Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3360/2021 AI generated

Judicial recusal for lack of impartiality based on prior interlocutory order and res judicata

Case Number Decizia nr. 3360/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s decisions of April 11, 2019, and October 9, 2019, and ordered the recusing party to pay RON 3,995 in judicial expenses to the opposing party. The dispute concerned a request for the recusal of a judge in an administrative lawsuit seeking the annulment of a building permit; the recusal was based on the allegation that the judge, having previously issued an interlocutory order in a related suspension case, lacked impartiality due to the subsequent requirement to determine the authority of that own prior decision (res judicata). The Supreme Court held that the lower court correctly applied Articles 42(1)(1) and (13) of the Civil Procedure Code, reasoning that verifying the conditions for the authority of a prior decision does not constitute prejudging the merits or engaging the judge’s subjectivity, as the factual and legal issues were distinct, and the criticism regarding the reasoning was found insufficient to meet the standard for cassation under Article 488.

Legislator headnote

AI generated

art. 32 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 350/2001, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 lit. b) din C. proc. civ, Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Judicial recusal for lack of impartiality based on prior interlocutory order and res judicata: The dispute concerned a request for the recusal of a judge in an administrative lawsuit seeking the annulment of a building permit; the recusal was based on the allegation that the judge, having previously issued an interlocutory order in a related suspension case, lacked impartiality due to the subsequent requirement to determine the authority of that own prior decision (res judicata). The Supreme Court held that the lower court correctly applied Articles 42(1)(1) and (13) of the Civil Procedure Code, reasoning that verifying the conditions for the authority of a prior decision does not constitute prejudging the merits or engaging the judge’s subjectivity, as the factual and legal issues were distinct, and the criticism regarding the reasoning was found insufficient to meet the standard for cassation under Article 488.

Keywords

AI generated
judicial impartiality res judicata interlocutory decision annulment proceedings article of civil procedure related proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 32 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 350/2001
967 din 1 iulie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III – a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Analizând susţinerile din cererea de recurs, Înalta Curte constată că deşi este indicat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta nu arată care sunt regulile de procedură care să fi fost nesocotite de instanţă, în soluţionarea cererii de recuzare.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 425 lit. b) din C. proc. civ
în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 425 alin.
Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 425 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
După prezentarea pe larg a istoricului speţei, recurenta a susţinut că încheierea din 11 aprilie 2019 este nelegală fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for the final decision dismissing the appeal as unfounded.

art. 453 C. proc. civ.

Legal basis for imposing judicial costs on the unsuccessful appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin sentinţa civilă nr. 2058/25.06.2018, Tribunalul Cluj a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Cluj Napoca, Municipiul Cluj Napoca, B., având ca obiect anulare act administrativ. Tribunalul a respins cererea formulată de pârâta B. privind aplicarea reclamantului a unei amenzi judiciare pentru exercitarea dreptului la acţiune cu rea credinţă, respectiv obligarea reclamantului la plata sumei de 5000 RON cu titlu de daune morale, ca neîntemeiată. A respins cererea formulată de pârâta B. privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 05.12.2017, Tribunalul Cluj a respins excepţiile de tardivitate şi de prescripţie şi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la excepţia de tardivitate. A respins ca inutile cererile în probaţiune formulate de pârâta B..

Prin încheierea din data de 04.06.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2017 s-au respins ca tardive motivele de nelegalitate suplimentare şi, în consecinţă, probele propuse în dovedirea acestor motive, respectiv a respins ca nefiind utile probele solicitate raportai la teza probatorie, dovedirea vătămării, respectiv a motivelor de nelegalitate din acţiunea introductivă.

