Extraordinary annulment of time-barred cassation dismissal based on administrative logging error and material error in determining appeal filing date

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea adresată înregistrată sub nr. x/2016 din 12 septembrie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. Şcheia a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi solicitând anularea Deciziei nr. 3725 din 26.08.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de S.C. A. S.R.L, a deciziei de impunere nr. x din 21.06.2014 înregistrată sub nr. x din 26.08.2014, a dispoziţiei nr. 185/14.08.2014 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 21.08.2014, toate emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 97 din 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea, a fost anulată decizia nr. 3725 din 26.08.2016. Au fost anulate, în parte, decizia de impunere nr. x din 21.08.2014 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x din 21.08.2014, respectiv pentru suma de 1.438.554 RON. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.300 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs formulată

Împotriva sentinţei nr. 97 din 13 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 5416 din 22 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, ca tardiv formulat.

A reţinut instanţa de recurs că în cauză, în ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, se constată că sentinţa recurată a fost comunicată la 06.07.2017, potrivit dovezii aflate la dosarul instanţei de fond, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 25.07.2017, conform vizei de primire aplicate pe prima pagină a cererii, în condiţiile în care ultima zi de declarare în termen a recursului era data de 24.07.2017.

5. Contestaţia în anulare formulată

Împotriva deciziei nr. 5416 din 22 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) punctul 2 din C. proc. civ.

În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatoarea arată că hotărârea pronunţată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale constând în reţinerea eronată a datei de declarare a recursului ca fiind 25.07.2017, în loc de 24.07.2017, cum rezulta din actele dosarului. Astfel, arată recurenta că a transmis cererea de recurs către Curtea de Apel Suceava atât prin fax, cât şi prin e-mail la data de 24.07.2017, anexând contestaţiei în anulare înscrisuri doveditoare.

6. Apărările formulate de intimată

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, susţinând că societatea contestatoare se află în culpă procesuală, deoarece nu a depus în faţa instanţei de recurs acte prin care să facă dovada exercitării în termen a recursului, deşi i-a fost acordat un termen de 3 luni de zile pentru a combate excepţia tardivităţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va admite pentru considerentele în continuare arătate.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;"

Semnificaţia conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, păstrându-şi actualitatea şi în urma modificărilor survenite prin noul C. proc. civ., prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.

In speţa dedusă judecăţii, contestatorul reclamă împrejurarea potrivit căreia, în mod greşit instanţa de recurs a constatat tardivitatea cererii de recurs, deşi potrivit actelor depuse la dosar şi suplimentate în prezenta cale extraordinară de atac, rezultă că a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Reţine Înalta Curte că în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Totuşi, s-a reţinut că cerinţele principiului securităţii juridice nu sunt absolute, Curtea recomandând uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu corespund cerinţelor art. 6 (Cauza Lungoci contra României).

Or, în prezenta cauză, eroarea materială constă în împrejurarea că, deşi existau dubii cu privire la data certă a declarării căii de atac a recursului, instanţa de recurs a procedat la constatarea tardivităţii acestuia, lăsând exclusiv în seama recurentei-reclamante să facă dovada exercitării recursului în termenul legal, fără a ţine cont de principiul in dubio pro reo.

Este adevărat că recurenta-reclamantă nu a depus în faţa instanţei de recurs înscrisuri suplimentare care să ateste data exactă a transmiterii cererii de recurs către Curtea de Apel Suceava, însă obligaţia de înregistrare corectă a actelor procedurale trimise de părţile litigante o are instanţa judecătorească destinatară.

Din actele dosarului, confruntate cu înregistrările efectuate în sistemul Ecris de către Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rezultă că cererea de recurs a fost transmisă prin fax, purtând nr. de înregistrare la instituţia expeditoare x din 24.07.2017. Curtea de Apel Suceava a aplicat parafa instanţei pe exemplarul cererii de recurs trimis prin fax, completând ca dată de înregistrare ziua de 25.07.2017. Ulterior, recurenta a depus la dosarul de recurs exemplarul cererii de recurs cu semnăturile în original, identic fiind cu cel transmis pe faxul Curţii de Apel Suceava.

Din înscriurile anexate contestaţiei în anulare, rezultă fără putinţă de tăgadă că cererea de recurs a fost transmisă la numărul de fax al instanţei la data de 24.07.2017 ora 3:43 pm şi concomitent a fost trimisă şi pe mail-ul instanţei mesajul că transmiterea s-a efectuat cu succes datând din 24.07.2017, ora 3:49 p.m.

În acest context, în mod evident, contestatoare a făcut dovada că înregistrarea efectuată de Curtea de Apel Suceava a fost eronată, ceea ce a condus şi la greşeala materială care a generat soluţia de respingere a recursului ca tardiv formulat.

Prin urmare, nu se poate reţine o culpă a contestatoarei prin lipsa de diligenţă în exercitarea căii de atac a recursului, astfel încât să fie sancţionată cu decăderea din dreptul de a-i fi soluţionată pe fond cererea de recurs.

De altfel, situaţia invocată de intimată prin întâmpinare, în sensul că autoritatea contestatoare nu a produs dovezi suplimentare în faţa instanţei de recurs, deşi a avut la dispoziţie termen pentru aceasta, trebuie privită din perspectiva faptului că, cererea de recurs a fost formulată în anul 2017, iar primul termen de judecată a fost stabilit în luna octombrie 2020. Or, trecerea unui interval de timp, presupune ca instituţia publică recurentă, să facă cercetări în arhiva de corespondenţă pentru a o identifica pe cea aferentă unui dosar şi efectuată cu 3 ani urmă, motiv pentru care, acordarea unui termen de judecată, grefat şi pe existenţa măsurilor restrictive luate în contextul pandemiei cu virusului SARS-COV 2, nu poate fi considerat suficient pentru lămurirea deplină şi aflarea adevărului în cauză.

De asemenea, Înalta Curte apreciază îndeplinită şi condiţia ca eroarea materială să fie determinantă, în sensul că, dacă aceasta ar fi fost adusă la cunoştinţa instanţei de recurs, ar fi condus la o reapreciere a incidenţei dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa respingerii excepţiei tardivităţii cererii de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula decizia nr. 5416 din 22 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 şi va trimite cauza în vederea repartizării aleatorii pentru rejudecarea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva deciziei nr. 5416 din 22 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Anulează decizia nr. 5416 din 22 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Trimite cauza la Registratura secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea repartizării aleatorii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2021.