Inclusion of judicially awarded salary increases in the calculation of maximum pay levels for similar functions under OUG 83/2014 and Law 71/2015

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 08.02.2019 sub nr. de mai sus, reclamanţii A., B., C., D. şi E., judecători în cadrul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apei Cluj şi Tribunalul Maramureş, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună reîncadrarea acestora şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa 487 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX – a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins în tot acţiunea în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

- a respins cererea având ca obiect reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, formulată în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Maramureş pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.

- a respins cererea având ca obiect plata diferenţelor salariale, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.

- a respins cererea privind plata diferenţelor de drepturi aferente perioadei 09.04.2015 – 05.02.2016, ca prescrisă.

- a admis în parte acţiunea.

- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamanţilor şi la recalcularea îndemnizaţiilor de încadrare ale acestora, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON şi începând cu data de 01.12.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON.

- a obligat pârâtul Tribunalul Maramureş la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi rezultate din recalculare, aferente perioadei începând cu data de 05.02.2016 şi până la efectiva recalculare, ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată (începând cu luna martie 2016) şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate, respingerea acţiunii a pe capătul de cerere privind emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamanţilor şi a recalculării îndemnizaţiilor de încadrare ale acestora.

În dezvoltarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut, în contextul expunerii pe scurt a soluţiei pronunţate de prima instanţă, că O.G. nr. 13/2008 invocată ca temei de drept a prevăzut creşteri diferite ale valorii de referinţă sectorială, după cum era vorba de personal salarizat în baza O.U.G. nr. 27/2006 sau de personal salarizat conform O.G. nr. 8/2007.

Astfel, creşterea valorii de referinţă sectorială de 8,5% solicitată de reclamanţi a fost prevăzută prin O.G. nr. 13/2008 doar pentru categoria personalului auxiliar, care a obţinut hotărârea judecătorească favorabilă invocată în acţiune, reclamanţii fiind judecători.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, invocată in considerentele hotărârii de către instanţă, arată că este contrară opiniei acesteia, reţinându-se că prin O.U.G. nr. 20/2016, care modifică şi completează O.U.G. nr. 57/2015, legiuitorul a dorit înlăturarea inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, arătând că "...începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de acelaşi grad, gradaţie, vechime) în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite. însă, prin dispoziţiile de lege criticate, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salarii lui de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti" (pct. 22).

În fine, recurentul arată că în realitate, ceea ce se s-a acordat prin sentinţa recurată este aplicarea unor creşteri salariate prevăzute în anul 2008 pentru alte categorii profesionale, respectiv procentele acordate de O.G. nr. 13/2008 pentru grefieri, iar nu aplicarea unui nou maxim de salarizare care să reiasă din hotărâri judecătoreşti pronunţate în favoarea judecătorilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material". Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Intimaţii-reclamanţi, judecători în cadrul Judecătoriei Sigetu Marmaţiei, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamanţilor şi la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale acestora, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON şi începând cu data de 01.12.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON. Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Maramureş la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi rezultate din recalculare, aferente perioadei începând cu data de 05.02.2016 şi până la efectiva recalculare, ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată (începând cu luna martie 2016) şi până la data plăţii efective.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-pârât vizează în principal faptul că ceea ce se s-a acordat prin sentinţa recurată este aplicarea unor creşteri salariate prevăzute în anul 2008 pentru alte categorii profesionale.

Analizând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de admitere a acţiunii pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situaţia salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (51) din Lege, care statuează că personalul aflat în situaţia menţionată va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizaţi la nivelul salariului maxim acordat pentru activitate desfăşurată în aceleaşi condiţii, or, în condiţiile în care reclamanţii au făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie" a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare, de 484,18 RON, faţă de 463,5 RON, raportat la care sunt calculate drepturile acestora în prezent, aceste reţineri sunt fondate.

Într-adevăr, dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menţionează expres acest principiu, în art. 1 alin. (51), dar şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, face referire la nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situaţii de aplicare neuniformă a legii de salarizare şi interpretări eronate şi că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferenţele salariale între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Instanţa de contencios constituţional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituţională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate."

Se impune, de asemenea, a se reţine că prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, admiţându-se sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizaţiei de bază, valoarea de referinţă sectorială, este unic la nivel naţional pentru familia ocupaţională Justiţie, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a aceloraşi componente ale indemnizaţiei.

Judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c): "echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 487 din 23 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.