Împotriva sentinţei civile nr. 2058/25.06.2018 şi a încheierii din data de 04.06.2018, recurentul reclamant A. a formulat recurs, solicitând instanţei casarea în parte sentinţei, în sensul admiterii cererii de anulare a A.C. nr. 1346/10.08.2016, menţinerea soluţiei de respingere a cererii privind exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, respectiv de obligare a sa la plata sumei de 5000 de RON cu titlu de daune morale; casarea în parte încheierea din 04.06.2018, în sensul respingerii excepţiei tardivităţii formulării motivelor de nelegalitate care au reieşit din cuprinsul documentaţiei şi astfel analizării şi a motivelor noi de nelegalitate, respectiv a argumentelor suplimentare invocate prin notele de şedinţă depuse la termenul din 7 mai 2018, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la 9 aprilie 2019 în cadrul dosarului x/2017 pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, recurenta-pârâtă B. a solicitat recuzarea doamnei judecător C., susţinând că doamna judecător C. este chemată să se pronunţate cu privire la autoritatea de lucru judecat a unei decizii pronunţate tot de către aceasta, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj. Autoritatea de lucru judecat se referă la soluţionarea excepţiei tardivităţii plângerii prealabile.

Prin încheierea din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III – a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C..

Prin Decizia nr. 967 din 1 iulie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III – a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 350/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

A respins ca inadmisibile excepţiile de nelegalitate privind certificatele de urbanism nr. x/01.08.2014 şi nr. y/03.10.2014, autorizaţia de construire nr. x/17.10.2005 şi certificatul de atestare a edificării construcţiei nr. 78/26.02.2007.

A admis recursul declarat de recurentul A., dom. în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 2058/25.06.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj.

A respins recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 04.06.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj.

A respins recursul incident formulat de recurenta B., cu domiciliul procesual ales la D., din Cluj-Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 2058/25.06.2018 şi a încheierilor din data de 05.12.2017 şi 04.06.2018, pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj.

A casat în parte sentinţa civilă nr. 2058/25.06.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj, în sensul că, rejudecând, admite acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Cluj Napoca, Municipiul Cluj Napoca şi B..

A anulat autorizaţia de construire nr. x/10.08.2016.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

A obligat intimaţii Municipiul Cluj Napoca şi B., în solidar, la plata către recurentul A. a sumei de 10.921,76 RON, din care 6.050 RON reprezintă cheltuieli de judecată la fond şi 4871,76 RON reprezintă cheltuieli de judecată în recurs.

Prin încheierea din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III – a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a încheierii de şedinţă din data de 11.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Cluj, formulată de petenta B..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierilor din 11 aprilie 2019 şi 9 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamana B., solictând admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de recuzare astfel cum a fost formulată.

După prezentarea pe larg a istoricului speţei, recurenta a susţinut că încheierea din 11 aprilie 2019 este nelegală fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5,6, şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte lipsa unei motivări suficiente şi explicite pentru respingerea cererii de recuzare, învederează că prin cererea de recuzare a invocat faptul că doamna judecător este chemată să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor autorităţii de lucru judecat a propriei hotărâri, aspect de natură a "naşte în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa"; de asemenea, a arătat faptul că respingerea autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul de suspendare în cadrul dosarului de fond impunea analiza excepţiei tardivităţii plângerii prealabile prin raportare la calificarea juridică a cererilor formulate de către recurentul-reclamant, în vreme ce doamna judecător şi-a exprimat anterior părerea cu privire la această excepţie.

Prin încheierea din data de 11.04.2019, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de recuzare reţinând faptul că motivul care atrage incompatibilitatea judecătorului conform art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ. nu include şi ipotezele în care s-ar pune problema aplicării unei hotărâri definitive, deoarece elementul subiectiv care ar putea da naştere unei aparenţe de incompatibilitate lipseşte. De asemenea, instanţa a reţinut că doamna judecător nu şi-a exprimat părerea asupra soluţiei care se va pronunţa în cauză.

Chiar dacă instanţa nu are obligaţia de a răspunde detaliat fiecărui argument invocat de părţi, ea trebuie să ofere suficiente indicii pentru a explica justiţiabilului raţionamentul juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate; lipsa unei motivări specifice si explicite încalcă art. 6 par. 1 din Convenţie2. în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea va cuprinde (...) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În speţă însă, nu se poate reţine că instanţa a explicat raţionamentul juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate sau că a analizat într-o manieră concretă şi efectivă aspectele invocate de către subsemnata prin cererea de recuzare.

