Revision deadline for contradictory judgments: calculation from finality versus notification of reasons

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin decizia nr. 1354 din 24 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) împotriva deciziei civile nr. 333A din 10 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2021.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de revizuire a constatat că, faţă de susţinerile revizuentei din răspunsul la întâmpinare şi faţă de data înregistrării cererii de revizuire la instanţă, respectiv 05 iulie 2022, cererea de revizuire nu a fost formulată în termen, fiind depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 10 februarie 2022 şi care s-a împlinit la 10 martie 2022.

2. Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuenta a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Prin memoriul de recurs, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire pentru motivele de casare motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Învederează că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de revizuire a încălcat principiul legalităţii, principiul contradictorialităţii, precum şi regulile judecării în fond a cererii de chemare în judecată, prin faptul că nu a luat în considerare aspectele sesizate de către Direcţia Generală de Protecţie Internă şi nu a analizat argumentele acesteia din cererea de revizuire referitoare la imposibilitatea luării la cunoştinţă a considerentelor deciziei nr. 333A din 10 februarie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, consideră că instanţa de judecată a încălcat principiul disponibilităţii, principiu fundamental al dreptului procesual civil, care presupune posibilitatea conferită de lege părţilor de a sesiza autorităţile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare. Aşadar, neanalizând aspectele invocate de către DGPI, instanţa a încălcat principiile de drept procesual, încălcare ce atrage sancţiunea nulităţii, care operează fără ca partea care le invocă să facă dovada vătămării, în conformitate cu art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportat la tardivitatea cererii de revizuire, precizează recurenta că nu avea posibilitatea formulării cererii de revizuire în termen de o lună de la data pronunţării celei din urmă hotărâri, deoarece soluţia instanţei de apel, pe portalul instanţelor de judecată, era de respingere a apelului pe care l-a formulat, neputând lua astfel la cunoştinţă de întreaga soluţie pronunţată în cauză, fiind în imposibilitate de a cunoaşte faptul că cele două hotărâri sunt contradictorii.

În continuare, prin cererea de recurs, recurenta prezintă aspecte ce vizează fondul cererii de revizuire, respectiv existenţa a două hotărâri potrivnice şi situaţia ce a generat încălcarea autorităţii de lucru judecat în cauză.

3. Apărările părţilor

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de recurs. De asemenea, a invocat excepţia tardivităţii promovării cererii de revizuire şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

Recurenta DGPI a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susţinerile din cererea de recurs.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii invocată de către intimat prin întâmpinare, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că excepţia nu se referă la tardivitatea introducerii recursului de către DGPI.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenta arată că având în vedere faptul că motivul de revizuire pe care se întemeiază cererea de revizuire se referă la situaţia existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv a deciziei nr. 3063/2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în cadrul dosarului nr. x/2022, susţinerile din întâmpinare sunt neîntemeiate.

Referitor la restul aspectelor invocate de intimat prin întâmpinare, solicită respingerea acestora deoarece nu fac obiectul cererii de revizuire, ci privesc fondul cauzei ce a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti prin decizia civilă nr. 333A/2022.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat în cauză, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, instanţa supremă reţine că recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile pct. 5 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., însă criticile sale vizează greşita apreciere a instanţei cu privire la momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac a revizuirii; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susţineri doar din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., care se referă la încălcarea regulilor de procedură.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, la data de 05 iulie 2022, sub nr. x/2022, revizuenta Direcţia Generala de Protecţie Internă (DGPI), în contradictoriu cu intimatul A., în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 si 8, art. 192, coroborate cu art. 148-151 şi art. 194-195 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 333A/10 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, de către Tribunalul Bucureşti, şi, în consecinţă, schimbarea în tot a hotărârii atacate.

