Disciplinary complaint against judge for deadline calculation error; procedural violation of right to defense and failure to obtain complete administrative file

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 28.01.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei Inspectorului-şef nr. C19-4589 din data de 09.01.2020, de respingere a plângerii formulate împotriva Rezoluţiei nr. 3511/A a pârâtei Inspecţia Judiciară, prin care s-a dispus clasarea sesizării nr. 19-3372, solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. În subsidiar, în ipoteza în care nu ar fi necesară completarea verificărilor, a solicitat să se constate abaterea disciplinară şi să se dispună, conform principiului proporţionalităţii, cea mai nedăunătoare sancţiune (avertisment), în vederea restabilirii legalităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 642/2020 din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 642/2020 din 23 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva Rezoluţiei nr. 3511/A emise de Inspecţia Judiciară, iar în subsidiar, în cazul în care instanţa de recurs ar aprecia că se impune, trimiterea cauzei spre rejudecare. Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului a arătat că cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. x/2018, a fost formulată în termenul legal de o lună, dar magistratul a apreciat că revizuirea este tardiv formulată neobservând, cu rea credinţă, în opinia recurentului, că revizuirea a fost expediată cu poşta în data de 9.07.2018, într-o zi de luni, pentru că data de 8.07.2018 a fost o zi de duminică, sens în care a invocat disp. art. 181 C. proc. civ.

A susţinut că sentinţa este rezultatul aplicării şi interpretării greşite a disp. art. 99 din Legea nr. 303/2004, neavând nicio relevanţă încărcarea mare a activităţii judecătorului în raport de alte cauze care i-au fost repartizate, câtă vreme în combaterea excepţiei tardivităţii i-a comunicat magistratului eroarea în care se afla susţinând şi demonstrând faptul că revizuirea a fost formulată în termen, prin prorogarea legală a termenelor, conform art. 181 C. proc. civ.. Deşi s-au adus argumente pertinente în sensul respingerii excepţiei, fiind necesară doar efectuarea unui simplu calcul matematic sau vizualizarea unui calendar, magistratul nu a intenţionat măcar să analizeze dacă susţinerile recurentului sunt reale sau nu. Or, această atitudine reprezintă dovada de netăgăduit asupra îndeplinirii condiţiilor de constatare a abaterii disciplinare şi din perspectiva laturii subiective. Neverificarea termenului şi tragerea de concluzii pe informaţii neverificate şi obiectiv false sunt o gravă neglijenţă, putând fi considerate a fi făcute chiar cu intenţie.

Recurentul a susţinut că judecătorul şi-a exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, întrucât a încălcat cu bună ştiinţă normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi dat fiind faptul că a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, sens în care a făcut trimitere la disp. art. 98 alin. (1), art. 99, art. 991 din Legea nr. 303/2004.

A precizat că gravitatea erorii judiciare se apreciază din punctul de vedere al persoanei petente, iar pierderea unui dosar în baza unei erori judiciare nu se poate aprecia că nu este o eroare gravă.

Recurentul a invocat şi încălcarea normelor de procedură, întrucât la primul termen de judecată a solicitat amânarea cauzei deoarece în acea zi avea 3 dosare civile la instanţa supremă. Dar instanţa a apreciat că se impune judecata în lipsă, solicitată de reclamant, deşi acesta nu solicitase judecarea cauzei în lipsă. Menţionează că i s-a încălcat dreptul la apărare şi nu a putut să-şi susţină cauza în faţa instanţei, substituirea cu un alt avocat fiindu-i imposibilă din diverse motive.

Recurentul a susţinut că sentinţa nu este motivată, întrucât se confirmă că este vorba despre o eroare, ceea ce exclude comiterea faptei în mod nescuzabil, în opinia sa fiind nescuzabil pentru un judecător de curte de apel să nu verifice calendarul, ceea ce este o muncă de câteva secunde.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele arătate în cererea de recurs.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară sub nr. x, la data de 16.07.2019, reclamantul a formulat plângere împotriva domnului judecător B. din cadrul Tribunalului Constanţa, criticând soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2018 având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 770/12.05.2016 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2014.

Sesizarea viza, în primul rând, modalitatea de calcul al termenului pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, petentul arătând că a depus cererea de revizuire în termenul prevăzut de lege, menţionând faptul că, în speţă, împlinirea termenului a avut loc într-o zi de duminică (zi nelucrătoare), însă conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., cererea sa îndeplinea condiţiile termenului legal. A susţinut că magistratul, din gravă neglijenţă, nu a luat în considerare normele de drept procesual, constatând eronat că o cale de atac formulată şi depusă la instanţă când termenul se împlinea într-o zi de duminică, ar fi tardiv formulată.

Prin rezoluţia din data de 14 octombrie 2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, modificată şi republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate, nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată. Împotriva măsurii de clasare, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat şi modificată, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-4589.

Instanţa de fond a respins acţiunea prin care reclamantul a solicitat anularea celor două rezoluţii reţinând, în raport cu disp. art. 99, art. 991din Legea nr. 303/2004, că pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte). Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

Curtea a subliniat că, sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acţionează cu rea-credinţă realizează o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Or, în cauză, nu rezultă că magistratul a încălcat normele de drept referitoare la calculul termenului procesual cu intenţie, în mod vădit, şi cu scopul vătămării reclamantului sau acceptând acest lucru. Dimpotrivă, din relaţiile comunicate de conducerea Tribunalului Constanţa a rezultat că în perioada 01.01.2019-30.06.2019, în cadrul secţiei a II-a Civile a acestei instanţe, încărcătura a fost de 774,9 dosare/judecător, iar media de dosare soluţionate în cadrul secţiei este de 435 dosare/judecător, iar în ceea ce îl priveşte pe magistratul redactor, C., acesta figurează în perioada de referinţă cu un număr de dosare rulate de 1342 dosare, peste media la nivelul instanţei de 1331 dosare/judecător.