Astfel, instanţa a reţinut că "elementul subiectiv care ar putea da naştere unei aparenţe de incompatibilitate lipseşte" fără însă a arăta motivul concret al lipsei acestuia; mai mult decât atât, în cauză nu s-a ridicat problema "aplicării unei hotărâri definitive", ci al verificării îndeplinirii condiţiilor autorităţii de lucru judecat a propriei hotărâri, aspect decisiv pentru analiza aparenţei de imparţialitate.

De asemenea, instanţa a reţinut că doamna judecător "nu şi-a exprimat părerea asupra soluţiei care se va pronunţa în cauză", fără a analiza susţinerea petentei potrivit căreia soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat formează obiectul recursului incident având, prin urmare, aptitudinea de a influenţa soluţia din cauză în sensul respingerii acţiunii în anulare fie ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii plângerii prealabile, fie a excepţiei prescripţiei acţiunii. În consecinţă, instanţa nu a abordat esenţa problemei ridicate de către subsemnata, respectiv aparenţa de imparţialitate a judecătorului care şi-a exprimat părerea cu privire la o excepţie (mijloc de apărare al părţii) cu o importanţă hotărâtoare asupra soluţiei definitive a procesului; "motivul în cauză merita deci un răspuns specific şi explicit, în lipsa acestui răspuns şi ţinând seama de incidenţa decisivă a prescripţiei în cauză, a existat încălcarea art. 6 par. 1 CEDO

În ceea ce priveşte interpretarea formalistă si restrictivă a cererii de recuzare, fără analizarea acesteia prin prisma art. 6 CEDO şi a teoriei aparenţei de imparţialitate, învederează următoarele:

În cererea de recuzare a invocat incidenţa art. 6 CEDO şi a teoriei aparenţei de imparţialitate dezvoltată de instanţa europeană, potrivit căreia "nu este necesar ca cel care invocă lipsa de neutralitate a instanţei să probeze că, în realitate, aceasta nu a fost neutră faţă de părţi, ci este suficient să probeze faptul că, pentru un observator exterior cauzei, există aparenţa unei lipse de neutralitate".

Cu toate acestea însă, instanţa a analizat cererea de recuzare exclusiv prin raportare la dreptul intern, procedând la o interpretare formalistă şi restrictivă a motivelor de incompatibilitate, fără a avea în vedere art. 6 CEDO şi teoriaaparenţei de imparţialitate dezvoltată de instanţa europeană.

Apreciază recurenta că nu se poate susţine lipsa elementului subiectiv şi nici aparenţa de imparţialitate în faţa unui observator rezonabil. De altfel, reţinerea autorităţii de lucru judecat a hotărârii de suspendare în dosarul de anulare (cu privire la soluţionarea excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile) confirmă aceste îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei.

În ceea ce priveşte îndoielile întemeiate pe încălcarea dreptului la un proces echitabil în recurs, învederează că îndoielile privind imparţialitatea instanţei, exprimate atât prin cererea de recuzare, cât şi prin cea de strămutare, au fost confirmate prin modul de derulare a întregii proceduri în faţa instanţei de recurs, dar mai ales prin motivarea deciziei definitive. Prin urmare, aceste aspecte prezintă relevanţă cu privire la "lipsa aparenţei de imparţialitate" invocată prin cererea de recuzare.

Recurenta face trimitere la considerentetele definite ale soluţiei de anulare a autorizaţiei de construire, apreciind că nu au fost analizate apărările sale iar decizia definitivă pronunţată de instanţa a căror încheieri a înţeles să le recureze, susţinând în esenţă că prin această decizie se ajunge la o soluţie radical diferită de cea a primei instanţe, fără însă a se arăta motivele pentru care argumentele reţinute în cuprinsul acestei hotărâri nu sunt valide: astfel, prima instanţă a analizat pe larg excepţia lipsei calităţii de persoană vătămată a recurentului-reclamant, distanţa dintre construcţii prin raportare la înălţimea acestora, redimensionarea locurilor de parcare prin raportare la soluţia constructivă propusă (respectiv reducerea regimului de înălţime de la 4 etaje la 2 etaje, corelativ cu reducerea numărului de unităţi locative), aspecte care nu sunt examinate deloc în cuprinsul deciziei definitive.

