au părăsit ţara fără probleme.

Precizează că tot ce a făcut a fost o menţiune pe nota informativă a sursei "D." şi depunerea la dosar a unor interceptări care au fost primite de la unităţile speciale, după plecarea acestora din ţară. Pentru aceste activităţi se susţine că ar fi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale garantate de legislaţia de atunci, în fapt, singura motivare fiind apartenenţa sa la structurile fostei Securităţi.

Prin urmare nu se poate reţine faptul că ar fi vătămat viaţa privată a B. şi apreciază că, în mod neîntemeiat, s-a reţinut în sarcina sa că a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului fără a se motiva în vreun fel rezultatul concret al presupuselor sale activităţi. Apreciază că pentru a se reţine o faptă de acest gen, este nevoie a se dovedi vătămarea, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul său.

Recurentul – pârât a susţinut că nu împărtăşeşte în totalitate menţiunea instanţei de fond că, în calitate de fost ofiţer al Securităţii a încălcat sau îngrădit dreptul la viaţă privată, deoarece, cu toate interdicţiile legislative interne şi internaţionale privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în activitatea de informaţii, pentru realizarea securităţii/siguranţei naţionale, există posibilitatea de limitare a acestor drepturi, cu respectarea cadrului legal.

De asemenea, arată că modul în care a acţionat în cazul B. Ion şi C. nu a avut la bază un motiv politic, măsurile luate aveau caracter preventiv şi erau conforme ordinelor în vigoare, nefiind abuzive.

Mai arată că, activitatea ofiţterilor de securitatea, trebuie abordată ca una de tip militar, supusă normelor şi regulamentelor militare, bazată pe depunerea unui jurământ militar de credinţă pentru ţară şi popor, desfăşurată pe o ierarhie bine delimitată, pe acte de comdantă şi are caracter secret.

În concluzie, consideră că solicitarea CNSAS de stabilire a calităţii de lucrător al Securităţii este un demers abuziv prin care se urmăreşte denigrarea individuală a foştilor ofiţeri de securitate.

4. Apărările formulate de intimatul - reclamant

Prin întâmpinarea formulată, intimatul – reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Intimatul CNSAS a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât A., urmare a cererilor nr. x/04.12.2008 şi nr. y/04.12.2008 formulate de B. şi C..

Apărările formulate la fondul cauzei au fost reiterate în recurs, ele vizând buna credinţă cu care a acţionat, natura activităţilor desfăşurate şi contextul epocii respective.

În acord cu opinia exprimată de instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în speţă, sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securităţii.

O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofiţer al Securităţii şi nici autenticitatea documentelor pe care le-a semnat în această calitate, depuse de CNSAS în susţinerea acţiunii

Cu privire la cea de-a doua condiţie, prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosarul cauzei de către reclamant, a reţinut în mod corect că, prin activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată că, în speţă, măsurile propuse de pârât şi acţiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia României de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte.

Astfel, persoanele supravegheate în cauză au fost urmărite pentru "manifestări duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului nostru", precum şi pentru faptul că "a redactat şi scos din ţară o scrisoare cu conţinut ostil R.S.R., ce a fost transmisă în luna noiembrie 1983 la postul de radio E., în care se referea la situaţia soţului său care fusese reţinut de organele de miliţie, acesta refuzând să se prezinte la concentrare, fapt pentru care a fost judecat şi condamnat un an cu executarea pedepsei prin muncă corecţională".

De asemenea, acestea s-au aflat în atenţia Securităţii şi pentru faptul că au solicitat plecarea definitivă din ţară şi refuzul de a se încadra în câmpul muncii, aceştia intenţionând să declare greva foamei pentru soluţionarea cererilor lor. După primirea paşapoartelor şi a vizei de intrare în S.U.A., au părăsit ţara la data de 22.02.1986 (dosar nr. x, vol. 1, 201-201v).

Instanţa de control judiciar constată că simpla obţinere şi mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţa privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

De asemenea, nu interesează numărul actelor materiale care intră în conţinutul acţiunii intruzive şi nici dacă activităţile au fost executate personal de către cel care le-a propus sau o altă persoană, precum nici faptul că recurentul – pârât a propus clasarea Mapei de supraveghere a persoanelor urmărite, după plecarea acestora din ţară.

Calitatea de lucrător al fostei Securităţi se dobândeşte în persoana fiecărui participant care contribuie la producerea rezultatului vătămător, circumscris consecinţelor decurgând din încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului-pârât, potrivit cărora a respectat cadrul legal în vigoare la acea dată, precum şi comandamentele superiorilor, deoarece ordinele primite sau normele interne care reglementau activitatea Securităţii nu pot constitui un temei legal pentru săvârşirea unor abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de tratatele internaţionale asumate de România, respectiv dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politive şi secretul corespondenţei prevăzut de art. 33 din Constituţia României din anul 1965.

Prin înscrisul depus azi, în şedinţă publică, recurentul – pârât a invocat faptul că persoanele care au formulat cererea de verificare în cauză, nu au calitatea conferită de art. 7 şi 8 din O.U.G. nr. 24/2008.

Instanţa de control judiciar constată că acest aspect de nelegalitate nu a făcut obiectul dezbaterilor instanţei de fond, motiv pentru care invocarea direct în recurs a acestei apărări nu poate fi primită.

De asemenea, Înalta Curte contată că, în ipoteza în care aspectele invocate de recurentul – pârât ar reprezenta un motiv nou de recurs, acesta apare ca tardiv formulat.

Având în vedere aspectele reţinute anterior, instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 3354 din 13 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.