Având în vedere lipsa oricăror probe care să acrediteze ideea că greşita calculare a termenului de formulare a revizuirii este urmarea relei credinţe a judecătorului, urmează a se verifica dacă a existat gravă neglijenţă.

Pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenţionat, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil. Curtea a reţinut că nu rezultă că încălcarea prevederilor legale de calcul al termenului revizuirii a fost săvârşită de judecător în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, pentru a se circumscrie noţiunii de gravă neglijenţă. Probele administrate confirmă susţinerile judecătorului în sensul că a fost vorba de o eroare datorată volumului mare de activitate şi complexităţii cauzelor repartizate, ceea ce exclude comiterea faptei în mod nescuzabil.

Curtea a mai reţinut că Inspecţia Judiciară nu are nici atribuţii şi nici competenţa legală de a suplini sau completa activitatea de judecată, iar conform art. 16 alin. (2) din Legea 304/2004, "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale".

În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară a reclamantului de sancţionare de către instanţă, cu avertisment, a magistraţilor reclamaţi, instanţa de fond a reţinut că se impune a fi respinsă prin raportare la disp. art. 451 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004.

Primul motiv de casare invocat de recurentul reclamant este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

În cadrul acestei critici, recurentul a susţinut că la primul termen de judecată a solicitat amânarea cauzei deoarece în acea zi avea 3 dosare civile la instanţa supremă. Dar instanţa a apreciat că se impune judecata în lipsă, solicitată de reclamant, deşi acesta nu solicitase judecarea cauzei în lipsă. A apreciat că i s-a încălcat dreptul la apărare şi nu a putut să-şi susţină cauza în faţa instanţei, substituirea cu un alt avocat fiindu-i imposibilă din diverse motive.

În ceea ce priveşte această critică, Înalta Curte reţine că primul termen de judecată stabilit de instanţa de fond a fost 15.07.2020, termen la care părţile nu s-au prezentat. Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei şi că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă (instanţa de control judiciar reţine că este vorba despre solicitarea Inspecţiei Judiciare cuprinsă în întâmpinarea depusă în dosarul de fond) prima instanţă a reţinut cauza în pronunţare şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 23.07.2020.

La data de 15.07.2020, ora 8:45, reclamantul a înaintat instanţei de fond, prin e-mail, cererea de amânare a judecării cauzei, motivată de împrejurarea că la aceeaşi dată avea stabilite termene de judecată în 3 dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea fiind însoţită de dovezi în acest sens.

Respectiva cerere a fost primită la 15.07.2020, existând pe e-mailul de la dosar fond menţiunea primirii cu această dată, precum şi menţiunea că a fost amânată pronunţarea pentru data de 23.07.2020. De asemenea, pe cererea amânare de la dosar fond există o menţiune din data 22.07.2020 conform căreia cererea de amânare a fost primită după rămânerea cauzei în pronunţare.

Potrivit art. 222 C. proc. civ., "Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Reclamantul a solicitat acordarea unui nou termen de judecată prin prisma imposibilităţii sale de prezentare din motivul dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, dar nu a solicitat amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise, tocmai pentru că a apreciat necesară prezenţa sa în instanţă pentru respectarea dreptului său la apărare.

Instanţa de fond nu a avut în vedere cererea de amânare formulată de reclamant, deşi i-a fost înaintată la 22.07.2020, anterior datei de 23.07.2020 stabilite pentru pronunţare, conform menţiunii existente pe înscrisul de la dosar.

Este adevărat că textul de lege sus menţionat nu reglementează obligaţia, ci posibilitatea instanţei de a dispune amânarea judecăţii pentru lipsa de apărare a părţii, dar instanţa de control judiciar apreciază că era justificată repunerea cauzei pe rol şi discutarea cererii formulate de reclamant, cu atât mai mult cu cât amânarea judecăţii se impunea şi în raport cu necesitatea respectării de prima instanţă a disp. art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei. Instanţa poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei."

Instanţa de recurs constată că au fost încălcate aceste dispoziţii legale, din moment ce rezoluţia de clasare nr. 3511/A din 14.10.2019 nu a fost solicitată autorităţii emitente, împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii sale şi a rezoluţiei inspectorului şef prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva acesteia. Se reţine că la dosar a fost depusă de către reclamant o copie a rezoluţiei de clasare nr. 3511/A din 14.10.2019, care nu este completă, lipsind ultima filă ce cuprinde dispozitivul, fiind necesară depunerea acesteia în integralitate.

Cauza a fost soluţionată la primul termen de judecată, fără a se face aplicarea prevederilor legale sus menţionate, prima instanţă soluţionând litigiul exclusiv pe baza înscrisurilor depuse de reclamant, fără să verifice dacă la dosar sunt depuse în integralitate cele două acte administrative contestate şi documentaţia avută în vedere la emiterea lor.

În condiţiile lipsei de la dosar a unuia dintre actele contestate, în forma sa integrală, şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii sale, este lipsită de suport legal concluzia instanţei din încheierea de amânare a pronunţării potrivit căreia au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei.

În aceste condiţii este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma încălcării unor principii care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

Având în vedere incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la considerentele sus menţionate, Înalta Curte constată că nu se mai impune examinarea criticilor din cererea de recurs subsumate celorlalte două motive de casare invocate de recurent, aceste critici urmând a fi analizate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei, după solicitarea depunerii de către autoritatea publică pârâtă a rezoluţiei de clasare în integralitate şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 642/2020 din 23 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 iunie 2021.