Omisiunea instanţei de recurs de a răspunde argumentelor invocate de reclamant în recurs, precum şi neindicarea faptului însuşirii motivelor prezentate de instanţele inferioare încalcă dreptul la un proces echitabil

În susţinerea recursului formulat împotriva încheierii din 9 octombrie 2019, recurenta a arătat că prin încheierea din data de 11.04.2019, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de recuzare a d-nei judecător A.G. V.-S., reţinând faptul că motivul care atrage incompatibilitatea judecătorului conform art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ. nu include şi ipotezele în care s-ar pune problema aplicării unei hotărâri definitive, deoarece elementul subiectiv care ar putea da naştere unei aparenţe de incompatibilitate lipseşte; de asemenea, instanţa a reţinut că doamna judecător nu şi-a exprimat părerea asupra soluţiei care se va pronunţa în cauză.

Având în vedere faptul că încheierea s-a raportat exclusiv la motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ. (când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece), fără a analiza motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ. (atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa), a formulat cerere de completare a încheierii din data de 11.04.2019.

Apreciază că încheierea din data de 09.10.2019 este nelegală, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., învederează următoarele aspecte:

Prin încheierea recurată instanţa a reţinut că "neindicarea scriptică a pct. 13al art. 42 alin. (1) poate fi rodul unei erori materiale, de redactare, care însă este nerelevantă în raport cu analizarea pe fond a motivului invocat".

În cauză însă problema nu o reprezintă doar neindicarea scriptică a principalului motiv de recuzare (art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ. - atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa), ci indicarea expresă a celui de-al doilea motiv de recuzare (art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ. -când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece) şi motivarea exclusiv prin raportare la acesta din urmă.

Prin urmare, indicarea greşită a temeiului legal (art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ. în loc de art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ.) nu poate reprezenta o eroare materială în sensul art. 442 noul C. proc. civ., care se referă la erorile sau omisiunile care vizează numele, calitatea sau susţinerile părţilor, cele de calcul sau alte erori materiale care nu afectează legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, respectiv nu au incidenţă asupra fondului dreptului substanţial dedus judecăţii; aşa cum s-a arătat în doctrină, aceste erori materiale sunt de ordin formal, strict procedural, iar nu de judecată. în cazul de faţă însă, prin cerere s-au indicat în mod expres două cazuri distincte de recuzare, cu motivare diferită, astfel încât nu poate fi vorba despre o simplă eroare, care nu influenţează soluţionarea cererii deduse judecăţii.

Instanţa a reţinut că motivul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ. ar fi fost analizat pe fond prin raportare la considerentele potrivit cărora "motivul care atrage incompatibilitatea judecătorului conform art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ. nu include şi ipotezele în care s-ar pune problema aplicării unei hotărâri definitive, deoarece elementul subiectiv care ar putea da naştere unei aparenţe de incompatibilitate lipseşte".

Separat de împrejurarea indicării în mod expres a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ., referirea la "elementul subiectiv care ar putea da naştere unei aparenţe de incompatibilitate" poate viza ambele motive de recuzare (art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ. şl art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ.), astfel încât nu se poate determina cu certitudine faptul că instanţa a analizat în mod real cele două susţineri distincte.