În esenţă, revizuenta a arătat că decizia civilă nr. 333A din 10 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2021, este contradictorie în raport cu sentinţa civilă nr. 866 din 11 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, rămasă definitivă prin decizia nr. 447/R din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2017; ca o consecinţă, a solicitat modificarea hotărârii ulterioare, în sensul acordării drepturilor salariale, aşa cum au fost stabilite de către Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 447 din 22 martie 2019, respectiv diferenţele salariale dintre drepturile stabilite la nivel maxim al funcţiei si drepturile salariale ce i-au fost efectiv plătite, prin raportare la o persoană de referinţă din cadrul unităţii care îndeplinea aceleaşi condiţii cu acesta.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele două pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 333A din 10 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2021.

În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 333A din 10 februarie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi, de asemenea, momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii, în condiţiile în care litigiul finalizat prin pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită este unul în materia conflictelor de muncă.

Astfel, în aplicarea art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 10 februarie 2022 şi s-a împlinit la 10 martie 2022.

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, la data de 05 iulie 2022 sub nr. x/2022, iar, la dosarul de revizuire, format după disjungere (nr. x/2022), nu se regăseşte ataşată dovada transmiterii unei alte cereri către instanţă.

În acord cu instanţa de revizuire, instanţa supremă reţine că, prin susţinerile expuse în răspunsul la întâmpinare, în sensul imposibilităţii de a declara calea de atac, determinată de faptul că revizuenta a fost împiedicată să ia cunoştinţă de considerentele care au stat la baza deciziei a cărei revizuire se solicită, înainte de comunicarea acesteia, aceasta recunoaşte practic împrejurarea nedeclarării căii extraordinare de atac a revizuirii în termenul prevăzut de lege, respectiv o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 10 februarie 2022 şi s-a împlinit la 10 martie 2022.

Or, faţă de susţinerile revizuentei din răspunsul la întâmpinare şi văzând data înregistrării acesteia la instanţă, respectiv 5 iulie 2022, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuentă cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a excepţiei decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., norme de procedură aplicate corect de către prima instanţă, în opinia instanţei de recurs.

Înalta Curte mai notează că termenul de formulare a căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a acesteia, prin raportare la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care nu fac nicio precizare referitoare la comunicarea şi luarea la cunoştinţă a considerentelor.

De altfel, ceea ce invocă, în realitate, revizuenta, este faptul că termenul de formulare a căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiţionată de însăşi motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra motivelor respectivei hotărâri judecătoreşti şi asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat.

Acest susţineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Or, recurenta-revizuentă nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – motivat de faptul că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, în condiţiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar şi nu face distincţiile de care se prevalează aceasta.

Instanţa supremă reaminteşte prevederile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora: "revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia sub sancţiunea nulităţii".

Deşi este reală împrejurarea necunoaşterii considerentelor hotărârii a cărei revizuire se solicită, la data pronunţării acesteia, Înalta Curte notează, deopotrivă, prevederile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: "cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată".

Or, în cauză, hotărârea supusă revizuirii s-a pronunţat şi a rămas definitivă în calea de atac a apelului, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 470 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

Această împrejurare nu înlătura însă obligaţia revizuentei de a declara calea de atac a revizuirii până la data limită de 10 martie 2022 inclusiv, ci doar facilita posibilitatea acesteia de a învedera şi prezenta instanţei de revizuire motivele pentru care a înţeles să exercite calea extraordinară de retractare în termen de o lună de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunţarea acesteia care, în speţă, potrivit naturii litigiului, coincide cu data rămânerii definitive, după cum s-a arătat anterior.

Din aceasta perspectivă, instanţa supremă consemnează faptul că aspectele învederate de recurenta-revizuentă şi circumscrise unei imposibilităţi obiective de adresare a motivelor cererii de revizuire în termen legal ar fi putut face şi obiectul unei cereri de repunere în termen, formulată în condiţiile art. 186 C. proc. civ., împrejurare care însă în cauză nu a intervenit.

Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (cu titlu de exemplu: Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014) a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit) s-a decis, în mod constant, că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) împotriva deciziei nr. 1354 din 24 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.