Pe de altă parte, în cauză nu s-a ridicat problema "aplicării unei hotărâri definitive", ci al verificării îndeplinirii condiţiilor autorităţii de lucru judecat a propriei hotărâri, aspect decisiv pentru analiza aparenţei de imparţialitate în sensul reţinut în jurisprudenţa CEDO, potrivit căreia "nu este necesar ca cel care invocă lipsa de neutralitate a instanţei să probeze că, în realitate, aceasta nu a fost neutră faţă de părţi, ci este suficient să probeze faptul că, pentru un observator exterior cauzei, există aparenţa unei lipse de neutralitate3. Mai mult decât atât, "simpla îndoială, oricât de puţin justificată ar fi ea, este suficientă pentru a altera imparţialitatea tribunalului"4.

Cu toate acestea însă, instanţa a analizat cererea de recuzare exclusiv prin raportare la dreptul intern, procedând la o interpretare formalistă şi restrictivă a motivelor de incompatibilitate, fără a avea în vedere art. 6 CEDO şi teoriei aparenţei de imparţialitate dezvoltată de instanţa europeană.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., recurenta a învederat următoarele aspecte:

Instanţa a reţinut că "elementul subiectiv care ar putea da naştere unei aparenţe de incompatibilitate lipseşte" fără însă a arăta motivul concret al lipsei acestuia; de fapt, e vorba despre o concluzie, nu despre un argument care îndeplineşte cerinţele unei motivări adecvate, prin explicarea raţionamentului care a condus la decizia instanţei.

Instanţa europeană a reţinut că obligaţia motivării hotărârii reprezintă o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, astfel încât justiţiabilul să poată cunoaşte care dintre argumentele sale au fost acceptate, precum şi motivele pentru care i s-au respins unele dintre apărările formulate. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Chiar dacă instanţa nu are obligaţia de a răspunde detaliat fiecărui argument invocat de părţi, ea trebuie să ofere suficiente indicii pentru a explica justiţiabilului raţionamentul juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate; lipsa unei motivări specifice şi explicite încalcă art. 6 par. 1 din Convenţie6. în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea va cuprinde (...) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În opinia recurentei, în speţă însă, nu se poate reţine că instanţa a explicat raţionamentul juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate sau că a analizat într-o manieră concretă şi efectivă aspectele invocate de către subsemnata prin cererea de recuzare.

Cu privire la acest aspect, în doctrină7 s-a arătat că "incompatibilitatea, având premise endogene modului de organizare şi de funcţionare a justiţiei, semnifică un gen specific şi convenţional de dezînvestire irevocabilă a instanţei, postulând imperativul unei imparţialităţi obiective sau, mai potrivit spus, al unei imparţialităţi funcţionale, structurante şi inerente, pe temeiul unei prezumţii iuris et de iure de prejudecată, judecătorul implicat în judecarea unei cauze pendinte, tranşând anterior o chestiune litigioasă sau fondul acelei cauze, aşa încât, inevitabil, el nu mai poate judeca sau rejudeca aceeaşi pricină - fie pentru că, iarăşi convenţional vorbind, ar urma, prin confuzie inadmisibilă, să-şi verifice în control judiciar, ordinar sau extraordinar, propria hotărâre, fie pentru că, chiar si numai aparent, el ar urma să incline, din orgoliu profesional sau amor propriu, spre păstrarea sau reconsolidarea hotărârii lui anterioare".

Prin urmare, nu se poate susţine lipsa elementului subiectiv şi nici aparenţa de imparţialitate în faţa unui observator rezonabil. De altfel, reţinerea autorităţii de lucru judecat a hotărârii de suspendare în dosarul de anulare (cu privire la soluţionarea excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile) confirmă aceste îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la data de pentru data de 3 iunie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu încheierile atacate, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În cauză, la data de 10 aprilie 2019, recurenta-reclamantă B. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, cu o cerere de recuzare a doamnei judecător C., dat fiind că doamna judecător C. a fost chemată să se pronunţate cu privire la autoritatea de lucru judecat a unei decizii pronunţate tot de către aceasta, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj. Autoritatea de lucru judecat se referă la soluţionarea excepţiei tardivităţii plângerii prealabile.

Curtea de apel, prin încheierea din 11 aprilie 2019 a respins cererea de recuzare constatând că nu atrage incompatibilitatea împrejurarea că doamna judecător urmează a se pronunţa cu privire la autoritatea de lucru judecat a unei decizii pronunţate tot de către aceasta, deoarece elementul subiectiv care ar putea da naştere unei aparenţe de incompatibilitate lipseşte, iar situaţia în care judecătorul şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece nu este incidentă cu privire la prezenta pricină, deoarece doamna judecător nu şi-a exprimat părerea asupra soluţiei care se va pronunţa.

De asemenea, prin încheierea din 9 octombrie 2019, Curtea de apel a respins cererea de completare a încheierii de şedinţă din data de 11.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Cluj, formulată de petenta B..

Împotriva încheierilor de respingere a cererii de recuzare şi de respingere a cererii de completare a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, a declarat recurs reclamanta apreciind că aceste încheieri sunt nelegale.

1. Referitor la cererea de recurs formulată împotriva încheierii din 11 aprilie 2019, Înalta Curte constată că sunt nefondate motivele invocate în susţinerea acestei cereri, având în vedere următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Analizând susţinerile din cererea de recurs, Înalta Curte constată că deşi este indicat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta nu arată care sunt regulile de procedură care să fi fost nesocotite de instanţă, în soluţionarea cererii de recuzare.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curtea reţine că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentei, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele petentei şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de încheierea recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al hotărârilor atacate, de a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

În opinia recurentei, instanţa nu a explicat raţionamentul juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate şi nu a arătat motivul concret al lipsei acestui element întrucât nu a analizat susţinerea petentei potrivit căreia soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat formează obiectul recursului incident.

Această susţinere nu poate fi primită, întrucât, din verificarea hotărârii judecătoreşti atacate, se observă că prima instanţă a expus situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, dar a arătat pe larg şi motivele de fapt şi cele de drept pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată, argumentând explicit în acest sens, că cererea cu care a fost investita este o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea autorizaţiei de construire nr. x/2016, iar în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj s-a soluţionat cererea având ca obiect suspendarea aceleiaşi autorizaţii de construire. În ceea ce priveşte cererea dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că doamna judecător nu şi-a exprimat părerea asupra soluţiei care se va pronunţa.

De asemenea, Înalta Curte observă că prima instanţă a arătat că împrejurarea că doamna judecător urmează a se pronunţa cu privire la autoritatea de lucru judecat a unei decizii pronunţate tot de către aceasta, nu reprezintă un motiv care să atragă incompatibilitatea judecătorului, deoarece elementul subiectiv care ar putea da naştere unei aparenţe de incompatibilitate lipseşte.

Considerentele hotărârii recurate sunt clare şi neechivoce şi constituie o garanţie a faptului că susţinerile petentei au fost în mod real ascultate, instanţa răspunzând argumentelor petentei, cu precizarea că acesteia nu îi incumbă o obligaţie de a furniza răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hot. CEDO Van de Hurk c. Olandei, şi hot. Perez c. Franţei).

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, soluţia recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu cuprind motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea acestora sub acest aspect.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, întrucât cererea de recuzare a fost soluţionată printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ.: "Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare".

Conform dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.,,(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii: 1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil. (...) 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa."

Având ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte apreciază că nu există niciun indiciu pentru care imparţialitatea şi obiectivitatea magistratului recuzat să fie ştirbită, Curtea de Apel Cluj în mod legal şi temeinic respingând cererea de recuzare întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că nu există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea unui judecător şi nici nu se poate vorbi de o antepronunţare în situaţia în care judecătorul este chemat să se pronunţe cu privire la autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri proprii.

În cadrul unei astfel de analize, judecătorul nu verifică, din nou, aspectele tranşate deja prin hotărârea definitivă, ci analizează dacă sunt întrunite condiţiile impuse de art. 431 C. proc. civ., respectiv dacă există identitate între problema litigioasă soluţionată definitiv şi cea pe care trebuie să o dezlege în litigiul pendinte.

Aşadar, aspectele cu privire la care se pronunţă sunt total diferite de cele cu privire la care s-a pronunţat în litigiul anterior, subiectivitatea judecătorului nefiind, în niciun mod, angajată.

Nu există niciun motiv pentru care un judecător ar reţine mai degrabă puterea de lucru judecat a unei hotărâri proprii decât puterea de lucru judecat a unei hotărâri care nu îi aparţine.

Art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. are în vedere, într-adevăr, situaţii variate care se pot întâlni în practică, în care un judecător poate fi bănuit de atitudini părtinitoare, însă îndoiala cu privire la imparţialitatea judecătorului trebuie să fie una care are la bază un minim de aspecte obiective, care se naşte "în mod întemeiat", cum se exprimă legiuitorul, nu rezultatul unei neîncrederi arbitrare, lipsite de un fundament real.

Cât priveşte celelalte critici din recurs, Înalta Curte constată că acestea tind să repună în discuţie modalitatea de soluţionare a recursului de către Curtea de Apel Cluj, or, în cadrul unei cereri de recuzare nu se verifică soluţia dată de instanţă şi temeinicia măsurilor dispuse de aceasta, recuzarea nefiind o alternativă la căile legale de atac.

2. Referitor la recursul formulat împotriva încheierii din 9 octombrie 2019, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi motivele invocate în susţinerea acestui recurs, având în vedere următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază a fi nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., încheierea recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de petentă.

În acest sens, prima instanţă a arătat punctual care a fost raţionamentul avut în vedere la analizarea ambelor temeiuri juridice ale cererii de recuzare, arătând că neindicarea pct. 13 al art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., nu determină concluzia că instanţa nu s-a pronunţat asupra îndoielii referitoare la imparţialitatea judecătorului, ci neindicarea poate fi rodul unei erori materiale, de redactare, care însă este nerelevantă în raport cu analizarea pe fond a motivului invocat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în susţinerea acestui motiv de casare, recurenta critică hotărârea atacată susţinând că în cauză, problema nu o reprezintă doar neindicarea scriptică a principalului motiv de recuzare (art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ.), ci indicarea expresă a celui de-al doilea motiv de recuzare (art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ.) şi motivarea exclusiv prin raportare la acesta din urmă.

Înalta Curte constată că în speţă nu se poate vorbi de două cazuri distincte de incompatibilitate ci, în raport de motivarea concretă a cererii de recuzare, se reţine că există un singur motiv care se întemeiază, deopotrivă, pe ambele texte legale invocate.

Or, aşa cum a învederat şi Curtea de Apel Cluj, soluţionarea cererii de recuzare s-a făcut prin raportare la toate considerentele invocate de parte astfel încât o inadvertenţă referitoare la temeiul de drept nu poate fi echivalată unei omisiuni care să facă incidente prevederile art. 444 C. proc. civ.

Cât priveşte celelalte critici din recurs, acestea privesc fondul cererii de recuzare, aceste aspecte neputând fi antamate în condiţiile în care nu s-a reţinut omisiunea de soluţionare a unui capăt de cerere. Recurenta încearcă să repună în discuţie, pe această cale, temeinicia analizei făcute de instanţă cu ocazia soluţionării cererii de recuzare. Or, aceste aspecte au fost analizate în cadrul recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă de şedinţă din 11.04.2019, nemaiputând fi reiterate în cadrul recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din 09.10.2019.

Având în vedere această soluţie, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte, care a formulat recurs privind modul de soluţionare a cererii de recuzare de prima instanţă, ceea ce a necesitat din partea intimatului-reclamant avansarea unor cheltuieli pentru asistenţă juridică calificată, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimat, urmând a o încuviinţa, conform dovezii depusă de aceasta în dosarul de recurs.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi 453 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de petentă ca nefondat şi va obliga recurenta B. la plata sumei de 3995 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta B. împotriva încheierilor de şedinţă din 11 aprilie 2019 şi 9 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta B. la plata sumei de 3995 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.